asistenta psihologica

26
REGULAMENTUL cu privire la ASISTENŢA PSIHOLOGICĂ PREUNIVERSITARĂ (A.P.P.) I. DISPOZIŢII GENERALE 1.1 Activitatea A.P.P. Serviciul psihologic în sistemul învăţămîntului constituie o activitate complexă sistematică, orientată spre optimizarea şi normalizarea procesului de instruire şi educaţie din cadrul instituţiilor preşcolare şi preuniversitare prin asigurarea asistenţei specializate bazate pe experienţa şi cunoştinţele din domeniul psihologiei. 1.2 Reţeaua A.P.P. Reţeaua serviciului psihologic constituie un sistem unitar ce se realizează prin următoarele niveluri: serviciul psihologic în instituţiile instructiv– educative şi corecţionale; Centrul metodico– psihopedagogic republican, raional (municipal); Ministerului Educaţiei şi Tineretului. 1.3 Obiectivele A.P.P. Obiectivul major al serviciului psihologic constă în asigurarea sănătăţii psihice a copiilor, elevilor, contribuirea la dezvoltarea lor armonioasă, formarea personalităţii creative, responsabile şi capabile să se autoperfecţioneze, să înveţe conştient şi să aplice variat cunoştinţele în viaţă. Rezultatul interacţiunii psiholog – copil, psiholog – cadre didactice, psiholog – părinţi va consta în autodeterminarea copilului ca personalitate, membru al societăţii preşcolare şi şcolare. Serviciul psihologic se realizează în următoarele direcţii: psihoprofilaxie, psihodiagnostic, psihocorecţie, consiliere psihologică. 1.4 Principiile didactice ale A.P.P. 1

Upload: antonia-turcan

Post on 30-Dec-2014

216 views

Category:

Documents


7 download

TRANSCRIPT

Page 1: Asistenta psihologica

REGULAMENTUL

cu privire la ASISTENŢA PSIHOLOGICĂ PREUNIVERSITARĂ (A.P.P.)

I. DISPOZIŢII GENERALE

1.1 Activitatea A.P.P.Serviciul psihologic în sistemul învăţămîntului constituie o activitate complexă sistematică, orientată spre optimizarea şi normalizarea procesului de instruire şi educaţie din cadrul instituţiilor preşcolare şi preuniversitare prin asigurarea asistenţei specializate bazate pe experienţa şi cunoştinţele din domeniul psihologiei.

1.2 Reţeaua A.P.P. Reţeaua serviciului psihologic constituie un sistem unitar ce se realizează prin

următoarele niveluri: serviciul psihologic în instituţiile instructiv–educative şi corecţionale; Centrul metodico–psihopedagogic republican, raional (municipal); Ministerului Educaţiei şi Tineretului.

1.3 Obiectivele A.P.P.Obiectivul major al serviciului psihologic constă în asigurarea sănătăţii psihice a copiilor, elevilor, contribuirea la dezvoltarea lor armonioasă, formarea personalităţii creative, responsabile şi capabile să se autoperfecţioneze, să înveţe conştient şi să aplice variat cunoştinţele în viaţă. Rezultatul interacţiunii psiholog – copil, psiholog – cadre didactice, psiholog – părinţi va consta în autodeterminarea copilului ca personalitate, membru al societăţii preşcolare şi şcolare.

Serviciul psihologic se realizează în următoarele direcţii: psihoprofilaxie, psihodiagnostic, psihocorecţie, consiliere psihologică.

1.4 Principiile didactice ale A.P.P.Activitatea serviciului psihologic se bazează pe următoarele principii:

umanismului; centrării pe personalitatea copilului; orientării spre valorile general umane şi spre cerinţele curente ale vieţii

cotidiene.

1.5 Asigurarea eficienţii A.P.P.Condiţia imanentă a eficienţei serviciului psihologic constă în conlucrarea

psihologului cu cadrele didactice, colaborarea cu părinţii, cu organele de tutelă şi curatelă, cu reprezentanţii organizaţiilor nonguvernamentale locale şi internaţionale.

1.6 Specialiştii A.P.P.Activitatea serviciului psihologic în instituţiile preşcolare şi preuniversitare este

asigurată de către specialişti cu studii superioare în psihologie (specialitatea “psiholog”) sau de pedagogi recalificaţi la cursuri cu durata de 10 luni (specialitatea “psiholog practic”).

1

Page 2: Asistenta psihologica

1.7 Dirijarea şi coordonarea activităţii A.P.P.Dirijarea şi coordonarea activităţii psihologului se realizează de specialişti

responsabili de asigurarea ştiinţifico–metodică a serviciului psihologic al centrului psihopedagogic republican, raional (municipal), Ministerului Educaţiei şi Tineretului. Angajarea specialiştilor serviciului psihologic se înfăptuieşte respectiv de direcţiile raionale (municipale) de învăţămînt, Ministerul Educaţiei şi Tineretului.

1.8 Conform Legii învăţămîntului asistenţa psihologică se va realiza în:grădiniţele de copii de toate tipurile, şcolile primare, gimnazii, licee, şcolile

medii de cultură generală, şcolile tehnico – profesionale, şcolile speciale (handicap sensorial , motor, mental), şcolile – internat tip general, şcolile sanatoriale, şcolile pentru copiii cu devieri în comportament, instituţiile extraşcolare, colegii, şcolile specializate (muzicală, coreografică, sportivă, artă plastică etc.), taberele de odihnă şi întremare a sănătăţii copiilor. Se va admite şi A.P.P. privată în aspectele alese de centru sau de administraţia instituţiilor sociale de educaţie locale.

1.9 Specialiştii din serviciul psihologic îşi realizează activitatea în baza următoarelor acte normative:

Legea învăţămîntului Republicii Moldova; Acte emise de Ministerul Educaţiei şi Tineretului; Literatura metodico – ştiinţifică de specialitate; Prezentul Regulament.Normarea activităţii psihologului se înfăptuieşte conform anexei nr.1 a

prezentului regulament.

II. ACTIVITATEA PSIHOLOGULUI

În activitatea sa psihologul din instituţiile preşcolare şi şcolare de învăţămînt va reieşi din obiectivele generale ale serviciului psihologic şi va asigura:

― psihoprofilaxia dificultăţilor de dezvoltare, învăţare la diferite niveluri de dirijare a educaţiei;

― diagnosticarea diferitor aspecte ale dezvoltării psihice a copilului, a nivelului de pregătire pentru etapele mai avansate de învăţare în instituţii de tip diferit etc;

― psihocorecţia individuală şi de grup vizând normalizarea comportamentului deviant în relaţiile cu părinţii, cu cadrele didactice şi cu colegii, pentru a asigura calea de manifestare plenipotentă fiecărui elev din grădiniţă şi şcoală.

În activitatea sa se va sprijini pe cunoştinţele teoretice despre legităţile generale de dezvoltare a individului uman în ontogeneză, reflectându-le diferenţiat asupra subiecţilor implicaţi în activitate, asigurând succesul lor în toate etapele învăţământului.

2.1 Activitatea de profilaxie şi psihoigienă.

În această direcţie psihologul va avea de realizat următoarele sarcini:2.1.1 să asigure investigarea nivelului de pregătire psihologică a copiilor

pentru frecventarea grădiniţelor şi şcolilor (primare, gimnaziale şi liceale), cu scopul de a preveni oportun, din start devierile în dezvoltarea lor intelectuală, psihomotoră, volitivă şi emoţională;

2

Page 3: Asistenta psihologica

2.1.2 să contribuie la facilitarea procesului de adaptare socială a acestora la condiţiile noi de viaţă şi activitate în instituţiile preşcolare şi şcolare de diferite tipuri;

2.1.3 să stimuleze crearea climatului psihologic favorabil în activitatea corpului didactic şi a copiilor, elevilor în aceste instituţii, prin perfecţionarea şi varierea formelor de comunicare dintre membrii acestor comuniuni sociale preşcolare şi şcolare;

2.1.4 să prevină şocurile nevrotice, cauzate de suprasolicitările didactice;

2.1.5 să studieze conţinuturile programelor curriculare şi să elaboreze recomandările de rigoare în vederea descongestionării lor, reflectându-le prin prisma particularităţilor de vârstă şi individuale, ale discipolilor, precum şi prin modalităţile adecvate de dirijare a muncii didactice în aceste instituţii sociale de educaţie;

2.1.6. să analizeze activităţile planificate cu discipolii pentru a corespunde unui regim normal de activitate prin respectarea particularităţilor de vârstă şi a sarcinilor actuale ale dezvoltării acestora;

2.1.7 să asigure membrii corpului didactic, elevii şi părinţii cu informaţii de ordin psihologic, care i-ar ajuta în prevenirea devierilor comportamentale şi relaţionale, precum şi în prevenirea insuccesului şcolar;

2.1.8 să elaboreze programul de prevenire a tendinţelor negative în dezvoltarea personalităţii discipolilor;

2.1.9 să elaboreze programul de activitate cu discipolii de diferite vârste în condiţii optime prielnice de dezvoltare a lor.

2.2 Activitatea de psihodiagnostic al serviciului psihologic

Serviciul psihologic în activitatea de psihodiagnoză va rezolva următoarele sarcini:

2.2.1 să elaboreze programul de psihodiagnoză individuală şi de grup în instituţiile date, orientate spre:

determinarea particularităţilor de dezvoltare a intelectului şi a proceselor psihice cognitive;

a sferei emoţionale şi volitive a personalităţii; a psihomotricităţii; a sferei relaţionale şi comunicative; a sferei motivaţionale a personalităţii etc.

2.2.2 să depisteze şi să analizeze dinamica dezvoltării psihice a copiilor şi elevilor de diferite vârste;

2.2.3 să stabilească conexiunea dintre normă şi patologie în dezvoltarea psihică a discipolilor;

2.2.4 să schiţeze planul de corecţie a devierilor în dezvoltare;

3

Page 4: Asistenta psihologica

2.2.5 să realizeze dirijarea oportună a activităţii de corecţie;

2.2.6 să verifice eficienţa datelor obţinute în experimentul de corecţie;

2.2.7 să elaboreze programul de activitate şi influenţă psihologică în instituţiile date, vizând psihocorecţia în activitatea de dirijare a muncii didactice;

2.3 Activitatea corecţională şi de dezvoltare (formare) a personalităţii discipolilor, a cadrelor didactice şi a părinţilor.

Fiind orientată spre acordarea oportună a ajutorului psihologic activ prin consultări, conferinţe, seminare, congrese şi munca experimentală diversă în activitatea de corecţie, psihologul, mai întîi de toate, va elabora un program complex de măsuri educaţionale vizând diferite aspecte ale dezvoltării psihice şi comportamentale a persoanelor implicate în educaţie.

Acest program va include rezolvarea următoarelor sarcini:

2.3.1 să elaboreze măsurile de influenţă pedagogică si de dezvoltare a calităţilor personale (a maturilor implicaţi în educaţia copiilor, precum şi a calităţilor individuale ale discipolilor), vizând antrenarea comunicării şi cooperării constructive în activitatea didactică şi-n familie;

2.3.2 să schiţeze măsurile psihoterapeutice după declanşarea şi derularea sitiaţiilor critice şi de conflict în relaţiile cu cei din preajmă;

2.3.3 să acorde oportun ajutorul individual, solicitat de fiecare membru participant în activitatea de educaţie;

2.3.4 să întocmească conţinutul muncii de perfecţionare şi autoperfecţionare a culturii psihologice (autoreglare emoţională, volitivă, psihomotorie);

2.3.5 să recomande metode active de stimulare şi perfecţionare a capacităţilor intelectuale, de dezvoltare a capacităţilor de creaţie, de influenţă eficientă în obţinerea performanţelor de dirijare a muncii didactice şi de educaţie în şcoală şi în familie, precum şi în obţinerea succesului şcolar.

2.4 Activitatea asistenţei psihologice vizând consilierea psihologică. În cadrul acestei activităţi psihologul va realiza următoarele sarcini:2.4.1 să participe în lucrul comisiilor de angajare a cadrelor didactice în bază

de concurs; 2.4.2 să asigure oportun administraţia instituţiei instructiv – educative cu sfaturi

constructive în pregătirea şi promovarea consiliilor profesorale, în formarea grupelor preşcolare, a claselor şcolare, în prevenirea şi soluţionarea constructivă a situaţiilor de conflict;

2.4.3 să ajute părinţii şi cadrele didactice, la solicitarea lor (individual ori în grup),în soluţionarea problemelor legate de instruirea şi educaţia elevilor la şcoală şi în familie;

2.4.4 să participe la soluţionarea problemelor elevilor legate de instruire şi educaţie sau personale, la solicitare sau din propria iniţiativă;

2.4.5 să elaboreze portofoliul cu materiale necesare, vizând exersarea sistematică a anumitor însuşiri şi calităţi personale, care ar putea contribui la obţinerea a performanţelor dorite în relaţiile cu oamenii sau în alte aspecte ale dezvoltării.

4

Page 5: Asistenta psihologica

2.5 Actele şi principiile de documentare în activitatea psihologului Actele de documentare în munca psihologului sînt:2.5.1 Planul individual de activitate trimestrial şi anual.2.5.2. Registrele de evidenţă a activităţii profesionale în dependenţă de scop, sarcini şi direcţiile muncii, indicaţiile privind completarea cărora se conţin în anexa nr. 2;2.5.3. Registrul de evidenţa a activităţii de profilaxie pe grupe, clase şi individuale;

2.5.4. Registrul de evidenţă a activităţii psihodiagnostice pe grupe, clase şi individuale;

2.5.5.Registrul de evidenţă a activităţii de psihocorecţie şi dezvoltare pe grupe, clase şi individuale;2.5.6. Registrul de evidenţă a tuturor consultaţiilor şi a felurilor acestora (individuale, de grup, cu administraţia, cu cadrele didactice, cu părinţii şi cu copii;

2.5.7. Rapoartele de activitate pe fiecare semestru şi an.

Principiile de înregistrare a actelor necesare în activitatea psihologuluiPsihologul se va conduce în ghidarea muncii de documentare de principiile

umaniste şi ale obiectivităţii (va descrie obiectiv cele constatate şi va respecta fiecare persoană cu care va conlucra, fie coleg sau discipol);

2.6 Drepturile şi obligaţiunile psihologuluiPsihologul are dreptul:2.6.1 să determine direcţiile prioritare de activitate în dependenţă de condiţiile

concrete ale instituţiei; 2.6.2 să selecteze formele şi metodele de lucru cu copiii;2.6.3 să ia cunoştinţă de actele normative ale instituţiei respective; 2.6.4 să participe în activitatea diverselor comisii create, să decidă soarta

copiilor (la solicitarea organelor judecătoreşti, organelor de tutelă şi curatelă, comisii pentru minori). Psihologul va efectua expertiza psihologică a stării psihice a copilului, condiţiilor de educaţie în familie în scopul adoptării de către organele corespunzătoare a unor hotărîri mai argumentate ( în cazul lipsirii de drepturi părinteşti, instituţionalizarii elevilor în şcolile de tip special);

2.6.5 să participe la elaborarea metodelor de psihodiagnostic şi psihocorecţie, să elaboreze îndrumări metodice, să asigure realizarea lucrului de cercetare ştiinţifică sub conducerea Centrului metodico–psihopedagogic;

2.6.6 să efectueze investigaţii individuale şi în grup;2.6.7 să asiste la lecţii şi la activităţile extraşcolare;2.6.8 să publice în revistele ştiinţifice şi de popularizare a ştiinţei materialele de

generalizare a experienţei sale;2.6.9 în caz de necesitate să se adreseze organelor de resort cu demersuri în

apărarea intereselor elevului (schimbarea regimului de lucru al părinţilor, tratament sanatorial, decizii ale diverselor comisii etc.);

2.6.10 să se adreseze Centrului metodico–psihopedagogic pe întrebări de organizare şi asigurare ştiinţifică a serviciului psihologic;

2.6.11 să înainteze propuneri organelor de conducere din învăţămînt privind îmbunătăţirea condiţiilor de desfăşurare a procesului educaţional;

2.6.12 să dispună de cabinet psihologic dotat cu echipament respectiv (vezi anexa 3).

5

Page 6: Asistenta psihologica

Psihologul este obligat:1. să fie responsabil de:― exactitatea diagnosticului psihologic;― de folosirea adecvată a metodelor de diagnostic şi corecţie;― de desfăşurarea experimentelor psiho-pedagogice şi de rezultatele lucrului cu

elevii;― de întemeierea recomandărilor date;2. să respecte în activitatea sa actele normative ale Ministerului Educaţiei şi

Tineretului;3. să analizeze chestiuni şi să ia decizii numai în limita competenţei sale

profesionale;4. să întocmească documentaţia serviciului psihologic în modul stabilit şi să o

păstreze;5. să soluţioneze toate problemele exclusiv în interesele copilului şi a dezvoltării lui;6. să fie la curent cu noile realizări ale ştiinţei psihologice;7. să utilizeze metode de diagnostic şi dezvoltative ştiinţific argumentate, validate şi

aprobate la populaţia respectivă;8. să contribuie la elaborarea şi perfecţionarea metodelor de cunoaştere psihologică;9. să nu efectueze investigaţii care vin în contradicţie cu normele etico–morale;10. să nu permită realizarea activităţii de diagnostic, de corecţie etc. de către

persoane lipsite de pregătire profesională corespunzătoare;11. să acorde ajutor corpului didactic în soluţionarea principalelor probleme

vizînd dezvoltarea psihică a copiilor, tratarea lor diferenţiată etc.;12. să conlucreze cu administraţia, colectivul pedagogic, părinţii din instituţia

dată;13. să pregătească la solicitarea administraţiei materialele necesare pentru

consultaţia medico – psihopedagogică;14. să păstreze secretul profesional, să nu divulge rezultatele investigaţiilor

realizate, dacă acestea pot dăuna copilului şi anturajului său;15. să informeze consiliul profesoral şi administraţia şcolii despre sarcinile,

conţinutul şi rezultatele activităţii exercitate. Psihologul poartă răspundere morală şi administrativă în realizarea

obligaţiunilor profesionale.

6

Page 7: Asistenta psihologica

Anexa 1

ORARUL ORIENTATIV

AL PSIHOLOGULUI ÎN ÎNSTITUŢIA PREŞCOLARĂ ŞI ŞCOLARĂ

(40 h. – săptămînal)Prînzul: 12.00 – 13.00

Ziua Timpul Conţinutul muncii Orientare

Luni

08.00 – 12.004h Diagnostic individual conform

planului13.00 – 17.00

4hPsihocorecţie şi dezvoltare individuală

Conform planului

Marţi

10.00 – 12.002h

Ora metodică* Conform planului

13.00 – 15.002h

Prelucrarea datelor experimentaleconform planului

15.00 – 19.004h

Consilierea părinţilor (consultaţii individuale şi de grup)

conform planului

La solicitare

Miercuri

08.00 – 12.004h

Psihocorecţie individuală şi de grupconform planului

La solicitare

13.00 – 14.001h

Diagnostic individual şi de grupconform planului

La solicitare14.00 – 17.00

3hConsilierea educatorilor şi a altor cadre

La solicitare

Joi

08.00 – 11.003h

Consilierea părinţilor La solicitare

11.00 – 14.002h

Ora metodicăConform planului

14.00 – 17.003h

Psihodiagnostic individual La solicitare

Vineri

08.00 – 12.004h

Ora metodică La solicitare

13.00 – 17.004h

Ora metodică (pregătirea pentru activităţile de psihoprofilaxie, psihodiagnostic şi psihocorecţie.

conform planului

* În munca organizaţional – metodică a psihologului practic intră: Proiectarea activităţii personale; Pregătirea pentru diverse întruniri metodice şi participarea în activitatea lor; Studierea literaturii ştiinţifice; Selectarea metodicilor de investigare, pregătirea materialului experimental;

7

Page 8: Asistenta psihologica

Analiza activităţii de investigare; Elaborarea programelor de psihoprofilaxie şi psihocorecţie; Oformarea oportună a documentelor.

NORMELE ORIENTATIVE DE DISTRIBUIRE A TIMPULUI PSIHOLOGULUI PENTRU

ACTIVITĂŢILE DE BAZĂ ÎN ÎNSTITUŢIA PREŞCOLARĂ

№d/o

Activităţile Timpul

în hIndicaţii

suplimentare

1. Alcătuirea planului anual de muncă 6

2.

Diagnosticul individual- pregătirea de investigare- promovarea investigaţiei- prelucrarea datelor- elaborarea concluziilor şi a recomandărilor

practice

3,5 – 6,0 o persoană

3.

Diagnosticul de grup- pregătirea de investigare- promovarea investigaţiei- prelucrarea datelor- elaborarea concluziilor şi a recomandărilor

practice

16,5 – 20 un grup de copii din 15 – 20 pers.

4. Consiliere individuală 1,5 o persoană

5. Consiliere de grup 2 un grup

6.

Consiliere individuală a părinţilor- iniţială- repetată

21

un părinte

7. Consiliere de grup 1 un grup

8. Psihoprofilaxie şi psihocorecţie individuală30 – 60 o pers. timp de un

an

9. Psihoprofilaxie şi psihocorecţie de grup20 – 25 un grup de pers.

timp de 1 an

10.Pregătirea şi prezentarea de informaţie la o întrunire metodică, la o adunare de părinţii ş.a.

1 –3 o activitate

11.Participarea în comisii specializate 4 într-o săptămînă

12. Discuţie – informare a cadrelor didactice 0,3 o discuţie

13. Exerciţii constructive, trening- pregătire- executare

8 pînă la 4

o activitate

14. Pregătirea pentru activităţi 1,5 o activitate

8

Page 9: Asistenta psihologica

15. Completarea zilnică a actelor de evidenţă 0,5 – 1

16.

Descrierea rezultatelor muncii personale- raport de activitate pe 6 luni- pe un an

58

17.

Consultareaşi schimbul de experienţă în centrele psihologice 5 într-o săptămînă

18.Consultarea literaturii de specialitate şi însuşirea noilor tehnologii de lucru

4 într-o săptămînă

19. Lucrul metodic 12 într-o săptămînă

9

Page 10: Asistenta psihologica

NORMELE ORIENTATIVE DE DISTRIBUIRE A TIMPULUI PSIHOLOGULUI ŞCOLAR

PENTRU ACTIVITĂŢILE DE BAZĂ

№d/o

Activităţile Timpul în

hIndicaţii

suplimentare

1. Alcătuirea planului anual de activitate 6

2.

Diagnosticul individual- pregătirea de investigare- promovarea investigaţiei- prelucrarea datelor- elaborarea concluziilor şi recomandărilor

practice

3,5 – 6,0 o persoană

3.

Diagnosticul de grup- pregătirea de investigare- promovarea investigaţiei- prelucrarea datelor- elaborarea concluziilor şi recomandărilor

practice

16,5 – 20 un grup de copii din 15 – 20 pers.

4. Consilierea individuală 1,5 o persoană

5. Consilierea de grup 2 un grup

6.

Consilierea individuală a adoliscenţilor- iniţială- repetată a elevilor de vîrstă şcolară mare- iniţială- repetată a părinţilor- iniţială- repetată

21

21

21

o convers.o convers

o converso convers

o consiliere

10

Page 11: Asistenta psihologica

7. Consiliere de grup pentru părinţi 1 un grup

8.Consiliere profesională- clasele medii- clasele mari

35

1 elev1 elev

9. Psihocorecţie individuală20 – 50 o pers. timp de un

an

10. Psihocorecţie de grup20 – 25 un grup de pers.

timp de 1 an

11. Pregătirea informaţiei pentru o întrunire metodică, la o adunare de clasă etc.

3 –5 o activitate

12. Pregătirea şi dirijarea unui consiliu pedagogic.5 –7 fără timpul pentru

diagnosticare

13. O conversaţie de informare cu cadrele didactice 0,3 o discuţie

14.

Exerciţii constructive, trening cu cadrele didactice şi cu părinţii- pregătire de activitate- realizarea activităţii

8 pînă la 4

o activitate

15. Pregătirea pentru seminare şi activităţi cu elevii De la 3 - 5 o activitate

16. Completarea zilnică a actelor de evidenţă 0,5 – 1

17.

Descrierea rezultatelor muncii personale- raport despre activitatea muncii pentru 6 luni- pentru un an

58

18.

Consultarea şi schimbul de experienţă în centrele psihologice 5 într-o săptămînă

19.studierea literaturii ştiinţifice şi însuşirea noilor tehnologii de muncă

24 - 30 într-o lună

20. Lucrul metodic 12 într-o săptămînă

11

Page 12: Asistenta psihologica

INDICAŢIILE DE RIGOARE ÎN COMPLETAREA REGISTRELOR DE EVIDENŢĂ A ACTIVITĂŢII PSIHOLOGULUI

REGISTRUL este un document de bază în munca unui psiholog practic după care se efectuează controlul activităţii lui de administraţia instituţiei de învăţământ.

Activitatea de psihodiagnosticare Registrul 1

№ d/o

Numele, prenumele copilului

Vîrsta lui

Data promovării

probei experimentale

Denumirea probei

aplicate

Descrierea succintă a

rezultatelor

Concluzii şi indicaţii

suplimentare

1 2 3 4 5 6 7

Consilierea psihologicăRegistrul 2

№ d/o

Numele, prenumele clientului

Date despre beneficiar

Dat

a pr

omov

. co

nsil

ieri

i

Dur

ata

cons

ilie

rii

Mot

ivul

so

lici

tări

i co

nsil

ieri

i

Con

cluz

ia

psih

olog

ului

Rec

oman

dări

pr

acti

ce

Indi

caţi

i su

plim

enta

re

Vîr

sta

Gru

pa,

clas

a

Pro

fesi

e

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11

Activitatea de corecţie şi dezvoltare Registrul 3

№ d/o

Num

ele,

pr

enum

ele

copi

lulu

i

Anu

l naş

teri

i

Pro

blem

e

Comportamentele care trebuie

modificate

Forma şi conţinutul activităţii de corecţie şi

dezvoltare (p-u un individ, un grup de

persoane

Met

odel

e de

co

recţ

ie

Dat

a pr

omov

ării

ac

tivi

tăţi

i

Cum

s-a

m

anif

ista

t co

pilu

l în

acti

vita

te

1 2 3 4 5 6 7 8 9

Activitatea de profilaxieRegistrul 4

Data realizării activit.

Numele beneficiarului

Tema activităţii

Forma activităţii

Indicaţii suplimentare

1 2 3 4 5

12

Page 13: Asistenta psihologica

Expertiza psihologică Registrul 5

Data aplicării Scopul aplicării Forma aplicăriiIndicaţii

suplimentare 1 2 3 4

Psihologul mai are dreptul să participe în consilii, comisii, întruniri administrative cînd e nevoe de a lua

nişte decizii, ce necesită clarificarea situaţiilor dificile.

Activitatea organizaţional – metodică Registrul 6

Data Conţinutul activităţii Indicaţii suplimentare

1 2 3

Activitatea organizaţional – metodică a psihologului cuprinde:

Planificarea activităţii profesionale;

analiza activităţii de învestigare şi psihocorecţie;

studierea literaturii ştiinţifice;

elaborarea programelor de psihoprofilaxie şi psihocorecţie;

selectarea metodicilor de investigare, a materialului experimental;

completarea oportună a fişelor îndividuale şi a evidenţei activităţii ;

pregătirea pentru diverse întruniri metodice şi participarea nemijlocită;

promovarea curriculei de perfecţionare;

supervizare.

Registrul evidenţei observărilor psihologului practic (pentru instituţiile preşcolare)

Data Grupa Educator Scopul asistării activit.

Etapele activităţii

educaţionale şi sarcinile didactice

Analiza activităţiieducaţiona-le

Conclu-zii

1 2 3 4 5 6 7

Page 14: Asistenta psihologica

Registrul evidenţei observărilor psihologului practic (pentru instituţiile şcolare)

Data Clasa Învăţător Scopul asistării lecţiilor.

Etapele lecţiei educaţionale şi

sarcinile didactice

Analiza activităţii educat.

Conclu-zii

1 2 3 4 5 6 7

14

Page 15: Asistenta psihologica

PROCESELE VERBALE

Procesul verbal al investigaţiei psihodiagnostice

Numele şipre numele copilului _________________________________________________________________________________________________________________

Vîrsta______________________________________Data_______________________________________Timpul şi durata probei experimentale______________________________________Metodica aplicată_________________________________________________

Etapele probei experimentale

Desfăşurarea probei experimentale

Comentarii

1 2 3

Psiholog_____________

Procesul verbal al activităţii corecţionale

Numele, prenumele copilului___________________________________________________________________________________________________________________Data_________________________________________________________________Durata promovării activităţii_____________________________________________Scopul activităţii____________________________________________________________________________________________________________________________Metodele şi tehnologiile de lucru aplicate_________________________________________________________________________________________________________

Etapele activităţii Desfăşurarea activităţii Comentarii

Psiholog____________

Procesul verbal al consilierilor şi conversaţiilor

Numele, prenumele (sau grupul)________________________________________________________________________________________________________________Vîrsta________________________________________________________________Data_________________________________________________________________Durata ______________________________________________________________Scopul____________________________________________________________________________________________________________________________________

15

Page 16: Asistenta psihologica

Desfăşurarea consilierii sau conversaţiei Comentarii

Concluzii _________________________________________________________________________________________________________________________________

Psiholog____________

16

Page 17: Asistenta psihologica

Cerinţe faţă de cabinetul de asistenţă psihologică

Munca vastă şi diferenţiată a unui psiholog practic necesită condiţii specifice.

Încăperea, în care lucrează un psiholog, trebuie să fie bine amenajată şi luminată (condiţiile de muncă trebuie să asigure eficienţa si randamentul activităţii sale profesionale).

Aşadar, locul de muncă al psihologului trebuie să răspundă următoarelor cerinţe.

Amplasarea (dislocarea) cabinetului de muncă. Pentru a fi uşor observat, cabinetul de muncă trebuie să fie amplasat intr-un loc accesibil şi comod

pentru toţi. Ar fi de dorit să fie îndepărtat de încăperile economice, gospodăreşti si de deservire socială, precum şi de cele administrative,

muzicale, de sport etc., dat fiind faptul că pe lîngă izolarea teritorială este importantă si cea acustică (forţa maximală a sunetului fiind de 30 DB).

Suprafaţa lui optimă e de 30 m², iar regimul optimal termic al aerului se consideră avînd 20-22°C.

Se recomandă să aibă intrare separată. Amplasarea lui la etajul întîi va permite evitarea surplusului de contacte, asigurându-se astfel şi

confidenţialitatea.

Utilajul tehnico – material al cabinetului:

Cabinetul de muncă al psihologului practician trebuie să dispună de următoarele mijloace tehnice:

Xerox (sau posibilitate de a se folosi de el) casetofon şi aparat pentru înregistrări videoi; sistem de înregistrare audio şi de reproducere audio cu completul

necesar de înregistrări; calculator, printer; telefon.

Materialele tehnice.

Psihologul trebuie să dispună de:

materiale practice; seturi de jucării, jocuri de masă, care corespund vîrstei subiecţilor; seturi de acuarelă, creioane colorate, plastilină, hîrtie, carioca etc.) materiale distributive pentru copii, părinţi, cadre didactice şi alte

categorii de persoane care se vor încadra în trening-uri, seminare şi alte activităţi organizate de către psiholog.

17

Page 18: Asistenta psihologica

Mobilierul.

Obligatorii se consideră:

masa de muncă a psihologului; dulapurile pentru materialele didactice, tehnice, de investigaţie; safeul; locurile de muncă pentru copii, numărul cărora depinde de spaţiul

cabinetului; masa pentru ziare şi reviste; mobilă capitonată comodă (o canapea, fotolii).

Actele de documentare în activitatea psihologului.

Un component important în activitatea profesională a psihologului în instituţiile de învăţămînt îl constituie oformarea corectă a actelor necesare.

Categoriile actelor necesare în munca psihologului din instituţiile de învăţămînt sînt :

- actele normative;- actele speciale;- actele organizaţional – metodice.

Actele normative – sînt acte standard pe care se bazează activitatea psihologului. La ele se referă:

Legea Învăţământului din Republica Moldova; Convenţia ONU despre drepturile copilului; Legea Republicii Moldova despre drepturile copilului; Regulamentul Asistenţei Psihologice Preuniversitare în Republica

Moldova.

Actele speciale sunt acte, care asigură aspectele de conţinut şi procesuale ale muncii psihologului.

În categoria acestora intră:

expertiza psihologică; indicaţiile de corecţie; procesele verbale ale procedurilor de diagnosticare, activităţilor de

corecţie, ale consilierilor; Fişele individuale ale dezvoltării psihice a copilului (cu anamneza

acesteia)

18

Page 19: Asistenta psihologica

Caracteristica psihologică a copilului (după necesitate). Actele enumerate sunt de uz intern şi accesul persoanelor străine la ele

este interzis.

Ele se păstrează în safeu ori în locuri inaccesibile persoanelor străine şi vor fi prezentate specialiştilor din domeniu la solicitare în caz de evaluare.

În baza acestor acte psihologul poate oferi:

- recomandări practice cadrelor didactice, părinţilor şi copiilor;- extrase la solicitarea anumitor persoane pentru a fi prezentate în

anumite instanţe (comisariat militar, policlinici, spitale, diverse comisii etc.)

Actele organizaţional – metodice:

Aceste acte se completează sistematic cu scopul de a asigura munca de dirijare, planificare şi proiectare a activităţilor.

Actele organizaţional – metodice se compun din:

planul individual de activitate pe termen de un an de zile, confirmat de persoana administrativă principală a instituţiei cu semnătura acesteia şi data avizării;

registrul evidenţei asistenţei oferite; orarul muncii confirmat de persoana administrativă principală a

instituţiei; programe de profilaxie, diagnosticare, dezvoltare, corecţie,

consultative şi altele; raportul de activitate pe un an de zile,semestru,avizat de către managerul

instituţiei.

19