Academia de Studii Economice din Bucuresti

Facultatea de Management, Specializarea Administratie Publica

ARHITECTURA SPATIILOR VERZI DIN

MUNICIPIUL BUCURESTI

Indrumator: Student:

Bucuresti

2009

Cuprins

Introducere…………………………………………………………………………………....3

1

Capitolul 1: Notiuni teoretice

1.1 Spatii verzi intraurbane……………………………………………………………….…….4

1.2 Clasificarea spatiilor verzi intraurbane……………………………………………………..4

1.3 Sistemul de spatii verzi……………………………………………………………………..6

1.4 Sistemul de spatii verzi urbane……………………………………………………………..6

1.5 Dimensionarea spatiilor verzi urbane……………………………………………………….7

Capitolul 2: Principalele tipuri de spatii verzi urbane

2.1 Scuarurile…………………………………………………………………………………....8

2.2 Parcurile……………………………………………………………………………………..12

2.3 Gradinile…………………………………………………………………………………….15

2.4 Plantatii de arbori pe aliniamente……………………………………………………………16

Capitolul 3: Spatii verzi in municipiul Bucuresti

3.1 Spatii verzi publice…………………………………………………………………………..16

3.2 Spatii verzi semi-publice……………………………………………………………………..17

3.3 Spatii verzi private…………………………………………………………………………...18

3.4 Artere cu plantatii deosebite………………………………………………………………....19

3.5 Parcuri, gradini, scuaruri……………………………………………………………………..19

3.6 Spatiile verzi ca importanta in evolutia unui oras ecologic………………………………….22

Concluzii………………………………………………………………………………………...24

Bibliografie……………………………………………………………………………………...25

Motto: “Un peisaj fara arbori nu poate fi considerat perfect. O tara

fara arbori este lipsita de sperante” (MORLING, J.R., 1963)

2

Introducere

Adesea trecem grabiti pe strazi, printre spatiile plantate ale orasului, pe langa parcuri si

scuaruri, aproape fara sa le privim. Poate indiferenti, poate absorbiti de treburi si grijile zilnice,

cei mai multi dintre noi nu dam atentie copacilor si oazelor de verdeata. Poate si pentru ca

intervine obisnuinta; stim ca sunt acolo, formeaza repere ale drumurilor noastre cotidiene si doar

o modificare importanta o observam: aparitia in zona a unui loc de joaca pentru copii sau a unei

fantani cu jocuri de apa, sau mai rau disparitia unor zone plantate si inlocuirea cu parcaje sau

constructii, amputarea drastica a coroanelor arborilor stradali.

Dar sunt si perioade cand peisajul viu se face remarcat, trezind interesul si celor mai

indiferenti. Cu bucurie sesizam ca a venit primavara si verdele frunzelor tinere si culorile florilor

alunga cenusiul trist si dominant al spatiilor construite. Vara, din nou reintra in atentie haina

verde a orasului: cautam cu asiduitate umbra arborilor si planuim evadari in parcuri si zone de

agrement

Dar oare cati concetateni de-ai nostri iubesc cu adevarat natura si sunt constienti ca

spatiile verzi aduc foarte multe beneficii locuitorilor din zona lor?

Fie ca sunt publice, fie private, spatiile verzi fac parte din cadrul nostru de viata, sunt un

atribut al gradului de civilizatie. Masura in care sunt bine proiectate, de la scara teritoriala si

urbana pana la cea locala, punctuala, dar si priceperea cu care sunt infiintate, ingrijite, restaurate

sau transformate fac ca diferitele categorii de peisaje sa-si exercite bine functiile ecologice,

recreative, estetice, spre folosul nostru.

3

Capitolul 1: Notiuni teoretice

1.1 Spatii verzi intraurbane

Spatiile verzi din cadrul perimetrului construibil al oraselor constituie o categorie

functionala , al carei specific este determinat, in primul rand, de cadrul construit cuprinzand

dotari si amenajari corespunzatoare unor activitati cultural-educative, sportive sau recreative.

Esenta amenajarii unui teritoriu, inclusiv a celui destinat spatiilor verzi consta in alegerea celui

mai convenabil stil, care sa sugereze utilizarile cele mai adecvate si folosirea intregului sau

potential.

Ameliorand factorii de mediu si armonizand peisajele artificiale cu cele naturale, spatiile

verzi exercita o puternica influenta binefacatoare asupra starii de sanatate a oamenilor. Spatiile

verzi reprezinta ambianta in care tiparele de viata umana se coreleaza cu elementele naturale sau

artificiale ale acestora1 ceea ce stimuleaza sentimentul trairii sociale, intelectuale, afective si

emotive.

Prin functiile pe care le indeplinesc si influentele profunde asupra unor componente ale

spatiului urban, spatiile verzi urbane au o importanta deosebita in dezvoltarea si mentinerea

echilibrului fizic si psihic al omului. Alaturi de ansamblurile de locuit, zonele comerciale si

sociale sau cele de transport- spatiile verzi constituie un echipament social indispensabil.

1.2 Clasificarea spatiilor verzi intraurbane

Dupa criteriul folosintei, spatiile verzi se impart in:

1. Spatii verzi de folosinta generala- publice si cu acces nelimitat:

- scuaruri

1 Simonds, O., 1967

4

- parcuri,

- grădini (orasenesti, de cartier, gradina complexului de locuit)

-fâşii plantate publice;

-amenajări sportive publice (Stadionul Naţional, Palatul Sportului şi Culturii, Stadionul

Tineretului, Stadionul Parcul Copilului, Baza sportivă Floreasca)

2. Spatii verzi de folosinta speciala- cu acces limitat- apartin unitatilor industriale, de

invatamant, culturale, sanitare si curative, locuintelor individuale.

Dupa profilul predominant, spatiile verzi urbane se impart in:

1. Spatii verzi cu profil specializat:

- Grădini Botanice şi Zoologice;

- Muzeul Satului.

2. Spatii verzi cu profil de protectie:

- Spaţii verzi pentru protecţia cursurilor de apă ( Lacurile Colentinei, Lacul Morii etc.).

- Păduri şi fâşii plantate de protecţie sanitară ( în jurul gropii de gunoi Glina)

- Păduri şi plantaţii forestiere (destinate cu prioritate ameliorării climatului Capitalei, acestea se

compun din inelul verde de 400 metri lăţime, concentric cu linia de centură în exteriorul sau

interiorul acesteia şi din masive plantate situate pe direcţia vânturilor dinspre nord-est şi sud-

vest).

3. Spatii verzi cu profil de recreere cotidiana: scuaruri, gradini, parcuri.

5

1.3 Sistemul de spatii verzi

Sistemul de spatii verzi reprezinta totalitatea formatiunilor de spatii verzi urbane si

periurbane, cu relatii de interdependenta, tinzand sa constituie un ansamblu complex si unitar.

Pentru a alcatui un sistem, este necesar ca spatiile libere plantate sa faca parte sin

componenta tuturor zonelor functionale ale orasului, iar cele mai importante dintre ele –

parcurile, gradinile, scuarurile- sa fie repartizate echilibrat si sa se lege atat intre ele, cat si cu

masivele plantate din teritoriul periurban.2

1.4 Sistemele de spatii verzi urbane

Sistemele de spatii verzi urbane se pot constitui in modalitati diferite, in functie de

conditiile topografice si climatice, strutura urbanistica si trama stradala. mai frecvent se intalnesc

4 categorii de siste verzi; in pete, in fasii, in pana si mixt.

Sistemul in pete rezulta din raspandirea izolata si neregulata a unitatilor de spatii verzi in

teritoriul urban in functie de disponibilitatile de teren. Elementul de legatura il constituie

plantatiile stradale. Acest sistem este frecvent intalnit in orase, mai ales in cele cu retea stradala

neregulata si cu relief variat. Este adoptat si in orasele mici, unde alcatuirea este mai simpla: o

gradina sau un parc, cateva scuaruri si bulevarde plantate.

Sistemul in fasii reuneste toate spatiile libere plantate intr-o retea continua, care poate

avea dispozitie radiala, concentrica, radial-concentrica, longitudinala, transversala sau

longitudinal-transversala in functie de structura stradala a orasului. Acest sistem, bazat pe

continuitatea spatiilor verzi, are o buna eficienta in exercitarea functiilor de ameliorare a

microclimatului si de diminuare a poluarii atmosferei, dar este mai putin favorabil pentru

indeplinirea complexa a functiei recreative, aspect care necesita suprafete mari si mai compacte.

2 Muja, Sever, “Spatiile verzi in sistematizarea teritoriului si localitatilor”, Editura Ceres, Bucuresti, 1984

6

Sistemul pana are o raspandire mai redusa si se caracterizeaza prin reunirea spatiilor

verzi (parcuri, gradini) in forma de pana, de la exterior spre interior, fenomen dictat uneori de

prezenta unor ape si lacuri, zone cu exces de umiditate, etc.

Sistemul mixt rezulta din combinarea celorlalte sisteme, este cel mai frecvent intalnit,

adaptandu-se mai bine restructurarii localitatilor si asigurand o mai buna functionalitate de

ansamblu.

1.5 Dimensionarea spatiilor verzi urbane

Suprafata totala si pe categorii a spatiilor libere plantate depinde de marimea localitatii

(suprafata si numar de locuitori), de dezvoltarea urbana si industriala, de tipurile de cladiri

predominante, de conditiile climatice.

In ansamblul sistemului verde urban spatiile publice au un rol foarte important, atat de

recreare cat si de protectie si de aceea dimensionarea lor ar trebui sa respecte anumite norme,

defalcate din indicele global (tabelul 1).

Tabelul 1

Norme orientative pentru unele spatii verzi publice din interiorul oraselor

Marimea orasului

(nr. locuitori)

Categoriile de spatii verzi

Parcuri, gradini, scuaruri Fasii plantate

(mp / locuitor)%din suprafata orasului mp/locuitor

Sub 20000 9 – 10 6 -10 2

20000-50000 10 – 12 7 – 11 3

7

50000-100000 11 – 14 8 – 12 3

Peste 100000 12 - 15 8 - 16 5

Capitolul 2: Principalele tipuri de spatii verzi urbane

2.1 Scuarurile

Scuarurile- generalitati

Spaţiile publice atractive, îmbogăţite de plantaţiile ornamentale, contribuie mult la

imaginea unui oraş şi la apropierea oamenilor de acesta. Dar în acest caz sunt importante nu

numai parcurile şi grădinile publice prezente într-un oraş, spaţii frecventate mai degrabă la

sfârşitul săptămânii, ci şi scuarurile, spaţiile publice mai mici ca suprafaţă dar frecventate zilnic

şi la orice oră din zi.

Oraşul este văzut şi comunică vizual pe măsură ce observatorul se mişcă ori ca pieton, ori

cu diverse mijloace de transport. Spre deosebire de parcuri sau grădini, scuarurile nu se izolează

de zonele învecinate ci comunică mult mai mult vizual. Experienţa vizuală depinde de viteza cu

care observatorul se mişcă. Cu cât acesta are o viteză mai mică, cu atât sunt percepute mai multe

detalii (de exemplu din autobuz spaţiile publice nu sunt percepute la fel ca din automobil sau ca

pieton).

Spaţiul verde public, scuarul, se dezvăluie privitorului secvenţial ca o succesiune de

imagini memorabile de-a lungul traseului pe care-l face chiar daca acesta circulă cu o viteză

constantă. Această perspectivă este din punctul de vedere al pietonului aflat în mişcare pentru

care scena se transformă constant generând senzaţii diferite. De aceea în proiectarea unui scuar

8

trebuie avut în vedere perceptia acestuia din diferite puncte de vedere, diferite situaţii şi

perspective.

În amenajarea scuarurilor ar trebui să se aplice ideea unui loc prietenos, cunoscut, în care

oamenii se simt bine în comparaţie cu ideea generală aplicată oraşului (“ostil”, “junglă de

asfalt”) rezultând mici oaze de relaxare în care omul îşi poate “trage sufletul” înainte să se arunce

din nou în vâltoarea vieţii.

Scuarurile au apărut prima dată în Anglia secolului XVIII datorită nevoii tot mai mari de

zone de recreere. Nevoia a rezultat din cauza extinderii oraşelor şi necesitatea îmbunătăţirii

aspectului acestora puternic industrializate. Având un caracter privat şi adresându-se exclusiv

locuitorilor din zonă, scuarurile erau împrejmuite şi se intra cu cheie. Erau deci un fel de grădini

private de dimensiuni mai mari.

Cu toate acestea termenul de scuar provine din franceză (square), însemnând grădină

publică, parc dar se regăseşte şi în limba engleză (pătrat), ca formă geometrică, referindu-se

probabil la forma cea mai frecventă atribuită acestor spaţii.

Unele din cele mai importante elemente din cadrul designului unui oraş sunt scuarurile şi

pieţele publice. Acestea creează spaţiul ambiental al unei clădiri importante. De aceea arhitectura

unei clădiri şi a unor grupuri de clădiri este de multe ori în comunicare cu amenajarea spaţiilor

din jur a scuarurilor şi a pieţelor.

Scuarurile sunt automat deci spaţii încadrate de cladiri şi ajută la îmbunătăţirea imaginilor

acestora într-o comunicare directă. Dar pe lângă toate aceste atribuţii scuarurile sunt factori

sociali importanţi în care oamenii interacţionează pe plan social, comunică, se cunosc, se

relaxează încercând să scape de stresul cotidian.

Scuarurile suntdefinite ca fiind unităţi de spaţiu verde cu o suprafaţă relativ mică (0,3-3,0

ha) destinate odihnei de scurtă durată sau realizării unui efect decorativ deosebit. Ele deservesc

populaţia din jur pe o rază de circa 400 m presupunând faptul că oamenii merg pe jos şi parcurg

această distanţă în aproximativ patru minute.

Dar aceste spaţii publice nu sunt vizitate doar de locuitorii din zonă şi nu se adresează

exclusiv acestora, ele contribuind la imaginea întregului oraş şi sunt percepute în diferite moduri,

de un număr mare de locuitori, care nu sunt mereu aceiaşi.

9

Clasificarea scuarurilor

Activitatea într-un scuar este foarte importantă pentru vitalitatea sa şi, pentru ca acesta să

nu fie un spaţiu inert, în care nu se întâmplă nimic, trebuie să fie atractiv din punct de vedere

vizual.

Sunt frecvente (mai ales în Bucureşti), cazuri de spaţii publice inactive, cu vegetaţia în

stare proastă şi pline de gunoi.

Acestea sunt exemple de scuaruri a caror funcţie ori nu a fost bine planificată ori pur şi

simplu nu a existat nici o planificare şi nici un interes în amenajarea acestora, fiind lăsate în voia

sorţii. În cealaltă extremă sunt spaţiile publice intens circulate, cu vegetaţia distrusă sau, mai rău,

abuzate de locuitorii care şi-au construit parcări, garaje sau buticuri, cazuri în care, imaginea

oraşului are de asemenea de suferit din cauza nepăsării.

Păreri despre cum ar trebui folosite aceste spati publice au existat încă din vechime şi, cu

toate că termenul de scuar a aparut mai târziu, putem găsi idei despre funcţiile spaţiilor publice

încă din Roma antică: Vitruvius, scriind despre amenajarea forumurilor spune că acestea „ar

trebui să fie proporţionale cu numărul locuitorilor, astfel încât spaţiul să nu fie prea strâmt, dar

nici pustiu din cauza lipsei populaţiei”. În perioada Renaşterii, teoreticienii precizau că „ar trebui

să fie mai multe pieţi situate în diferite părţi ale oraşului, unele pentru vânzarea bunurilor pe timp

de pace, altele pentru activităţi specifice tineretului şi altele pentru depozitarea proviziilor pe

timp de război.”(Leon Battista Alberti).

Mai târziu apar şi scuarurile ca spaţii verzi, mici petice de natură care înfrumuseţează

oraşul şi delectează privirea.

După funcţie şi locul de amplasare, scuarurile se clasifica in:

scuarul unei instituţii publice

scuarurile din locurile de întâlnire principale (de obicei centrul)

scuarurile din spaţiile pentru divertisment din jurul teatrelor,

cinematografelor, restaurantelor

scuarurile din pieţe, târguri, din faţa marilor magazine

10

scuarurile din cartiere şi zonele rezidenţiale, frecventate în principal de

locuitorii zonei (au caracter semi-public)

scuarurile asociate cu intersecţii, înconjurate de străzi.

Importanţa scuarurilor diferă în funcţie de această clasificare unele fiind centre ale vieţii

sociale iar altele servind unui număr restrâns de cetaţeni şi de activităţi.

Unele scuaruri sunt folosite de copii pentru joacă, în mare parte cele situate în cartierele

de locuit, în zonele rezidenţiale. Aici se pot găsi copii preşcolari dar şi mai mari, oameni care îşi

plimbă câinele etc. Altele servesc ca loc de recreere pentru o foarte scurtă perioadă pentru

persoanele care aşteaptă (pentru întâlniri, aşteptarea unui mijloc de transport, asteptarea începerii

spectacolului la teatre, cinematografe..).

Scuarurile din intersecţii sau aflate în faţa unui edificiu important nu sunt accesibile

publicului având un caracter prioritar decorativ. Asemenea spaţii sunt în general lipsite de alei

din această cauză.

Prima impresie întotdeauna contează. De aceea orice clădire importantă merită o intrare

frumoasă ca un spaţiu de trecere (de purificare) înaintea vizionării unei piese de teatru sau a unui

spectacol de operă, un spaţiu unde laşi grijile cotidiene ale oraşului pentru a te putea bucura de

un moment de relaxare.

Mărimea acestui spaţiu este direct proporţională cu mărimea clădirii pe care o

„acompaniază”. Ca o normă se dă lungimea ca fiind de la egalul înălţimii clădirii până la dublul

acestuia.

O suprafaţă prea mică atribuită unui scuar nu va marca importanţa clădirii minimizând-o.

La fel şi în extrema cealaltă, suprafaţa prea mare a unui scuar va reduce aparent dimensiunile

cladirii.

În cazul formei scuarurilor, referitor strict la formă ca figură geometrică în plan, acesta

poate fi circular, elipsoidal, dreptunghiular, trapezoidal, triunghiular, amorf, determinat în

principal de clădirile sau arterele care-l împrejmuiesc.

Dupa perioada de timp in care isi exercita functiile, scuarurile sunt:

permanente

temporare

11

provizorii

Se mai poate face o clasificare dupa forma si locul de amplasare a scuarului:

scuarul închis- unde scuarul este o entitate care se adresează doar spaţiului din

interiorul său fiind un intreg, o unitate de sine stătătoare

scuarul dominat- caz în care spaţiul se adresează clădirii principale fiind subordonat

acesteia şi formând o unitate cu aceasta completând-o

scuarul nuclear- unde spaţiul este format în jurul unui centru (monument, columnă,

fântână)

grup de scuaruri- unde unităti spaţiale se îmbină pentru a forma compoziţii mai mari

Prin aceste diverse forme şi funcţii ale scuarurilor se pot face diferenţele între ele dar

există şi elemente comune: în general se practică un anumit tip de vegetaţie specific scuarurilor,

în special arbuşti şi arbori de mărimea a III-a. Aceasta se dispune în grupuri, boschete de-a

lungul aleilor şi ocupă o suprafaţă importantă din scuar. În cazul scuarurilor decorative, vegetaţia

constituie elementul de bază. Aceasta trebuie bine controlată şi alcătuită din specii care se

pretează acestui tip de scuar, dându-i un aer somptuos (garduri şi borduri de Buxus, Tisa şi

Juniperus, covoare florale) dispuse simetric, în forme geometrice clasice.

Un alt element specific amenajării scuarurilor îl constituie dotările decorative: bazine,

fântâni arteziene, statui, bănci, etc. Modul de amplasare al acestora depinde de analiza circulaţiei

şi tipul scuarului (de exemplu scuarurile din cadrul zonelor rezidenţiale pot fi dotate cu locuri de

joacă în comparaţie cu scuarurile decorative unde o astfel de dotare este total nepotrivită).

2.2 Parcurile

Parcul este cea mai mare formatiune peisagistica urbana destinata recrearii populatiei,

depasind 20 ha. Marimea parcurilor publice se coreleaza cu marimea zonei pe care o deservesc si

cu densitatea locuitorilor. Se considera ca la 30000 de locuitori este necesar un parc sau o

12

gradina mare de cartier, norma pe locuitor fiind de 4-11 mp (mai mare in orasele mari). In

realitate, parcurile sunt vizitate frecvent numai de 15-20 % din locuitori, de aceea se apreciaza ca

unui vizitator ii revin in medie 20-50 mp de parc.

Parcurile se caracterizeaza prin vegetatie bogata, cuprinzand plantatii intinse de arbori si

arbusti, vaste spatii gazonate, parcursuri lungi de plimbare. Adesea parcul are un microrelief

variat si include un lac, aspecte care ii sporesc atractivitatea si frumusetea.

Prin dotarile sale, parcul ofera atat posibilitatea plimbarii si repausului in aer curat, intr-

un cadru peisagistic amplu si variat, cat si exercitarea diferitelor activitati compensatoare din

sfera odihnei active (sport, jocuri in aer liber, agrement) sau a unor activitati cu caracter cultural

(spectacole, expozitii in aer liber sau in pavilioane, s.a.). O functie recreativa complexa poate fi

asigurata de parcurile mari, cu suprafete de peste 30 ha. Ele cuprind terenuri de joaca si jocuri

sportive pentru copii, terenuri de sport, amenajari nautice pentru agrement si sport, teatru,

cinematograf si sali de lectura in aer liber, pavilioane pentru muzica ocazionala, expozitii, dotari

pentru distractie, restaurante etc.

Parcurile mari, fiind destinate pentru recrearea unui numar mare de persoane si incluzand

obiective cu mare afluenta de public, se amplaseaza si se proiecteaza tinandu-se cont de anumite

principii.

Astfel, daca teritoriul urban permite mai multe optiuni pentru amplasarea unui parc, se va

avea in vedere situarea intr-o zona de mare densitate a populatiei, deficitara in spatii verzi

publice; de asemenea se va estima raza de influenta si beneficiu pentru ameliorarea calitatii

mediului urban. Ca exemplu, in Bucuresti noile parcuri au fost realizate in marile cartiere nou

construite, micsorand deficitulde spatii verzi din sud, est si vest.

La proiectarea unui parc se ia in considerare un coeficient de aglomerare maxima de 300

vizitatori/ha pentru zona de odihna activa si de 160 vizitatori/ha pentru zona de recreare pasiva.

Numarul de intrari si amplasarea lor se coreleaza cu principalele zone exterioare

interesate (complexe de locuit si cartiere de vile), structura stradala invecinata (intersectii, artere

de mare circulatie, piete publice) si cu capacitatea proiectata a parcului.

13

In organizarea interioara a parcurilor este necesara sectorizarea functionala, pentru ca

diferitele activitati recreative sa nu se contrarieze. De aceea, obiectivele care presupun om mare

aglomerare a publicului – teatru, cinematograf, zona de parc de distractii- se amplaseaza

periferic, avand prevazute alei de acces corespunzator dimensionate si eventual parcaje

exterioare, la limita parcului.

Dotarile si amenajarile generatoare de agitatie si zgomot (zonele de distractie ,

restaurantele s.a) se situeaza in locuri usor accesibile, insa la distanta convenabila de sectoarele

linistite ale parcului, rezervate plimbarii si odihnei. Pentru terenurile de sport se aleg locuri

plane, situate de preferinta tot perimetral, in apropierea unei artere de circulatie.

Pentru fiecare parc este necesar un sector administrativ-gospodaresc (sere, rasadnite,

teren de culturi ornamentale, constructii diferite); acesta se amplaseaza fie in incinta parcului,

separat de zona publica, fie in afara lui in imediata apropiere.

Structura parcului se concepe astfel incat sa asigure o repartitie teritoriala echilibrata a

diferitelor elemente componente. In ansamblu, se apreciaza ca bune urmatoarele ponderi din

suprafata totala:

66-77 % suprafete plantate si gazonate;

10-12 % alei;

5-10 % piese de apa;

5-8% terenuri de sport;

3-4 % constructii.

Zonele destinate activitatilor culturale si distractive nu trebuie sa depaseasca 20% din

teritoriu, cea mai mare parte a parcului fiind ocupata de spatiul verde propriu-zis. in parcurile

mari creste ponderea pieselor de apa, un lac putand detine pana la maximum 30% din suprafata

totala.

Clasificarea parcurilor

In functie de marimea, dar si de importanta orasului exista mai multe situatii real

posibile:

14

-parcul urban de tip zona de agrement caracteristic oraselor mici, unde prezinta pana la 80%

(si chiar peste) din totalul “suprafetelor verzi”, indeplinind si functia de zona de agrement. El

este cadru recreativ de agrement si sport, dar si locul unor eventuale serbari traditionale ale

zonei. De cele mai multe ori se afla spre limita orasului si poate influenta configuratia spatiului

verde pe ansamblul acestuia.

-parcul urban de tip “emblema orasului”(inima orasului) caracteristic oraselor cu o populatie

numeroasa (50-100 mii locuitori), suprafata sa detinand pana la 50-60% din suprafata totala a

spatiilor verzi. Indeplineste functia de spatiu verde recreativ, dar este si un element de prestigiu

al orasului, o dotare cu rol de particularizare, fapt ce impune situarea lui in partea centrala a

orasului.

-parcul devine o dotare in orasul mare, cu peste 100000 de locuitori, cu functii complexe,

impreuna cu alte parcuri formand o “retea” in interiorul spatiului urban.

2.3 Gradinile

Gradinile sunt amenajari peisagistice cu suprafata de 3-20 ha, avand rolul de a asigura

odihna si recrearea zilnica a locuitorilor din zona limitrofa, pe o raza de 1 - 1,5 km; cuprinde

importante arii plantate cu arbori si arbusti (30 - 60 % din suprafata), contribuind astfel, in

masura mai mare decat scuarurile, la ameliorarea atmosferei si a climatului urban.

Intrucat departarea fata de locuinta este un factor limitativ in frecventarea de catre public

a parcurilor si a gradinilor, in cadrul oraselor mari gradinile se amplaseaza la nivel de cartier si

complex de locuit. In orasele mici, gradina publica indeplineste rolul de parc.

Gradina cuprinde alei si spatii de odihna, locuri de joaca pentru copii, unele constructii cu

scopuri utilitare si de agrement (chiosc, adapost de ploaie, WC public, uneori restaurant sau

cafenea s.a) eventual un mic lac (de exemplu, in Gradina Cismigiu), locuri pentru jocuri statice

pentru adulti, s.a., in functie de marimea terenului.

De cele mai multe ori compozitia peisagistica este rezolvata in stil mixt.

15

2.4 Plantatii de arbori pe aliniamente

Plantatiile de aliniament din orase au roluri multiple: crearea de efecte arhitecturale in

asociere cu aliniamentele de edificii ale strazii, reducerea poluarii atmosferice, ameliorarea

microclimatului local, separarea cailor pentru pietoni si a cladirilor din traficul stradal, de

compartimentare transversala a arterelor mari de circulatie (separarea sensurilor sau a diferitelor

categorii de vehicule).

Se folosesc urmatoarele categorii de plantatii de aliniament:

aliniament dintr-un singur rand de arbori (cel mai des intalnit);

aliniamente multiple (cu 2-4 siruri de arbori, mai frecvent 2);

aliniament mixt de arbori si gard viu;

aliniament de gard viu.

Capitolul 3: Spatii verzi in municipiul Bucuresti

Municipiul Bucureşti are în jur de 5.644 ha spatii verzi (parcuri, grădini publice, scuaruri,

aliniamente stradale + ansambluri de locuinte, păduri), ceea ce reprezintă 24,9% din teritoriul

administrativ – la nivelul anului 1999. Suprafaţa aferentă unui locuitor este de 6,75 m2 , mult prea

mică faţă de norma impusă de Uniunea Europeană. (20m2)

3.1 Spatii verzi publice

Crearea de peisaje cu dominanta naturala in orase pentru citadini este o idee aparuta in

Anglia inceputului de secol XIX, in opozitie cu dezvoltarea urbana (ea insasi produs al

dezvoltarii industriale). Categorie diferita de parcurile si gradinile private, parcurile urbane au

16

aparut la Bucuresti aproape concomitent cu restul Europei. Primele parcuri publice din Bucuresti

au fost, in ordine, urmatoarele: Gradina Kiseleff (1840, Friederich Mayer; extinsa la inceputul

secolului XX) , Parcul Cismigiu (1847, Friederich Mayer si refacut de Friederich Rebhuhn in

deceniul III al secolului XX), Gradina Sf.Gheorghe Nou (deceniul VI al secolului XIX) ,

Gradina Mitropoliei (deceniul VII) si Gradina Icoanei (1872, Louis Leyvraz).

In primii ani ai secolului XX s-au realizat Parcul Carol (1904-1906. Ernest Redon),

Parcul Bazilescu (deceniul I), precum si Parcul Ioanid (1915).

Ca o prima operatiune de amenajare a malurilor raurilor Colentina, Parcul Herastrau a

fost inaugurat in 1936, pe malul de sud al Colentinei. Extinderea pe malul de nord dateaza din

anii 1950. In perioada interbelica s-a realizat si Parcul 8 Mai (Bd. Lacul Tei, deceniul IV). Dupa

Razboi s-a continuat amenajarea lacurilor din albia Colentinei si a malurilor acestora (1965-

1980), prevazuta inca din anii 1930.

Nu se poate stabili o ierarhie in ceea ce priveste calitatea peisagistica a parcurilor

orasului; deosebit de frumoasesunt parcurile Cismigiu, Carol, anumite parti din Herastrau, iar

dintree parcurile mai noi, Parcul Circului.

3.2 Spatii verzi semi-publice

Suprafetele plantate semi-publice sunt incinte private cu acces public. Semnificative ca

pondere, la scara orasului, aceste incinte plantate au diferite functiuni; muzee, biserici, stranduri,

spitale, cimitire, etc.

Cele mai semnificative din punctul de vedere al calitatii plantatiilor sunt urmatoarele:

Gradina Botanica (creata in 1890), Parcul Palatului Cotroceni (deceniul I al secolului XX,

Rebhuhn), Muzeul Satului (1932, Victor Ion Popa), Gradina Mitropoliei, Parcurile Casei

Univesitarilor, Casa Oamenilor de Stiinta, Academiei, al Palatelor Cantacuzino si Ghika.Tei, al

Muzeului Antipa, ale Institutului Geologic si Agronomic, strandurile de la Baneasa, Floreasca si

Tei (1936-1938), Gradina Zoologica (1950), s.a. Se pot mentiona, deasemenea, plantatiile

deosebite din enele cimitire, si in special din Cimitirul Bellu Ortodox.

17

Daca plantatiile din incintele mentionate mai sus sunt realizate in urma unor proiecte

speciale, in Bucuresti exista numeroase gradini create in timp, fara sa fi fost realizate de

specialisti. Deosebit de pitoresti, acestea se gasesc in zonele rezidentiale centrale ale orasului.

Initial locuinte private, in genere de mari dimensiuni, acestea au fost transformate dupa 1950 in

diferite functiuni publice sau cu acces restrans al publicului. Se pot mentiona gradinile

Rectoratului, Institutului de Medicina si Farmacie, ale unora dintre ambasadele din zonele Dacia

si Kiseleff, gradina Muzeului Minovici, etc.

In aceeasi categorie, a gradinilor pitoresti, intra si multe din gradinile bisericilor parohiale

sau ale manastirilor: Precupetii Vechi, Icoanei, Schitul Darvari, Popa-Rusu, Lucaci, Ceaus Radu,

Bucur, Antim, etc.

3.3 Spatii verzi private

Numeroase in zonele de locuinte pe loturi, plantatiile din spatiile private sunt si acestea

de mai multe categorii. Gradinile avand la baza proiecte speciale nu sunt numeroase. Dupa cum

am spus, majoritatea palatelor si a caselor boieresti (deci care aveau posibilitatea de a angaja un

arhitect peisagist) a trecut in proprietatea statului si sunt destinate altor functiuni. Cu cateva

exceptii mentionate mai sus, Gradinile sau parcurile aferente au fost lasate in paragina sau

sacrificate pentru a se construi.

Majoritatea gradinilor modeste din zonele de locuinte pe loturi au o valoare peisagistica

importanta. Daca valoarea fiecareia nu este deosebita efectul de ansamblu este de luat in

considerare precum si numeroasele efecte peisagere locale (mase de vegetatie, capete de

perspectiva, arbori valorosi, etc.).

Un aspect important al vegetatiei orasului este prezenta masiva a pomilor fructiferi si a

vitei-de-vie. Aceasta prezenta constituie o valoare specifica orasului nu numai in sens traditional,

dar si estetic, valoare demna a fi prezervata.

18

3.4 Artere cu plantatii deosebite

In Bucuresti exista putine artere cu plantatii deosebite. Este vorba despre soselele Jianu,

Kiseleff, Nordului, Calea Dorobanti, bulevardele Nicolae Titulescu, Maresal Prezan si Dacia,

strazile Campina si Ion Mincu.

Se observa ca in afara Bulevardului Dacia, arterele cu plantatii deosebite se concentreaza

in partea de nord a orasului, in apropierea zonei de parcuri amenajate in jurul lacurilor din albia

raului Colentina. Importanta acordata plantatiilor din zestrea strazilor, dar si generozitatea

prospectelor, corespunde unui moment-cheie in urbanismul modern, acela al primei jumatati a

secolului XX. Dintre arterele trasate in ultimii ani, se poate vorbi de plantatii deosebite pe axul

Bd.Unirii-Bd. Decebal.

In afara acestora, in Bucuresti exista numeroase artere de circulatie plantat. Chiar daca

plantatiile nu sunt deosebite, prezenta lor este benefioca pentru oras. Este vorba de artere din

cartierele centrale ale orasului, cum ar fi cartierele Icoanei (Polona, Al.Donici, etc) sau

Armeneasca din cartierele construite in prima jumatate a secolului XX, cum ar fi cartierele

Cotroceni (Carol Davila, Dr.Lister, etc) sau Dorobanti. Deci imaginea de oras-gradina al

Bucurestiului provine din imaginea acestor cartiere de locuinte individuale, in care plantatiile de

pe strazi si micile scuaruri completeaza spatiile plantate din interiorul parcelelor (acestea din

urma foarte numeroase).

3.5 Parcuri, gradini, scuaruri

Distributia suprafetelor plantate publice, in general si a parcurilor in particular este

neomogena pe teritoriul orasului. In zona de nord (la N de Dambovita), parcurile si gradinile

totalizeaza 503 ha, iar in zona de sud, 196 ha (un raport de 2,6 : 1). Zona centrala istorica a

orasului este deficitara, deficit accentuat de disparitia a numeroase scuaruri in perioada de dupa

1990.

19

Aceste dezechilibru N/S provine numai partial din prezenta zonei puternice de agrement

din jurul lacurilor Colentinei. O alta cauza este constituita de extinderea mai tarzie a orasului

spre sud, cartierele noi de locuinte din aceasta zona a orasului nebeneficiind de zone plantate

suficiente din procesul de proiectare. In plus, unele spatii plantate, proiectate, nu au fost

executate (Parcul Vacaresti, executat partial: 12 ha din cca. 100).

20

21

3.6 Spatiile verzi ca importanta in evolutia unui oras ecologic

Marile aglomerari urbane din Romania sunt deficitare in ce privesc spatiile verzi,

microclimatul acestor zone caracterizandu-se printr-un regim termic nefavorabil, uscaciune

atmosferica.

Vegetatia lemnoasa din interiorul oraselor modereaza temperaturile excesive, atenueaza

variatiile de temperatura diurne si sezoniere. Datorita umbririi si prin procesul de evapo-

transpiratie a masei verde, temperatura medie anuala a aerului in zilele de vara este cu 2-3,5°C

mai scazuta in apropierea padurilor si in interiorul spatiilor libere cu arbori fata de zonele

neplantate ale orasului, si cu 12-14°C mai scazuta decat temperatura constructiilor, a ariilor

betonate si asfaltate.

In paralel cu imbunatatirea regimului termic, vegetatia determina si cresterea umiditatii

relative a aerului cu 7-14% in parcuri si paduri, cu consecinte pozitive si asupra zonelor

invecinate. Se apreciaza ca un arbore dintr-un aliniament stradal poate evapora 5mc apa/an iar

prezenta apelor deschise ornamentale (lacuri, iazuri, bazine…) si utiliare contribuie la realizarea

unui nivel higrometric confortabil al aerului urban, mai ales pe timp de vara.

Este apreciat ca o fasie verde, plantata cu arbori si arbusti cu latimea de 50-100m poate

racori ambianta in zilele de vara cu pana la 3,5°C. Frunzele copacilor blocheaza si lumina

soarelui, racorind orasul de caldura generata de suprafetele urbane. La umbra unui arbore,

temperatura asfaltului sau betonului poate fi mai joasa cu 20 grade Celsius decat cea a unei

sosele in bataia soarelui. Sub o coroana de arbori maturi, aerul poate fi mai racoros cu 3-4 grade.

Parcurile si gradinile sunt esentiale si pentru binele social si psihologic al oamenilor.

Fara acces la iarba si copaci, noi oamenii suntem creaturi foarte diferite.

In era noastra moderna, cu toate presiunile sale, contactul cu natura in mediul urban e mai

crucial decat oricand. O metropola plina de parcuri ne ajuta sa fim sanatosi fizic si sa luptam

contra obezitatii si diabetului. Doua studii recente asupra oamenilor din centre urbane populate

din Olanda si Japonia arata ca cei traind in zone cu acces facil la spatii verzi unde puteau merge

au o sanatate cu mult mai buna si rate ale mortalitatii decat cei fara. Studii de sanatate sugereaza

ca pana si contactul relativ pasiv cu natura scade presiunea arteriala si nivelul de anxietate.

22

Rezultatele acţiunii de monitorizare a poluării sonore urbane, desfăşurate de către

Institutul de Sănătate Publică Bucureşti, în colaborare cu compartimentele de specialitate din

teritoriu, au evidenţiat o dinamică continuu ascendenta a nivelurilor expunerii de la valori medii

de 50 de dB(L) la începutul anilor 80 la aproximativ 70 de dB(L) în 1999. Din Raportul privind

Starea Mediului în România se pot vedea efectele nocive ale poluării sonore, la care o persoana

este supusă în fiecare zi. Este evidentă deci necesitatea spaţiilor verzi care, printre altele au

proprietatea de tampon împotriva acestor factori agresivi.

Câştigul social al spaţiilor publice constituie o contribuţie majoră la calitatea vieţii urbane

şi îmbunătăţirea acestor spaţii este cheia succesului în a face din orice oraş un loc mai bun în care

să trăieşti şi să lucrezi. Din păcate însa autorităţile sunt preocupate mai degrabă de implicaţiile

financiare pe care le au aceste spaţii decât de beneficiile pe care comunitatea le primeşte de pe

urma lor. Prea multa atenţie se acordă reducerii costurilor întreţinerii în detrimentul adăugării de

valoare scuarurilor şi spaţiilor în aer liber. Se pare deci ca termenul “economic” este covârşitor în

defavoarea celor ca “social” sau “mediu înconjurător.

23

Concluzii

Se poate afirma ca elementele de relief din orasul Bucuresti nu sunt exploatate la

maximum, majoritatea constructiilor netinand cont de acesta. Plantatiile publice cu valoare

peisagistica sunt putin numeroase in Bucuresti, cu exceptia unora dintre parcuri, gradini si

scaruri si a catorva artere cu plantatii deosebite din zona de nord a orasului.

Una dintre concluziile care se pot evidentia este starea aproape generalizata de degradare

a parcurilor, gradinilor si scuarurilor, generata de insuficienta intretinere, de neimprospatare a

fondului vegetal, precum si de comportamentul nerespectuos al populatiei. Se remarca un

dezinteres in ceea ce priveste punerea in valoare a spatiilor publice in general (fapt explicabil

istoric) si a celor publice, plantate in particular. In egala masura, se constata o depreciere a

suprafetelor plantate data de lipsa de intretinere si de pierderea unei categorii de specialisti in

domeniu.

In ceea ce priveste plantatiile semi-publice si private, situatia este mult mai buna din

punctul de vedere al intretinerii. Contribuind covarsitor din punct de vedere estetic la caracterul

orasului, aceasta categorie de plantatii nu trebuie ignorata.

Tendinta actuala de sacrificare a suprafetelor plantate de toate categoriile este

ingrijoratoare. Desfiintarea unui numar considerabil de scuaruri pentru crearea de spatii de

parcare, de constructii provizorii sau definitive, micsorarea suprafetelor plantate de pe terenurile

private pentru constructii, toate aceste transformari au un impact cert asupra mediului si

peisajului urban.

24

Bibliografie

Alpopi, Cristina (2008), Elemente de urbanism, Editura Universitara, Bucuresti

Barnea M., Calciu, Al., Ecologie umana. Sanatatea populatiei in interdependenta cu

mediul, Editura Medicala, Bucuresti, 1979

Candea, Melinda, Florina Bran, Irina Cimpoieru (2006), Organizarea, amenajarea si

Dezvoltarea durabila a spatiului geografic, Editura Universitara, Bucuresti

Cliff Moughtin - Urban Design: Street and Square -1992

Iliescu, Ana- Felicia, Arhitectura peisagera, Editura Ceres, Bucuresti, 2006

Marcus, R., Parcuri si gradini in Romania, Editura Tehnica, Bucuresti, 1958

Negruţiu, Filofteia, Spaţii verzi, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti

Raport privind Starea Mediului în România în anul 2000

Muja, Sever, Dezvoltarea spatiilor verzi in sprijinul conservarii mediului inconjurator in

Romania, Editura Ceres, Bucuresti, 1994

Muja, Sever, Spatiile verzi in sistematizarea teritoriului si localitatilor, Editura Ceres,

Bucuresti, 1984

ro.wikipedia.org

Spiro Kostof – The City Assembled

Studiu privind reabilitarea, protectia si conservarea mediului in Municipiul Bucuresti,

S.C.URBANA S.A.

www.albume.okey.ro

www.astro.ro

www.biroudearhitectura.ro

www.bucuresti.itbox.ro

www.cimec.ro/

www.comunicatemedia.ro

www.cotidianul.ro

www.geocities.com

www.greendesignstudio.ro

www.humanism.ro/

25

www.metropotam.ro

www.once.ro

www.patrimoniutehnic.ro

www.pli-europe.es

www1.pmb.ro

26