CUPRINS

INTRODUCERE........................................................................................................2

CAPITOLUL 1 :

STAREA CIVILĂ – ACTIVITATE PUBLICĂ ÎN FOLOSUL STATULUI ŞI

AL PERSOANEI

1.1. Istoricul stării civile in România...........................................................................3

1.2. Autorităţi publice cu competenţe în domeniul stării civile.................................12

1.3. Instituţia ofiţerului de stare civilă.......................................................................14

CAPITOLUL 2 :

ACŢIUNILE ŞI ACTELE DE STARE CIVILĂ

2.1. Starea civilă a persoanei fizice............................................................................17

2.2. Clasificarea acţiunilor de stare civilă..................................................................18

2.3. Înregistrările de stare civilă.................................................................................22

2.4. Întocmirea actelor de stare civilă........................................................................23

2.5. Întocmirea actelor de stare civilă ale cetăţenilor români aflaţi în

străinătate...................................................................................................................28

CAPITOLUL 3 :

ÎNSCRIEREA DE MENŢIUNI ÎN ACTELE DE STARE CIVILĂ

3.1. Anularea, modificarea sau completarea actelor de stare civilă şi a menţiunilor de

pe acestea...................................................................................................................30

3.2. Rectificarea actelor de stare civilă......................................................................35

STUDIU DE CAZ.....................................................................................................41

ANEXE......................................................................................................................45

CONCLUZII.............................................................................................................47

BIBLIOGRAFIE......................................................................................................51

1

INTRODUCERE

Persoana fizică este definită în societate de anumite atribute care o

diferenţiază si-i conferă un anumit statut civil. Conceptul de statut civil este sinonim,

de altfel, cu cel de stare civilă şi cuprinde un ansamblu de elemente prin care se

individualizează o anumită persoană ca titulară de drepturi şi obligaţii, şi prin care i

se stabileşte poziţia sa juridică din familia din care face parte. Starea civilă este o

noţiune de sinteză deoarece ea cuprinde totalitatea elementelor cu care se determină

calitatea de subiect de drepturi şi obligaţii ale persoanei fizice.

Starea civilă a oricarei persoane fizice oglindeşte succesiunea faptelor,

evenimentelor care se produc independent de voinţa omului (naşterea, moartea) sau

de acte juridice care se produc, ca urmare a manifestării libere de voinţa persoanei

(căsătorie, divorţ, schimbare de nume). Această succesiune de fapte şi acte juridice

este oglindită în starea civilă a unei persoane prin actele de stare civilă, care au

menirea de a transforma posibilitatea abstractă prevazută de lege într-o realitate

concretă legată de fiecare persoană fizică, al cărui conţinut este format din acte şi

fapte de stare civilă. Starea civilă se întemeiază pe relaţiile ce izvorăsc din filiaţie,

rudenie şi căsătorie, reflectând diferitele legături juridice ce se stabilesc între

persoanele din aceeaşi comunitate familială. Poziţia juridică a persoanei în raport cu

familia sa constituie elementul esenţial al stării civile.

Printre elementele stării civile, un loc principal îl are începutul şi încetarea

capacităţii de folosinţă a persoanei. Cu ajutorul stării civile determinăm capacitatea

de folosinţă a persoanei, respectiv calitatea sa de subiect de drepturi şi obligaţii.

Indiferent dacă o persoană dispune sau nu de capacitate de exerciţiu, ea are o stare

civilă.

Reglementată fiind de norme juridice si personalizând omul în cadrul social

dat, strânsa legatură a acesteia cu aptitudinea de a avea şi exercita drepturi sau

asuma obligaţii, starea civilă a persoanei interesează în gradul cel mai înalt

societatea. Tocmai de aceea organizarea activităţii de stare civilă, întelegând prin

aceasta evidenţa, se realizează de către autoritatea statală prin intermediul unor

2

organe specializate, abilitate în mod expres de lege, autorităţile administraţiei

publice locale.

CAPITOLUL 1

STAREA CIVILĂ – ACTIVITATE PUBLICĂ

ÎN FOLOSUL STATULUI ŞI AL PERSOANEI

1.1. Istoricul stării civile în România

Până în secolul XVI, atât în Muntenia, cât şi în Moldova, starea civilă a

persoanelor nu a făcut obiectul nici unei înregistrări laice sau religioase. Starea civilă

a unei persoane se stabilea prin notorietate si posesie.

Dacă cineva contesta starea civilă stabilită prin mijloacele de mai sus, aceasta

se putea dovedi cu martori şi acte de familie. Martorii erau preferaţi dintre rudele şi

prietenii care se bucurau de reputaţie şi care puteau atesta naşterea, căsătoria sau

moartea persoanei în cauză, fără a exista vreo sancţiune în cazul unei declaraţii

nesincere.

Treptat, preoţii încep să înregistreze botezurile, cununiile şi înmormântările, la

început la oraşe, apoi şi la sate, acestea fiind legate de ceremoniile religioase care se

făceau cu ocazia naşterii, căsătoriei sau decesului. Primele reglementari în acest sens

le găsim în „Pravila rizorului Lucaci” dată în 1581 în Moldova.

În „Pravila cea mare” a lui Matei Basarab (1640) exista o dispoziţie cu privire

la evidenţa hotărârilor de divorţ. În „Capetele de poruncă” ale mitropolitului Antim

Ivireanu întâlnim unele dispoziţii date preoţilor cu referire la evidenţa

înmormântărilor şi întocmirea testamentelor. Dispoziţii asemănătoare întâlnim şi în

Moldova, în „Pravila lui Vasile Lupu” (1646).

Unele norme referitoare la starea civilă găsim şi în „Pravilniceasca condică” a

lui Alexandru Ipsilanti (1779) din Muntenia şi în „Rezumatul după Pravilele

împărăteşti”, întocmit şi tipărit la Iaşi de Andronachi Donici (1814).

Evidenţa evenimentelor de stare civilă cunoaşte o oarecare reglementare abia

la începutul secolului XIX, când, prin Codul Caragea – Codul civil al Munteniei din

1817 – în capitolul II, intitulat „Pentru înscrierile stării civile”, se prevedea

3

înfiinţarea unei condici pentru fiecare judeţ, în vederea înscrierii evenimentelor de

stare civilă. Condicile erau date în grija preoţilor, iar mitropolia avea sarcina să

supravegheze modul de întocmire şi de păstrare a acestora1.

Odată cu „Regulamentul Organic” din Muntenia (1831) şi Moldova (1832) se

poate vorbi de introducerea organizată a evidenţei stării civile, care era lăsată tot în

atribuţiile preoţilor. Prin acesta s-au introdus condici pentru starea civilă, denumite

„mitrice”.

„Acţiunile mitricei – spunea Regulamentul Organic – slujesc spre deosebirea

celor trei epoci ale vieţii omului, adică a naşterii, căsătoriei şi a mutării din viaţă”.

Evidenţa acestor evenimente era determinată de necesitatea de a cunoaşte

relaţiile de familie, ca şi întinderea drepturilor şi obligaţiilor care nu puteau fi

dovedite decât prin înscrisurile stării civile.

Ministerele de Interne din Muntenia şi Moldova au fost însărcinate cu

întocmirea modelului condicilor de stare civilă, care erau tipărite, pentru fiecare ţinut

sau judeţ, de mitropolie sau episcopie.

Pentru fiecare evniment de stare civilă se întocmea, de către preoţii din oraşe

şi sate, câte o condică, în dublu exemplar. La sfârşitul anului, un exemplar era

înaintat, prin protoereu, ispravnicului, unde se păstra în depozit, iar al doilea

exemplar rămânea în parohia respectivă, în grija preotului.

Mitropolitul şi episcopii eparhiaţi aveau sarcina să supravegheze ca preoţii să

completeze rubricile din condici.

Codul civil din 1864, pus în aplicare în luna decembrie 1865, a reglementat şi

materia actelor de stare civilă, în articolele 21-86 şi 127-210.

Potrivit Codului civil, erau considerate acte de stare civilă actele prin care se

constată naşterea, căsătoria sau moartea unei persoane. Pentru prima dată rolul de

ofiţer al stării civile revenea autorităţilor administrative, orăşeneşti şi comunale.

Acestea erau obligate ca, după închiderea registrelor de stare civilă, să le depună la

grefa tribunalului, care avea datoria să le verifice actele încheiate şi înregistrarile lor

sub aspectul legalităţii.

1 Ungureanu Gheorghe - Actele de stare civilă în Moldova până la Regulamentul Organic în

Revista Arhivelor, 1959, p.86;4

Codul civil a trecut astfel la laicizarea actelor de stare civilă, acestea fiind

scoase din competenţa bisericii şi trecute pe seama autorităţilor administrative ale

statului.

Constituţia din 1866 consacră caracterul laic al actelor de stare civilă,

înregistrarea lor făcându-se de către organele de stat locale.

În Transilvania, până la sfârşitul secolului al XIX-lea, înscrierea

evenimentelor de stare civilă era lăsată pe seama parohiilor. În anul 1894, prin

Legile nr. XXXI şi XXXIII, s-a trecut şi aici la laicizarea actelor de stare civilă,

numindu-se funcţionari care aveau datoria să completeze matricolele respective.

Caracterul laic al actelor de stare civilă a fost păstrat şi în Constituţia din

1923. Autoritatea civilă însărcinată cu întocmirea şi redactarea actelor de stare civilă

rămânea mai departe primăria.

Prin Legea administrativă din 14 iunie 1925, atribuţia de ofiţer al stării civile

era dată primarului. În comunele urbane, primarul putea delega aceasta atribuţie unui

membru al delegaţiei permanente, în municipii – directorului sau şefului de serviciu

respectiv, iar în comunele rurale – şi notarului.

Prin Legea privitoare la actele stării civile din 25 februarie 1928, s-a realizat

unificarea legislativă în materia actelor de stare civilă, deoarece până atunci în

Transilvania, Banat si Maramureş se aplicau dispoziţii diferite de acelea din

Muntenia, Moldova , Dobrogea şi Bucovina.

Prin Legea din 1928 se menţineau unele dispoziţii care prevedeau că

întocmirea actelor de stare civilă trebuia să fie urmată şi de binecuvântarea

religioasă.

Pentru organele de stat nu era o preocupare de a se aplica un sistem unitar de

înregistrare a actelor de stare civilă, nestabilindu-se nici o răspundere pentru ele, şi

nici nu se controla această activitate.

În această lege din 25 februarie 1928 au fost grupate, în parte, dispoziţii

normative privitoare şi la alte acte care trebuiau menţionate în registrele de stare

civilă, cum sunt adopţia, recunoaşterea unui copil natural şi divorţul, instituţii

reglementate de Codul civil. Prin articolul 11 din această lege, s-a prevăzut că orice

schimbare în starea civilă, întemeiată pe un act de stare civilă, pe o hotărâre

5

judecătorească sau pe un alt act admis de lege, se va trece pe actul de naştere al

persoanei la care se referă această schimbare. Menţiunea de moarte a unuia din soţi

se făcea şi pe actul de naştere al soţului supravieţuitor.

Prin Constituţia din 13 aprilie 1948, s-a stabilit principiul validităţii actelor de

stare civilă numai dacă acestea sunt încheiate de organele de stat anume

împuternicite. Potrivit acestui principiu constituţional, toate actele de stare civilă au

fost trecute exclusiv în atribuţia comitetelor executive ale sfaturilor populare.

Prin Decretul nr.177/1948 s-a prevăzut obligativitatea pentru unii cetăţeni de a

înscrie la serviciile de stare civilă ale unităţilor administrative actele lor de stare

civilă încheiate de deservenţii unor culte, iar prin Decretul nr. 153/1950 s-a stabilit

obligaţia predării arhivelor confesionale de stare civilă către comitetele executive ale

sfaturilor populare.

Legea nr.50/1948 a prevăzut, pentru locuitorii din Ardealul de Nord,

posibilitatea ca pentru persoanele decedate după 21 iunie 1941, pentru care data

decesului nu putea fi stabilită cu acte de stare civilă, să se înregistreze ca dată a

decesului ziua de 9 mai 1945. În acest sens, s-a admis rectificarea din oficiu a actelor

de stare civilă întocmite pe baza hotărârilor judecătoreşti de declarare a morţii

prezumate.

Prin Decretul nr.272 din 30 decembrie 1950 se realizează o nouă reglementare

în materia actelor de stare civilă, abrogând totodată Legea actelor de stare civilă din

25 februarie 1928. Ţinând cont de modificările aduse în organizarea administrativ –

teritorială a ţării, s-a stabilit că organele însărcinate cu înregistrarea actelor şi

faptelor de stare civilă sunt comitetele executive ale sfaturilor populare comunale,

orăşeneşti şi raionale. Aceste organe administrative sunt obligate să înregistreze

toate actele şi faptele juridice privind starea civilă a unei persoane, întocmind în

registrele de stare civilă actele de naştere, căsătorie şi moarte şi înscriind înfierea,

divorţul, recunoaşterea şi stabilirea filiaţiei în justiţie, precum şi schimbarea numelui

şi prenumelui. Prin această reglementare, sfera actelor şi faptelor de stare civilă a

fost extinsă, pentru a corespunde cât mai complet necesităţii de a individualiza o

persoană. Totodată, au fost grupate într-o singură lege toate dispoziţiile privind

înregistrarea actelor şi faptelor de stare civilă. De asemenea, prin această lege au fost

6

înfiinţate registre speciale, în care erau înregistrate şi celelalte evenimente ce

modificau starea civilă, respectiv înfierea, divorţul şi schimbarea numelui.

Prin acest act normativ, s-a stabilit că registrele de stare civilă nu mai sunt

publice. Certificatele de stare civilă se eliberează numai persoanelor îndreptăţite şi

într-un singur exemplar, iar numai în anumite condiţii se putea elibera un alt

certificat.

Un rol deosebit de important privind activitatea de stare civilă, sub aspectul

conducerii, îndrumării şi controlului, atât în ceea ce priveşte ţinerea registrelor, cât şi

cu privire la întocmirea actelor, l-a avut Ministerul Afacerilor Interne prin Direcţia

Generală a Miliţiei, care elabora instrucţiuni pentru asigurarea aplicării uniforme a

legii privind înregistrarea actelor, îndruma şi controla secţiile şi birourile de stare

civilă ale primăriilor comunale, orăşeneşti şi raionale asupra modului în care

trebuiau să-şi realizeze atribuţiile ce le reveneau şi efectua verificări în cazurile

prevăzute de lege2.

Problema schimbării numelui cunoaşte o nouă reglementare prin Decretul

nr.273/1950 (intrat în vigoare la 01.01.1951), în care se stabileşte principiul potrivit

căruia schimbarea de nume se cere şi se obţine individual, reflectându-se şi în acest

fel deplina egalitate între soţ şi soţie, eliminând sistemul de legislaţie anterioară,

după care schimbarea numelui soţului atrăgea automat şi schimbarea numelui soţiei

şi copiilor minori. Copii înfiaţi nu puteau să-şi schimbe numele.

Schimbarea prenumelui a fost reglementată de Decretul nr.54/1949, deoarece

vechile legi în această materie, dând prenumelui un caracter mistic, nu permiteau

schimbarea lui.

Cererea de schimbare a numelui sau prenumelui a fost dată în competenţa de

soluţionare a Ministerului Afacerilor Interne – Direcţia Generală a Miliţiei,

asigurându-se astfel verificarea celui care a depus cererea, pentru a nu se admite

schimbarea de nume sau prenume dcât atunci când aceasta nu afectează interesele

statului.

Prin Decretul nr.975/1968 cu privire la nume, competenţa a rămas în

structurile Ministerului Afacerilor Interne, iar prin Ordonanţa Guvernului nr.41/2003

2 Peţu Paraschiv, Velicu Elena, Mardare Viorel - Starea civilă – mijloc de identificare a persoanei

fizice, Editura Detectiv, Bucureşti, 2006, p.17;7

privind dobândirea şi schimbarea pe cale administrativă a numelor persoanelor

fizice, aprobată prin Legea nr.323/2003, cu modificările şi completările ulterioare,

aceasta a fost stabilită în sarcina preşedinţilor comisiilor judeţene, respectiv a

primarului general al Consiliului General al Municipiului Bucureşti, care se pot

pronunţa prin dispoziţie (exercitată efectiv de la data de 01.04.2005, odată cu

operaţionalizarea serviciilor publice comunitare de evidenţă a persoanelor –

înfiinţate în subordinea consiliilor locale şi a celor judeţene, de la data de 01.09.2005

– în conformitate cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr.84/2001, aprobată prin

Legea nr.372/2002, cu modificările şi completările ulterioare).

În cadrul legislaţiei privind problemele de stare civilă, un rol deosebit de

important îl are Codul familiei, pus în aplicare la data de 1 februarie 1954 şi

republicat la 18 aprilie 1956.

Codul familiei reglementează problemele privind profilul moral al familiei, ca

de exemplu: egalitatea, stima şi respectul reciproc între membrii familiei şi educarea

lor în spiritul normelor de convieţuire.

Principiile de bază ale Codului familiei au drept scop întărirea familiei,

egalitatea în drepturi a femeii cu bărbatul în relaţiile dintre soţi, forma monogamă a

căsătoriei, ocrotirea de către stat a intereselor mamei şi copilului, apărarea

drepturilor părinteşti şi înrădăcinarea normelor de convieţuire.

Aceste principii sunt oglindite cu fidelitate în actele legislative care cuprind

norme juridice cu privire la regimul actelor şi faptelor de stare civilă.

Ca urmare a punerii în aplicare a Codului familiei şi a Decretului nr.31/1954

privitor la persoanele fizice şi persoanelor juridice, a fost necesar să se puna de

acord Decretul nr.272/1950 cu aceste legi, lucru care s-a făcut prin republicarea

Decretului nr.272/1950, în conformitate cu modificările făcute prin Decretul

nr.225/1955.

Ulterior, în baza Decretului nr.93 din 20 februarie 1957, au mai intervenit

modificări, dintre care cea mai importantă este măsura ca înregistrările în registrele

de stare civilă speciale să nu mai fie făcute la sfaturile populare raionale, ci la fiecare

sfat popular comunal sau orăşenesc. Până atunci, deci în perioada 1950 – 1957,

8

înregistrările erau făcute la reşedinţa de raion (înregistrarea tardivă, întocmirea

ulterioară, reconstituirea).

Prin Decretul nr.278/1960 se realizează o reglementare mai bună a activităţii

delegaţilor de stare civilă şi o perfecţionare a sistemului unitar de înregistrare a

actelor şi faptelor de stare civilă.

Dispoziţiile acestui decret au adus modificări substanţiale, menite să ducă la

decongestionarea şi desfăşurarea mai calificată a activităţii de stare civilă. Registrele

speciale s-au folosit până la 15.04.1975.

Astfel, prin desfiinţarea registrelor de înfiere, divorţ şi schimbarea numelui, s-

a simplificat simţitor sistemul de lucru, aceste fapte înscriindu-se în prezent prin

menţiune pe marginea actelor de naştere şi de căsătorie. Prin folosirea numai a

registrelor de naştere, căsătorie şi deces, se delimiteză principalele evenimente ce

survin în viaţa unui om şi care sunt evidenţiate de starea civilă.

Potrivit noului regim juridic al actelor de stare civilă, părţile care contribuie la

întocmirea unui act de stare civilă sunt declarantul (sau declaranţii) şi delegatul de

stare civilă, desfiinţându-se folosirea actelor, în acest fel crescând răspunderea

delegatului de stare civilă.

Pentru a crea posibilitatea instaurării în cel mai scurt timp a unei ordini

perfecte, nu numai în actele de stare civilă ce urmau a se întocmi, ci şi în cele

întocmite în trecut, prin Decretul nr.278/1960 s-a înlesnit rectificarea, anularea sau

completarea actelor prin scutire de taxa de timbru a cererilor adresate în acest sens

instanţelor judecătoreşti.

În scopul îmbunătaţirii activităţii de stare civilă, au fost create serviciile de

stare civilă din cadrul consiliilor judeţene, care au ca sarcină principală instruirea,

îndrumarea şi controlul delegaţiilor de stare civilă, în colaborare cu serviciul de

evidenţă informatizată a persoanei, precum şi de a pastra arhiva de stare civilă

exemplarul II, operând menţiuni pe marginea actelor din aceste registre.

Elaborarea unei noi legislaţii în materie de stare civilă a fost determinată atât

de necesitatea alinierii la unele reglementări şi practici europene, cât şi de

armonizarea prevederilor din domeniu cu dispoziţiile noii Costituţii a României din

9

1991, revizuită prin Referendumul din 19-20.09.2003, şi cu cele ale Legii nr.69/1991

– Legea adimistraţiei publice locale, ulterior devenită Legea nr.215/2001.

Totodată, se impunea unificarea normelor juridice care reglementau starea

civilă într-un singur act normativ şi tratarea mai amănunţită a unor aspecte care, în

timp, au generat interpretări diferite în practica ofiţerilor de stare civilă.

Pornind de la aceste deziderate, Legea nr.119 din 16 octombrie 1996 cu

privire la actele de stare civilă, cu modificările şi completările ulterioare, a stabilit

cadrul legat şi pentru rezolvarea unor situaţii absolut noi cu care se confruntă oficiile

de stare civilă. Se are în vedere, în acest sens, prevederile referitoare la caracterul

doveditor al actelor şi certificatelor de stare civilă, modificarea statutului civil al

persoanei şi înscrierea menţiunilor corespunzătoare, modul de întocmire al actelor de

stare civilă şi precizarea atribuţiilor autorităţilor administraţiei publice locale şi

centrale, în acest domeniu.

Faţă de reglementările postbelice din domeniul stării civile, Legea

nr.119/1996 prevede că înregistrarea actelor şi faptelor de stare civilă ale militarilor

şi personalului civil din unităţile forţelor armate se face – în caz de mobilizare,

război ori participare la misiuni de menţinere a păcii sau în scop umanitar – de către

ofiţerii anume desemnaţi prin ordin al ministrului apărării naţionale.

Pentru prima dată, noua lege prevede şi posibilitatea întocmirii actului de

naştere în ţară, la domiciliul părinţilor, pentru copiii născuţi în străinătate şi a căror

naştere nu a fost înregistrată la misiunea diplomatică sau la oficiul consular de

carieră al României, ori la autoritatea locală din străinătate, precum şi pentru cei care

au fost înregistraţi cu date nereale3.

De asemenea, s-a stipulat că ofiţerul de stare civilă poate refuza înscrierea în

actul de naştere a unor prenume care sunt formate din cuvinte indecente ori ridicole,

părinţii putând opta pentru un pronume corespunzător.

În ceea ce priveşte certificatele de stare civilă, acestea sunt unice ca format şi

conţinut, putând fi luate de titulari în străinătate.

Prin Legea nr.94/2004, s-a introdus un alineat nou, alin.(2), la art.42, adoptat

din necesitatea simplificării procedurilor în domeniul actelor de stare civilă pentru

3 Peţu Paraschiv, Velicu Elena, Mardare Viorel - Starea civilă – mijloc de identificare a persoanei

fizice, Editura Detectiv, Bucureşti, 2006, p.20;10

toţi cetăţenii români aflaţi în străinătate, indiferent dacă aceştia au domiciliu în ţară

sau în străinătate.

Astfel „Cetăţenii români aflaţi în stăinătate pot solicita înscrierea în registrele

de stare civilă române, de la misiunile diplomatice sau oficiile consulare de carieră

ale României (care este echivalentul transcrierii din ţară), a certificatelor de stare

civilă, eliberate de autorităţile străine, care îi privesc în cazul în care înregistrarea

actului sau faptului de stare civilă a fost făcută în prealabil la autoritatea din statul în

care aceştia se află; înscrierea se face cu aprobarea şefilor misiunilor diplomatice sau

ai oficiilor consulare, iar refuzul acestora se motivează”.

Conform prevederilor introduse de Legea nr.94/2004, vor putea să fie înscrise

şi certificatele de stare civilă ale cetăţenilor români înregistrate la autorităţile străine,

anterior intrării în vigoare a acesteia, însă numai din ţara în care funcţionează

misiunea diplomatică sau oficiul consular de carieră al României ori pentru ţara în

care nu există oficiu/misiune aflat (ă) în circumscripţia consulară respectivă.

În actele şi certificatele de naştere întocmite pentru copiii născuţi în

străinătate, începând cu 01.01.2004, se înscrie codul numeric personal (C.N.P.) din

plaja de coduri repartizată pentru fiecare misiune diplomatică sau oficiu consular de

carieră al României, de către Centrul Naţional de Administrare a Bazelor de Date

privind Evidenţa Persoanelor (fost Direcţia Informatică din Direcţia Generală de

Evidenţă Informatizată a Persoanei) din cadrul Ministerului Administraţiei şi

Internelor.

Deşi o parte a legilor şi decretelor arătate mai sus sunt abrogate, totuşi

cunoaşterea lor este deosebit de importantă nu numai pentru a şti istoricul şi evoluţia

stării civile în ţara noastră, dar şi pentru a cunoaşte cum trebuie rezolvate anumite

situaţii ce le întâmpină în activitatea de zi cu zi ofiţerii de stare civilă. Aceasta

deoarece, în perioada când au fost în vigoare şi s-au aplicat, legile şi decretele

respective au produs efecte care şi astăzi sunt valabile şi trebuie considerate ca atare.

1.2. Autorităţi publice cu competenţe în domeniul stării civile

11

În aplicarea unitară a dispoziţiilor Legii nr.119/1996, în care au fost stabilite şi

s-a reglementat sancţionarea contravenţiilor la regimul actelor de stare civilă,

Ministerul de Interne şi Departamentul pentru Administraţie Publică Locală

(devenite Ministerul Administraţiei şi Internelor) au emis Metodologia

nr.1/13.10.1997, care a fost publicată în Monitorul Oficial al României, partea I,

nr.318 bis/19.11.1997.

Potrivit prevederilor art.3 din Legea nr.119/1996, “Atribuţiile de stare civilă se

îndeplinesc de către consiliile judeţene şi de către autorităţile administraţiei publice

locale ale municipiilor, sectoarelor municipiului Bucureşti, oraşelor şi comunelor,

prin ofiţerii de stare civilă.4”

Sarcini de stare civilă mai au, potrivit Legii nr.119/1996, şefii misiunilor

diplomatice şi ai oficiilor consulare de carieră ale României, care înregistrează actele

şi faptele de stare civilă ale cetăţenilor români aflaţi în străinătate, comandanţii de

nave şi aeronave.

Ministerul Administraţiei şi Internelor, prin Inspectoratul Naţional pentru

Evidenţa Persoanelor (fosta Direcţie de evidenţă a populaţiei) conform dispoziţiilor

art.72 din Legea nr.119/1996, îndrumă şi controlează, în condiţiile legii, autorităţile

administraţiei publice locale şi judeţene în domeniul stării civile de pe întreg

cuprinsul tării.

Serviciile publice comunitare judeţene de evidenţă a persoanelor şi, respectiv,

cel al Municipiului Bucureşti, din subordinea consiliilor judeţene (a Primăriei

Municipiului Bucureşti), prin cadrele cu atribuţii pe linia regimului de stare civilă,

îndrumă şi controlează activitatea de stare civilă de la nivelul primăriilor de pe raza

de competenţă, astfel încât, cel puţin o dată pe an, să fie cuprinsă în control

activitatea fiecărui ofiţer de stare civilă5.

Pe baza constatărilor rezultate din activitatea de îndrumare şi control, precum

şi a aspectelor mai deosebite reieşite cu prilejul verificărilor şi cercetărilor necesare

soluţionării unor probleme de stare civilă, se întocmesc informări către prefecturi,

4 Legea nr.119/1996 cu privire la actele de stare civilă, art.72;

5 Peţu Paraschiv, Velicu Elena, Mardare Viorel - Starea civilă – mijloc de identificare a persoanei

fizice, Editura Detectiv, Bucureşti, 2006, p.43;12

consiliile judeţene, ori către alte organe care, potrivit legii, participă la realizarea

activităţii de stare civilă.

Lunar, până la data de 5, pe bază de grafic, autorităţile administraţiei publice

locale vor înainta către serviciile publice comunitare locale la care sunt arondate

comunicările nominale pentru născuţii vii, cetăţeni români, ori cu privire la

modificările intervenite în statutul civil al persoanelor în vârstă de la 0 până la 14

ani, certificatele anulate la completare, precum şi actele de identitate ale persoanelor

decedate în luna precedentă, sau declaraţiile din care rezultă că persoanele decedate

nu au avut acte de identitate, pentru crearea şi, după caz, actualizarea Registrului

naţional de evidenţă a persoanelor. Totodată, urmăresc dacă se trimit extrase pentru

uz oficial în cazul persoanelor ale căror certificate de deces eliberate de autorităţile

străine competente au fost transcrise în registrele romane de stare civilă, în cazul

stabilirii ulterioare a identităţii persoanei al cărei deces a fost înregistrat în poziţia de

„cadavru cu identitate necunoscută” sau dacă Primăria Sectorului 1 al Municipiului

Bucureşti trimite asemenea extrase în cazul persoanelor decedate în străinatate, ale

căror acte de deces s-au înregistrat la misiunile diplomatice sau oficiile consulare de

carieră ale României.

Serviciile publice comunitare locale de evidenţă a persoanelor verifică, în raza

lor de competenţă, modul cum este asigurată securitatea documentelor de stare

civilă, urmărind dacă autorităţile administraţiei publice locale au luat măsurile

necesare pentru a preveni dispariţiile de certificate de stare civilă în alb. Ele au

obligaţia de a verifica dacă ferestrele şi uşile sunt prevăzute cu grilaje metalice, dacă

uşile şi fişetele în care se află aceste documente au încuietori sigure, dacă se justifică

toate certificatele eliberate prin semnătura de primire, precum şi dacă ele au fost

eliberate persoanelor îndreptăţite să le primească; de asemenea, verifică gestiunea

acestor documente.

În cazul în care, cu ocazia controlului, se constată că nu se justifică unele

certificate, organul de control efectuează verificări complexe pentru clarificarea

situaţiei lor, arătând în nota de constatare cele stabilite sau, în caz contrar, ce măsuri

s-au luat, ce acte s-au verificat şi care este rezultatul. Dacă, în termen de 24 de ore,

nu s-a clarificat situaţia certificatelor care lipsesc, se informează conducerea poliţiei

13

judeţene/locale, care va hotarî măsurile necesare pentru identificarea autorilor

sustragerii şi găsirea certificatelor lipsă, raportând evenimentul de îndată, prin fax, la

Inspectoratul Naţional pentru Evidenţa Persoanelor, în vederea luării de măsuri

pentru urmărirea lor pe ţară.

Ministerul Administraţiei şi Internelor, prin Inspectoratul Naţional pentru

Evidenţa Persoanelor, asigură cerneala specială pentru completarea actelor de stare

civilă şi registrele cu acte de stare civilă, precum şi distribuirea, contra cost, a

acestora autorităţilor administraţiei publice judeţene şi a municipiului Bucureşti,

precum şi Ministerului Afacerilor Externe.

1.3. Instituţia ofiţerului de stare civilă

Persoanele desemnate să întocmească actele de stare civilă (de naştere,

căsătorie sau deces) sunt numite ofiţeri de stare civilă. Art.3 din Legea nr.119/1996

stabileşte că sunt ofiţeri de stare civilă: primarii municipiilor, oraşelor şi comunelor,

şefii misiunilor diplomatice şi ai oficiilor consulare de carieră ale României precum

şi comandanţii de nave şi aeronave. Atribuţiile de ofiţer de stare civilă ale primarului

pot fi delegate viceprimarului, secretarului sau altor funcţionari cu competentă în

acest domeniu. Tot astfel, şefii misiunilor diplomatice şi ai oficiilor consulare pot

delega exercitarea atribuţiilor de ofiţer de stare civilă unuia dintre agenţii diplomatici

sau unuia dintre funcţionarii consulari6.

În ceea ce priveşte competenţa ofiţerului de stare civilă, este de menţionat că

el este abilitat să îşi exercite funcţia numai în circumscripţia administrativ -

teritorială unde a fost numit. Aceasta înseamnă că, de regulă, domiciliul sau

reşedinţa părţilor reprezintă un element determinant în ceea ce priveşte competenţa

teritorială a ofiţerului de stare civilă; un alt element ce atrage această competenţă

fiind locul unde s-a întamplat un fapt juridic (locul naşterii, al decesului).

În ipoteza în care naşterea sau decesul au avut loc într-un mijloc de transport,

dar între graniţele tării, actul respectiv de stare civilă se va întocmi de către ofiţerul

de stare civilă al localităţii de coborâre sau debarcare.

6 Legea nr.119/1996 cu privire la actele de stare civilă, art.3;14

În conformitate cu Legea nr.119/1996, ofiţerii de stare civilă întocmesc acte

de stare civilă nu numai pentru cetăţenii români ci şi pentru persoanele fără

cetăţenie; de asemenea, ei înregistrează la cerere actele sau faptele de stare civilă ale

cetăţenilor străini dacă aceştia au domiciliul sau se află temporar în ţara noastră.

Reprezentanţii diplomatici şi consulari ai României în străinătate pot înregistra

numai actele şi faptele de stare civilă ale cetăţenilor români aflaţi acolo.

Comandanţii de nave înregistrează faptele de stare civilă care au loc pe nave în

jurnalul de bord, iar comandanţii de aeronave în jurnalul de drum. La bordul unei

nave căsătoria se poate încheia numai între cetăţeni români şi numai dacă nava se

află în apele teritoriale ale ţării.

Orice modificare ce intervine în statutul civil al unei persoane fizice ca urmare

a întocmirii unui act de stare civilă sau, după caz, printr-o hotărâre judecătorească

definitivă sau printr-un act administrativ, se comunică din oficiu în termen de 10 zile

serviciului public comunitar local unde s-a întocmit actul de naştere, căsătorie sau

deces al persoanei respective în vederea înscrierii menţiunii corespunzătoare.

După actele de stare civilă, se eliberează certificate de naştere şi de căsătorie

titularilor sau reprezentanţilor legali; certificatele de deces eliberându-se familiei

decedatului.

Dacă ofiţerul de stare civilă refuză să întocmească un act sau să înscrie o

menţiune ce intră sub atribuţiile sale, persoana solicitantă poate să sesizeze

judecătoria în raza căreia domiciliază pentru soluţionare. Pe de altă parte, ofiţerul de

stare civilă nu poate întocmi acte de stare civilă atunci când este parte sau declarant.

Dacă se ivesc astfel de cazuri, ofiţerul de stare civilă va delega o alta persoană

pentru efectuarea acestor operaţiuni, în condiţiile legii7.

Ofiţerul de stare civilă are obligaţia de a verifica realitatea conţinutului

declaraţiilor precum şi să verifice identitatea declarantului. După aceste verificări,

actul de stare civilă trebuie semnat atât de către ofiţerul de stare civilă cât şi de

declarant.

Pot exista situaţii excepţionale când atribuţiile ofiţerului de stare civilă sunt

îndeplinite de către persoane care nu au fost desemnate potrivit legii. Aplicarea

7 Lupulescu Dumitru - Actele de stare civilă, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 2006, p.45;15

regulilor în materie ar conduce în asemenea cazuri la nulitatea absolută a acestor

acte, cu consecinţe păgubitoare pentru părţi.

De aceea, art.7 din Legea nr.119/1996 stabileşte că actele de stare civilă

întocmite de o persoană care a exercitat în mod public atribuţiile ofiţerului de stare

civilă sunt valabile chiar dacă acea persoană nu avea acea calitate8. Astfel se face

aplicarea principiului validităţii aparenţei în drept, însemnând că actul de stare civilă

încheiat de un ofiţer se stare civilă necompetent trebuie menţinut ca valabil dacă

acea persoană a exercitat în mod public atribuţiile respective.

Operaţiunile de stare civilă pe care ofiţerii de stare civilă le pot întocmi sunt:

a) întocmirea actelor de stare civilă (naştere, căsătorie, deces);

b) înscrierea menţiunilor în actele de stare civilă;

c) reconstituirea şi întocmirea ulterioară a actelor de stare civilă;

d) anularea, modificarea, rectificarea sau completarea actelor de stare civilă şi a

menţiunilor înscrise pe acestea.

CAPITOLUL 2

ACŢIUNILE ŞI ACTELE DE STARE CIVILĂ

2.1. Starea civilă a persoanei fizice

8 Legea nr.119/1996 cu privire la actele de stare civilă, art.7;16

Legea noastră nu defineşte şi nu reglementează starea civilă a persoanei. Ceea

ce reglementează Legea nr.119/1996 sunt doar actele de stare civilă în înţelesul de

înscrisuri doveditoare ale stării civile.

Calităţile strict personale care configurează starea civilă a persoanei fizice

sunt atribute ale persoanei. Ele sunt: născute, din căsătorie, din afara căsătoriei, din

părinţi necunoscuţi, adoptaţi, căsătoriţi, divorţaţi, văduvi, necăsătoriţi, rudă sau afin

cu altă persoană.

Starea civilă are următoarele caractere juridice:

- indivizibilitatea: persoana fizică are una şi aceeaşi stare civilă la un moment

dat faţă de toate celelalte subiecte de drept din societate;

- inalienabilitatea: starea civilă nu poate constitui un obiect al unor acte juridice

de mutare sau înstrăinare;

- imprescriptibilitatea: starea civilă nu se poate pierde indiferent de perioada de

timp cât a trecut de la dobândirea ei;

- universalitatea: este recunoscută tuturor persoanelor fizice;

- indisponibilitatea: ea nu poate fi transmisă altuia prin acte juridice;

- personalitatea: ansamblul elementelor care o constituie sunt strict persoanele

inseparabile de persoana fizică.

Starea civilă se dovedeşte cu actele înscrise în registrele de stare civilă precum

şi cu certificatele de stare civilă eliberate pe baza acestora9.

Concluzionăm că starea civilă este un complex de atribute de fapt şi juridice

precum şi de relaţii care permit individualizarea persoanei în familie şi în societate,

care fac obiect al înscrierilor în registrele de stare civilă.

2.2. Clasificarea acţiunilor de stare civilă

Prin „acţiuni de stare civilă” se înţeleg acele acţiuni în justiţie care au ca

obiect elemente ale stării civile a persoanei fizice. Acţiunile de stare civilă nu trebuie

9 Petrescu Raul - Acţiunile privind statutul civil al persoanei, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1968,

p.59; 17

confundate cu acţiunile în justiţie ce privesc anularea (desfiinţarea), modificarea şi

completarea actelor de stare civilă ori a menţiunilor înscrise pe marginea acestora10.

Criteriul principal de diferenţiere între cele două categorii de acţiuni în justiţie

îl constituie obiectul acţiunii:

a) Acţiunea de stare civilă are ca obiect un element al stării civile;

b) Acţiunea referitoare la anularea (desfiinţarea), modificarea sau completarea

actelor de stare civilă ori a menţiunilor înscrise pe marginea acestora are ca

obiect înregistrarea de stare civilă, deci nu priveşte starea civilă, ci doar modul

în care aceasta a fost înregistrată în registrele de stare civilă. Cu alte cuvinte,

prin acţiunile din această categorie nu se contestă şi nici nu se solicită

schimbarea vreunui element de stare civilă, deci aceste acţiuni nu sunt de

natură să schimbe însuşi statutul civil al persoanei.

Acţiunile de stare civilă sunt clasificate după obiectul ori finalitatea lor

în:

a) acţiuni în reclamaţie de stat;

b) acţiuni în contestaţie de stat;

c) acţiuni în modificare de stat;

a) Acţiunile în reclamaţie de stat sunt acele acţiuni prin care se urmăreşte

obţinerea altei stări civile (mai exact, a altui element de stare civilă) decât cea de la

data intentării acţiunii.

În această categorie intră: acţiunea în stabilirea maternităţii11 şi acţiunea în

stabilirea paternităţii copilului din afara căsătoriei12.

b) Acţiunile în contestaţie de stat sunt acele acţiuni prin care se urmăreşte

înlăturarea unei stări civile (mai exact, a unui element de stare civilă), pretins

nereale, şi înlocuirea acesteia cu alta, pretins reală, adevărată.

Sunt acţiuni de acest fel: acţiunea în tăgăduirea paternităţii copilului din

căsătorie, acţiuni în contestarea recunoaşterii voluntare de maternitate sau de

paternitate, acţiunea în contestarea filiaţiei de căsătorie şi acţiunea în anularea:

căsătoriei, adopţiei şi recunoaşterii voluntare de maternitate sau paternitate.

10 Bodoască Teodor - Actele de stare civilă, Editura Burg, Sibiu, 2003, p.14;

11 Codul familiei, art. 52;

12 Codul familiei, art. 60;18

c) Acţiunile în modificare de stat sunt acele acţiuni prin care se urmăreşte o

schimbare, doar pentru viitor, în starea civilă a persoanei, cea anterioară fiind

necontestată.

Sunt asemenea acţiuni: acţiunea de divorţ13 şi acţiunea prin care se solicită

schimbarea sexului.

În cazul primelor două categorii de acţiuni menţionate mai sus (acţiunile în

reclamaţie de stat şi acţiunile în contestaţie de stat), hotărârea ce se va pronunţa, în

caz de admitere a cererii, va avea un efect declarativ, în sensul că ea va declara o

stare civilă anterioară.

Spre exemplu, în cazul admiterii unei cereri în stabilirea paternităţii copilului

din afara căsătoriei, stabilirea filiaţiei acestui copil faţă de pârât va avea efecte nu

numai pentru viitor, ci şi pentru trecut, pârâtul faţă de care s-a admis acţiunea fiind

considerat tatăl copilului încă de la naşterea acestuia din urmă, iar nu numai din

momentul rămânerii definitive a hotărârii prin care s-a admis cererea în stabilirea

paternităţii.

Totuşi, în cazul declarării nulităţii căsătoriei, soţul de bună credinţă păstrează

calitatea de soţ dintr-o căsătorie valabilă pentru intervalul de timp cuprins între

momentul încheierii căsătoriei lovite de nulitate şi momentul rămânerii definitive a

hotărârii prin care a fost anulată căsătoria respectivă14, deci, în privinţa lui, hotărârea

produce efecte numai pentru viitor 15.

Având în vedere efectul declarativ al hotărârilor respective, se consideră,

uneori, că acţiunile în reclamaţie de stat şi acţiunile în contestaţie de stat formează o

singură categorie de acţiuni de stare civilă, în ambele ipoteze fiind vorba de

recunoaşterea cu efect retroactiv, al unui element de stare civilă contrar celui care, în

aparenţă, există la data intentării acţiunii.

În cazul celei de-a treia categorii (acţiunile în modificare de stat), dacă se

admite cererea, hotărârea va avea un efect constitutiv, efectele producându-se numai

pentru viitor, nu şi pentru trecut.

13 Codul familiei, art. 37 - 44;

14 Codul familiei, art. 23 alin. (1);

15 Boroi Gabriel - Drept civil. Partea generală. Persoanele, Editura All Beck, Bucureşti, 2003,

p.352;19

După sfera persoanelor îndreptăţite să le exercite (respectiv în funcţie de

legitimarea procesuală activă), acţiunile de stare civilă se clasifică în:

a) Acţiuni ce pot fi pornite numai de către titularul stării civile, cu excluderea

altor persoane: acţiunea de divorţ şi acţiunea în declararea nulităţii relative

(anulabilitatea) căsătoriei.

b) Acţiuni ce pot fi intentate de titular, de reprezentantul legal al acestuia şi de

procuror, eventual şi de alte organe sau persoane expres prevăzute de lege, nu însă

de orice persoană care ar justifica un interes: acţiunea în stabilirea maternităţii,

acţiunea de stabilire a paternităţii şi acţiunea în tăgăduirea paternităţii.

Ţinând cont de modificarea art. 45 din Codul de procedură civilă, trebuie

reconsiderate o serie de soluţii din jurisprudenţă şi din doctrină în ceea ce priveşte

dreptul procurorului de a declanşa procesul civil.

Astfel, potrivit primului alineat al articolului menţionat, procurorul „poate

porni acţiunea civilă ori de câte ori este necesar pentru apărarea drepturilor şi

intereselor legitime ale minorilor, ale persoanelor puse sub interdicţie şi ale

dispăruţilor precum şi în alte cazuri expres prevăzute de lege”. Aşadar, dacă ar fi în

interesul persoanelor menţionate în text, procurorul poate să pornească procesul

civil, indiferent dacă pricina are sau nu caracter strict personal. Spre exemplu,

contrar soluţiei corespunzătoare reglementării anterioare, procurorul poate să

introducă o cerere în tăgăduirea paternităţii, dacă admiterea acesteia ar fi în interesul

minorului16.

c) Acţiuni ce pot fi intentate de orice persoană interesată: acţiunea de

contestare a recunoaşterii voluntare de maternitate ori de paternitate, acţiunea în

contestarea filiaţiei faţă de mamă, atunci când filiaţia rezultă din certificatul de

naştere, fără însă a exista o folosinţă a stării civile conformă cu acest certificat,

acţiunea în contestarea filiaţiei de căsătorie, acţiunea în contestarea existenţei

împrejurărilor care să facă aplicabilă prezumţia de paternitate şi acţiunea în

declararea nulităţii absolute a căsătoriei ori a adopţiei.

După corelaţia lor cu prescripţia extinctivă, acţiunile de stare civilă se

clasifică în:

16 Boroi Gabriel - Drept civil. Partea generală. Persoanele, Editura All Beck, Bucureşti, 2003,

p.353;20

a) Acţiuni imprescriptibile, care formează regula, întrucât acţiunile de stare

civilă sunt nepatrimoniale;

b) Acţiuni prescriptibile, care formează excepţia, şi anume:

Acţiunea în declararea nulităţii relative (anulabilitatea) a căsătoriei, care este

prescriptibilă în termen de 6 luni de la încetarea violenţei sau, după caz, de la

descoperirea erorii ori a vicleniei17.

Acţiunea în tăgăduirea paternităţii, care este supusă prescripţiei extinctive în

termen de 6 luni de la data când soţul ori, după caz, fostul soţ al mamei a cunoscut

naşterea copilului; dacă soţul sau fostul soţ al mamei a fost pus sub interdicţie

judecătorească înainte de împlinirea acestui termen, atunci un nou termen de

prescripţie extinctivă curge pentru tutore de la data la care acesta a aflat de naşterea

copilului, iar dacă acţiunea nu a fost pornită de către tutore, atunci soţul sau fostul

soţ al mamei va putea tăgădui paternitatea în termen de 6 luni de la ridicarea

interdicţiei18.

Acţiunea în stabilirea paternităţii, care este prescriptibilă în termen de un an de

la naşterea copilului sau, după caz, de la încetarea convieţuirii mamei copilului cu

pretinsul tată, ori de la data la care pretinsul tată a încetat să presteze întreţinerea

copilului; când copilul a pierdut calitatea de copil din căsătorie, termenul de un an

curge de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti prin care s-a admis

cererea de tăgăduire a paternităţii19.

2.3. Înregistrările de stare civilă

Prin „înregistrări de stare civilă” se înţeleg operaţiunile juridice de

consemnare, în registrele de stare civilă a faptelor şi a actelor juridice ce privesc

starea civilă, precum şi a altor elemente prevăzute de lege, operaţiuni efectuate în

condiţiile legii de către organele cu atribuţii de stare civilă.

Necesitatea şi rolul înregistrărilor de stare civilă sunt relevate de art. 1 din

Legea nr.119/1996 cu privire la actele de stare civilă, astfel: „Actele de stare civilă

17 Codul familiei, art. 21;

18 Codul familiei, art. 55;

19 Codul familiei, art.60;21

sunt înscrisuri autentice prin care se dovedeşte naşterea, căsătoria sau decesul unei

persoane. Acestea se întocmesc în interesul statului şi al persoanei şi servesc la

cunoaşterea numărului şi structurii populaţiei, a situaţiei demografice, la apărarea

drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor”.

Din dispoziţiile Legii nr.119/1996 cu privire la actele de stare civilă rezultă că

există două feluri ori categorii de înregistrări de stare civilă:

a) înregistrări sub forma întocmirii actelor de stare civilă; această formă este utilizată

în trei situaţii: naştere, căsătorie şi deces, întocmindu-se în mod corespunzător: actul

de naştere, actul de căsătorie şi actul de deces;

b) înregistrări sub forma înscrierii de menţiuni marginale, în registrele de stare civilă

(pe actele de stare civilă), formă utilizată, îndeosebi, în următoarele situaţii:

stabilirea filiaţiei faţă de mamă (prin recunoaştere ori acţiune în justiţie), stabilirea

filiaţiei faţă de tată (prin recunoaştere ori acţiune în justiţie), încuviinţarea adopţiei,

desfacerea (divorţ), desfiinţarea sau încetarea căsătoriei, schimbarea numelui pe cale

administrativă şi schimbarea sexului.

„Centralizatorul” înregistrărilor de stare civilă este actul de naştere, după cum

rezultă din art.9 si art.44 din Legea nr.119/1996. Într-adevăr, potrivit art.9: „Orice

modificare intervenită în statutul civil (starea civilă) al unei persoane, ca urmare a

întocmirii unui act de stare civilă sau, după caz, dispusă printr-o hotărâre

judecătorească definitivă şi irevocabilă, ori printr-un act administrativ, se comunică

din oficiu, în termen de 10 zile autorităţii administraţiei publice locale unde s-a

întocmit actul de naştere, de căsătorie sau de deces al persoanei la care această

modificare se referă, în vederea înscrierii menţiunilor corespunzătoare20”.

Art.44 din lege dezvoltă aceste prevederi de principiu statuând că: „În actele

de naştere şi, atunci când e cazul, în cele de căsătorie sau de deces se întocmesc

menţiuni cu privire la modificările intervenite în starea civilă a persoanei”, în

următoarele cazuri:

- stabilirea filiaţiei prin recunoaştere sau hotărârea judecătorească definitivă şi

irevocabilă de încuviinţare a purtării numelui;

- contestarea recunoaşterii sau tăgăduirea paternităţii;

- căsătorie, desfacere, încetarea sau anularea acesteia;20 Codul familiei, art.9;

22

- adopţie, desfacerea sau anularea adopţiei;

- pierderea sau dobândirea cetăţeniei române;

- schimbarea numelui;

- deces;

- rectificare, completare sau anulare a actelor de stare civilă ori a menţiunilor

înscrise în ele;

- schimbarea sexului, după rămânerea definitivă şi irevocabilă a hotărârii

judecătoreşti.

2.4. Întocmirea actelor de stare civilă

Întocmirea actului de naştere

Naşterea se înregistrează la primăria municipiului, oraşului sau comunei în

care s-a produs. În cazul copilului găsit, înregistrarea naşterii se face la autoritatea

administraţiei publice locale în a cărei rază administrativ - teritorială a fost găsit.

Înregistrarea naşterii se face pe baza declaraţiei verbale date în faţa ofiţerului

de stare civilă de către oricare dintre părinţi, iar dacă acest lucru nu este posibil,

obligaţia declarării îi revine medicului, persoanelor care au fost de faţă la naştere sau

personalului din unitatea în care a avut loc naşterea, sau rudelor şi vecinilor care au

luat cunoştinţă despre naşterea copilului21.

Declaraţia va prezenta urmatoarele acte:

- certificatul medical constatator al naşterii;

- certificatul de naştere şi actul de identitate al mamei şi al declarantului;

- certificatul de căsătorie al părinţilor copilului, dacă sunt căsătoriţi.

Dacă părinţii au nume de familie diferit, înregistrarea naşterii se face pe baza

declaraţiei scrise, semnate de părinţi, din care să rezulte numele de familie şi

prenumele copilului. Atunci când părinţii nu se înteleg cu privire la numele de

familie şi prenumele copilului, va decide primarul localităţii unde se înregistrează

naşterea, prin dispoziţie, procedându-se în aceleaşi condiţii şi în cazul copilului găsit

sau abandonat, precum şi în cazul în care ofiţerul de stare civilă refuză înscrierea

21 Legea 119/1996 cu privire la actele de stare civilă, art.17;23

prenumelor ce sunt formate din cuvinte incidentale ori ridicole, iar părinţii nu vor să

opteze pentru un alt nume.

În situaţia în care copilul născut viu a decedat şi naşterea nu a fost înregistrată,

se înregistrează mai întai naşterea şi apoi decesul. În situaţia unui copil născut mort,

se întocmeşte numai actul de naştere, necompletându-se rubricile privind prenumele

şi cetăţenia, iar la rubrica din care rezultă că s-a născut un copil se înscrie cuvântul

“mort”.

Întocmirea actului de naştere al copilului găsit se face în termen de 30 de zile

de la data găsirii copilului, la autoritatea administraţiei publice locale în a cărei rază

administrativă a fost găsit, pe baza următoarelor acte:

- declaraţia scrisă a persoanei care l-a găsit;

- procesul-verbal întocmit de poliţie, medic şi reprezentantul autorităţii tutelare din

cadrul primăriei unde se va înregistra.

În cazul în care copilul este abandonat de mamă în spital, conducătorul unităţii

sanitare are obligaţia să sesizeze poliţia în termen de 24 de ore de la constatarea

faptului.

Dacă nu a fost stabilită identitatea mamei în termen de 30 de zile, întocmirea

actului de naştere se va face pe baza următoarelor acte:

- referatul autorităţii tutelare din cadrul primăriei în raza căreia a fost abandonat;

- certificatul medical constatator al naşterii;

- procesul-verbal întocmit de poliţie, medic şi reprezentantul autorităţii tutelare din

cadrul primăriei în raza căreia a fost abandonat copilul.

Când naşterea unui cetăţean român s-a produs în străinătate, dar nu a fost

înregistrată, iar declaraţia de naştere se face în ţară, întocmirea actului de naştere

urmează a fi făcută la primăria în raza căreia îşi au domiciliul părinţii, după aceea se

verifică dacă naşterea nu a fost înregistrată la misiunea diplomatică a României în

străinătate sau la autoritatea locală din străinătate. Dacă se stabileşte că naşterea a

fost înregistrată corect în străinătate, se va urma procedura prevăzută pentru

transcrierea certificatelor procurate în străinătate.

Întocmirea actului de căsătorie

24

Căsătoria se încheie de către ofiţerul de stare civilă la sediul autorităţii publice

locale a municipiului, oraşului sau comunei în a cărei rază teritorială îşi are

domiciliul sau reşedinţa unul dintre soţi. Căsătoria se poate încheia şi în alt loc decât

acesta când unul din soţi este în imposibilitatea de a se prezenta la sediul stării civile,

dar numai cu acordul primarului şi pentru motive temeinice22.

Potrivit Codului Familiei, numai căsătoria încheiată în faţa ofiţerului de stare

civilă produce efecte juridice. O persoană care nu are calitatea de ofiţer de stare

civilă nu va putea încheia valabil o căsătorie, pentru că nu are competenţa materială

în acest sens, iar căsătoria astfel încheiată fiind lovită de nulitate. Dar când

înregistrarea făcută în registrul de stare civilă de către o persoană care nu are

calitatea de ofiţer de stare civilă, căsătoria este valabilă dacă acea persoană şi-a

exercitat atribuţiile în mod public.

Dacă persoanele care se căsătoresc nu îşi au domiciliul sau reşedinţa (cel puţin

unul din ei) în raza localităţii unde se va încheia căsătoria, se încalcă normele de

competenţă personală a ofiţerului de stare civilă, însă o astfel de împrejurare

neatrăgând nulitatea căsătoriei. Încheierea căsătoriei unor cetăţeni români pe o navă

aflată în afara graniţelor româneşti, competenţa aparţine comandantului navei, care

are şi atribuţii de ofiţer de stare civilă.

În cazul în care ofiţerul de stare civilă ar încheia căsătoria în afara razei

teritoriale a unităţii administrative, se încalcă normele de competenţă teritorială; o

astfel de depăşire a competenţei fiind posibilă numai în cazul în care căsătoria nu se

încheie la sediul serviciului de stare civilă, situaţie ce nu atrage nulitatea căsătoriei23.

Ofiţerul de stare civilă la data încheierii căsătoriei: identifică viitorii soţi,

constată că nu există impedimente la căsătorie24, verifică prezenţa a 2 martori, ia

consimţământul ambilor soţi, declară căsătoria încheiată, întocmeşte actul de 22 Legea 119/1996 cu privire la actele de stare civilă, art.27;

23 Harbădă Maria - Dreptul familiei şi starea civilă. Teorie şi practică judiciară, Editura Fundaţiei

Academice „Gh. Zane”, Iaşi, 2004, p.45;

24 Tribunalul Municipiului Bucureşti, Secţia a IV-a civilă, decizia nr.50 din 1998: „Conform art.19

C. Fam., este nulă căsătoria încheiată cu încălcarea dispoziţiilor prevăzute de art.5 C. Fam.; care

interzice unei persoane care este deja căsătorită să încheie o nouă căsătorie”. (Tribunalul Bucureşti.

Culegere de practică judiciară pe anul 1998. Drept civil. Dreptul familiei. Dreptul muncii. Drept

procesual civil, coordonator Dan Lupaşcu, Editura All Beck, Bucureşti, 2000, pp.112 – 114);25

căsătorie în registrul de stare civilă care este semnat de ofiţerul de stare civilă, de

către soţi şi martori, şi eliberează soţilor certificatul de căsătorie.

Întocmirea actului de deces

Actul de deces se întocmeşte la primăria municipiului, oraşului sau comunei

în a cărei rază teritorială s-a produs decesul sau a fost găsit cadavrul.

Declaraţia de deces se face verbal, în termen de 3 zile de la data încetării din

viaţă a persoanei, termen în care se cuprinde atât ziua în care s-a produs decesul, cât

şi ziua în care se face declaraţia. Când decesul se datorează unei sinucideri, unui

accident sau altor cauze violente, precum şi în cazul găsirii unui cadavru declaraţia

se face în termen de 48 de ore. Declaraţia de deces se face de către membrii familiei

decedatului, iar în lipsa acestora, de către vecini, medicul sau alt cadru din unitatea

sanitară unde s-a produs decesul.

Odată cu declaraţia de deces, declarantul va depune:

- certificatul medical constatator al decesului, în care se menţionează cauza

decesului;

- actul de identitate al persoanei decedate;

Până la data de 5 a lunii următoare celei în care s-a înregistrat decesul,

ofiţerul de stare civilă este obligat să trimită, pe bază de borderou, actele de

identitate la formaţiunea de evidenţă a populaţiei la care este arondată localitatea.

Actul de deces privind un cadavru găsit se face la primăria localităţii în raza

căreia a fost găsit, în baza certificatului medical constatator al decesului, a dovezii

eliberate de poliţie sau parchet şi a procesului - verbal întocmit de medic, care va

cuprinde vârsta, sexul, locul unde a fost găsit cadavrul, data şi cauza decesului.

Atunci când, ulterior, parchetul sau poliţia stabilesc identitatea cadavrului, pe baza

comunicării făcute, datele se înscriu prin menţiune pe actul respectiv.

Atunci când declarantul nu cunoaşte toate datele necesare completării

rubricilor din actul de deces şi acestea nu rezultă din actul de identitate, se vor

înscrie în act numai datele care se declară. Ofiţerul de stare civilă care înregistrează

un act de deces este obligat să comunice acest fapt primăriei localităţii unde se

păstrează actul de naştere al celui decedat.

26

După întocmirea actului de deces, ofiţerul de stare civilă eliberează

declarantului o adeverinţă de înhumare sau incinerare a cadavrului, făcând menţiune

despre aceasta pe verso certificatului constatator al decesului. Înhumarea sau

incinerarea cadavrului unui cetăţean român al cărui deces s-a produs în străinătate

se face pe baza adeverinţei eliberate de primăria în a cărei rază teritorială urmează să

se facă înhumarea sau incinerarea25.

Dacă decesul unui cetăţean român s-a înregistrat la autorităţile locale din

străinătate sau la misiunea diplomatică a României, adeverinţa se va elibera pe baza

certificatului de deces întocmit la una din aceste autorităţi.

Atunci când decesul unui cetăţean român s-a produs pe o aeronavă aflată în

afara teritoriului românesc sau pe o navă aflată în afara apelor teritoriale române, iar

cadavrul este transportat în ţară, eliberarea adeverinţei de înhumare sau incinerare se

face pe baza dovezii eliberate de comandantul navei sau aeronavei26.

În actul de deces întocmit ca urmare a unei hotărâri judecătoreşti definitive şi

irevocabile declarative de moarte, se înscriu datele de stare civilă şi data decesului,

aşa cum rezultă din hotărâre.

Întocmirea actului de deces în aceste condiţii se face din oficiu sau la cererea

persoanei interesate, după caz, la autoritatea administraţiei publice locale de la:

- locul de naştere a celui declarat mort;

- domiciliul celui declarat mort (în cazul când actul de naştere a fost întocmit la

autorităţile locale din străinătate);

- domiciliul persoanei care a solicitat declararea judecătorească a morţii.

2.5. Întocmirea actelor de stare civilă ale cetăţenilor români aflaţi în străinătate

În conformitate cu Legea nr.105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor

de drept internaţional privat, starea, capacitatea şi relaţiile de familie ale persoanei

fizice sunt cârmuite de legea sa naţională. Legea naţională este legea statului a cărui

cetăţenie o are persoana în cauză şi urmăreşte pe români chiar când aceştia îşi au

domiciliul sau reşedinţa în stăinătate.

25 Lupulescu Dumitru - Actele de stare civilă, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 2006, p.48;

26 Legea nr.119/1996 cu privire la actele de stare civilă, art.40;27

Legea nr.119/1996 cu privire la actele de stare civilă reglementează şi

problema înregistrării actelor şi faptelor de stare civilă ale cetăţenilor români aflaţi în

afara hotarelor ţării noastre. În legătură cu aceasta, în art.42 din lege se prevede că:

„Întocmirea actelor de stare civilă privind pe cetăţenii români aflaţi în străinătate se

face la misiunile diplomatice, la oficiile consulare de carieră ale României sau la

autorităţile locale competente.27”

Înregistrarea actelor şi faptelor de stare civilă de către misiunile diplomatice şi

oficiile consulare de carieră ale României în străinătate se efectuează în conformitate

cu legislaţia română.

Actele de stare civilă sunt înscrisuri autentice prin care se dovedeşte naşterea,

căsătoria sau decesul unei persoane şi se întocmesc în interesul statului şi al

persoanei, în vederea apărării drepturilor şi libertăţilor fundamentale.

Naşterea, căsătoria şi decesul se înregistrează în registrele de stare civilă, în

două exemplare, ambele originale.

Şefii misiunilor diplomatice şi ai oficiilor consulare de carieră ale României,

având calitatea de ofiţeri de stare civilă, ori unul dintre agenţii diplomatici sau

funcţionarii consulari delegaţi să exercite atribuţiile de ofiţer de stare civilă vor putea

întocmi, în registrele de stare civilă pe care le au în păstrare, actele de naştere, de

căsătorie şi de deces ale cetăţenilor români aflaţi în afara hotarelor ţării.

Misiunile diplomatice şi oficiile consulare de carieră ale României trimit, prin

Ministerul Afacerilor Externe, primul exemplar al registrelor de stare civilă, pe

măsura completării lor, la autoritatea administraţiei publice locale a sectorului 1 al

municipiului Bucureşti, împreună cu documentele primare, pe baza cărora s-a

întocmit actul.

Actele de stare civilă, exemplarul I, se arhivează la Primăria Sectorului 1 al

Municipiului Bucureşti care trimite comunicări de menţiuni locului în drept şi

operează pe ele menţiunile ce se primesc ulterior. La cerere, eliberează persoanelor

îndreptăţite certificate de stare civilă, reţinând şi înaintând la Serviciul Central de

Stare Civilă certificatele de stare civilă eliberate de misiunile diplomatice sau oficiile

consulare de carieră ale României.

27 Codul familiei, art.42;28

Începând cu data de 01.01.1998, misiunile diplomatice şi oficiile consulare de

carieră ale României din străinătate au trecut la eliberarea noilor tipuri de certificate

de stare civilă. Aceste documente sunt identice cu cele care se eliberează în ţară de

către autorităţile administraţiei publice locale, diferenţa constând doar în aceea că

emitent este misiunea diplomatică sau oficiul consular de carieră al României din

străinătate, iar în cazul naşterii codul numeric personal va fi atribuit persoanei din

listele de coduri precalculate existente la Primăria Sectorului 1 din Capitală, la

primirea primului exemplar al registrului de stare civilă şi a documentelor primare

pe baza cărora acesta a fost întocmit.

CAPITOLUL 3

ÎNSCRIEREA DE MENŢIUNI ÎN ACTELE DE STARE CIVILĂ

3.1. Anularea, modificarea sau completarea actelor de stare civilă şi a

menţiunilor de pe acestea

Aceste aspecte ale regimului juridic al actelor de stare civilă – anulare,

modificare ori completare – sunt reglementate în art.57 – 59 din Legea 119/1996 cu

privire la actele de stare civilă şi în art.101 – 105 din Metodologia de aplicare unitară

a dispoziţiilor acesteia.

În conformitate cu prevederile art.57 alin.(1) din Legea 119/1996: „Anularea,

completarea sau modificarea actelor de stare civilă şi a menţiunilor înscrise pe

acestea se pot face numai în temeiul unei hotărâri judecătoreşti definitive şi

irevocabile28.” De asemenea, trebuie reţinută şi dispoziţia cuprinsă în alin.(4) al

aceluiaşi articol: „Actele de stare civilă reconstituite nu pot fi completate.” Per a

contrario, şi actele reconstituite sunt supuse anulării sau modificării, după caz. Fac

excepţie de la regula stabilită de alin.(1) al art.57 din lege înscrierea recunoaşterii

voluntare a unui copil născut în afara căsătoriei, efectuarea menţiunii privind 28 Legea nr.119/1996 cu privire la actele de stare civilă, art.57;

29

identificarea unei persoane al cărei deces s-a înregistrat, iniţial, în poziţia de

„cadavru cu identitate necunoscută”, precum şi modificarea codului numeric

personal atribuit greşit, cazuri în care nu este necesară o hotărâre judecătorească

[art.101 alin.(2) din Metodologie].

Potrivit art.23 alin.(1) din Decretul nr.31/1954: „Numai instanţa

judecătorească poate hotărî, în cazurile prevăzute de lege, rectificarea actelor de

stare civilă, întocmite în registrele de stare civilă.”

Legea nr.117/04.05.2006 (publicată în M. Of. Nr.410/11.05.2006) a adus o

modificare substanţială Legii nr.119/1196 cu privire la actele de stare civilă, în

sensul că „rectificarea actelor de stare civilă [conform art.57 alin.(1)] şi a

menţiunilor înscrise pe marginea acestora se face în temeiul dispoziţiei primarului

unităţii administrativ – teritoriale care are în păstrare actul de stare civilă, din oficiu

sau la cererea persoanei interesate.”

Cererea de rectificare a datelor de stare civilă şi a menţiunilor înscrise pe

acestea, însoţită de actele doveditoare, se depune la serviciul public comunitar local

de evidenţă a persoanelor care are în păstrare actul de stare civilă sau la serviciul

public comunitar local de evidenţă a persoanelor de la locul de domiciliu al

solicitantului.

Întrucât, în momentul de faţă, nu în toate localităţile funcţionează serviciul

public comunitar de evidenţă a persoanelor, acestea sunt arondate celor existente,

astfel cum s-a stabilit prin O. G. nr.84/2001, aprobată prin Legea nr.373/2002, cu

modificările şi completările ulterioare.

Cererea se soluţionează în termen de 30 de zile, prin emiterea dispoziţiei de

către primarul localităţii, care se comunică solicitantului în termen de 10 zile de la

data emiterii.

Ofiţerul de stare civilă delegat care primeşte cererea înregistrează şi, împreună

cu actele doveditoare depuse de solicitant şi un referat motivat cuprinzând rezultatul

verificărilor, o prezintă spre aprobare primarului localităţii, după ce în prealabil

referatul a fost avizat de şeful structurii de stare civilă, precum şi de şeful serviciului

public comunitar de evidenţă a persoanelor la care este arondată localitatea29.

29 Bodoască Teodor - Actele de stare civilă, Editura Burg, Sibiu, 2003, p.87;30

După aprobarea referatului şi emiterea dispoziţiei de către primar, pe care o

avizează şi secretarul unităţii administrativ – teritoriale, ofiţerul de stare civilă

delegat expediază certificatul de stare civilă completat corect, ca urmare a rectificării

actului, primăriei care a primit cererea, împreună cu un exemplar al dispoziţiei de

aprobare a rectificării (copie certificată pentru conformitate cu originalul).

În cuprinsul dispoziţiei se mai menţionează despre faptul că:

- ofiţerul de stare civilă delegat va aduce la îndeplinire dispoziţia;

- dispoziţia poate fi contestată în termen de 30 de zile de la data comunicării, la

judecătoria în a cărei rază teritorială îşi are sediul autoritatea emitentă în

condiţiile legii;

- dispoziţia intră în vigoare la data comunicării către petent şi se comunică prin

grija secretarului şi la: Instituţia prefectului, serviciul public comunitar de

evidenţă a persoanelor local aflat în subordinea Consiliului Local sau la care

este arondată localitatea şi serviciul public comunitar de evidenţă a

persoanelor judeţean.

Ofiţerul de stare civilă delegat care primeşte copia dispoziţiei prin care s-a

aprobat cererea de rectificare şi certificatul de stare civilă corespunzător, invită

titularul, în termen de 48 de ore, pentru a-l ridica sub luare de semnătură, iar

certificatul de stare civilă anterior se retrage şi se transmite primăriei emitente, în

vederea anulării şi a efectuării menţiunii despre aceasta pe marginea actului, la

rubrica „certificate eliberate”.

La rubrica „menţiuni” din cuprinsul actului de stare civilă rectificat se înscrie

numărul şi data dispoziţiei primarului unităţii administrativ – teritoriale care a emis-

o, precum şi conţinutul rectificării.

Conform prevederilor art.57 alin (4), „actele de stare civilă reconstituite nu pot

fi rectificate”.

Anularea, completarea şi modificarea unui act de stare civilă sau a unei

menţiuni înscrise pe acesta, dispuse prin hotărâre judecătorească definitivă şi

irevocabilă, precum şi rectificarea unui act de stare civilă ori a menţiunilor înscrise

pe acesta, aprobată prin dispoziţie a primarului, se înscriu numai prin menţiune pe

marginea actului de stare civilă corespunzător30.30 Legea 119/1996 cu privire la actele de stare civilă, art.58;

31

Anularea (desfiinţarea) actelor de stare civilă şi a menţiunilor înscrise pe

marginea acestora nu a fost definită de lege, însă trebuie înţeleasă ca fiind sancţiunea

nerespectării dispoziţiilor legale care reglementează condiţiile de valabilitate a

actelor de stare civilă.

Utilizarea (inclusiv de către legiuitor), în acest context, a cuvântului „anulare”

nu este riguros exactă, deoarece nulitatea este o sancţiune care intervine în cazul

actelor juridice, însă atunci când vorbim despre actele de stare civilă, cuvântul „act”

are semnificaţia de înscris, iar nu de operaţiune juridică (de act juridic)31.

Legea nu prevede cazurile de anulare, dar, aşa cum rezultă din art.103 din

Metodologie şi cum s-a arătat în doctrină şi s-a reţinut în jurisprudenţă, anularea se

poate cere în cazul când:

- actul de stare civilă a fost întocmit într-un registru necorespunzător;

- actul nu trebuia întocmit la/de primăria respectivă (necompetenţa generală,

materială sau teritorială, după caz);

- faptul sau actul de stare civilă nu există;

- nu s-au respectat prevederile legale la întocmirea actului de stare civilă;

- înregistrarea a fost făcută de o persoană necompetentă, cu excepţia aplicării

art.7 din Legea nr.119/1996 (când actele de stare civilă au fost întocmite de o

persoană care a exercitat în mod public atribuţiile de stare civilă cu

respectarea prevederilor legale fără a avea calitatea de ofiţer de stare civilă:

error communis facit jus);

- înregistrarea nu s-a făcut în registrul de stare civilă;

- actul reconstituit a fost procurat.

Prin „modificarea” actelor de stare civilă se înţelege „înregistrarea unor

menţiuni privitoare la statutul civil al titularului” [art.105 din Metodologie].

Modificarea intervine în cazul înregistrării menţiunilor care privesc în general

schimbările ce intervin în starea civilă a unei persoane, în ipotezele prevăzute de

Capitolul III din Metodologie:

- înscrierea recunoaşterii sau stabilirii ulterioare a filiaţiei;

- înscrierea adopţiei, a anulării sau a desfacerii ei;

- înscrierea divorţului, a anulării ori a încetării căsătoriei;31 Gabriel Boroi, op. cit., p.349;

32

- înscrierea schimbării numelui de familie şi/sau prenumelui pe cale

administrativă;

- înscrierea acordării sau pierderii cetăţeniei (cu menţiunea că atât numele, cât

şi cetăţenia nu sunt atribute de stare civilă);

- înscrierea schimbării sexului, pronunţată prin hotărâre judecătorească

definitivă şi irevocabilă [art.44 lit.i) din lege]. După circumstanţe, schimbarea

sexului poate reprezenta un caz de rectificare sau de modificare a actelor de

stare civilă.

Completarea actelor de stare civilă este calea judecătorească de punere de

acord a datelor cuprinse în ele cu elementele reale de stare civilă.

Completarea se referă la înregistrarea actului de stare civilă cu menţiunile

omise, în cazul când, din diferite motive, unele rubrici au rămas libere, deşi trebuiau

completate.

Greşelile pe care le pot cuprinde actele de stare civilă se referă la un enunţ

greşit formulat, la lipsa unei informaţii pe care actul ar trebui să o cuprindă şi la

existenţa în actul de stare civilă a unei menţiuni care nu trebuia sau nu putea să fie

inserată32.

Corespunzător acestei trei mari categorii de greşeli, rectificrea unei înregistrări

efectuate în registrele de stare civilă se poate realiza prin una din următoarele

operaţii:

- corectarea greşelii existente în actul de stare civilă;

- completarea actului de stare civilă cu date ce corespund statutului civil real al

unei persoane;

- suprimarea enunţului care nu trebuia înscris în actul de stare civilă.

Procedura anulării, modificării ori completării actelor de stare civilă şi a

menţiunilor de pe acestea

Anularea, modificarea ori completarea actelor de stare civilă şi a menţiunilor

de pe acestea se face în temeiul unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile.

Principalele trăsături caracteristice ale acestei proceduri, conform art.57 şi 58

din Legea nr.119/1996 şi art.101 – 105 din Metodologie, sunt următoarele:

32 Peţu Paraschiv, Velicu Elena, Mardare Viorel - Starea civilă – mijloc de identificare a persoanei

fizice, Editura Detectiv, Bucureşti, 2006, p.121;33

Sesizarea instanţei judecătoreşti se poate face de către persoana interesată, de

structurile de stare civilă din cadrul serviciilor publice comunitare locale sau

judeţene de evidenţă a persoanelor ori de către parchet.

Instanţa competentă este judecătoria în a cărei rază teritorială se află

domiciliul sau, după caz, sediul solicitantului. În cazul când petiţionarul este

cetăţean străin sau cetăţean român cu domiciliul în străinătate este competentă

numai Judecătoria sectorului 1 al municipiului Bucureşti.

Judecata cererii se face pe baza verificărilor efectuate de serviciul public

comunitar de evidenţă a persoanelor local şi a concluziilor procurorului. În caz

de admitere, anularea, modificarea sau completarea unui act de stare civilă sau

a unei menţiuni înscrise pe acesta, se înscrie numai prin menţiune pe actul de

stare civilă corespunzător.

3.2. Rectificarea actelor de stare civilă

În conformitate cu prevederile art.57 din Legea nr.119/1996 cu privire la

actele de stare civilă, astfel cum a fost introdus prin Legea nr.117/2006, începând cu

data de 08.09.2006, rectificarea actelor de stare civilă a trecut din competenţa

instanţelor judecătoreşti în competenţa autorităţilor administraţiei publice locale.

Conform prevederilor art.13 din Legea nr.119/1996 cu privire la actele de

stare civilă, starea civilă se dovedeşte cu actele de stare civilă, precum şi cu

certificatele de stare civilă eliberate pe baza acestora.

Actele de stare civilă sunt dovezi autentice care confirmă producerea unor

evenimente de stare civilă şi care, în acelaşi timp, reflectă starea civilă a unei

persoane în ceea ce priveşte poziţia sa într-o anumită comunitate familială.

Actele de stare civilă cuprind în conţinutul lor următoarele aspecte:

- cel care individualizează poziţia persoanei fizice ca subiect de drepturi în

raport de evenimentul de stare civilă ce se produce în viaţa acesteia;

- altul care precizează poziţia juridică a persoanei fizice în familie, în ceea ce

priveşte regulile de filiaţie.

34

Evenimentele care pot caracteriza starea civilă a unei persoane, naşterea şi

decesul, se înfăţişează ca fapte juridice intervenite independent de voinţa persoanei,

în timp ce căsătoria, adopţia sunt acte juridice executate cu voinţă, subiectul

exprimându-şi consimţământul său pentru a se căsători sau a adopta.

Sunt trei categorii de acte de stare civilă, respectiv de naştere, de căsătorie şi

de deces. În actele de naştere şi, atunci când este cazul, în cele de căsătorie sau deces

se înscriu menţiuni cu privire la modificările intervenite în stare civilă a persoanei, în

următoarele cazuri:

- contestarea recunoaşterii sau tăgăduirea paternităţii;

- căsătorie, desfacerea, încetarea sau anularea căsătoriei;

- adopţie sau încetarea acesteia (desfacere sau anulare);

- pierderea sau dobândirea cetăţeniei române;

- schimbarea numelui;

- deces;

- rectificare, completare sau anulare a actelor de stare civilă ori a menţiunilor

înscrise pe acestea;

- schimbarea sexului, după rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti;

Atunci când sunt înregistrate faptele şi actele de stare civilă se pot produce

unele erori, care pot afecta conţinutul actului de stare civilă. Aceste erori pot fi

îndreptate, începând cu 08.09.2006, folosindu-se procedura administrativă a

rectificării actelor de stare civilă şi a menţiunilor înscrise pe marginea acestora, în

temeiul unei dispoziţii a primarului unităţii administrativ – teritoriale care are în

păstrare actul de stare civilă33.

Orice act de stare civilă conţine două categorii de menţiuni:

care individualizează persoana în raport de un eveniment de stare civilă;

care reflectă raportul de filiaţie al persoanei într-o anumită comunitate

familială, adică poziţia sa juridică.

Orice greşeală materială de înregistrare, indiferent de categoria de menţiuni pe

care le cuprind actele de stare civilă, poate fi îndreptată pe calea rectificării. Trebuie

33 Peţu Paraschiv, Velicu Elena, Mardare Viorel - Starea civilă – mijloc de identificare a persoanei

fizice, Editura Detectiv, Bucureşti, 2006, p.130;35

însă specificat, cu privire la rectificare, că aceasta poate fi folosită numai în cazul în

care a fost săvârşită o greşeală materială.

Pe calea unei astfel de proceduri nu poate fi modificată poziţia juridică a

persoanei în raport de regulile de filiaţie, când poziţia respectivă concordă cu starea

de drept din momentul întocmirii actului de stare civilă sau cu cea preexistentă

acestuia.

Rectificarea urmăreşte deci să pună de acord actul de stare civilă cu ceea ce ar

fi trebuit să exprime înregistrarea. În acest sens, vor putea fi rectificate acele greşeli

de scriere (transcriere, înregistrare) care trebuie înscrise în act în mod obligatoriu şi

vor putea fi înlăturate acele menţiuni care nu sunt cerute de lege. De asemenea, vor

putea fi introduse acele menţiuni care au fost omise, cu privire la raporturi

preexistente înscrierii evenimentului de stare civilă.

Rectificarea poate fi apreciată ca fiind procedura administrativă aflată la

dispoziţia persoanelor interesate sau a autorităţilor care au în păstrare actele de stare

civilă, prin care se îndreaptă greşelile, se completează omisiunile şi se înlătură

menţiunile care nu sunt cerute de lege, care apar cu ocazia întocmirii actelor de stare

civilă, cu condiţia ca prin aceasta să nu fie modificată poziţia juridică a persoanei în

familie, din momentul în care s-a produs evenimentul de stare civilă.

Cazurile în care pot fi rectificate actele de stare civilă

În conformitate cu reglementările legale actuale în domeniu, rectificarea

actelor de stare civilă şi a menţiunilor înscrise pe acestea se pot face în temeiul unei

dispoziţii a primarului unităţii administrativ – teritoriale care are în păstrare actul de

stare civilă şi presupune îndreptarea unor erori materiale comise cu ocazia

înregistrărilor de stare civilă. Deci, prevederile legale precizează înţelesul noţiunii de

rectificare doar în sensul lărgit al cuvântului, fapt pentru care se impun unele

lămuriri.

Aşa cum am mai menţionat, rectificarea actului de stare civilă are ca obiect

îndreptarea unei greşeli săvârşite în momentul întocmirii actului de stare civilă, care

poate proveni din scrierea sau transcrierea actului de către delegatul de stare civilă.

De asemenea, aceasta poate proveni din înregistrarea făcută ca urmare a unor

declaraţii greşite ori a prezentării unor înscrieri care sunt greşite.

36

Clarificarea cazurilor de rectificare trebuie sa aibă în vedere cauzele care au

generat omiterea greşelilor în care sens putem distinge:

a) Îndreptarea inexactităţilor pe care le conţine actul de stare civilă

Din această categorie fac parte toate greşelile, indiferent de gravitatea lor şi de

faptul la care se referă, întrucât prin ele se alterează conţinutul actului după caz:

- poziţia juridică a persoanei în raport de regulile de filiaţie;

- greşeli de ordin material săvârşite cu ocazia înscrierii sau transcrierii actelor

de stare civilă.

Cu privire la inexactităţile care afectează poziţia juridică a persoanei în raport

cu regulile de filiaţie, acestea sunt considerate cele mai grave erori pe care le poate

conţine actul de stare civilă.

Astfel de erori sunt efectul necunoaşterii prevederilor legale de către ofiţerul

de stare civilă ori ale declaraţiilor incomplete făcute de persoanele care declară

evenimentul sau faptul de stare civilă.

O asemenea inexactitate reprezintă o „greşeală intelectuală”, întrucât din

punct de vedere al stării civile, o persoană este prezentată altfel decât cum este în

realitate.

În această categorie de inexactităţi trebuie inclusă şi omisiunea unor menţiuni.

Spre exemplu, omisiunea trecerii în actul de stare civilă a unei menţiuni cu privire la

filiaţia care rezultă dintr-o dispoziţie a legii constituie o eroare gravă, ce nu poate fi

îndreptată decât pe calea rectificării.

Întrucât astfel de inexactităţi nu pot pune în discuţie statutul civil al persoanei

şi prin îndreptarea lor se urmăreşte doar restabilirea unei stări de drept existente, care

a fost nesocotită la înregistrare, ele pot fi îndreptate doar pe calea rectificării.

În ceea ce priveşte inexactităţile de ordin material, acestea sunt greşelile

produse prin scrierea sau transcrierea actelor de stare civilă şi se pot referi la: numele

şi prenumele persoanelor, data la care a avut loc evenimentul de stare civilă sau când

a fost înscris, locul producerii evenimentului, sexul, domiciliul şi oricare alte

menţiuni prevăzute de lege în mod obligatoriu pentru actele de stare civilă34.

Deşi în raport de „aşa – zisa” gravitate a greşelilor comise, ele pot fi

considerate simple erori materiale, menţiuni greşite şi menţiuni inexacte, rectificarea 34 Bodoască Teodor - Actele de stare civilă, Editura Burg, Sibiu, 2003, p.89;

37

acestora se va putea realiza, pe viitor, numai prin dispoziţie a primarului unităţii

administrativ – teritoriale, care are în păstrare actul de stare civilă.

Erorile materiale simple sunt, în general, greşelile săvârşite exclusiv de

ofiţerul de stare civilă, care sunt evidente şi constatarea lor nu presupune verificări

deosebite.

Menţiunile greşite nu se referă numai la scrierea unui cuvânt, ci alterează în

totalitate conţinutul menţiunii, care va căpăta un alt sens decât cel real.

Menţiunile inexacte sunt tot greşeli, care însă au la bază înregistrarea unui

eveniment de stare civilă făcută în baza unor fapte care au fost stabilite ca inexacte

(care nu corespund realităţii), săvârşite din cauza erorii în care a fost indus ofiţerul

de stare civilă ca urmare a prezentării unor acte fictive.

b) Suprimarea menţiunilor suplimentare care sunt prevăzute de lege

Reglementările în vigoare precizează, în mod corect, menţiunile pe care

trebuie să le cuprindă actele de stare civilă, astfel că orice alte menţiuni înscrise

înaintea apariţiei acestor dispoziţii sau inserate ulterior în actul de stare civilă,

trebuie soluţionate folosindu-se aceeaşi procedură a rectificării. Spre exemplu, prin

procedura rectificării pot fi înlăturate adaosurile la numele de familie a menţiunilor

destinate să identifice persoana fizică indicând localitatea naşterii. De asemenea,

prin aceeaşi procedură, se elimină şi menţiunile care nu sunt prevăzute a fi cuprinse

în actul de stare civilă (exemplu: ziua sau ora când a avut loc evenimentul de stare

civilă)35.

Anularea actelor de stare civilă şi a menţiunilor se poate cere, conform art.103

din Metodologie, în cazurile când:

- actul de stare civilă a fost întocmit într-un registru necorespunzător;

- actul nu trebuia întocmit la primăria respectivă;

- faptul sau actul de stare civilă nu există;

- nu s-au respectat prevederile legale la întocmirea actului de stare civilă;

- menţiunea a fost înscrisă pe alt act de stare civilă;

- menţiunea a fost operată cu un text greşit.

35 Raul Petrescu - Acţiunile privind statutul civil al persoanei, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1968,

p.14;38

Anularea actului de stare civilă ori a unei menţiuni se face prin bararea

acestora cu două linii în diagonală (X), trase cu cerneală roşie, şi înscrierea, în

rubrica „menţiuni”, a numărului şi a datei hotărârii judecătoreşti definitive şi

irevocabile, precum şi a instanţei care a pronunţat-o.

Modificarea actelor de stare civilă presupune înscrierea unor menţiuni

privitoare la statutul civil al titularului, astfel cum sunt descrise în capitolul III al

Metodologiei (recunoaşterea sau stabilirea filiaţiei, înscrierea adopţiei, a anulării sau

a desfacerii adopţiei, înscrierea adopţiei, a anulării sau a desfacerii adopţiei,

înscrierea divorţului, anulării ori a încetării căsătoriei, schimbarea numelui de

familie şi/sau a prenumelui pe cale administrativă, acordarea sau pierderea cetăţeniei

române).

Completarea actelor de stare civilă se realizează în întregime cu cerneală

roşie. În realitate, omisiunea pentru care este prevăzută posibilitatea completării se

reduce tot la o greşeală săvârşită cu ocazia întocmirii actului de stare civilă şi, astfel,

ea va putea fi îndreptată pe calea rectificării36.

36 O.G. nr.2/2001, modificată şi completată prin Legea nr.180/2002.39

STUDIU DE CAZ

RECTIFICAREA ACTELOR DE STARE CIVILĂ

Începând cu data de 8 septembrie 2006 au devenit aplicabile prevederile Legii

nr.117 din data de 4 mai 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, partea I,

nr.410 din data de 11 mai 2006 pentru modificarea şi completarea Legii nr.119/1996

cu privire la actele de stare civilă.

În vechea reglementare prevăzută de decretul 278/1960 cât de Legea

119/1996, rectificarea unei înregistrări efectuate în registrele de stare civilă se realiza

prin acţiunea în rectificare a actelor de stare civilă, prin care se cerea corectarea unei

greşeli materiale strecurată în acte, completarea unei enunţări, pentru ca actul de

stare civilă să corespundă adevăratului statut civil al persoanei.

Acţiunea în rectificarea actelor de stare civilă se soluţiona de judecătoria de la

domiciliul persoanei care înainta cererea.

Modificarea şi completarea Legii nr.119/1996 prin Legea nr.117/2006, a creat

o procedură mai rapidă şi mai puţin costisitoare din punct de vedere al timpului de

soluţionare a unei cereri în rectificarea actelor de stare civilă; astfel, în capitolul V al

Legii a fost introdus art.571, care prevede că rectificarea actelor de stare civilă şi a

menţiunilor înscrise pe marginea acestora se face în temeiul dispoziţiei primarului

unităţii administrativ – teritoriale care are în păstrare actul de stare civilă, din oficiu

sau la cererea persoanei interesate.

Cererea de rectificare a actelor de stare civilă şi a menţiunilor înscrise pe

acestea, însoţită de actele doveditoare, se depun la serviciul public comunitar local

40

de evidenţă a persoanelor, care au în păstrare actul de stare civilă, sau la serviciul

public comunitar local de evidenţă a persoanelor de la locul de domiciliu.

Cererea se soluţionează în termen de 30 de zile, prin emiterea dispoziţiei

prevăzute la alin.1, care se comunică solicitantului în termen de 10 zile de la data

emiterii.

Dispoziţia prevăzută la alin.1 poate fi contestată la instanţa judecătorească în a

cărei rază teritorială îşi are sediul autoritatea emitentă, în condiţiile legii.

În cazul supus analizei, referatul care a stat la baza emiterii Dispoziţiei

Primarului Municipiului Brăila a fost întocmit de către serviciul public comunitar

local de evidenţă a persoanelor, care are în păstrare actul de stare civilă şi prezintă

următoare informaţii:

În data de 15 aprilie 2008 se prezintă la primăria de care aparţine numita

Dionisie Eleonora, fiica lui Orhei Anton şi Orhei Natalia, născută şi căsătorită în

Brăila, care, printr-o cerere adresată d-lui primar, solicită îndreptarea erorilor

materiale din certificatele de stare civilă personale, anexând la cerere copii xerox de

pe acestea, precum şi copii xerox de pe certificatul de naştere al tatălui şi de

căsătorie al părinţilor acesteia.

În fapt: în certificatul de naştere al tatălui său, la rubrica privind „prenumele

copilului” figurează înscris „Anatolie” (tatăl fiind născut în anul 1926 în URSS şi

având actul de naştere reconstituit în anul 1954 la Brăila).

De asemenea în certificatul de căsătorie al părinţilor solicitantei, (act

reconstituit în anul 1954 la Brăila) la rubrica „prenume tată soţie” este înscris

„Anton”.

În certificatul de naştere al solicitantei, (născută la data de 12.07.1962 în

Brăila, act 43/15.07.1962), la rubrica „prenumele tatălui” figurează înscris „Anton”,

acelaşi prenume fiind înscris şi în certificatul de căsătorie al acesteia (act căsătorie

nr.9/27.04.1987, întocmit în registrele de căsătorii ale localităţii Brăila) la rubrica

privind „prenumele tatălui soţiei”.

Menţionăm că datele de stare civilă anexate la cererea solicitantei sunt

conforme cu datele de stare civilă înscrise în actele de stare civilă (în sensul că nu

41

există neconcordanţe între certificate şi acte şi nici între cele două exemplare, I şi II

ale registrelor de stare civilă în speţă.

Rectificarea unor rubrici din actul de stare civilă presupune îndreptarea

erorilor materiale comise cu ocazia înregistrărilor de stare civilă.

Ofiţerul de stare civilă delegat care a primit cererea, a înregistrat-o împreună

cu actele doveditoare depuse de solicitantă şi a întocmit referatul motivat ce a

cuprins rezultatul verificărilor întreprinse.

Referatul a fost prezentat spre avizare şefului Serviciului public comunitar

local de evidenţă a persoanelor şi apoi înaintat spre aprobare Primarului

Municipiului Brăila.

După aprobarea referatului şi emiterea dispoziţiei de către primar, ofiţerul de

stare civilă delegat expediază certificatul de stare civilă completat corect, ca urmare

a rectificării actului, primăriei care a primit cererea împreună cu un exemplar al

dispoziţiei de aprobare a rectificării (copia fiind certificată pentru conformitate cu

originalul).

Ofiţerul de stare civilă delegat, care primeşte copia dispoziţiei prin care s-a

aprobat cererea de rectificare şi certificatul de stare civilă corespunzător, invită

titularul cererii în termen de 48 de ore, pentru a-l ridica, sub luare de semnătură, iar

certificatul de stare civilă anterior se retrage şi se transmite primăriei emitente, în

vederea anulării şi a efectuării menţiunilor despre acestea pe marginea actului la

rubrica “certificate eliberate”.

La rubrica “menţiuni” din cuprinsul actului de stare civilă rectificat, se înscriu

numărul şi data dispoziţiei primarului unităţii administrativ – teritoriale care a emis-

o, precum şi conţinutul rectificării.

Deşi în referatul întocmit de ofiţerul de stare civilă delegat din Primăria

Municipiului Brăila se menţionează că datele de stare civilă anexate la cererea

solicitantei sunt conforme cu datele de stare civilă înscrise în actele de stare civilă

(în sensul că nu există neconcordanţe între certificat şi acte şi nici între cele două

exemplare I şi II ale registrelor de stare civilă în speţă se ridică următoarea

problemă, privind rectificarea prenumelui tatălui solicitantei aşa cum apare în actul

de naştere reconstituit în anul 1954 la Brăila acela de “Anatolie”.

42

Pentru rectificarea actului de naştere nr.43/15.07.1962 al solicitantei, la

rubrica “prenumele tatălui” trebuie trecut “Anatolie” conform actului de naştere al

acestuia şi nu are relevanţă în cauză certificatul de căsătorie al părinţilor acesteia

deşi a fost reconstituit în anul 1954, iar tatăl a fost trecut cu prenumele “Anton”.

Rectificarea actului de naştere al solicitantei trebuie să se bazeze pe actele

depuse, din care rezultă o eroare a prenumelui tatălui în sensul că a fost trecut

“Anton” în loc de “Anatolie” când a fost reconstituit actul de stare civilă în anul

1954 la Brăila.

Aceeaşi eroare s-a făcut şi la întocmirea actului de căsătorie nr.9/27 aprilie

1987, eroare care urmează a fi îndreptată prin rectificarea prenumelui tatălui din

“Anton” în “Anatolie”.

Decizia primarului Municipiului Brăila va fi o decizie de admitere a cererii

solicitantei în sensul rectificării actului de naştere nr.43/15 iulie 1962 şi a celui de

căsătorie nr.9/27 aprilie 1987, la rubrica “prenumele tatălui” se va trece “Anatolie”.

În situaţia în care Decizia Primarului Municipiului Brăila va fi o decizie de

respingere a cererii de rectificare a solicitantei, aceasta are calea de a se adresa

instanţei de judecată în a cărei rază teritorială se află sediul autorităţii emitente

pentru a soluţiona contestarea conform Legii, respectiv Instanţa de Judecată din

Brăila.

43

ANEXA 1

CONSILIULUI POPULAR

AL Municipiului Brăila

Judeţul Brăila

ACT DE NAŞTERE Nr. 43

Astăzi anul 1962 luna iulie ziua 15 s-a înregistrat naşterea

copilului cu numele de familie ORHEI şi prenumele ELEONORA născută în

anul 1962 luna iulie ziua 12 în comuna/oraşul/municipiul BRĂILA

judeţul BRĂILA de sex femeiesc de cetăţenie română fiul/fiica lui ORHEI

ANTON născut în anul 1926 luna mai ziua 18 în

comuna/oraşul/municipiul RENI judeţul U.R.S.S de naţionalitate română şi

de cetăţenie română şi a ORHEI NATALIA născută în anul 1928 luna

septembrie ziua 7 în comuna/oraşul/municipiul CERNĂUŢI judeţul U.R.S.S

de naţionalitate română şi de cetăţenie română .

Părinţii au domiciliul în comuna/oraşul/municipiul BRĂILA satul/str.

DOROBAN Ţ ILOR nr. 34

Declaraţia naşterii a fost făcută de ORHEI ANTON în calitate de tată cu

domiciliul în comuna/oraşul/municipiul BRĂILA satul/str

DOROBAN Ţ ILOR nr. 34 care a prezentat actul de constatare

a naşterii nr. 21 eliberat de DISPENSARUL MUNICIPAL COMUNAL din

care rezultă că s-a născut copilul VIU

Semnătura declarantului

44

Semnătura delegatului de stare civilă,

L.S.

________________________________________________________________

CERTIFICATE ELIBERATE

ANEXA 2

SFATUL POPULAR

AL Municipiului Brăila

Judeţul Brăila

ACT DE CĂSĂTORIE Nr.39

Astăzi anul 1987 luna aprilie ziua 27 s-au prezentat în faţa noastră

DIONISIE CONSTANTIN născut în anul 1960 luna februarie ziua 3

comuna/oraşul FOCŞANI judeţul VRANCEA de naţionalitate română de

cetăţenie română domiciliul în comuna/oraşul BRĂILA satul/strada

ROŞIORILOR nr. 5 fiul lui DIONISIE ION şi a lui DIONISIE

ANGELA şi ORHEI ELEONORA , născută în anul 1962 luna iulie ziua

12 în comuna/oraşul BRĂILA judeţul BRĂILA de naţionalitate română

de cetăţenie română cu domiciliul în comuna/oraşul BRĂILA satul/strada

ROSIORILOR nr. 5 fiica lui ORHEI ANTON şi a lui ORHEI

NATALIA

declarând că voiesc să se căsătorească.

În temeiul consimţământului exprimat personal de fiecare dintre viitorii

prezenţi împreună, noi GRECU COSTEL primar al oraşului FOCŞANI

delegat de stare civilă am încheiat prezentul act de căsătorie.

Potrivit învoielii, în căsătorie soţul va purta numele DIONISIE

CONSTANTIN şi soţia numele DIONISIE ELEONORA

Semnăturile_______________ _________________

45

soţul soţia

Semnătura delegatului de stare civilă,

L.S.

CERTIFICATE ELIBERATE

CONCLUZII

Actele de stare civilă îndeplinesc în statul nostru o importantă funcţie socială.

Înregistrarea actelor şi faptelor de stare civilă se face atât în interesul statului, cât şi

în vederea ocrotirii drepturilor persoanelor fizice. Importanţa reglementării legale a

actelor de stare civilă este consacrată de chiar art.1 al Legii 119/1996 care prevede

că “înregistrarea actelor şi faptelor de stare civilă se face în interesul statului şi al

apărării drepturilor personale ale cetăţenilor”.

Organizarea de către stat a evidenţei cetăţenilor şi a statutului lor civil, prin

înregistrarea actelor şi faptelor de stare civilă, prezintă interes atât din punct de

vedere economic, cât şi în domeniul construcţiei social – culturale. Îmbrăţişând toate

sferele vieţii economice şi sociale – industria, agricultura, construcţiile, circulaţia

mărfurilor, cercetarea ştiinţifică, învăţământul, cultura şi ocrotirea sănătăţii,

administraţia de stat – planificarea se realizează prin intermediul oamenilor şi pentru

oameni. De aceea este necesară o evidenţă cât mai exactă a populaţiei, evidenţă ce se

asigură şi prin înregistrarea actelor şi faptelor de stare civilă.

Evidenţa datelor esenţiale care identifică persoana fizică, din punctul de

vedere al stării civile, prezintă interes pe plan demografic, al cunoaşterii mişcării

populaţiei şi structurii acesteia, al organizării exercitării drepturilor politice

(întocmirea listelor electorale), administrării justiţiei.

Înregistrarea actelor şi faptelor de stare civilă se face nu numai în interesul

statului aşa cum se prevede expres în lege, dar şi în scopul ocrotirii drepturilor

patrimoniale şi personale nepatrimoniale ale persoanelor fizice. Într-adevăr, de stare

civilă sunt legate unele drepturi şi obligaţii pe care le au persoanele fizice. Astfel,

încheierea căsătoriei dă naştere, potrivit dispoziţiilor codului familiei, la o serie de

46

drepturi de natură patrimonială şi nepatrimonială între soţi. De asemenea, legăturile

de rudenie cu o persoană ce a decedat dau naştere, în condiţiile stabilite de lege,

dreptului la succesiune.

Actele de stare civilă constituie instrumente de probă pentru valorificarea de

către persoanele fizice a drepturilor lor ce decurg din starea civilă. Într-adevăr, din

dovada existenţei căsătoriei cu actul de căsătorie, rezultă prezumţia de comunitate a

bunurilor comune, dobândite de oricare dintre soţi în timpul căsătoriei. Tot astfel,

dreptul la succesiune al unei persoane se poate naşte numai în baza dovezii cu acte

de stare civilă a raporturilor de rudenie dintre defunct şi cel ce pretinde un asemenea

drept.

Starea civilă prezintă interes şi pentru terţele persoane. Acestea sunt interesate

să cunoască starea civilă a unei persoane pentru a stabili raporturile juridice pe care

le pot încheia cu aceasta. Din acest punct de vedere, pentru naşterea unor raporturi

juridice prezintă importanţă dacă o persoană are sau nu deplină capacitate de

exerciţiu, dacă este căsătorită sau necăsătorită. De asemenea, în cazul morţii unei

persoane încetează raporturile juridice dintre acesta şi terţele persoane.

Faţă de cele arătate rezultă că instituţia actelor de stare civilă prezintă în

dreptul nostru o importanţă deosebită, atât pentru satisfacerea unor interese ale

statului, cât şi pentru identificarea persoanelor fizice în familie şi în societate şi

apărării drepturilor lor recunoscute şi ocrotite de lege.

Între starea civilă a unei persoane, privită ca o totalitate de elemente care

contribuie la determinarea calităţii de subiect de drepturi şi obligaţii, şi actele de

stare civilă ca înscrisuri autentice ce constată şi concretizează acte şi fapte ce

alcătuiesc elementele stării civile a unei persoane fizice trebuie să existe o

concordanţă deplină. Actele şi faptele de stare civilă se materializează prin

înregistarea în registrele de stare civilă, operaţiune care marchează întocmirea lor.

Privind sub acest aspect, actul de căsătorie, spre exemplu, reprezintă

materializarea în registrul de căsătorii a consimţământului viitorilor soţi ca în mod

liber şi pe deplin egali să se supună statutului legal al căsătoriei.

Căsătoria ca act juridic prin care viitorii soţi consimt ca, în condiţiile şi

formele prevăzute de lege, să se căsătorescă constituie un element al stării civile, în

47

timp ce actul de căsătorie prin care se materializează consimţământul soţilor, este un

act de stare civilă. Tot astfel, naşterea şi moartea, ca evenimente, constituie elemente

ale stării civile prin care se determină începutul şi încetarea calităţii de subiect de

drepturi şi obligaţii a unei persoane, iar actele de naştere şi de deces, ca înscrisuri

autentice ce se întocmesc în registrele de naşteri şi, respectiv, de decese, sunt acte de

stare civilă.

Concordanţa ce trebuie să existe între starea civilă a unei persoane şi actele de

stare civilă este prevăzută de lege şi are caracter obligatoriu. Actele de stare civilă se

întocmesc în baza actelor şi faptelor de stare civilă. Într-adevăr, nu poate fi întocmit

un act de stare civilă prin care să se constate naşterea sau decesul unei persoane dacă

nu s-a produs faptul naşterii sau decesului. De asemenea, întocmirea actului de

căsătorie în registrul de stare civilă are la bază actul juridic prin care viitorii soţi

consimt să se căsătorească în condiţiile şi formele prevăzute de lege.

Existenţa unei depline concordanţe între starea civilă şi actele de stare civilă

este condiţionată de înregistrarea corectă a naşterii, căsătoriei şi decesului în

registrele de stare civilă în conformitate cu dispoziţiile legale. Cu alte cuvinte, actele

de stare civilă trebuie să reflecte în mod corect, nu numai anumite împrejurări ce s-

au produs în realitate – naşterea, căsătoria sau decesul - reflectare, ce se

materializează prin întocmirea actelor de stare civilă – de naştere, de căsătorie sau de

deces – care trebuie să fie în deplină concordanţă cu dispoziţiile legale cuprinse în

Legea 119/1996 modificată şi completată prin Legea 117/2006, precum şi în alte

acte normative prin care se reglează regimul juridic al actelor de stare civilă.

În practică există situaţii în care starea civilă a unei persoane nu corespunde cu

actele de stare civilă, adică cu înregistrarea naşterii, căsătoriei ori a decesului în

registrele de stare civilă.

Înlăturarea neconcordanţei dintre starea civilă a unei persoane şi actele de

stare civilă se face numai pe cale judiciară.

Neconcordanţa, care este urmarea comiterii unor greşeli ce s-au săvârşit cu

ocazia întocmirii sau înscrierii prin menţiune a actelor şi faptelor de stare civilă, va

putea fi înlăturată pe calea unei cereri de rectificare care are ca scop fie corectarea

unei menţiuni greşit înscrise în actul de stare civilă, fie completarea actului cu unele

48

date care lipsesc, fie suprimarea unor enunţuri ce nu trebuiau înscrise în cuprinsul

actului de stare civilă. Printr-o astfel de cerere se urmăreşte numai îndreptarea

eventualelor greşeli sau neconcordanţe dintre stare civilă şi actele de stare civilă fără

însă a se aduce vreo modificare stării civile.

Pentru acestea legiuitorul a prevăzut o procedură mai simplă modificând prin

Legea 117/2006 Legea 119/1996. Art.571 prevede că rectificarea actelor de stare

civilă şi a menţiunilor înscrise pe marginea acestora se face pe cale administrativă

prin dispoziţia primarului unităţii administrativ – teritoriale care are în păstrare actul

de stare civilă din oficiu sau la cererea persoanei interesate.

Cât priveşte anularea, completarea şi modificarea unui act de stare civilă sau a

unei menţiuni înscrise pe acesta, dispuse prin hotărâre judecătorească definitivă şi

irevocabilă precum şi rectificarea unui act de stare civilă ori a menţiunilor înscrise

pe acestea, aprobată prin dispoziţia primarului, se înscriu numai prin menţiune pe

marginea actului de stare civilă corespunzător.

Încălcarea acestor norme constituie contravenţii la regimul actelor de stare

civilă sau infracţiuni potrivit legii penale. Constatarea contravenţiilor şi aplicarea

sancţiunilor se face de către primari, de persoanele împuternicite prin dispoziţia

preşedintelui Consiliului Judeţean sau prin ordin al prefectului, sau personalul

desemnat de Ministerul Internelor şi Reformei Administrative în conformitate cu

prevederile O.G. nr.2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor.

49

BIBLIOGRAFIE

I. TRATATE:

1. Bacaci Alexandru, Dumitrache Viorica - Claudia, Hăgeanu Codruţa - Dreptul

familiei, Ediţia a IV - a, Editura All Beck, Bucureşti, 2005;

2. Beleiu Gheorghe - Drept civil român. Introducere în dreptul civil. Subiectele

dreptului civil, Ediţia a VIII - a, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2003;

3. Bodoască Teodor - Actele de stare civilă, Editura Burg, Sibiu, 2003;

4. Boroi Gabriel - Drept civil. Partea generală. Persoanele, Editura All Beck,

Bucureşti, 2003;

5. Filipescu Ion, Filipescu Andrei - Tratat de dreptul familiei, Ediţia a VII - a,

Editura CH Beck, 2002;

6. Grădinaru Nicolae, Cebuc Iuliana, Olaru Silvia - Dreptul familiei, Editura

Independenţa Economică, Bucureşti, 2006;

7. Harbădă Maria - Dreptul familiei şi starea civilă. Teorie şi practică judiciară,

Editura Fundaţiei Academice „Gh. Zane”, Iaşi, 2004;

8. Imbrescu Ion - Tratat de dreptul familiei – Familia. Protecţia copilului.

Elemente de stare civilă (curs de teorie şi practică), Editura Lumina Lex,

2006;

9. Lupulescu Dumitru - Actele de stare civilă, Editura Ştiinţifică şi

Enciclopedică, 2006;

10. Petrescu Raul - Acţiunile privind statutul civil al persoanei, Editura

Ştiinţifică, Bucureşti, 1968;

50

11. Peţu Paraschiv, Velicu Elena, Mardare Viorel - Starea civilă – mijloc de

identificare a persoanei fizice, Editura Detectiv, Bucureşti, 2006;

12.Silvian Alexandru, Gheorghe Emilia - Actele de stare civilă, Editura

Ştiinţifică, Bucureşti, 1969;

13.Ungureanu Gheorghe - Actele de stare civilă în Moldova până la

Regulamentul Organic în Revista Arhivelor, 1959;

14. Ungureanu Ovidiu, Jugastru Călina - Drept civil. Persoanele, Editura

Hamangiu, Bucureşti, 2007.

II. ACTE NORMATIVE:

1. *** Constituţia României din 1991 modificată şi completată prin Legea de

revizuire nr.429/2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I

758/29 octombrie 2003;

2. *** Codul civil român, intrat în vigoare la 1 decembrie 1865;

3. *** Codul familiei, adoptat prin Legea nr. 4/4 ianuarie 1954 (B. Of. Nr.

1/04.01.1954), republicat în B. Of. Nr. 13/18.04.1956, cu modificări şi completări

ulterioare;

4. *** Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă (M. Of. Nr.

282/11.11.1996), modificată şi completată prin Legea nr. 23/1999 (M. Of. Nr.

35/28.07.2002), prin Legea nr. 94/2004 (M. Of. Nr. 326/15.04.2004), prin Legea

nr. 272/2004 (M. Of. Nr. 557/23.06.2004) şi prin Legea nr. 117/2006 (M. Of. Nr.

410/11.05.2006);

5. *** Legea cetăţeniei nr.21/1991 modificată şi completată prin O.U.G.

nr.43/2003, aprobată prin Legea nr.405/2003, publicată în Monitorul Oficial

nr.399 din 9 iunie 2003;

6. *** Decretul 278/1960 cu privire la actele de stare civilă;

7. *** Decretul 31/30 ianuarie 1954 privind persoanele fizice şi persoanele

juridice, publicat în B. Of. nr.8 din 30 ianuarie 1954;

8. *** O.G. nr.2/2001 modificată şi completată prin Legea nr.180/2002.

51

III. PRACTICĂ JUDICIARĂ:

1. Ciutacu Florin - Dreptul Familiei. Culegere de speţe. Modele de acţiuni,

Editura Themis Cart, Slatina, 2005;

2. Lupaşcu Dan - Culegere de practică judiciară pe anul 1998, Editura All Beck,

Bucureşti, 2000;

3. Mihuţă Ioan - Repertoriu de practică judiciară în materie civilă a Tribunalului

Suprem şi a altor instanţe judecătoreşti pe anii 1969 – 1975, Editura Ştiinţifică,

Bucureşti, 1976;

4. *** Buletinul Jurisprudenţei. Culegere de recenzii pe anul 1995.

52