O relație bunǎ de comunicare ȋntre medic și pacientul sǎu nu numai cǎ apropie specialistul de pacient, dar rezultatele se vǎd și ȋn tratamentul bolii de care suferǎ cel din urmǎ.

Numeroase studii afirmǎ cǎ o bunǎ relație ȋntre medic și pacient favorizează vindecarea mai rapidǎ, mai ales cǎ starea psihologicǎ a pacientului poate interfera de multe ori cu decizia de a urma sau nu un tratament, sau de a realiza sau nu o intervenție chirurgicalǎ.

De cele mai multe ori, pacienţii "oferă" medicului propria lor "preconcepţie" privind boala iar provocarea de a descoperi boala ajunge sǎ  punǎ medicul ȋn mari dificultăţi. Comunicare este o parte vitalǎ a relației medic-pacient iar prin acest instrument medicul ajunge sǎ cunoascǎ informații despre starea fizicǎ și psihicǎ a omului cu care discutǎ. Comunicarea nu se referǎ doar la procesele verbale, mai ales cǎ cele non-verbale ocupǎ un rol extrem de important și oferǎ, de asemenea, informații despre starea pacientului. Fiecare medic trebuie sǎ gǎseascǎ o abordare diferențiatǎ și personalizatǎ ȋn funcție de caracteristicile pacientului cu care lucreazǎ. De asemenea, studiile de specialitate afirmǎ cǎ ȋn ultimii ani relația pacientului cu medicul sǎu a trecut, de la un tip paternalist, ȋn care medicul recomanda tratamentul si juca ȋn același timp rolul de „pǎrinte” care mustra pacientul atunci cȃnd acesta nu ȋi respecta indicațiile, spre parteneriat, relație ȋn care medicul informeazǎ pacientul despre toate implicațiile bolii, ȋn cele din urmă pacientul informat este cel care hotǎrǎște dacǎ urmeazǎ sau nu tratamentul recomandat de medic.Ȋn dialogul cu medicul mulți oameni se simt inconfortabil sau inhibați, ceea ce poate crește senzația de anxietate sau de neliniște, iar mulți dintre ei pot fi reticienți ȋn a avea un dialog deschis cu medicul care ȋi trateazǎ. Informația joacǎ un rol important ȋn ceea ce privește  abordarea psihologicǎ a pacientului, iar printr-o bunǎ informare pacientul va simți cǎ deși medicul are foarte mulți pacienți ȋntr-o zi, ȋi pasǎ și ține ca actul medical sǎ fie bine fǎcut și, ȋn același timp, respectǎ dreptul pacientului de a cunoaste toate aspectele situației sale. Specialistul trebuie sǎ ofere informații detaliate despre  desfǎșurarea actului medical și a investigațiilor de rigoare, despre consecințele fiecarei decizii medicale, despre posibilitǎțile pe care le are pacientul, despre riscurile și șansele de reușitǎ ale procedurii ce urmeazǎ sǎ aibǎ loc, dar și despre impactul pe care boala sau tratamentul bolii ȋl are asupra calitǎții vieții. Pe lȃngǎ un bun comunicator medicul trebuie sǎ aibǎ și o formare psihologicǎ. Astfel, de multe ori personalitatea medicului este factorul care determină stilul său de muncă și comunicare în cadrul profesiei pe care o practicǎ, stil manifestat atȃt în cadrul deciziei terapeutice cȃt şi în cadrul tuturor relaţiilor cu bolnavii. Temperamentul și personalitatea pacientului sunt doi factori foarte importanți ȋn primirea unui diagnostic și acceptarea tratamentului, iar datoria medicului este de a ajuta pacientul sa ȋnțeleagǎ mai multe despre boala de care suferǎ.O comunicarea reușitǎ  nu se poate realiza fǎrǎ doi factori importanți și anume transmiterea de informații și receptarea informațiilor. Astfel, fǎrǎ  factorul de înțelegere, conversația medicului devine un monolog. Cu toate acestea, medicul trebuie sǎ explice pacientului, ȋn termeni cȃt mai ușori de ȋnțeles, ce anume implicǎ boala sau tratamentul. Mai mult, este necesar ca personalul medical sǎ respecte valoriile pacienților dar și dreptul acestora de a participa la deciziile de tratament. Ȋn acest sens, consimțǎmȃntul informat vine sǎ amelioreze frica și anxietatea pacientului, dupǎ ce acesta a primit toate informațiile de la medicul sǎu curant, ceea ce face ca nivelul de ȋncredere al pacientului sǎ creascǎ.

Atunci cȃnd vorbim de o comunicare eficientǎ medicul trebuie sǎ aibǎ ȋn gȃnd faptul cǎ pacientul considerǎ cǎ boala sa este cea mai gravǎ motiv, pentru care dacǎ nu este tratat cu respect nu va dori sǎ colaboreze cu medicul.  De asemenea, medicul trebuie sǎ știe cǎ fiecare pacient cautǎ ȋn medic o figurǎ protectoare, pentru cǎ pacientul cautǎ, ȋn relația sa cu  medicul, dependența, un specialist care sǎ fie acolo pentru el și sǎ ȋl ajute atunci cȃnd are nevoie.Ghe. Scripcaru sublinia că niciodată organicul "nu răspunde la un model prefabricat al bolii, medicul trebuind să ia în considerare psihicul bolnavului, deoarece aici medicul nu are rolul numai de a alunga o durere fizică, ci o deznădejde, o temere şi prin aceasta sǎ dea o sperața omului suferind”. Din acest motiv, prin limbaj și comportament, medicul  trebuie sǎ ofere pacientului exact ceea ce cautǎ: ȋncredere, echilibru și mai ales speranțǎ.Ȋn medicina modernǎ ne confruntǎm din ce ȋn ce mai mult cu medicul de tip medic – robot, aspect determinat de tehnica modernǎ, ȋn detrimentul medicului care a “dezertat” de la menirea lui principalǎ cunoscutǎ ȋnainte de tehnologizarea medicinei, aspect ce este resimtit uneori ca negativ de cǎtre pacient.Datele statistice aratǎ faptul cǎ multe din cazurile de malpraxis ȋncep inițial de la un eșec ȋn comunicare. Ȋntr-un studiu legat de comunicarea dintre medic și pacient, rezulatele au indicat cǎ 71% din cazurile de malpraxis erau provocate de comunicarea defectuoasǎ dintre specialist și pacient, iar pacienții asociau lipsa de informații cu o calitate mai slabǎ a actului medical.Cum se comunicǎ un diagnostic?Mulți specialiști mǎrturisec faptul cǎ este dificil sǎ comunice un dignostic grav pacienților, mai ales cǎ abordarea trebuie sǎ fie de fiecare datǎ personalizatǎ. Existența unor deficiențe ȋn comunicarea medic-pacient poate crește stresul psihologic, inclusiv nivelul de anxietate sau de  depresie al pacientului. Cu toate acestea, diagnosticul trebuie comunicat rapid pacientului pentru ca acesta sǎ ȋnceapǎ terapia. Ȋnainte de a comunica un diagnostic grav medicul trebuie sǎ cerceteze pentru a vedea care sunt cele mai noi metode de tratament ȋn domeniu, pentru a prezenta pacientului si opțiunile de tratament. Limbajul trebuie ales cu multǎ atenție, clar și pe ȋnțelesul pacienților. Literatura de specialitate susține cǎ ȋn astfel de situații trebuie respetate anumite proceduri și anume: informarea pacientului, acordarea informațiilor de care pacientul are nevoie, consilierea psihologicǎ a pacientului și nu ȋn ultimul rȃnd este important ca pacientul sǎ participe activ la decizia privind tratamentul. Se recomandǎ ca medicii sǎ:

•    Sǎ dea dovadǎ de sinceritate, empatie și sǎ evite sǎ judece pacientul•    Ascultați cu atenție ȋntrebǎrile pacienților sau ale rudelor acestora•    Luați ȋn considerare cǎ fiecare pacient are un alt fel de rǎspuns la o veste care ȋi va schimba viața•    Luați ȋn considerare  faptul cǎ dureazǎ o perioada pȃnǎ pacientul va conștientiza ce anume ȋnseamnǎ diagnosticul•    Oferiți informațiile necesare atȃt rudelor cȃt și pacienților (articole, clinici, diferite recomandǎri)•    Arǎtați-vǎ solidaritatea fie prin comunicarea verbalǎ, fie prin comunicarea non-verbalǎ•    Stabiliți un plan de viitor, mai ales cǎ de multe ori un tratament precoce poate da pacientului mai multe șanse de recuperare.

Fiecare om este diferit, iar reacțiile umane sunt la fel de diferite. Pacientul poate suferi ȋn momentul aflǎrii diagnosticului un „blocaj” psihologic,  iar mulți dintre pacienți ȋși dorec ca medicul sǎ le dea speranțǎ.Cum reușește medicul sa stǎbileascǎ o relație de ȋncredere cu pacientul sǎu?Specialistul trebuie sǎ știe cǎ ȋn relația cu medicul mulți pacienți pot afișa un comportament anxios, sau pot afișa masca pasivitații. De asemenea, bolnavii au fațǎ de medic o atitudine exigentǎ uneori mai mult sau mai puțin agresivǎ.Existǎ cȃteva calitǎți pe care un bun comunicator trebuie sǎ le deținǎ iar aceste calitǎți sunt: ȋncredere, empatie, onestitate, respect, rǎbdare și, de asemenea, sǎ aibǎ o memorie bunǎ. Un medic trebuie sǎ aibǎ anumite abilități interpersonale precum: capacitatea de a aduna informații, în scopul de a facilita diagnosticul precis, să dea instrucțiuni terapeutice și sǎ stabileascǎ o relație de cooperare cu pacientul. Mai mult, personalului medical îi revine sarcina de a colabora cu pacientul astfel încât rezultatele tratamentului sǎ fie optimizate. Cu toate acestea, și pacientul trebuie sǎ respecte indicațiile primite iar pentru ca relația dintre pacient și medic sǎ aducǎ beneficii de ambele pǎrți, trebuie ca pacientul sa aibǎ ȋncredere ȋn medicul curant.Obiectivul final al oricărei relații medic-pacient este de a îmbunătăți starea de sănătate a pacientului dar și de a ȋmbunǎtǎții constant serviciile medicale. Studiile privind comunicarea medic-pacient au demonstrat cǎ și atunci când medicii consideră ca au comunicat adecvat sau chiar excelent cu pacientul, cei din urmǎ nu sunt de aceeași parere. Astfel, ȋntr-un studiu realizat recent, 75% dintre chirurgi ortopedice intervievați credeau că au comunicat în mod eficient cu pacienții lor, ȋn timp ce numai 21% dintre pacienții chestionați au considerat cǎ au comunicat eficient.Pentru ca pacientul sǎ coopereze cu medicul și sǎ aibǎ ȋncredere ȋn acesta, la rȃndul sǎu medicul trebuie sǎ: acorde atenția pe care pacientul o meritǎ; sa ȋncerce sǎ treacǎ de bariera vocabularului de specialitate atunci cȃnd comunicǎ cu pacienții; sǎ trateze pacientul cu respect; sǎ respecte intimitatea pacientului; chiar dacǎ vǎ grabiți ȋncercați sǎ nu aratați pacientului acest lucru deoarece acesta va considera cǎ nu este suficient de important; comunicarea trebuie sǎ fie bilateralǎ iar medicul  trebuie sǎ asculte ce are de spus pacientul fǎrǎ sa ȋl intrerupǎ; ajutați pacientul sǎ ȋnțeleagǎ mai bine boala de care suferǎ; blȃndețea și empatia medicului relaxeazǎ și calmeazǎ pacientul, iar un pacient relaxat este un pacient cooperant.Atunci cȃnd un medic intrǎ ȋn contact cu pacientul, de cele mai multe ori cel din urmǎ este stingher sau se simte incomod, ȋnsǎ o atitudine caldǎ prin utilizarea unor semnale nonvebale precum o stȃngere de mȃnǎ sau un zȃmbet trimit un semnal pozitiv pacientului. Unele studii aratǎ cǎ pacientul vorbește ȋn medie doar 23 de secunde înainte ca medicul sǎ întrerupǎ pacientul. Cercetǎtorii susțin cǎ dacǎ pacientul ar vorbi aproximativ 3 minute, ȋn acest timp specialistul ar descoperi majoritatea simptomelor pe care pecintul le experimenteazǎ. La nivel psihologic, astfel de ȋntreruperi induc pacientului senzația  cǎ fie  medicul nu e interesat de ce are de spus, fie cǎ nu ȋl ascultǎ cu adevǎrat, iar  ȋntr-o astfel de situație comunicarea eficientǎ este deja compromisǎ.

Ȋn Franța, datele statistice evidențiazǎ faptul cǎ pacienții francezi au urmǎtoarele așteptari de la medici:

-    Sǎ aibǎ conştiinţă profesională, devotament dar și sǎ existe o exactitate a diagnosticului (între 51-66%), -    Sǎ deținǎ cunoştinţe ştiinţifice(33%), -    Francheţea (12%),-    Dezinteresul material (11%), -    Autoritatea (9%).

Existǎ și anumiți factori care sunt considerati de specialiștii ȋn domeniu adevǎrate bariere comunicaționale: 

•    Lipsa de cooperare a pacientului•    Lipsa de timp a medicului•    Un grad de empatie prea ridicat sau prea scǎzut din partea medicului•    Vocabularul specializat utilizat de medic•   Lipsa de informații privind boala, cauzele acesteia dar și lipsa informațiilor despre consecințele afecțiunii pe termen lung•    O cantitatea mare de informații oferitǎ ȋntr-un timp scurt duce la derutarea pacientuluiPe de  altǎ parte, și pacientul trebuie sǎ comunice eficient cu medicul mai ales cǎ timpul acestuia este ȋmpǎrțit ȋntre zeci de pacienți:•    Pacientul trebuie sǎ fie conștient de timpul limitat al medicului;•   Acesta trebuie sǎ fie concis ȋn informațiile pe care le oferǎ medicului, ȋnsǎ informațiile trebuie sǎ fie relevante;•    Rugați medicul sǎ va explice dacǎ existǎ concepte sau termeni medicali pe care nu ȋi ȋnțelegeți;•    Dacǎ medicul va ȋntrerupe, rugați-l sǎ va asculte ȋn continuare;•  Ȋntrebați medicul la ce sǎ vǎ așteptați ȋn continuare ȋndiferent ȋn care etapǎ a actului medical sunteți;•    Pregǎtiți-vǎ de acasa ȋntrebǎrile pe care vreți sa le adresați specialistului pentru a nu omite nimic.Succesul actului medical depinde ȋn primul rȃnd de atitudinea medicului fațǎ de pacient dar și fațǎ de boala sa dar și de buna funcționare si organizare a spitalului sau a cabinetului unde se acordǎ asistența medicalǎ.Nu uitați! Pentru o abordare adecvată a pacientului în context bio-psiho-social trebuie avute în vedere următoarele criterii: •    Considerarea pacientului ca un întreg, printr-o abordare holistică, nelimitată doar la organul bolnavului; •   Cunoaşterea pacientului dincolo de antecedentele sale patologice, în contextul reţelei sale sociale, cu preferinţele, valorile şi convingerile sale legate de actul medical; •    Abordarea empatică a pacientului, cu simpatie, interes, grijă, atenţie şi respect.

•    Stabilirea unei relaţii de încredere între personalul medical şi pacient, prin schimb permanent de informaţii, într-un mod accesibil înţelegerii pacientului. Acesta trebuie să ştie că medicul acţionează în interesul bolnavului şi că va urmări tratamentul şi îngrijirea acestuia. •    Adaptarea tratamentului în funcţie de starea pacientului, menajând convingerile, valorile şi circumstanţele de viaţă ale acestuia.