Anatomia gleznei si piciorului

Piciorul uman, adaptat la staţiunea bipedă, are o dublă funcţie : primeşte greutatea corpului şi permite derularea dinamică a pasului în timpul mersului. Aceasta presupune în acelaşi timp rezistenţă şi supleţe. Piciorul cuprinde 26 de oase, de talie şi structuri diferite, 31 de articulaţii şi 20 de muşchi proprii.In acelaşi timp piciorul este în general deformat, prins între forţele mecanice ale corpului şi cele ale încălţămintei, de multe ori departe de a fi ideală; muşchii care mobilizează glezna au toţi o acţiune de rezistenţă asupra piciorului.

DISPOZITIVUL OSOS AL PICIORULUI

Un picior văzut de sus prezintă trei regiuni (dinspre anterior spre posterior).Anterior : Un aliniament osos format din coloane orizontale numerotate de la interior spre exterior 1, 2, 3, 4, 5. Fiecare coloană conţine un metatarsian prelungit prin falange.Posterior : 2 oase voluminoase suprapuse pe verticală : astragalul şi calcaneul ce formează tarsul posterior.

Intre cele 2 zone se găseşte o zonă intermediară ce reprezintă o zonă de joncţiune şi torsiune între cele 2 precedente, permiţând adaptarea la sol. Este formată din 5 oase mici formând tarsul anterior : scafoid, cuboid, 3 cuneiforme.Piciorul mai poate fi împărţit şi într-un picior " extern " care urmează calcaneul pe direcţia ultimelor două coloane osoase ( piciorul de recepţie) şi un picior " intern " ce urmează astragalul pe direcţia primelor trei coloane osoase (piciorul de propulsie).

MIŞCĂRILE GLOBALE ALE PICIORULUI

Mişcările ilustrate sunt cele care se produc global la nivelul piciorului; aceleaşi mişcări se pot produce într-o manieră locală la nivelul diferitelor regiuni ale piciorului. Vedere de profil (plan sagital). O mişcare ce aproprie dosul piciorului de gambă se numeşte flexie dorsală (flexia propriu zisă).Amplitudinea flexiei dorsale este cu atât mai mare cu cât genunchiul este în flexie şi se limitează când genunchiul este în extensie datorită tensiunii muşchilor gemeni gambieri.

O mişcare ce apropie planta de gambă se numeşte flexie plantară ( extensie ).Vedere din faţă (plan frontal).O mişcare ce orientează planta spre interior, ridicând marginea medială a piciorului se numeşte supinaţie; mişcarea opusă care ridică marginea laterală a piciorului se numeşte pronaţie.

O mişcare ce duce partea anterioară a piciorului spre exterior este o abducţie. O mişcare ce duce partea anterioară a piciorului spre interior este o adducţie.Aceste mişcări pot fi amplificate sau chiar confundate cu rotaţiile coapsei ( dacă genunchiul este extins ) sau ale gambei ( atunci există şi deplasări ale tuberozităţii anterioare tibiale).în practică există o asociere automată a celor trei tipuri de mişcări. Abducţia, pronaţia, flexia dorsală se asociază în mişcarea de eversiune. Adducţia, supinaţia şi flexia plantară se asociază în mişcarea de inversiune. Aceasta se datorează formelor suprafeţelor osoase şi orientării axelor mişcării, mişcările din cadrul fiecărei grupe efectuându-se simultan.

ARTICULAŢIA GLEZNEI

Se mai numeşte şi articulaţia talocrurală, participând oasele gambei şi talusulPrivită anterior are aspectul unei " chei engleze " formată din extremităţile inferioare ale tibiei şi fibulei ce se mulează pe o suprafaţă situată pe faţa posterioară a astragalului ( trohleea talusului).Privită din profil se observă că cele două suprafeţe articulare au o formă cilindrică (superior un cilindru gol, inferior un cilindru plin). Aceste suprafeţe sunt acoperite de cartilaj.

Corespondenţa dintre suprafeţele articulare este destul de precisă:

- trohleea talusului este prelungită lateral de cele două feţişoare maleolare ce se vor articula cu cele două maleole.-în partea internă (tibială) suprafeţele sunt aproape verticale.- în partea externă (fibulară) suprafeţele sunt mai curbate, oblice şi coboară mai jos. Din punct de vedere al formei osoase singurele mişcări posibile se realizează spreanterior şi posterior şi sunt flexia plantară şi dorsală. La acest nivel aceste mişcări sunt cele mai importante pentru piciorul privit ca întreg. Axa mişcărilor trece prin cele două maleole.

în ceea ce priveşte stabilitatea osoasă, pentru flexia dorsală glezna prezintă o stabilitate crescută; pentru flexia plantară este mai puţin stabilă. Pentru contracararea acestei instabilităţi există ligamente şi muşchi stabilizatori în timpul flexiei dorsale active.

Articulaţia este întărită mai ales prin ligamente laterale. Dispoziţia lor este relativ simetrică, de fiecare parte de la nivelul maleolei pleacă 3 fascicule ligamentare, coborând spre oasele tarsului.

Ligamentul colateral extern - fasciculele anterior şi posterior se termină la nivelul astragalului pe care îl leagă direct de oasele gambei; fasciculul mijlociu se termină pe calcaneu, antrnându-1 în mişcările de la nivelul gleznei.

Ligamentul colateral intern - cele 3 fascicule sunt dispuse în două plane:- un plan superficial ce conţine un fascicul ce se termină pe scafoid, ligamentul glenoidian şi sustenaculum tali- un plan profund ce conţine un fascicul anterior ce se termină pe astragal şi un fescicul posterior ce se termină posterior de astragal.în ceea ce priveşte stabilitatea articulaţiei gleznei datorită ligamentelor, tensiunea ligamentelor variază în funcţie de poziţia gleznei;- în flexie dorsală fasciculele posterioare sunt tensionate, cele anterioare destinse;- în flexie plantară situaţia este inversă, şi ansamblul osos, aşa cum sa arătat anterior, este mai stabil. Fasciculele anterioare sunt solicitate mai ales extern, existând o sndinţă puternică la supinaţie. De fapt acest ligament este cel mai frecvent lezat în entorsele gleznei.Stabilitatea gleznei este completată de jocul acţiunilor musculare care intrevin în mişcările active ale gleznei.