Pierderea Europei a poziţiei dominante după IWW, experienţa unui război mondial au determinat pe mulţi intelectuali şi oameni de ştiinţă să caute o altă soluţie pentru Europa.După IWW apare rpima mişcare politică paneuropeană, cel care a iniţiat-o a fost Richard Graf Coudenhove-Kalergi. El considera ca doar o reorganizare europeană în direcţia unificării poate scoate Europa din criză: europa depinde de europeni;drumul spre o înnoire a eticii europene duce la panEuropa. Mişcarea panEuropeană vrea să formeze o Europă liberă şi federativă, astfel se va restabili apcea iar cultura europeana va înflori. Obiectivul acestei mişcări a fost unirea tuturor statelor europene, într-o uniune de state politico-economice, întemeiata pe egalitate in drepturi si pace.Aristide Briand susţinea această mişcare şi a promovat proiectul in Societatea Naţiunilor: eu sunt convins ca aşa cum popoarele europei formeaza o comunitatea geografică, ar trebuie sa existe un fel de relaţie de asociere. Aceste popoare ar trebuie să fie permanent în stare să intre în legătură pentru a-şi reprezenta interesele comune şi a adopta hotărâri comune; ele ar trebui să formeze între ele o comunitate solidară care poate înfrunta primele eveniemnte ce le întâmpină.Dar venirea la putere a naţional-socialismului în germania a pus capăt mişcării paneuropene.

Contele Richard Nikolaus von Coudenhove-Kalergi (n. 16 noiembrie 1894, Tokio, Japonia,

d. 27 iulie 1972, Schruns,Austria) a fost un publicist, gînditor politic şi militant

federalist european de origine austriacă.

A fost fiul ambasadorului Imperiului Austro-Ungar în Japonia ; a studiat filosofie şi istorie la

prestigiosul colegiu vienez “Theresanium”, susţinînd în 1916 teza de doctor infilosofie la

Universitatea din Viena.[1]

Coudenhove-Kalergi a fost o personalitate ieşită din comun, care din 1922 şi pînă la moartea

sa în 1972 a luptat pentru ideea europeană, aflîndu-se în perioada interbelică în mijlocul tututor

iniţiativelor privind crearea unei Europe unite. În1923 Coudenhove-Kalergi propune un prim

proiect de confederalizare a Europei, proiect expus în volumul Pan-Europa. Tot în 1923 el va

crea şi Uniunea Pan-Europeană - prima organizaţie neguvernamentală „europeistă” de pe

continent.

Pentru Coudenhove-Kalergi Europa este o fraternitate umană ce împărtăşeşte viziuni comune.

Moştenitoare a unei bogate culturi şi mari istorii, Europa, în viziunea sa, nu va putea să

supraveţuiască vicisitudinilor vremii decît dacă va şti să îmbine armonios particularităţile şi

interesele tuturor popoarelor de pe continent. El considera că rejectarea oricăror prejudecati

naţionaliste, apărarea libertăţilor şi consolidarea păcii sînt, alături de reconcilierea dintre Franţa

şi Germania, pietrele de temelie ale unităţii europene.

De fapt Coudenhove-Kalergi a fost mai curînd un "confederalist european" şi nu un veritabil

federalist. Pan-Europa, spunea Coudenhove-Kalergi în discursul său la primul congres al

Uniunii Pan-Europene de la Viena în octombrie 1926, refuza categoric hegemonia unui popor

sau a unui stat european. Din punctual său de vedere, Europa unită se va produce doar ca o

asociaţie de state libere, pledînd de fapt pentru o confederaţie paneuropeană. Numele acestei

confederaţii europene în care, spunea el, nici un popor nu şi-ar sacrifica suveranitatea, ar fi

Statele Unite ale Europei.

Pan-Europa lui Coudenhove-Kalergi a fost tradusa in majoritatea limbilor europene (inclusiv

în limba română), apelul său cunoscînd la acea vreme un success umbrit poate doar de Apusul

Occidentului lui Oswald Spengler. Cauzele crizei europene, propunerea unor soluţii concrete şi

în special prezentarea primului model concret de edificare a unităţii europene sînt doar cîteva

din elementele ce fac din Pan-Europa lui Coudenhove-Kalergi o adevarată lucrare de “profeţie

politică”.

În perioada interbelică mesajul său a fost ascultat şi însuşit de numeroase personalităţi politice

şi academice de pe continent, printre ei numărîndu-se Konrad Adenauer, Robert

Schuman, Alcide de Gasperi, Winston Churchill, Aristide Briand, Gustav Stresemann, Carlo

Sforza, Benedetto Croce, Denis de Rougemont, Salvador de Madariaga, Carl Burckhardt ş.a.

Toţi ei au găsit în ideile paneuropeiste ale lui Coudenhove-Kalergi sursele angajamentului lor

european. Tot Coudenhove-Kalergi a fost cel ce a lansat în 1923 ideea unei uniuni economice

franco-germane bazată pe cărbunele renan şi minereul de fier lorenez. Această idee a ajuns să

fie tradusă în viaţă un sfert de secol mai tîrziu, în 1950, atunci cînd se crea prima comunitate

europeană – cea a cărbunelui şi oţelului. Tot Coudenhove-Kalergi a fost cel ce l-a inspirat pe

Aristide Birand să lanseze în 1929 primul proiect federal european în faţa Societăţii Natiunilor

din Geneva, proiect care n-a reuşit doar din cauza degradării relaţiilor dintre protagoniştii

scenei politice europene. Tot el a fost cel ce a propus (încă în 1929) Oda Bucuriei din Simfonia

IX a lui Beethoven în calitate de imn al Europei unite şi tot el l-a inspirat pe Winston Churchill

să lanseze apelul său la unitate europeana la Zürich în septembrie 1946.

Proiectul geopolitic al lui Coudenhove-Kalergi este alternativa unui alt proiect geopolitic de

amploare, cel al “Mitteleuropei”(Europei Mediane), lansat în 1914 de germanul Friedrich

Naumann. În proiectul său Coudenhove-Kalergi porneşte de la necesitatea unei reechilibrări a

geopoliticii globale, confederaţia pan-europeană urmînd să fie o contrapondere puterii

crescînde a Uniunii Sovietice pe de o parte şi a Statelor Unite ale Americii şi Marii Britanii pe

de altă parte. Cu toatea acestea, Coudenhove-Kalergi rămîne un prizonier al ideilor

"mitteleuropene" ale lui Naumann şi Kjellen, de moment ce modelul său paneuropean exclude

din proiect atît spaţiul sovietic, cît şi arhipelagul britanic. De altfel, britanicii nici n-au manifestat

un interes prea mare pentru acest proiect, în timp ce în ţările Europei Centrale, mai ales în

Germania, Austria şi Cehoslovacia, la apelul său s-a răspuns prin crearea imediată a unor

secţii naţionale ale Uniunii Pan-Europene. Din punctul său de vedere pilonul viitoarei unităţi

europene trebuie să fie unul franco-german, iar fundamentul acestui proiect trebuie sa fie unul

economic. Un prim pas în acest sens urma să-l reprezinte crearea unei industrii siderurgice

commune franco-germane, idee ce-l va inspira pe Robert Schumann să lanseze Comunitatea

Europeană a Cărbunelui si Oţelului.

În viziunea sa, o primă etapă în edificarea unei confederaţii europene consta în reunirea într-o

conferinţă paneuropeană, care ar favoriza cooperarea interguvernementală, mai ales în

domeniile vamal, cultural şi juridic. Ulterior, urma să fie semnat un acord de creare a unui

spaţiu vamal comun. Este interesant că Coudenhove-Kalergi pune accentul anume pe aspecte

juridice şi economice, considerînd că unitatea europeană trebuie să aibă anume un fundament

pragmatic. El mai propunea ca această confederaţie pan-europeană să dispună de

un parlament bi-cameral – o cameră a deputaţilor şi o cameră a statelor. În acest context el

pledează pentru o reprezentare echitabilă a statelor, indiferent de faptul dacă sînt mari sau

mici, puternice sau slabe, bogate sau sarace. Europa lui Coudnenhove-Kalergi nu era

nicidecum o Europă “metrică”, ci una “valorică”.

După alipirea Austriei la Germania, în martie 1938, Coudenhove-Kalergi părăseşte Viena şi

după un scurt sejur în Elveţiase va instala în SUA, unde i s-a oferit o catedră la Universitatea

din New York. Dar în pofida poziţiei sale în mediul academic de peste ocean, Coudenhove-

Kalergi, acest european prin excelenţă, părăseşte America imediat după terminarea războiului,

revenind în Europa, mai exact in Elveţia, unde va locui pînă la finele vieţii sale. Odată reîntors

în Europa el incearcă să reanimeze societatea civilă pro-europeană de pe continent şi în primul

rînd activităţile Uniunii Pan-Europene. În 1946 discută despre acest lucru cu Winston Churchill,

dar acesta din urmă nu pare dispus să reanimeze Uniunea Pan-Europeană, ci preferă să

lanseze o nouă structură, cu viziuni federaliste clare. Noua organizaţie “europeistă”, lansată ca

şi Consiliul Europei la Congresul de la Haga din 1948, avea să fie Mişcarea Europeană.

Coudenhove-Kalergi refuză iniţial să adere la Mişcarea Europeană, dar în 1952 el păşeşte

peste unele principii şi devine preşedintele ei de onoare. Ceva mai inainte de “concilierea” sa

cu Mişcarea Europeană, la 18 mai 1950, Coudenhove-Kalergi devine primul laureat

al Premiului Carol cel Mare pentru contribuţia sa la promovarea ideii europene. Totodată,

Coudenhove-Kalergi se apropie în această perioadă de generalul de Gaulle, care pleda pentru

o Europă a Naţiunilor contrar ideii unei Europe federale supranaţionale promovate de Jean

Monnet. În 1965 el părăseşte Mişcarea Europeană care, în campania prezidenţială din acel an

s-a opus lui de Gaulle, sprijinindu-l pe François Mitterrand.