TEMA VIII. DISCURSUL (3 ore)

8.1. Definirea şi tipurile discursului

Susținerea de discursuri publice ar trebui, teoretic, să fie una dintre cele mai familiare activități, dat

fiind că avem cu toții noțiuni de bază privind comunicarea. În timpul unui discurs, trebuie doar să

demonstrăm o mult mai mare capacitate de adaptare la interlocutori – aceștia sunt mult mai numeroși

decât în cazul unei comunicări de zi cu zi, cu atât mai mult că, de multe ori, în fața noastră se află

persoane pe care nu le cunoaștem. De aceea dificultatea discursului public provine din audiența copleșitor

de mare și, uneori, din lipsa cunoașterii acesteia. Desigur, se adaugă aici și emoțiile inerente pe care cu

toții le avem în fața unui public atât de mare, însă pe care vom încerca să le depășim prin câteva tactici pe

care le vom prezenta în continuare.

Discursul este o specie a genului oratoric, constituind dintr-o expunere făcută în faţa unui

auditoriu, pe o temă politică, economică, morală, socială etc.

Ţelul oratorului în discurs este să convingă, să obţină adeziunea celor ce-l ascultă.

Această artă şi ştiinţă, în acelaşi timp, de a convinge prin discurs, este veche ca însuşi cuvântul.

Retorica este îmbinarea artei construcţiei discursului cu teoria despre

discurs. Ea se înregistrează din cele mai vechi timpuri, prin existenţa unor

discursuri rostite cu ocazia unor întruniri publice ale marilor conducători sau ale războinicilor

lumii antice.

Ca ştiinţă, se afirmă în epoca clasică a Greciei antice, odată cu valul de

procese ce au fost declanşate de căderea tiranilor din cetăţile greceşti Sicilia şi Siracuza.

Retorica sau arta discursului a avut un destin pe care îl putem caracteriza

drept miraculos.

Impunătoare şi înfloritoare în antichitatea greacă şi romană, dispreţuită şi

gâtuita multe secole de-a rândul, renăscută timid în secolul al XVIII-lea, de abia

„ţinându-şi răsuflarea" la începutul secolului al XX-lea, a fost descoperită şi

reabilitată în zilele noastre. Pentru că azi, ca şi acum 2000 de ani, rostul

discursului, cum spunea cel mai mare orator al antichităţii, Cicero, este să convingă, să placă şi

să emoţioneze.

Fiecare individ are capacitatea înnăscută de a folosi diverse limbaje pentru

a comunica. De aceea, pentru a atinge nivelul de competenţă necesar, el trebuie

să-şi însuşească anumite deprinderi, comportamente şi tehnici specifice, care pot

fi învăţate, practicate, evaluate şi perfecţionate.

Formarea sau perfecţionarea deprinderilor îndeamnă la determinarea sensului şi

sentimentelor conţinute în mesaje, a asculta, a vorbi convingător, a

utiliza feedback-ul, a înţelege sentimentele celorlalţi faţă de mesaj şi a face

prezentări persuasive în faţa unui auditoriu.

Tipuri de discursuri în funcţie de intenţia enunţătorului

• discursul narativ;

• discursul descriptiv;

• discursul explicativ;

• discursul argumentativ.

8.2. Pregătirea discursului

8.2.1. Factorii ce determină compoziţia discursului

Care sunt primele întrebări pe care ar trebui să ni le adresăm înainte de a pregăti eficient

discursul public?

În pregătirea unui discurs public, trebuie aă ne concentrăm pe două tipuri de pregătire: cea

psihică (morală, emoțională) și pe cea efectivă (a conținutului discursului).

Să începem mai întâi cu a ne adresa cele mai importante întrebări pentru a avea un punct de

pornire cât mai bine documentat în momentul pregătirii discursului și respectiv pentru a ne

familiariza cu contextul în care acesta va avea loc.

A) factorul psihologic (moral, emoțional);

Cunoașterea contextului:

a) Înainte de a planifica efectiv discursul, este necesar să știm care este specificul

evenimentului în cadrul căruia urmează să vorbim. Este o reuniune a studenților (având un

caracter informal), este un cuvânt de deschidere în cadrul unui eveniment organizat de firmă cu

un stil puțin formal sau este o prezentare a unei cercetări academice ce trebuie să răspundă unor

etichete foarte riguroase? În funcție de răspunsul la această întrebare, va fi apoi intuitiv stilul

care va fi așteptat din partea ta. În acest punct al pregătirii, se creionează deja câteva dintre

cerințele organizatorilor cu privire la stilul discursului tău, respectiv ținuta pe care evenimentul o

necesită (îmbrăcăminte, accesorii etc).

Fig. 8.1. Cunoașterea contextului - Care este specificul evenimentului?

b) Caracteristica audienței (media de vârstă, stilul conversaţional, experienţe comune).

În funcție de natura evenimentului, poți avea de-a face cu un public pe care să îl cunoști,

este o audiență cu care ești familiar și a cărui atitudine poate fi parțial anticipată. În acest sens,

vei ști care este aproximativ vârsta publicului, care este stilul abordat de aceștia (mai mult sau

mai puțin formal) și de asemenea pot exista anumite experiențe comune care să vă lege și pe care

le poți folosi în discurs pentru a stârni amintiri și crea simpatii.

Pe de altă parte, dacă publicul tău este unul necunoscut, îți recomandăm să te documentezi

cât mai bine și să folosești cât mai multe informații din partea organizatorilor evenimentului

respectiv. Te va ajuta să știi care este natura evenimentului, tipul de audiență la care organizatorii

se așteaptă din perspectiva vârstei, a precupărilor și intereselor.

Cel mai important aspect pe care, însă, trebuie să îl cunoști legat de publicul tău este

motivația participării la acel eveniment și, în special, la discursul tău. Este o participare

obligatorie, este condiționată de alte beneficii oferite participanților sau participarea este liberă,

pentru orice persoană interesată de subiectele avute în discuție? În cel din urmă caz, motivația

publicului de a te asculta va fi una intrinsecă, iar această situație te avantajează major. Interesul

și atenția din partea lor există, va trebui doar să te asiguri că le vei menține.

Fig.8.2.. Cunoașterea contextului – Îmi cunosc audiența?

c) Determinarea obiectivelor: de informare sau de decidere, de instruire sau explicare, de

persuadare, influenţare sau inspirare, de distrare sau amuzare; Forma discursului, modul

general de prezentare a discursului;

Când publicul nu are un interes și o motivație intrinsecă pentru discursu, sau măcar pentru

orator, discursul va trebui să fie o adevărată poveste, ale cărei tehnici de creare le vom detalia

puțin mai târziu.

Înainte de a continua, mai trebuie să cunoaştem cerințele organizatorilor evenimentului din

partea oratorului. Majoritatea evenimentelor au un anumit timp alocat fiecărui vorbitor, iar în

unele situații există cerințe predefinite cu privire la tipul discursului care este așteptat din partea

acestuia. În aceste cazuri, este bine să fie consultaţi organizatorii cu privire la stilul discursului:

unul pur informațional, unul argumentativ, unul motivațional sau este la latitudinea vorbitorului

să faciă această alegere.

Diferența principală între aceste tipuri de discursuri constă în modul în care este prezentată

informația. Un discurs informațional va prezenta informații într-un mod obiectiv cu privire la un

nou produs lansat pe piață spre exemplu. Fiind un discurs informațional, acesta va aborda doar

aspecte obiective - caracteristici tehnice, fizice, reale, nu va încerca să convingă neapărat

audiența să achiziționeze produsul. Acest lucru s-ar întâmpla în cazul unui discurs argumentativ,

însă. Acesta va prezenta preponderent avantajele produsului și va încerca să diminueze

importanța aspectelor negative. Un asemenea discurs se va finaliza cu un îndemn clar spre

acțiunea dorită. Pe de altă parte, discursul motivațional nu te îndeamnă în mod direct spre o

acțiune concretă la finalul său, dar încearcă să transmită o stare de spirit, o atitudine, un fel de a

fi. Beneficiile unui asemenea discurs nu vor putea fi cuantificate, dar vor putea fi evaluate

calitativ, ca și măsură în care vorbitorul a reușit să câștige adepți sau simpatizanți ai ideilor

expuse de el.

Fig.8.3. Cunoașterea contextului – Care este tipul discursului așteptat?

d) Stilului personal de comunicare: formal, serios, relaxat, glumeţ. Identificarea

dorinţelor auditoriului privind stilul de comunicare.

Fiecare dintre noi avem un anumit fel preferat de comunicare, putem fi persoane foarte

glumețe și relaxate care pot fi vorbitori în public foarte buni atâta timp cât își păstrează stilul

original și lejer de comunicare.

Acest gen de persoane, dacă sunt strâmtorate de rigori și contexte formale, vor pierde acel

șarm și fluență în comunicare, iar discursurile nu vor mai avea aceeași valoare.

Pe de altă parte, există persoane care în mod instinctiv abordează fiecare situație cu multă

seriozitate, iar dacă ar încerca să devină persoanele acelea glumețe, discursul ar pierde mult din

conținut. De cele mai multe ori, vorbitorii vor resimți situația ca fiind stânjenitoare și cel mai

probabil nu vor mai vrea să repete situația unui discurs public prea curând.

De aceea, este foarte important ca fiecare dintre noi să își cunoască propriul stil de

comunicare și să încerce să îl perfecționeze pe acela. Orice stil are avantajele lui, dar în exces

știm că orice poate face rău. De aceea, putem încerca să importăm avantaje ale fiecărui stil de

comunicare, dar nu putem aplica un cu totul alt tipar asupra noastră.

Prin urmare, încearcă să îți dai seama cum te simți cel mai confortabil să comunici, respectiv

care este stilul tău general preferat cu privire la îmbrăcăminte, atitudine, vocabular etc. Nu

încerca să le schimbi și să le înlături din rădăcină cu gândul că celălalt stil este mai bun. Pentru

tine, cea mai bună abordare va fi o adaptare a stilului tău preferat la contextul evenimentului în

Fig. 8.4. Stilul personal de cominicare

e) Identificarea dotărilor sălii în care se va ţine discursul: principalele zone din sală (zona

destinată publicului, zona destinată oratorului; dotări tehnice; informaţii privind modalităţile de

interacţionare cu publicul, materialele suport care pot fi folosite în discurs;

După cum se poate vedea, avem nevoie de foarte multe informații cu privire la sala în care

discursul va avea loc. Acestea sunt necesare pe de-o parte din punct de vedere logistic, pentru că

în cazul în care organizatorii nu pun la dispoziție un material de care tu se poate să ai nevoie în

discurs, să regândești discursul tău adaptat la ceea ce sala oferă sau să îți procuri singur acele

materiale. Pe de altă parte, informațiile privind sala și chiar o vizită în respectiva locație îți va fi

foarte folositoare pentru a îți pregăti discursul din punct de vedere psihic.

Văzând sala, vom ști cum să te aștepți că arată aceasta, cum bate lumina, unde va fi cel mai

bine să te poziționezi pentru a putea derula slide-urile prezentării tale proiectate, te vei putea

pregăti pentru dimensiunea aproximativă a publicului, pentru vocea pe care va trebui să o

folosești în vorbire pentru a o adapta dimensiunii spațiului. Mai mult decât atât, te va ajuta să știi

dacă discursul tău este înregistrat video și dacă vei avea un microfon în dotare, pentru că de

obicei aceste două instrumente provoacă panică în rândul vorbitorilor începători. Știind din timp

lucrurile acestea, te vei acomoda cu ideea și vei avea timp să exersezi destul de mult emoțiile

vorbirii în fața camerei până în momentul discursului.

A ne imagina situația vorbirii în public în cât mai multe detalii are beneficiul major al

faptului că suntem anticipativi și reducem șansele de a fi luați prin surprindere la momentul

discursului de aspecte ce ne pot influența negativ. Desigur, situații neprevăzute pot apărea

oricând, dar încercăm să reducem cât mai mult această posibilitate, tocmai pentru că sub

presiunea stressului, se poate să nu avem întotdeauna cea mai bună reacție la situațiile

neprevăzute.

Fig.8.5. Cunoașterea contextului – Care sunt dotările sălii în care voi vorbi?

B) pregătirea efectiă a discursului (conținutul discursului sub aspectele logic şi lingvistic).

• schematizarea discursului: notarea imediată a câtorva idei sau perspective din care se

poate aborda tema;

• documentarea (căutarea articolelor utile cu privire la subiectul abordat);

• etapa de brainstorming: notarea tuturor ideilor legate de temă (crearea graficului

soare);

• găsirea corelaţiilor între idei. Eliminarea ideilor care nu aduc valoare adăugată

discursului;

• Schematizarea discursului (cu ajutorul graficelor);

Acum că deja deținem câteva informații esențiale cu privire la contextul în care discursul va

avea loc, este timpul să ne concentrăm asupra conținutului discursului nostru.

1. Vom începe cu a schematiza discursul pe care urmează să îl ținem, printr-o mică sesiune

de brainstorming pe care o vom face noi cu sine sau cu alte persoane pe care dorim să le

consulăm. Scenariul ideal este acela în care, știind tema discursului, putem nota imediat câteva

idei sau perspective din care putem aborda tema.

2. În cazul în care nu ne simţim atât de inspiraţi de la început, vem putea începe prin a ne

documenta: vom cauta articole utile pe internet, vom întreba persoane din domeniu până când

vom deține și informațiile suficiente pentru a ne forma un punct de vedere propriu cu privire la

acel subiect.

3. Toate ideile pe care le gândim în acest timp vor fi notate pe o foaie, sub așa-numita tehnică

de mindmapping (Wood). Vom lua o foaie A4, o putem poziționa în formatul orizontal și vom

nota în centrul paginii tema discursului nostru. Radial vom nota toate ideile care ni se pare că se

leagă de tema noastră – fiind o etapă de brainstorming în care se stimulează creativitatea. Vom

nota orice cuvânt sau idee, fără să fi critici cu privire la ingeniozitatea sau profunzimea lor.

4. Vom crea așadar un grafic sub forma unui soare, cu atât de multe raze, pe cât de multe idei

ne-au venit. Când am simțit că am finalizat această etapă creativă de producere efectivă a ideilor,

vom putea trece la etapa în care vom încerca să găsim corelații între idei.

5. Se vor crea acum noi legături și dispunerea radială se va transforma într-un arbore cu noi

conexiuni și ramificații. În cazul în care în acest nou grafic sunt idei care au rămas fără

conexiuni, vom le elimina, dacă vom simți că nu aduc valoare adăugată discursului nostru.

6. Ideile trebuie întâi notate schematic, iar această schemă ne va ajuta să susținem discursul

în mod cursiv, fiind mereu conștient de progresul făcut și de ideile care mai urmează a fi

prezentate

. Atâta timp cât structura discursului ne este clară, avem șanse mari ca și pentru publicul

nostru să fie la fel de clară și să o rețină ca atare.

Să luăm exemplul unui discurs de bun-venit susținut de rectorul unei universități la

deschiderea anului universitar. Crearea hărții mentale a discursului său poate arăta în felul

următor (Fig. 8.5):

Fig.8.6. Harta discursului – tehnica mindmapping

În acest caz, rectorul va trebui să rețină:

- are 4 idei principale de susținut în discursul său,

- discursul nu trebuie să fie unul prea lung, pentru că ar deveni prea obositor în contextul

multor altor discursuri care urmează după el (cunoscând natura evenimentului);

- ritm trebuie să fie concis în vorbire.

- Își cunoaște autoritatea, este persoana cea mai îndreptățită să vorbească din partea

universității, motiv pentru care dorește ca discursul său să fie pe de-o parte informativ, aducând

la cunoștința studenților realizările anului universitar trecut și provocările următorului an, dar pe

de altă parte dorește să aibă și un rol motivațional, inducând în rândul studenților dorința de

autodepășire, perseverența și ambiția de a se implica într-un proces calitativ de educație în scopul

realizării și desăvârșirii lor personale și profesionale.

7. Alegerea tonului discursului. Discursul fiind schematizat, este ușor acum de dezvoltat

fiecare idee principală și gândit tonul fiecărui mesaj în parte. În acest sens, se va putea folosi de

un ton cald, prietenos la începutul discursului, astfel încât să stârnească simpatia celor prezenți

care se bucură să fie întâmpinați de un mesaj emoționat și entuziast din partea rectorului. Pentru

ideile intermediare, având rol informativ, nu se va cădea ca tonul să fie unul sentimental, pentru

că ar fi nepotrivit.

Se vor aduce la cunoștința publicului realizările și provocările urmărite, pe un ton neutru, cu

optimism și încredere că universitatea va duce la bun sfârșit tot ceea ce și-a propus. Este și de

așteptat ca el să prezinte o imagine frumoasă a instituției pe care o reprezintă.

În final, va avea un ton inspirațional, se va putea folosi de pauze după fiecare profeție legată

de posibilul viitor măreț al absolvenților universității. Pauzele vor oferi timp publicului să

sedimenteze informația.

Iată așadar că rectorul nostru știe acum care va fi tonul pe care este bine să îl abordeze și a

reușit să își dea seama cum va putea fi dezvoltată fiecare idee a discursului.

8.2.3.Structura discursului.

Ca orice poveste și compunere scrisă în școală, urmărim o structură clasică de tipul:

- Introducere;

- Cuprins;

- Încheiere.

● În introducere, se obișnuiește să se folosească un așa-numit attention getter. Acesta va

fi un cârlig prin care vom stimula atenția și interesul publicului noatru, astfel încât acesta să fie

dornic să ne acorde timpul lor.

› Pentru captarea atenţiei în cazul unui discurs cu tematica economică/financiară poate fi un

pumn de bănuți aruncați pe jos, într-o completă liniște, la începutul discursului, chiar înainte de a

ne prezenta și a spune tema discursului nostru. Audiența va privi nedumerită spre noi și va crede

mai întâi că a fost un accident nefericit. Totul până când le putem spune: „Și cam aceasta se

întâmplă și în economie... Sunt X și astăzi vreau să vă explic ce s-a întâmplat acuma. Cine scapă

banii și cât de intenționat este acest gest în economia la nivel mondial”.

În acest fel, te asiguri că publicul tău știe progresul speech-ului și urmărește structura

împreună cu tine.

› Introducerea trebuie să fie scurtă, originală şi suficient de interesantă : se poate începe cu o

anecdotă, dar să fie bine spusă, cu o întâmplare interesantă din viaţă, cu o parabolă, cu o

întrebare, cu o citată.

› Nu sunt indicate în primele minute ale discursului clişeele sau expresiile banale: Am mare

plăcerea să…, Vă cer scuze pentru faptul că sunt răcit şi…;

● Finalul discursului ” încununează discursul”. Înainte de a concepe finalul discursului,

trebuie să cunoaştem ce este bine să evităm.

- De a nu lăsa în suspans problemele expuse. Ele trebuie comentate interesant, astfel ca

auditoriul să nu părăsească sala;

- De a nu folosi repetiţii: se prezintă toate punctele principale, fără a przenta amănunte cu

referire la ele;

- Se evită expresii ca: În încheiere …, În concluzie …, Un alt lucru doresc să spun înainte de

a încheia, deoarece ele sunt şsblonate şi plictisitoare.

- De a evita folosirea notiţelor pentru încheiere, pentru a putea privi auditoriul.

Iată câteva sugestii de finalizare a discursului :

- Folosirea sumarului – modalitate standard de finalizare a discursului (prezentarea pe scurt a

câtorva idei, aşa încât auditoriul să înţeleagă bine mesajul discursului);

- Întrebările, care pot face auditoriul să se gândească la un răspuns : Întrebarea pe care trebuie

să ne-o punem împreună este, cum putem să realizăm cel mai bine… ?

- Povestiri, anecdote – extrem de scurte şi să se refere la ideile expuse ;

- Citatea- ce pot demonstra duversitatea cunoştinţelor oratorului şi pot conferi credibilitate

informaţiilor aduse;

- Dramatismul – folosirea vocii uşor dramatice sau a unor expresii cu conţinut dramatic. Este o

metodă ce impresionează publicul;

- Cuvinte care produc teama sau îndoiala, remuşcările, pentru a face publicul mai activ. În

cazul dat, trebuie să fie justificat orice element care provoacă incertitudini;

Așadar, toate aceste scheme și planificări ale discursului tău, vor putea prevedea inclusiv

glumele și gesturile menite să atragă atenția publicului, pentru că spontaneitatea nu va fi punctul

forte ale unui speaker aflat la început. Nu este cazul să vedem această amplă pregătire a

discursului ca pe un semn de slăbiciune. Deși nu toți speakerii lasă să se vadă, fiecare caută

momentul său de liniște înaintea discursului, clipe de relaxare, în care să fie doar el și o oglindă

în fața căreia să poată exersa.

Următorul pas nu va fi sub nicio formă scrierea discursului cuvânt cu cuvânt. Dacă în mod

normal ne este teamă să vorbim în public, totuşi o compunere de o pagină A4 cu scris mărunt nu

ne va ajuta să scăpăm de trac, ci ne va înmulți emoțiile. Vem începe să citim (doar nu degeaba

am scris tot discursul), doar că emoțiile acționează când și cum ne așteptăm mai puțin, prin

urmare, nu trebuie să ne mirăm dacă rândurile și literele vor începe să se miște și să ne deruteze.

Cel mai bine este să avem în faţă schema inițială a discursului.

8.2.4.Exersarea efectivă a discursului.

„Dacă nu poți explica unui copil de 6 ani, înseamnă că nici tu nu ai înțeles.”

(Albert Einstein)

Joe Navarro, mentorul lui  Dale Carnegie, spunea: “Înainte de a susţine un discurs la o

conferinţă, repetă-l de cel putin 13 ori. Retine, de 13 ori cel puţin în oglindă!”

Dale Carnegie, la rândul său, menţiona: “frica este rezultatul unei lipse de încredere, iar lipsa

de încredere este rezultatul faptului că nu vă cunoasteţi adevăratele capacităţi”.

De aceea, un orator, cu cat are mai multe experienţe reuşite, cu atât temerile lui vor dispărea

mai repede!

Oricine poate fi orator? Exista mai multe categorii de oratori?

Fiecare dintre noi avem înăuntrul nostru un potenţial orator. Unii îşi descoperă potenţialul de a

fi un bun orator de timpuriu, chiar de la vârste fragede. De exemplu, la evrei, fiecare baiat in

jurul vârstei de 14 ani, este pus sa citească “Tora” în sinagoga. De ce? Pentru a-şi exersa

abilităţile de vorbit in public!

Alţii, înaintând în carieră, sunt nevoiţi să devină oratorii, având de facut o prezentare în faţa

conducerii firmei la care lucrează, în faţa unui client (urmărind încheierea unui contract), în faţa

unei comisii care poate să le finanţeze afacerea etc.

Iar cei mai “norocoşi” devin oratori profesionişti, cei mai muţti sunt aşa numiţii “oratori

motivaţionali”, care livrează prezentări peste tot în lume, devenind extrem de făimoşi şi căutaţi.

Există anumite lucruri pe care un orator NU trebuie să le facă sub nici o formă atunci

când se află in faţa unui public?

• Un lucru elementar pe care un orator NU trebuie sa-l facă este să-i fie teamă de public.

În momentul în care un orator este paralizat de frica de a vorbi în faţa unei mulţimi, atunci şi

discursul său va fi afectat dramatic.

• Alt lucru este acela să NU se pregătescă pentru a livra o prezentare în faţa acelui public. Se

spune că un discurs bine pregătit este nouăzeci la sută deja prezentat, de aceea, atunci când un

vorbitor are o idee cu adevărat interesantă în minte şi în suflet, dar şi o dorinţă maximă de a o

transmite celorlalţi, mai mult ca sigur se va achita onorabil de această îndatorire.

• NU incercaţi să vă realizaţi un discurs într-o jumătate de oră, pentru că discursul trebuie să

“coacă” într-un anumit timp. Este nevoie de cel puţin două săptămâni, înainte de o apariţie în

public, pentru a simţi ideea, a o coagula şi a o integra într-un discurs.

Un bun orator adună cât mai multe informaţii despre subiectul supus discuţiei, apoi îl discută

cu prietenii (cei din cercul de încredere), îşi pune toate întrebările posibile referitoare la temă şi

abia apoi aşterne pe hârtie toate gândurile şi exemplele. Aceasta era metoda lui Lincoln şi a

tuturor oratorilor de succes!

Până în acest punct, cunoaștem contextul general în care discursul va avea loc, respectiv

cunoaștem conținutul efectiv, mesajul pe care urmează să îl livrăm. Urmează acum să

definitivăm forma în care discursul va fi livrat și să îl exersăm până ne vom simți 100%

confortabil rostindu-l.

Am reținut că, din tot discursul, tot ce va rămâne scris este o schemă a ideilor principale,

însă nimic mai detaliat sau elaborat. Pe baza acesteia, vom putea acum reface diverse planșe ale

discursului, până când vom fi mulțumiţi de modul în care am reprezentat grafic conținutul

mesajului, fără însă să îl transformi într-un discurs scris cuvânt cu cuvânt.

Mai mult decât atât, dacă avem de susținut un discurs informativ sau argumentativ mai

laborios - poate prezentarea unui demers de cercetare, sau poate un discurs precum cele în cadrul

conferințelor, ne putem gândi de acasă cum dorim să interacționăm cu publicul.

Poate în situația rectorului, această interacțiune ar fi dificilă, dată fiind dimensiunea mare a

publicului, formalismul situației și faptul că nu există o linie de argumentare pe care rectorul să

își dorească neapărat ca studenții să o rețină în urma discursului său. Însă dacă situația o permite,

putem pregăti semne, culori, simboluri pe care să le asociem în timpul vorbirii cu fiecare idee în

particular. La finalul discursului, va fi suficient ca publicul să vizualizeze simbolurile pe care le-

aim asociat cu respectivele idei, pentru a rememora asocierile realizate de noi anterior și a

recapitula împreună conținutul discursului.

Aceaste metode care presupun resprezentări grafice ale ideilor este ceea ce se numește

storyboarding și este folosită din ce în ce mai des în imagini sau dezvoltată în videoclipuri care

s-au transmis viral în mediul online.

Se pot de asemenea crea prezentări, video-uri animate care să surpindă într-un mod cât mai

simplu idei foarte complexe.

Este foarte important ca acest grafic să fie unul estetic și foarte facil de înțeles. În cazul în

care întâmpinăm dificultăți în a simplifica mesajul discursului nostru, încearcăm să facem un

exercițiu scurt și eficient: să explicăm discursul unui copil de 6 ani.

Ideea acestui exercițiu provine din citatul lui Albert Einstein – „Dacă nu poți explica unui

copil de 6 ani, atunci nici tu nu ai înțeles.” Întotdeauna copiii vor avea nevoie de explicații

simple, ceea ce ne va stimula creativitatea de vorbitor.

Vom căuta să facem comparații între lucruri banale precum jucării, feluri de mâncare sau

schimbarea anotimpurilor, pentru a explica rolul educativ al jocurilor, unitatea în diversitate,

trecerea timpului sau orice alte concepte abstracte și greu de explicat.

După ce structura discursului a fost însușită și poate fi oricând redată cu ușurință de către

noi, urmează exersarea efectivă. În această etapă, să ne susținem discursul imaginându-ne că ne

aflăm cu adevărat în momentul mult așteptat al evenimentului:

- folosim intonația pe care dorim să o avem atunci;

- exersăm limbajul nonverbal;

- încercăm să vedem cum ne simțim introducând scurte povești sau glume în discursul nostru,

comportăndu-ne de parcă audiența ar fi chiar în fața noastră;

- exersăm asocierile între limbajul verbal și cel nonverbal, încercând să asociem anumite

mișcări în timp ce prezentă idei particulare din discursul nostru – un pas făcut la momentul

potrivit, o mimică anume, un gest.

Se vor crea astfel anumite conexiuni între memoria kinestezică și cea auditivă, iar în

momentul discursului, vorbirea tău va fi una cursivă, fiind în același timp acompaniat de un

limbaj nonverbal concordant, atent exersat în etapa de pregătire.

- Acum că discursul a fost exersat, rămâne doar să încercăm să aprofundăm și să analizăm

prestația noastră. Acest lucru se va putea face prin a ne înregistra în momentul exersării, pentru a

putea urmări apoi discursul în scopul de a-i mai aduce ultimele îmbunătățiri.

- Încercăm apoi să gândim pozitiv și să ne imaginăm sala în care vom susține discursul,

modul în care pășim pe scenă, reacțiile pozitive și entuziasmul audienței noastre. Tendința

generală este de a ne pregăti pentru situația eșecului, însă acest lucru atrage după sine și o

atitutine mult mai puțin încrezătoare în propria persoană şi, astfel, eșecul și-a făcut încet-încet

loc.

8.2.5. Prezentarea discursului

“Cei mai buni vorbitori publici știu suficient de multe lucruri cât să se teamă... singura

diferență între profesioniști și novici este că profesioniștii și-au dresat fluturii să zboare în

formație ordonată” (Edward R. Murrow)

Iată că am ajuns în momentul efectiv de susținere a discursului. L-am practicat deja de multe

ori și suntem cu doar câteva ore înaintea marelui moment. Să începem cu câteva mențiuni legate

de momentul în care este bine să ne aflăm la locația evenimentului.

● Încercăm să fim prezent la locul evenimentului cu minim o oră mai devreme, în cazul în

care suntem programat printre primele speech-uri – timpul va fi suficient pentru a ne asigura că

sala este dotată corespunzător și pentru a simți atmosfera.

● Dacă speech-ul nostru este programat după-amiază sau chiar seara, este de preferat să fim

prezent încă de dimineață, de la momentul primului discurs.

A fi acolo, în mijlocul acțiunii ne va putea ajuta enorm. Nu doar că vom putea vedea

prestațiile antevorbitorilor noştri, ne vom putea folosi în mod spontan de corelații între discursul

nostru și cele anterioare, dar vom putea și afla informații prețioase despre public. Vom avea timp

să descoperim așa-numitele persoane-ancoră, care simțim că ne vor transmite o energie pozitivă

în momentul în care vom vorbi, dar vom putea și interacționa cu publicul nostru astfel, încât în

momentul în care vom urca pe scenă, să fie câteva persoane care să ne recunoască și să spună:

„Uite, cu el/ea am vorbit în pauză și părea interesant ce urmează să prezinte, hai să ascultăm.”

Pornim deci cu un avantaj foarte important – interesul publicului pentru noi.

● Transformăm discursul într-o poveste. Fiecare discurs reprezintă o nouă provocare, chiar

și pentru oratorii de succes, la fel cum fiecare apariție în public aduce cu sine un nou val de

emoții, chiar și pentru cântăreți și actori cu multă experiență și celebritate.

De aceea, se încearcă de fiecare dată să se aducă elemente noi, care să surprindă prin

originalitate și prin caracterul memorabil al discursului. S-au căutat sute de rețete ale discursului

de succes, însă adesea este greu să preconizezi ce poate fi de interes pentru publicul tău. De

multe ori, este la fel ca în școală: cum poate un profesor de fizică spre exemplu să facă lecțiile

sale atractive, dat fiind că multitudinea de termeni de specialitate îi pun de multe ori piedici în a

le suscita interesul elevilor?

Sunt persoane care spun că răspunsul ar fi unul simplu: transformă lecția într-o poveste,

facilitează-i audienței tale intrarea într-o lume de poveste și vei avea șanse mari ca aceștia să te

placă, să fie atenți și să rețină mesajul tău. Iar aceste trei promisiuni sunt cele spre care tinde

orice vorbitor.

● Teoria unificatoare a lui 2+2. Andrew Stanton, producător, regizor, actor și scenarist,

spunea într-unul din discursurile sale, în cadrul unei conferințe, că cea mai importantă poruncă a

povestirii este: „Fă-mă să îmi pese, te rog, la nivel emoțional, intelectual, estetic, dar fă-mă să

îmi pese!”.

Încercăm, așadar, să îi prezintăm publicului de ce este important să ne asculte, demonstrându-

i care este valoarea adăugată a discursului nostru.

Teoria unificatoare a lui 2+2 este ceea ce Andrew Stanton o numeşte atunci când implicăm

publicul în povestea noastră într-un mod activ. Nu trebuie să le oferim concluzii pe tavă, să

încercam să-i ajutăm citindu-le slide-urile prezentării noastre. În schimb, trebuie să le evidențiem

întrebările pe care trebuie să și le adreseze, calculele pe care trebuie să le facă, pentru ca singuri

să ajungă la concluziile dorite.

Așa explică Stanton și interesul pe care îl avem cu toții pentru animații cu copii sau animale.

Sunt ca un magnet pentru noi, tocmai datorită faptului că ei nu-și pot exprima în totalitate

gândurile sau intențiile. În acest mod, noi ne simțim datori să-i ajutăm, să le completăm

propozițiile copiilor sau să anticipăm ce dorește câinele să facă. În acest lucru constă și un fir

bun al povestirii: în a-i determina pe ceilalți să fie atenți, să ne completeze, să anticipeze și să

colaboreze cu noi.

● Prezentările cu imagini bune și cuvinte puține. Cele mai multe prezentări sunt susținute

folosind mijloace suport, acestea având avantajul de a veni în sprijinul vorbitorilor. Acestea ne

asigură că discursul va urma ordinea dorită a ideilor, nebazându-ne exclusiv pe memorie, dar au

și beneficiul că pot sedimenta ideile și în rândul audienței. Mai mult decât atât, dacă sunt bine

construite, prezentările pot fi și foarte estetice, acest aspect facilitând atenția și reținerea

informațiilor de către cei prezenți.

Atunci când ne vom construi propria noastră prezentare, trebuie să ținem cont că avem la

îndemână două variante foarte populare de construcție: prezentări tip Power-Point, care sunt

populare datorită simplității creării lor și a flexibilității în a le oferi un design potrivit

personalității și stilului fiecăruia dintre noi.

Pentru că aceste prezentări Power-Point sunt momentan mai familiare și mai răspândite, ele

au tendința de a crea o libertate de care cei mai mulți vorbitori profită într-un mod nepotrivit.

Nenumăratele slide-uri pe care le avem la dispoziție ne obligă să fim foarte atenţi la modul în

care alegem să le folosim, nu să le transformăm în discursul nostru scris și proiectat în fața

auditoriului. Aceasta este o greșeală frecventă, vorbitorii optând pentru a crea slide-uri pline de

text, care însă vor crea audienței o stare de proastă-dispoziție și, bineînețeles, o vor împiedica să

mai acorde atenție discursului sau persoanei în sine.

Recomandarea noastră este așadar de a crea prezentări vizuale, grafice, bazate pe cuvinte

cheie (suficiente pentru a ne aminti care sunt ideile principale) și imagini foarte relevante și

atractive.

Comparând două slide-uri precum de pe pagina următoare, audiența va avea întotdeauna o

atitudine mai deschisă și pozitivă pentru una dintre ele.

● Arată latura ta umană, chiar și vulnerabilă. James Altucher, scriitor, manager și

renumit antreprenor, menționa faptul că atunci când ești pe scenă, nu trebuie să ai sentimentul că

ești diferit de cei din public.

Prin urmare, faptul că suntem azi în postura unui vorbitor, nu ne va oferi autoritatea de a

minimaliza publicul și de a ne comporta superior acestuia. De aceea, mulți vorbitori au tendința

să-și ascundă emoțiile sub masca unor oameni foarte stăpâni pe sine, chiar invulnerabili. Dar

nimeni nu vrea să asculte un om invulnerabil, pentru că nu va empatiza cu el. Prin urmare,

Altucher încearcă să demonstreze, cu ocazia fiecărui discurs, că este un om ca oricare altul,

vulnerabil și uman. De aceea, un bun vorbitor nu se va teme să povestească încă de la începutul

discursului întâmplările din acea dimineață, care aproape că l-au făcut să întârzie în susținerea

speech-ului. Va destinde atmosfera și va ajuta publicul să îl înțeleagă pe cel aflat pe scenă.

● Crearea momentelor de respiro. Unul dintre cele mai importante secrete ale unui vorbitor

în public este legat de micile pauze de respiro din discurs – pauze din vorbire, în care apucăm să

ne concentrăm pe o respirație corectă. Este bine ca în discursul nostru să gândim mici „momente

de respiro”, în care să mutăm centrul de interes al publicului asupra altei persoane/altui

obiect/subiect. Acest lucru se poate face prin a introduce în prezentarea un scurt filmuleț relevant

pentru tema discursului nostru, prin a adresa o întrebare publicului, a oferi un scurt timp de

gândire și reflecție publicului cu privire la o idee din discurs etc. Toate acestea sunt momente

menite să ne ajute, chiar dacă nu vor fi foarte lungi, dar ele ne vor acorda răgazul necesar pentru

a ne asigura menținerea echilibrului.

● Un public foarte mic... Aceasta este o situație care ne poate afecta destul de mult moralul cu

greu construit înaintea unui discurs public. În acele momente. Dar, trebuie să ne gândim la faptul

că oamenii nu lipsesc pentru că este vorba de un orator pentru care nu merită să se deplaseze, ci

se prea poate să fi fost o problemă de organizare, care nu are nici cea mai mică legătură cu noi.

Noi vom putea fi evaluaţi doar după ce urcăm pe scenă. Însă dacă lumea pleacă în timpul

discursului, atunci merită să ne punem câteva întrebări cu privire la prestația noastră.

Așadar, cum să procedăm în situația unui public mic, dispus aleatoriu într-o sală mare?

Trebuie să-i i invităm pe toți mai în față şi să încearcăm să creăm un spațiu de confort pentru

toată lumea. Zona din față a sălii va căpăta instant un caracter mult mai confortabil, atât pentru

orator, cât și pentru ei.

● Oamenii se plictisesc. În situaţiile când observăm că oamenii se plictgisesc, cea mai bună

soluție este una graduală, în care încercăm să îi implicăm în discursul nostru și să le cerem

părerea cu privire la subiectul discutat: Ce părere aveți despre acest punct de vedere? Care este

punctul vostru de vedere? Este cineva în sală care a trecut printr-o situație similară?

Dacă nu obținem niciun răspuns, într-un spirit de glumă, putem spune: Ok, puncte de vedere

nu avem, să fie din cauză că avem prea multe nelămuriri pentru a mai lăsa loc și opiniilor?

Un zâmbet din partea noastră și vom primi automat minim un zâmbet drept răspuns din partea

publicului.

O altă abordare mai sinceră și directă de la bun început ar fi să împărtășim publicului faptul că

simțim cum discursul nu reușește să le stârnească într-atât de mult atenția pe cât ne-am dorit. Odată

împărtășită această constatare, vom putea face un plan împreună cu publicul pentru a le mai menține

o minimă atenție în minutele rămase. „Facem așa, eu vă promit că nu vă mai rețin mult, mai avem 5

minute, iar voi îmi promiteți că încercați până la final să îmi spuneți un lucru care v-a plăcut și pe

care l-ați învățat din prezentarea mea și un lucru pe care l-ați fi dorit altfel.”

Îi vom face să se simtă cu adevărat importanți pentru orator și îi vom determina să colaboreze.

● Revolta generată de alte puncte de vedere. Să ne imaginăm situația unui concurs de

discursuri publice în care se discută diverse subiecte, fiecare mai controversat decât celălalt.

Dacă, spre exemplu, discursul nostru va aborda tema legalizării consumului de marijuana sau a

legalizării căsătoriilor între persoane de același sex, se prea poate ca în public să fie persoane

foarte vehemente și care să se simtă poate chiar jignite de punctul nostru de vedere. Sunt subiecte

sensibile și ne putem aștepta la reacții diverse.

Într-un asemenea caz, cea mai bună soluție este să evităm disputele și să rămânem în sfera

unei dezbateri, având grijă să nu se depășească limitele acesteia. Argumentele vor fi prezentate

politicos, cu o bază documentară solidă, lăsând impresiile, subiectivismul și sentimentele

deoparte. Cu toate că argumentele trebuie să fie unele cât mai obiective, ca și mod de construcție

al acestora, nu omitem să ne gândim la modul în care se simte publicul ascultând acele

argumente. Argumentele nu vor fi sentimentale, dar vor genera sentimente și ele nu trebuie

ignorate. Aici trebuie să ne amintim cât este de importantă empatia și de aceea vom învăța să fim

ponderați și să dovedim flexibilitate.

Se spune că unul dintre cele mai corecte răspunsuri este întotdeauna „Depinde...”. Așadar,

când nu suntem pe aceeași lungime de undă cu audiența, trebuie să le amintim că totul depinde

de perspectiva din care este privit respectivul lucru. Nu trebuie să fim contrariaţi când vedem că

lumea nu este de acord cu noi, venind cu replica: există la fel de multe puncte de vedere, câte

persoane. Sau: „vă respect punctul de vedere, aceasta este într-adevăr încă o perspectivă asupra

subiectului”. În fond, cel mai bun mod de a ne impune este prin eleganța de care dăm dovadă.

● Un posibil eșec nu este cel mai rău lucru care se poate întâmpla. Un mod prin care reușim

să ne eliberăm de presiunea discursului public pe care urmează să îl susținem este să evaluăm cu

obiectivitate și realism importanța acelui discurs în viața noastră. Niciun discurs nu poate fi cel

mai important discurs din viața noastră, prin urmare nici măcar un posibil eșec nu va putea fi cel

mai rău lucru care ni se poate întâmpla vreodată. O intrare la facultate bazată pe o prelegere pe

care trebuie să o susținem, sau un concurs de discursuri publice, o prezentare la o conferință

academică sau prezentarea unui proiect la facultate sau la locul de muncă sunt toate situații cu

care ne putem confrunta, dar care au avantajul că nu sunt singulare. Nu am reușit să ținem

discursul acela pe care l-am tot exersat? Răspunsul corect este: nu, de data aceasta nu a ieșit chiar

cum vroiam. Rămâne pe data viitoare. Pentru că partea bună în discursul public este că există

multe dăți viitoare.

Pe de altă parte, greșelile se spune că apar în medie la fiecare 10 cuvinte, iar în contextul în

care un om spune în jur de 15000 de cuvinte zilnic, înseamnă în jurul a 1500 de gafe/zi/persoană.

Așadar, data viitoare când vom mai greşi, fie că ne vom bâlbâi, vom suci cuvintele sau le vom

uita, trebuie să ne amintim că tuturor ni se întâmplă, să trecem cu naturalețe peste și, într-o tentă

mai umoristică, să ne bucurăm că ne apropiem de a limita gafele pe ziua respectivă, cu una mai

puțin rămasă.

Bibliografia de bază:

1. Cioclov Roxana, Ghid de comunicare şi discursul public, Ed. Artpress: TIMIȘOARA, 2013, p. 36 –

71; 2. Dorogan Maria, Curs de elocinţă, Editura ARC, 1995, p. 43-59, 264-292, ISBN: 5-7790-

0185-5;

2. King Larry, Secretele comunicării. Bucureşti: AMALTEA, 1994, p. 119-139, ISBN: 973-

98167-7-0;

3. 4. Stanton Nicki, Comunicarea. Ed. ŞTIINŢA&TEHNICA, Bucureşti., p.99-122, ISBN:973-

96937-9-2;