ALEXANDRU ŢICLEA

DREPTUL SECURITĂŢII SOCIALE

CURS UNIVERSITAR

2007

CAPITOLUL I .......................................................................................................6 INTRODUCERE ÎN DREPTUL SECURITĂŢII SOCIALE......................................6

1. Definiţia şi obiectul dreptului securităţii sociale..............................................6 2. Asigurările sociale-instituţie a dreptului securităţii sociale .............................83. Asistenţa socială – instituţie a dreptului securităţii sociale ..........................104. Principiile dreptului securităţii sociale ..........................................................12 5. Izvoarele dreptului securităţii sociale...........................................................13

CAPITOLUL II ....................................................................................................21 ASIGURĂRILE SOCIALE DE SĂNĂTATE .........................................................21

1. Noţiunea şi trăsăturile asigurărilor sociale de sănătate ...............................212. Principiile asigurărilor sociale de sănătate ..................................................22 3. Asiguraţii sistemului de asigurări sociale de sănătate .................................234. Drepturile şi obligaţiile asiguraţilor...............................................................26 5. Constituirea fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate ...........286. Răspunderi şi sancţiuni ...............................................................................33 7. Asigurările voluntare de sănătate ................................................................34 8. Concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate......................36 9. Indemnizaţia pentru incapacitate temporară de muncă ...............................3910. Concedii şi indemnizaţii pentru prevenirea îmbolnăvirilor şi recuperarea capacităţii de muncă........................................................................................4111. Concediul şi indemnizaţia de maternitate..................................................42 12. Concediul şi indemnizaţia pentru creşterea copilului.................................43 13. Concediul şi indemnizaţia pentru îngrijirea copilului bolnav ......................50 14. Concediul şi indemnizaţia de risc maternal ...............................................51 15. Ajutorul de deces.......................................................................................51

CAPITOLUL III ...................................................................................................52 ASIGURAREA PENTRU ACCIDENTE DE MUNCĂ ŞI BOLI PROFESIONALE.52

1. Noţiunea şi principiile asigurării pentru accidente de muncă şi boli profesionale.....................................................................................................522. Raporturile de asigurare şi riscurile asigurate .............................................543. Persoanele asigurate (asiguraţii).................................................................554. Asigurătorul .................................................................................................56 5. Obiectivele asigurării ...................................................................................57 6. Prestaţii şi servicii de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale.....................................................................................................577. Comunicarea şi constatarea accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale.....................................................................................................588. Contribuţia de asigurări pentru accidente de muncă şi boli profesionale.....609. Veniturile şi cheltuielile asigurărilor pentru accidente de muncă şi boli profesionale.....................................................................................................6210. Răspunderea juridică ................................................................................63

CAPITOLUL IV ...................................................................................................64 ASIGURĂRILE PENTRU ŞOMAJ ŞI MĂSURILE PENTRU PREVENIREA ŞOMAJULUI .......................................................................................................64

1. Şomajul – fenomen social ...........................................................................64

2

2. Măsuri prevăzute de Legea nr. 76/2002 în vederea protecţiei persoanelor împotriva riscului de şomaj..............................................................................653. Beneficiarii sistemului asigurărilor pentru şomaj..........................................66 4. Categoriile de asiguraţi în sistemul asigurărilor pentru şomaj .....................675. Persoanele care beneficiază de indemnizaţie de şomaj..............................686. Persoanele asimilate şomerilor ...................................................................69 7. Persoanele care nu beneficiază de indemnizaţie de şomaj.........................708. Condiţii pentru naşterea dreptului la indemnizaţia de şomaj .......................709. Data de la care se dobândeşte dreptul de a primi indemnizaţia de şomaj ..7110. Cuantumul indemnizaţiei de şomaj............................................................72 11. Obligaţiile persoanelor care beneficiază de indemnizaţie de şomaj ..........7212. Suspendarea plăţii indemnizaţiilor de şomaj acordate beneficiarilor .........7313. Încetarea plăţii indemnizaţiei de şomaj......................................................74

CAPITOLUL V ....................................................................................................75 SISTEMUL PUBLIC DE PENSII .........................................................................75

1. Caracteristici ale sistemului naţional public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale ..............................................................................................75 2. Persoanele asigurate (Asiguraţii) ................................................................763. Angajatorii ...................................................................................................78 4. Declaraţia de asigurare ...............................................................................78 5. Contribuţia de asigurări sociale ...................................................................79 6.Stagiul de cotizare........................................................................................83 7. Prestaţiile de asigurări sociale.....................................................................85 8. Noţiunea şi categoriile de pensii..................................................................85 9. Principiile dreptului la pensie.......................................................................85 10. Pensia pentru limită de vârstă ...................................................................86 11. Pensia anticipată şi pensia anticipată parţială ...........................................9512. Pensia de invaliditate ................................................................................97 13. Pensia de urmaş .....................................................................................100 14. Stabilirea şi plata pensiilor.......................................................................103 15.Cumulul pensiei cu alte venituri................................................................107

CAPITOLUL VI .................................................................................................107 AJUTORUL SOCIAL, SERVICIILE SOCIALE ŞI CANTINELE DE AJUTOR SOCIAL.............................................................................................................107

1. Consideraţii generale privind ajutorul social ..............................................107 2. Beneficiarii ajutorului social .......................................................................108 3. Condiţiile necesare pentru atribuirea ajutorului social ...............................1104. Stabilirea cuantumului şi plata ajutorului social .........................................1115. Obligaţiile titularilor şi ale beneficiarilor de ajutor social ............................1136. Suspendarea şi încetarea plăţii ajutorului social........................................1147. Alte categorii de prestaţii familiale .............................................................114 8. Serviciile sociale........................................................................................121 9. Cantinele de ajutor social ..........................................................................129

CAPITOLUL VII ................................................................................................131 DREPTURI DE ASISTENŢĂ SOCIALĂ ALE COPIILOR ..................................131

1. Prestaţiile familiale.....................................................................................131

3

2. Noţiunea şi caracteristicile alocaţiei de stat pentru copii ...........................132 3. Titularul dreptului la alocaţia de stat pentru copii şi beneficiarul acesteia .1334. Categoriile de copii care au dreptul la alocaţie ..........................................134 5. Procedura de stabilire şi plată a alocaţiei ..................................................135 6. Noţiunea şi specificul alocaţiei familiale complementare şi alocaţiei de susţinere pentru familia monoparentală ........................................................136 7. Titularul dreptului la alocaţia familială complementară şi alocaţia de susţinere pentru familia monoparentală ........................................................137 8. Categoriile de familii care beneficiază de alocaţia familială complementară şi alocaţia de susţinere pentru familia monoparentală ......................................137 9. Stabilirea şi plata drepturilor ......................................................................139 10. Noţiuni introductive privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului .14011. Beneficiarii dreptului la protecţie şi asistenţă...........................................141 12. Principiile respectării şi garantării drepturilor copilului .............................141 13. Drepturile şi libertăţile copilului ................................................................142 14. Mediul familial şi îngrijirea alternativă ......................................................150 15. Sănătatea şi bunăstarea copilului............................................................153 16. Educaţie, activităţi recreative şi culturale.................................................154 17. Protecţia specială a copilului lipsit, temporar sau definitiv, de ocrotirea părinţilor săi ...................................................................................................15518. Protecţia copilului care a săvârşit o faptă penală şi nu răspunde penal ..15619. Protecţia copilului împotriva exploatării ...................................................157 20. Protecţia copilului împotriva exploatării economice .................................158 21. Protecţia copilului împotriva consumului de droguri ................................159 22. Protecţia copilului împotriva abuzului sau neglijenţei ..............................160 23. Protecţia copilului împotriva răpirii sau oricăror forme de traficare şi împotriva altor forme de exploatare...............................................................161

CAPITOLUL VIII ...............................................................................................162 ASISTENŢA SOCIALĂ A PERSOANELOR VÂRSTNICE ................................162

1. Noţiunea de persoană vârstnică................................................................162 2. Reglementarea măsurilor de asistenţă socială a persoanelor vârstnice....1623. Evaluarea situaţiei persoanelor vârstnice care necesită asistenţă socială 1634. Servicii comunitare pentru persoanele vârstnice .......................................1655. Organizarea şi funcţionarea căminelor pentru persoane vârstnice............1676. Procedura de stabilire, suspendare şi încetare a drepturilor de asistenţă socială pentru persoanele vârstnice ..............................................................168

CAPITOLUL IX .................................................................................................169 PROTECŢIA ŞI PROMOVAREA DREPTURILOR PERSOANELOR CU HANDICAP .......................................................................................................169

1. Noţiunea de persoană cu handicap...........................................................169 2. Încadrarea în grad de handicap.................................................................169 3. Principiile care stau la baza protecţiei şi promovării drepturilor persoanelor cu handicap...................................................................................................170 4. Drepturi de care beneficiază persoanele cu handicap...............................171 5. Obligaţiile persoanelor cu handicap, ale familiei sau reprezentanţilor legali......................................................................................................................171

4

7. Prestaţii sociale pentru persoanele cu handicap .......................................173 8. Orientarea şi formarea profesională ..........................................................174 9. Încadrarea în muncă a persoanelor cu handicap ......................................175

CAPITOLUL X ..................................................................................................178 PROTECŢIA SOCIALĂ A VETERANILOR, INVALIZILOR, ORFANILOR ŞI VĂDUVELOR DE RĂZBOI, PRECUM ŞI A FOŞTILOR DEŢINUŢI POLITICI ..178

1. Calitatea de veteran de război...................................................................178 2. Văduva de război ......................................................................................180 3. Drepturile veteranilor şi văduvelor de război, potrivit Legii nr. 44/1994 .....1804. Drepturile acordate invalizilor, orfanilor şi văduvelor de război, potrivit Legii nr. 49/1999 ................................................................................1855. Indemnizaţii acordate invalizilor de război, veteranilor de război şi văduvelor de război, potrivit Legii nr. 49/1991 ...............................................................1876. Drepturile foştilor deţinuţi politici................................................................187

5

CAPITOLUL I INTRODUCERE ÎN

DREPTUL SECURITĂŢII SOCIALE

1. Definiţia şi obiectul dreptului securităţii sociale

Securitatea socială nu este numai o activitate, o preocupare a statelor, ci ea este şi un ansamblu de norme juridice, care reglementează această activitate, măsurile de protecţie, specificul lor, beneficiarii acestora.

Într-adevăr, normele juridice, care reglementează relaţiile de securitate socială, formează (alcătuiesc) ramura de drept, cunoscută în lume sub denumirea de dreptul securităţii sociale.

Tot aşa cum dreptul muncii s-a desprins de disciplina mamă – dreptul civil, dreptul securităţii sociale s-a desprins, la rândul său, din dreptul muncii pentru a deveni o disciplină autonomă, o nouă ramură de drept.

Până nu demult, raporturile juridice din domeniul securităţii sociale au fost socotite ca fiind conexe raporturilor juridice de muncă, stabilite prin încheierea contractului individual de muncă şi incluse şi ele dreptului muncii. S-a apreciat că raporturile juridice privind asigurările sociale de stat au faţă de raportul de muncă o poziţie derivată pe considerentul că se găsesc grefate pe acesta1.

Concluzia de mai sus, justă în momentul formulării ei, era corespunzătoare configuraţiei sistemului nostru de drept la acea dată când covârşitoarea majoritate a drepturilor de asigurări sociale şi de asistenţă socială se acordau în considerarea calităţii de salariat a beneficiarului.

În prezent însă, dispoziţiile legale din domeniul securităţii sociale au evoluat către dobândirea unei specificităţi proprii care le conferă individualitatea necesară constituirii într-o ramură de drept distinctă, de sine stătătoare2.

Această nouă ramură, deşi desprinsă din dreptul muncii, aparţine dreptului public şi nu dreptului privat3.

1 Sanda Ghimpu, Ion Traian Ştefănescu, Şerban Beligrădeanu, Gheorghe Mohanu, Dreptul muncii, tratat, vol. I, Editura ştiinţifică şi enciclopedică, Bucureşti, 1978, p. 13-15; Sanda Ghimpu, Dreptul Muncii, Editura didactică şi pedagogică, Bucureşti, 1985, p. 4. 2 Gheorghe Brehoi, op. cit., p. 17. 3 Diviziunea dreptului în drept public şi drept privat moştenită din dreptul roman. Celebrul jurisconsult Ulpian arăta: publicum jus est quand ad statum rei Romanae spectat privatum quod ad singularum utilitatem pertinent, adică în timp ce dreptul public priveşte interesele generale ale societăţii, dreptul privat se referă la interesele individuale (Benone Puşcă, în Benone Puşcă, Valerică Nistor,

6

Într-adevăr, dreptul securităţii sociale este dominat de interesul general, în raporturile juridice reglementate prevalează voinţa statului, a colectivităţilor publice şi nu cea a persoanelor particulare. Subiectele unui asemenea raport nu sunt egale, ci unul dintre ele, reprezentând statul, îşi impune voinţa juridică asupra celuilalt. De altfel, sistemele de securitate socială sunt concepute să funcţioneze ca servicii publice pentru îndeplinirea unor misiuni în folosul societăţii1.

Dreptul securităţii sociale poate fi definit în considerarea mai multor criterii.

Astfel, având în vedere evenimentele care constituie riscuri sociale, el poate fi definit ca dreptul indemnizaţiilor pentru consecinţele acestor evenimente.

Plecând de la scop, adică de la împrejurarea că prin securitatea socială se urmăreşte de fapt securitatea economică a indivizilor, dreptul securităţii sociale este dreptul redistribuirilor destinat să garanteze această securitate economică; el înglobează şi dispoziţiile legale de protecţie a angajatului contra concedierii şi de protecţie a salariului2.

Aceste definiţii, se poate constata, sunt în mare parte unilaterale, ele ţin seama numai de finalitatea securităţii sociale şi anume acoperirea concretă a riscurilor sociale în cazul apariţiei lor. Sigur că acesta este scopul suprem, cel mai important, dar până să se ajungă efectiv la împlinirea lui sunt necesare complexe măsuri organizatorice, activităţi, instituţii şi acţiuni de pregătire şi punere în practică a măsurilor de securitate socială. Cu alte cuvinte, relaţiile sociale, care se nasc în acest domeniu, sunt mult mai complexe. Ele nu mai au dependenţă cvasitotală faţă de raporturile juridice de muncă şi nu reprezintă doar o consecinţă a asigurărilor sociale pe care aceste raporturi le presupun. Într-adevăr, securitatea socială este aplicabilă tot mai mult altor categorii de persoane care au nevoie de protecţie în afara oricărei asigurări şi nu doar salariaţilor; este vorba de aşa numita asistenţă socială.

În considerarea celor ce preced, definim dreptul securităţii sociale ca acea ramură autonomă a sistemului dreptului alcătuită din Ioan Apostu, Drept public şi privat, Editura „Evrika“, Brăila, 1997, p.3). Aparţin dreptului public: dreptul consituţional, dreptul administrativ, dreptul financiar şi fiscal etc., iar dreptul privat: dreptul civil, dreptul comercial, dreptul muncii etc. Desigur că nu trebuie absolutizată distincţia dintre cele două diviziuni, de multe ori se produc „imixtiuni“ şi într-un sens şi în altul; dreptul public şi dreptul privat se interferează şi se influenţează reciproc pentru că sunt părţi ale aceluiaşi sistem de drept cu multe trăsături comune. 1 Alexandru Athanasiu, op. cit., p. 25. 2 Ibidem, p. 8 şi 12.

7

ansamblul normelor juridice care reglementează atât relaţiile de asigurări sociale, cât şi pe cele de asistenţă socială1.

2. Asigurările sociale-instituţie a dreptului

securităţii sociale

Conform Dicţionarului explicativ al limbii române, prin asigurările sociale se înţelege forma de ocrotire a persoanelor încadrate, constând în acordarea de ajutoare materiale şi asistenţă medicală în caz de boală, în trimiterea la odihnă sau tratament (p. 64).

În mod curent, noţiunea de asigurare se foloseşte în legătură nu numai cu asigurările sociale, dar şi cu asigurările de stat. În acest caz, elementul comun al ambelor instituţii este însăşi noţiunea generală de asigurare, care, aşa cum s-a arătat, implică în mod necesar existenţa a trei elemente: riscul, prima şi prestaţia asigurătorului.2 Dar, dincolo de aceste asemănări, cele două instituţii se deosebesc prin trăsături fundamentale proprii, care, de altfel, au fost evidenţiate3.

În literatura juridică au fost exprimate mai multe puncte de vedere în legătură cu noţiunea asigurărilor sociale.

Astfel4, ele sunt o verigă importantă a sistemului financiar şi de credit, cuprinzând acele relaţii economice, exprimate în formă bănească, prin mijlocirea cărora se repartizează şi se utilizează fondurile băneşti necesare ocrotirii personalului muncitor, cooperatorilor şi membrilor lor de familie în caz de pierdere temporară sau definitivă a capacităţii de muncă, la bătrâneţe şi în multe alte cazuri.

Prin raporturile de asigurări sociale se au în vedere relaţiile juridice care se nasc, se modifică şi se sting în legătură cu acoperirea unor riscuri sociale ca atare determinate de lege5. 1 A se vedea şi Alexandru Athanasiu, op. cit., p. 24. 2 A se vedea Şerban Viorel Stănoiu, Accidentele de muncă şi bolile profesionale în legislaţia României, Editura Academiei, Bucureşti, 1977, p. 45. 3 Pentru a dezvoltări în legătură cu raporturile juridice din domeniul asigurărilor, a se vedea Francisc Deak, Tratat de drept civil, Contracte speciale, Editura ACTAMI, Bucureşti, 1999, p. 486-497; Gh. N. Iosif, Al. Gherasim, N. Crişan, I, Galiceanu, G. Sauer, P. Tănăsescu, Sistemul asigurărilor în România, Editor Tribuna Economică Bucureşti, 1997; Iulian Văcărel, Florian Bercea, Asigurări şi reasigurări, Coediţie Grupul de marketing şi management Marketer şi Editura Expert, Bucureşti, 1993. 4 A se vedea Gh.D. Bistriceanu, Sistemul asigurărilor sociale din România, Editura Academiei României, Bucureşti, 1968, p. 109-110. 5 A se vedea Alexandru Athanasiu, Dreptul securităţii sociale, Editura ACTAMI, Bucureşti, 1995, p. 29.

8

Se precizează că asigurările sociale sunt cel mai important mijloc de realizare a protecţiei populaţiei active (în special a salariaţilor) în caz de pierdere a veniturilor din cauză de şomaj, maternitate, îmbolnăviri, invaliditate, bătrâneţe sau decesul asiguratului cu moştenitor dependenţi (fără posibilităţi de a se întreţine pe cont propriu).1

Ca instituţie juridică, asigurările sociale constituie un ansamblu de norme obligatorii privind asigurarea materială de bătrâneţe, boală sau accident a persoanelor care sunt subiecte într-un raport juridic de muncă sau a altor categorii de persoane prevăzute de lege, precum şi a urmaşilor acestora. Din conţinutul acestei instituţii fac parte şi dispoziţiile legale privind structura, funcţionarea şi atribuţiile organelor înfiinţate în scopul înfăptuirii dreptului la asigurare materială, precum şi cele referitoare la constituirea şi utilizarea fondurilor băneşti necesare2.

De asemenea, în noţiunea de asigurări sociale se cuprind şi normele juridice privind recuperarea socială şi profesională a persoanelor care, fiind încadrate în muncă, nu mai pot lucra în meseria sau profesia lor, ca urmare a unor accidente, boli profesionale sau altor boli care produc invaliditate3.

În sfârşit, asigurările sociale cuprind şi reglementările privind asigurările sociale de sănătate, pe cele privind măsurile pe care unităţile sunt obligate să le ia pentru calificarea şi încadrarea în muncă a persoanelor cu handicap4, precum şi pe cele ce se referă la asigurările de şomaj5.

În România, anterior anului 1989, asigurările sociale s-au realizat prin mai multe sisteme de asigurări sociale, respectiv prin: asigurările sociale de stat; asigurările sociale ale agricultorilor; meşteşugarilor; artiştilor plastici, scriitorilor, muzicologilor şi compozitorilor; cultelor şi avocaţilor.

După 1990 au fost integrate în sistemul asigurărilor sociale de stat majoritatea sistemelor independente de asigurări sociale

1 A se vedea Elena Zamfir, Cătălin Zamfir (coordonatori), Politici sociale, România în context european, Editura Alternative, Bucureşti, 1995, p. 80. 2 A se vedea Sanda Ghimpu, Ion Traian Ştefănescu, Şerban Beligrădeanu, Gheorghe Mohanu, op. cit, p. 269. 3 Art. 148 alin. 1 din Codul Muncii. 4 A se vedea art. 148 alin. 2 din Codul Muncii; Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1006 din 18 decembrie 2006), modificată ulterior, inclusiv prin Legea nr. 275/2007 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 700 din 17 octombrie 2007). 5 A se vedea Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 103 din 6 februarie 2002, modificată ulterior.

9

precizate mai sus, rămânând în afara acestora doar cele ale avocaţilor şi cele ale militarilor.

Raporturile de asigurări sociale reprezintă aşadar relaţiile juridice care se nasc, se modifică şi sting în legătură cu acoperirea unor riscuri sociale.

Trăsăturile lor caracteristice sunt considerate următoarele:1– subiectele raportului de asigurare sunt, pe de o parte,

persoana fizică (asiguratul), iar pe de altă parte organizaţia de asigurări prin organismele competente;

– conţinutul raporturilor de asigurare este în esenţă alcătuit din dreptul asiguratului la primirea indemnizaţiei de asigurări sociale şi obligaţia corelativă a instituţiei de asigurări de a o plăti şi din obligaţia asiguratului de a vira contribuţia de asigurări sociale corelativă cu dreptul instituţiei de asigurare de a pretinde plata contribuţiei (raport juridic de tip comutativ);

– raportul de asigurare se naşte, ca regulă, ex lege neavând la bază voinţa subiectelor sale;

– conţinutul raportului de asigurare este prestabilit prin lege; – obiectul raportului de asigurare constă, în principal, din

furnizarea unor prestaţii ce reprezintă venituri de înlocuire a câştigului profesional (salariu, alte forme de venit profesional).

Intră în categoria acestor raporturi cele privind: – pensiile şi alte drepturi de asigurări sociale; – asigurările sociale de sănătate; – protecţia şomerilor.

3. Asistenţa socială – instituţie a dreptului

securităţii sociale

Conform Dicţionarului explicatul al limbii române, asistenţa

socială este un sistem de ajutorare materială a persoanelor care nu sunt apte de muncă şi nu dispun de mijloacele necesare traiului (p. 57).

Într-un alt dicţionar2, se reţine că asistenţa socială reprezintă o prestaţie realizată cu banii statului care se adresează celor aflaţi în

1 Alexandru Athanasiu, op. cit., p. 29. 2 Sergiu Tămaş, Dicţionar politic, ediţia a II-a revăzută şi adăugită, Casa de editură şi presă „Şansa“, Bucureşti, 1996, p. 221.

10

stare de sărăcie. Prin natura sa, asistenţa socială este un ajutor acordat de stat.

Considerăm că asistenţa socială este o componentă esenţială a securităţii sociale reprezentată de un sistem de norme juridice prin care se pun în aplicare măsurile de protecţie şi acordare a unor prestaţii familiilor cu copii, diferitelor categorii de minori şi bătrâni, persoanelor cu handicap şi altor beneficiari, suportate, după caz, din bugetul de stat sau bugetele locale.

După cum se constată, elementele principale ale definiţiei sunt date de sfera persoanelor aflate în nevoie, de structura de organizare şi funcţionare, precum şi de modul de finanţare a sistemului de asistenţă socială.

Nevoia socială constituie ansamblul necesităţilor a căror satisfacere este indispensabilă pentru asigurarea unui nivel şi stil de viaţă adaptate nivelului de dezvoltare şi statutului celor vizaţi.

Într-o clasificare, evident sumară, nevoile pot fi: primare, adică acelea care sunt indispensabile vieţii, cum ar fi hrana, îmbrăcămintea etc.; secundare, care sunt necesare, dar nu indispensabile pentru a supravieţui: lectură, recreere; terţiare sunt cele nesemnificative, de exemplu cadourile.

Sărăcia absolută, sau marea sărăcie, este o situaţie în care nevoile fundamentale nu sunt satisfăcute.

Sărăcia relativă este definită în raport cu nevoile sociale comparative; astfel, Uniunea Europeană consideră că sunt sărace persoanele care dispun de resurse atât de reduse încât nu pot accede la modul de viaţă pe care oamenii îl găsesc normal pentru societatea în care trăiesc.

În conformitate cu dispoziţiile art. 2 din Legea nr. 47/20061, asistenţa socială, componentă a sistemului de protecţie socială, este ansamblul de instituţii şi măsuri prin care statul, prin autorităţile administraţiei publice centrale şi locale, colectivitatea locală şi societatea civilă intervin pentru prevenirea, limitarea sau înlăturarea efectelor temporare ori permanente ale unor situaţii care pot genera marginalizarea sau excluziunea socială a persoanei, familiei, grupurilor ori comunităţilor.

În vederea promovării procesului de incluziune socială, legea reglementează coordonarea şi organizarea unitară a sistemului de servicii sociale şi prestaţii sociale.

1 Privind sistemul de asistenţă socială (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 239 din 16 martie 2006).

11

Scopul este de a crea condiţiile necesare implementării măsurilor şi acţiunilor sociale pentru garantarea dreptului fiecărei persoane aflate într-o situaţie de nevoie socială, datorată unor motive de natură economică, fizică, psihică sau socială, de a beneficia de servicii sociale şi prestaţii sociale.

Spre deosebire de raporturile de asigurări sociale, care au o sferă de cuprindere mai redusă datorită calităţii de asigurat şi care, la rândul său, este condiţionată de o anumită situaţie juridică, de exemplu, cea de salariat, raporturile de asistenţă socială au o arie de cuprindere mult mai extinsă, derivată din noţiunea de nevoie. Într-adevăr, asistenţa socială are o vocaţie universală pentru că nevoia, odată dovedită, permite accesul tuturor categoriilor de persoane defavorizate, adică a celor aflaţi în situaţii dificile din punct de vedere material, la prestaţiile ce se acordă în astfel de situaţii.

Asistenţa socială este finanţată pe principiul solidarităţii naţionale, iar din sumele alocate se plătesc diverse ajutoare şi alocaţii şi se acordă prestaţii în natură (masa la cantinele de ajutor social, întreţinerea în şcoli speciale, creşe, maternităţi, cămine de bătrâni, cămine spital etc.).

Raporturile de asistenţă socială se caracterizează, în principal, prin următoarele:1

– sunt reglementate exclusiv prin lege; – subiectele lor sunt persoanele fizice aflate în nevoie, pe de o

parte şi statul, prin organismele sale specializate, pe de altă parte; – în conţinutul acestor raporturi intră dreptul persoanelor

asistate social de a primi prestaţiile în bani sau în natură stabilite de lege, precum şi obligaţia organelor specializate ale statului de a le acorda;

– prestaţiile au un cuantum forfetar şi ele nu sunt în mod obligatoriu succesive ca cele de asigurări sociale.

4. Principiile dreptului securităţii sociale

Termenul de principiu îşi are originea în grecescul arhe, pe care latinii l-au tradus cu principium2. El înseamnă început, obârşie, având şi sensul de element fundamental. Orice principiu este deci un

1 A se vedea Alexandru Athanasiu, op. cit., 29-30. 2 Gheorghe Mihai, Radu I. Motica, Fundamentele dreptului. Teoria şi filozofia dreptului, Editura ALL, Bucureşti, 1997, p. 119.

12

început, în plan ideal sau, de asemenea, o sursă, o cauză de acţiune1.

Principiile dreptului sunt acele idei generale, postulate călăuzitoare sau precepte directoare care orientează elaborarea şi aplicarea normelor juridice într-o ramură de drept sau la nivelul întregului sistem de drept. Ele au forţa şi semnificaţia unor norme superioare, generale ce pot fi formulate în textele actelor normative, de regulă în legea fundamentală, sau, dacă nu sunt formulate expres, sunt deduse în lumina valorilor promovate de societate2.

Şi în dreptul securităţii sociale se întâlnesc două categorii de principii:

– principii generale fundamentale ale sistemului dreptului; – principii proprii dreptului securităţii sociale. Principiile generale, fundamentale, sunt idei de bază ce se

regăsesc în întreaga legislaţie naţională. Aceste principii, se apreciază3, a fi următoarele:

– principiul asigurării bazelor legale de funcţionare a statului; – principiul libertăţii şi egalităţii; – principiul responsabilităţii; – principiul echităţii şi justiţiei. Fiind principii ale întregului sistem de drept, se regăsesc în

fiecare ramură, deci şi în dreptul securităţii sociale. Dar, aşa cum am menţionat, fiecare ramură de drept se

caracterizează prin anumite principii specifice. Principiile cele mai importante ale dreptului securităţii sociale

pot fi considerate următoarele: –principiul egalităţii; –principiul universalităţii; –principiul asigurării obligatorii; –principiul finanţării de la bugetul statului a prestaţiilor

necontributive; –principiul indexării şi compensării cuantumului prestaţiilor.

5. Izvoarele dreptului securităţii sociale

1 Nicolae Popa, Mihail-Constantin Eremia, Simona Cristea, Teoria generală a dreptului, Ediţia a II-a, Editura All Beck, Bucureşti, 2005, p. 99. 2 Ion Craioveanu, Teoria generală a dreptului, Editura Militară, Bucureşti, 1997, p. 126. 3 Nicolae Popa, op. cit., p. 120-130.

13

În doctrina juridică se fac referiri la două categorii de izvoare ale dreptului: izvoare materiale şi izvoare formale1.

Prin izvoare materiale se au în vedere sursele, factorii de determinare şi creare, geneza dreptului.

Prin izvoare formale sau juridice se înţeleg mijloacele cu ajutorul cărora se exprimă izvoarele materiale, forma pe care o îmbracă dreptul în ansamblul normelor sale. În acest sens, Hegel arăta că dreptul trece în existenţa faptică mai întâi prin formă, prin faptul că este pus ca lege2.

Într-adevăr, pentru a-şi îndeplini rolul lor în organizarea şi funcţionarea societăţii, normele juridice trebuie exprimate în anumite forme, proprii dreptului, care poartă denumirea de acte normative. În funcţie de organul emitent, ele pot fi legi, ordonanţe, hotărâri, ordine etc. În accepţiunea juridică, aceste acte normative constituie izvoare de drept.

Aşadar, actele normative care reglementează relaţiile de securitate socială constituie izvoarele dreptului securităţii sociale.

Actele normative ale dreptului comunitar pot fi izvoare ale dreptului securităţii sociale. Avem în vedere Regulamentului (CEE) nr. 1408/71 referitor la sistemele de securitate socială care se aplică angajaţilor, lucrătorilor independenţi şi membrilor lor de familie care se deplasează în interiorul Comunităţii,3 Regulamentului (CEE) nr. 574/72 care stabileşte modalităţile de aplicare a Regulamentului (CEE) nr. 1408/714, Regulamentul (CE) nr. 883/2004 privind coordonarea sistemului de securitate socială5, Regulamentul (CE) nr. 458/2007 privind Sistemul european de statistici integrate privind protecţia socială6 etc.

Pot fi izvoare ale dreptului securităţii sociale convenţiile, tratatele etc. încheiate sau ratificate de ţara noastră.

Unele din aceste norme sunt adoptate de Organizaţia Internaţională a Muncii. România a ratificat Convenţia nr. 24/1927 privind asigurările în caz de boală (în industrie) şi Convenţia nr. 117/1962 privind politica socială (obiective şi norme de bază). Totodată, urmează să ratifice Convenţia nr. 102/1952 privind

1 A se vedea, de exemplu: Nicolae Popa, Mihail-Constantin Eremia, Simona Cristea, op. cit., p. 162-163; Ion Craioveanu, op. cit., p. 162. 2 Hegel, Principiile filozofiei dreptului, Editura Academiei, Bucureşti, 1969, p. 242. 3 Publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 149 din 5 iulie 1971. 4 Publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 74 din 27 martie 1972. 5 Publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 166 din 30 aprilie 2004. 6 Publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 113 din 30 aprilie 2007.

14

securitatea socială, Convenţia 183/2000 privind revizuirea Convenţiei (revizuită) asupra protecţiei maternităţii din 1952, adoptată la cea de-a 88-a sesiunea a Conferinţei Generale a Organizaţiei Internaţionale a Muncii la Geneva la 15 iunie 20001.

Convenţiile şi acordurile bilaterale, încheiate de ţara nostră, în domeniul asigurărilor sociale sunt de asemenea izvoare ale dreptului securităţii sociale:

- Convenţia între România şi Cehoslovacia privind colaborarea în domeniul problemelor sociale, şi Protocolul privind aplicarea acesteia, semnate la 2 mai 1957, ratificată prin Decretul Consiliului de Stat nr.430/19572, aplicabilă în relaţiile dintre România şi Republica Slovacă;

- Convenţia între Romănia şi Bulgaria privind colaborarea în domeniul problemelor sociale şi Protocolul privind aplicarea acesteia, semnate la Bucureşti, 14 martie 1960, aprobate prin Hotărârea Consiliului de Miniştri nr. 548/19603;

- Convenţia între România şi U.R.S.S. privind colaborarea în domeniul prevederilor sociale, încheiată la Bucureşti, 24 decembrie 1960, aprobatã prin Decretul nr. 165/19614;

- Conventia interguvernamentală între România şi Ungaria privind colaborarea în domeniul prevederilor sociale semnată la Budapesta, 7 septembrie 1961, aprobatã prin Hotărârea Consiliului de Miniştri nr.732/19615;

- Convenţia interguvernamentală între România şi Albania privind colaborarea în domeniul problemelor sociale şi Protocolul privind aplicarea acesteia, semnate la Bucureşti, 3 mai 1961, aprobată prin Hotărârea Consiliului de Miniştri nr.865/19626;

- Conventie între România şi Franţa privind asigurările sociale, încheiată la Paris, 16 decembrie 1976, aprobată prin Decretul 82/19777;

- Conventie între Guvernul România şi Algeria privind asigurările sociale, semnată la Alger la 29 decembrie 1981, ratificată prin Decretul nr.261/1982 şi Aranjamentul Administrativ pentru aplicarea conventiei, semnat la 5 noiembrie 1982;8

1 Ratificat prin Legea nr. 452/2000 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 535 din 23 iulie 2000). 2 Publicat în Buletinul Oficial nr. 30/1957. 3 Publicată în Culegerea de Hotărâri şi Decrete ale Consiliului de Miniştri nr.17/1960. 4 Publicat în Buletinul Oficial nr. 7/1961. 5 Publicată în Culegerea de Hotărâri şi Decrete ale Consiliului de Miniştri nr.31/1961 6 Publicată în Culegerea de Hotărâri şi Decrete ale Consiliului de Miniştri nr.1/1965. 7 Publicat în Buletinul Oficial nr. 34/35/1977. 8 Publicat în Buletinul Oficial nr. 66 din 16 iulie 1982.

15

- Convenţie între România şi Marele Ducat de Luxemburg în domeniul securităţii sociale, semnat la Bucureşti, la 18 noiembrie 2004, ratificat prin Legea nr. 298/2005;1

- Convenţie între România şi Spania în domeniul securităţii sociale, semnată la madrid, la 24 ianuarie 2006, ratificată prin Legea nr. 408/2006;2

- Acord între România şi Iugoslavia pentru colaborarea în domeniul asistenţei medicale a asiguraţilor, încheiat la Bucureşti, la 20 martie 1976, aprobat prin Decretul nr.217/19763;

- Acord între România şi Republica Peru în domeniul asigurărilor sociale, semnat la Bucureşti, 20 noiembrie 1982, ratificat prin Decretul nr.482/19834;

- Acord între România şi Republica Populară Democrată Coreenă privind colaborarea în domeniul asigurărilor sociale, semnat la Phenian, 20 aprilie 1982, ratificat prin Decretul Consiliului de Stat nr.100/19835;

- Acord între România şi Jamahiria Arabă Libiană Populară Socialistă în domeniul asigurărilor sociale, semnat la Tripoli, la 18 aprilie 1977, ratificat prin Decretul Consiliului de Miniştri nr. 389/1977,6 şi Acordul între România şi Jamahiria Arabă Libiană Populară Socialistă în domeniul asigurărilor sociale, semnat la Tripoli la 5 martie 1985, ratificat prin Decretul Consiliului de Miniştri nr. 189/1986, Aranjamentul Administrativ pentru aplicarea acordului si Protocolul privind încheierea Aranjamentului Administrativ, semnate la 9 august 1986;7

- Acord între România şi Guvernul Republicii Elene pentru reglemenarea compensarii contribuţiilor de asigurări sociale ale refugiaţilor politici greci repatriaţi din România, semnat la Atena la 23 februarie 1996, ratificat prin Legea nr.63/19968;

- Acord între Romania şi Turcia în domeniul securităţii sociale, semnat la Ankara, la 6 iulie 1999, ratificat prin Legea nr. 551/20029;

1 Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 963 din 31 octombrie 2005. 2 Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 949 din 24 noiembrie 2006. 3 Publicat în Buletinul Oficial nr. 70/1976. 4 Publicat în Buletinul Oficial nr. 106 din 27 decembrie 1983. 5 Publicat în Buletinul Oficial nr. 23/1983. 6 Publicat în Buletinul Oficial nr. 119 din 17 noiembrie 1977. 7 Publicat în Buletinul Oficial nr. 34 din 6 iunie 1986. 8 Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 73 din 23 aprilie 1997. 9 Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 785 din 29 octombrie 2002.

16

- Acord între România şi Regatul Ţărilor de Jos pentru exportul prestaţiilor de securitate socială, semnat la Bucureşti, la 13 noiembrie 2001, ratificat prin Legea nr. 477/20021;

- Acord între România şi Republica Cehă în domeniul securităţii sociale, semnat la Bucuresti, la 24 septembrie 2002, ratificat prin Legea nr. 223/20032;

- Acord între România şi Republica Federală Germania privind securitatea socială, semnat la Bucureşti, la 8 aprilie 2005, ratificat prin Legea nr. 406/2005;3

- Acord între România şi Ungaria în domeniul securităţii sociale, semnat la Bucureşti, la 20 octombrie 2005, ratificat prin Legea nr. 296/2006;4

- Acord între România şi Bulgaria privind securitatea socială, semnat la Sofia, la 21 octombrie 2005, ratificat prin Legea nr. 409/2006;5

- Acord între România şi Austria în domeniul asigurărilor sociale, semnat la Bucureşti, la 28 octombrie 2005, ratificat prin Legea nr. 295/2006;6

- Acord între România şi Macedonia în domeniul securităţii sociale, semnat la Bucureşti, la 27 februarie 2006, ratificat prin Legea nr. 326/2007;7

- Acord între România şi Republica Portugheză în domeniul securităţii sociale, semnat la Bucureşti, la 1 august 2006, ratificat prin Legea nr. 327/2007.8

Sunt asemenea izvoare: Constituţia, alte legi, decretele, ordonanţele şi hotărârile Guvernului, normele internaţionale, diferite acte normative.

Cel mai important izvor al dreptului, în general, deci şi al dreptului securităţii sociale, este legea fundamentală. Într-adevăr, Constituţia înscrie, printre drepturile fundamentale ale cetăţenilor, şi pe cele privind securitatea socială. Astfel, ea prevede:

– dreptul la ocrotirea sănătăţii este garantat. Statul este obligat să ia măsuri pentru asigurarea igienei sau a sănătăţii publice;

1 Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 558 din 30 iulie 2002. 2 Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 336 din 29 mai 2003. 3 Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1194 din 30 decembrie 2005. 4 Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 603 din 12 iulie 2006. 5 Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 941 din 21 noiembrie 2006. 6 Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 611 din 14 iulie 2006. 7 Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 817 din 30 noiembrie 2007. 8 Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 819 din 30 noiembrie 2007.

17

– salariaţii au dreptul la protecţia socială a muncii, în sensul că măsurile de protecţie care privesc securitatea şi igiena muncii, regimul de economie, repausul săptămânal, concediul de odihnă plătit, prestarea muncii în condiţii grele şi alte situaţii specifice trebuie normate cu prioritate şi în conformitate cu anumite prevederi minimale sau maximale (art. 38);

– statul este obligat să ia măsuri de dezvoltare economică şi de protecţie socială, de natură să asigure cetăţenilor un nivel de trai decent. Cetăţenii au dreptul la pensie, la concediu de maternitate plătit, la asistenţă medicală, la ajutor de şomaj şi alte forme de asistenţă socială stabilite de lege (art. 43);

– statul acordă alocaţie de stat pentru copii şi ajutoare pentru îngrijirea copiilor bolnavi şi handicapaţi (art. 45).

Toate aceste dispoziţii au valoare de principiu pentru dreptul securităţii sociale; ele sunt dezvoltate şi concretizate prin diferite acte normative care reglementează relaţiile de securitate socială.

În dreptul securităţii sociale este utilizată metoda reglementării directe prin acte ale puterii, mai exact prin lege. Potrivit dispoziţiilor art. 72 alin. 3 lit. i din Constituţie, în legislaţia noastră orice reglementare în materia securităţii sociale face obiectul legii organice1.

Sunt foarte multe acte normative, având rangul de lege, care constituie izvoare ale dreptului securităţii sociale, de exemplu:

–Legea nr. 61/1993 privind alocaţia de stat pentru copii2; –Legea nr. 49/1999 privind pensiile I.O.V.R.3; –Legea nr. 17/2000 privind asistenţa socială a persoanelor

vârstnice4; –Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte

drepturi de asigurări sociale etc5.; –Legea nr. 416/2001 privind venitul minim garantat6; –Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi

stimularea ocupării forţei de muncă.7–Legea nr. 47/2006 privind sistemul naţional de asistenţă

socială1; 1 Alexandru Athanasiu, op. cit., p. 30. 2 Republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 56 din 8 februarie 1999. 3 Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 135 din 1 aprilie 1999, modificată ulterior. 4 Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 104 din 9 martie 2000, modificată ulterior prin Legea nr. 281/2006 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 600 din 11 iulie 2006). 5 Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 140 din 1 aprilie 2000, modificată ulterior. 6 Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 401 din 20 iulie 2001, modificată ulterior. 7 Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 103 din 6 februarie 2002, modificată ulterior.

18

-Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii2 etc.; În conformitate cu prevederile art. 115 din Constituţie,

Parlamentul poate adopta o lege specială de abilitate a Guvernului pentru a emite ordonanţe în domenii care nu fac obiectul legilor organice; ele conţin de fapt norme cu putere de lege, urmând ulterior să fie aprobate de Parlament potrivit procedurii legislative, până la împlinirea termenului de abilitare. Nerespectarea termenului atrage încetarea efectelor ordonanţei.

Ordonanţele pot fi izvoare ale dreptului securităţii sociale dacă îndeplinesc condiţia de a reglementa relaţii de securitate socială. Are un astfel de caracter, de exemplu Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 102/1999 privind protecţia specială şi încadrarea în muncă a persoanelor cu handicap3, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 148/2005 privind susţinerea familiei în vederea creşterii copilului4, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2006 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate5, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 67/2007 privind egalitatea de tratament între femei şi bărbaţi în cadrul schemelor de securitate socială etc6.

Hotărârile Guvernului pot fi excepţional izvoare ale dreptului securităţii sociale. Ele se emit în baza şi în vederea executării legii. Au un asemenea caracter, de pildă, hotărârile prin care sunt indexate pensiile şi alte drepturi de asigurări sociale, precum şi alocaţiile de hrană pentru consumurile colective din unităţile de asistenţă socială etc.

Pot avea calitatea de izvoare ale dreptului securităţii sociale ordinele şi instrucţiunile miniştrilor, diferite norme metodologice sau tehnice, date în aplicarea unor dispoziţii legale care reglementează relaţii de securitate socială.

Intră în această categorie, de exemplu: - Ordinul nr. 340/2001 al ministrului muncii, solidarităţii sociale

şi familiei pentru aprobarea Normelor de aplicare a prevederilor Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările şi completările ulterioare7.

1 Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 239 din 16 martie 2006. 2 Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 28 aprilie 2006. 3 Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 310 din 30 iunie 1999, modificată ulterior. 4 Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1008 din 14 noiembrie 2005, modificată ulterior. 5 Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1074 din 29 noiembrie 2005, modificată ulterior. 6 Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 443 din 29 iunie 2007. 7 Publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 237 din 10 mai 2001. Acest ordin a fost modificat şi completat prin Ordinul nr. 518/2001, (publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 464 din 14 august 2001), prin Ordinul nr. 718/2001 (publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 834 din 27.XII.2001), prin Ordinul nr. 516/2002, (publicat în Monitorul Oficial al României,

19

- Ordinul nr. 469/2001 al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de sănătate pentru aprobarea Listei cuprinzând bolile de care asiguraţii beneficiază în tratament ambulatoriu, de medicamente eliberate fără contribuţie personală, decontate din Fondul de asigurări sociale de sănătate;1

- Ordinul nr. 653/2000 al ministrului sănătăţii, privind asistenţa medicală a preşcolarilor, elevilor şi studenţilor.2

- Ordinul nr. 79/2002 al Secretariatului de Stat pentru Persoanele cu Handicap privind aprobarea costului mediu lunar de întreţinere în instituţiile de protecţie specială a persoanelor cu handicap pe baza căruia se stabileşte contribuţia de întreţinere datorată de persoanele cu handicap asistate de susţinătorii legali ai acestora3.

- Ordinul nr. 383/2005 al ministrului muncii, solidarităţii sociale şi familiei, pentru aprobarea standardelor generale de calitate privind serviciile sociale şi a modalităţii de evaluare a îndeplinirii acestora de către furnizori;4

- Ordinul nr. 95/2006 al Agenţiai Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului, pentru aprobarea Metodologiei de lucru privind colaborarea dintre direcţiile generale de asistenţă socială şi protecţia copilului şi serviciile publice de asistenţă socială/persoane cu atribuţii de asistenţă socială, în domeniul protecţiei drepturilor copilului;5

- Ordinul nr. 280/2006 al ministrului muncii, solidarităţii sociale şi familiei, privind aprobarea Procedurii de lucru în vederea constituirii, actualizării şi accesării Registrului electronic unic al serviciilor sociale; 6

- Ordinul nr. 61/2007 al ministrului muncii, familiei şi egalităţii de şanse pentru aprobarea metodologiei de autorizare a interpreţilor limbajului mimico-gestual şi a interpreţilor limbajului specific persoanei cu surdocecitate etc.7

Partea I, nr. 886 din 9 decembrie 2002), prin Ordinul nr. 7/2004 (publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 45 din 20 ianuarie 2004), prin Ordinul nr. 134/2004 (publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 312 din 8 aprilie 2004), prin Ordinul nr. 46/2005 (publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 138 din 15 februarie 2005), prin Ordinul nr. 595/2005 (publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 779 din 26 august 2005), prin Ordinul nr. 95/2006 (publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 170 din 22 februarie 2006). 1 Publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 556 din 6 septembrie 2001. 2 Publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 777 din 5 decembrie 2001. 3 Publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 554 din 29 iulie 2002. 4 Publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 709 din 5 august 2005. 5 Publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 305 din 5 aprilie 2006. 6 Publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 330 din 12 aprilie 2006. 7 Publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 662 din 27 septembrie 2007.

20

CAPITOLUL II

ASIGURĂRILE SOCIALE DE SĂNĂTATE

1. Noţiunea şi trăsăturile

asigurărilor sociale de sănătate

21

Asigurările sociale de sănătate reprezintă principalul sistem de finanţare a ocrotirii sănătăţii populaţiei care asigură accesul la un pachet de servicii de bază pentru asiguraţi1.

Art. 34 din Constituţia României prevede: – dreptul la ocrotirea sănătăţii este garantat; – statul este obligat să ia măsuri pentru asigurarea igienei şi a

sănătăţii publice; – organizarea asistenţei medicale şi a sistemului de asigurări

sociale pentru boală, accidente, maternitate şi recuperare, controlul exercitării profesiilor medicale şi a activităţilor paramedicale, precum şi alte măsuri de protecţie a sănătăţii fizice şi mentale a persoanei se stabilesc potrivit legii.

Asigurările sociale de sănătate, ca instituţie a dreptului, reprezintă un ansamblu de norme juridice prin care se reglementează îngrijirea medicală a salariaţilor şi a altor categorii de persoane prin intermediul serviciilor medicale, medicamentelor şi materialelor sanitare.

Protecţia (ocrotirea) sănătăţii face parte integrantă din sistemul securităţii sociale, fiind o nouă formă de asigurări sociale de stat2.

Asigurările sociale de sănătate sunt obligatorii, protejează practic toată populaţia ţării şi anume atât salariaţii, cât şi pensionarii, şomerii, precum şi persoanele care lucrează pe bază de convenţii civile, dar şi persoanele care nu sunt salariate, dar au obligaţia să îşi asigure sănătatea. Datorită faptului că asigurările sociale de sănătate funcţionează în regim obligatoriu, consecinţa imediată este aceea că plata contribuţiei de asigurări sociale de sănătate este obligatorie, atât pentru persoanele fizice, cât şi pentru cele juridice, în cuantumurile şi la termenele prevăzute.

În afara asigurărilor sociale de sănătate menţionate, pot funcţiona şi alte forme de asigurări de sănătate în diferite situaţii speciale. Aceste asigurări nu sunt obligatorii (art. 208 alin. 4).

2. Principiile asigurărilor sociale de sănătate

1 A se vedea art. 1 alin. 1 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 28 aprilie 2006), modificată ulterior, inlusiv prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2007 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 659 din 26 septembrie 2007). 2 A se vedea în acest sens, Şerban Beligrădeanu, Ion Traian Ştefănescu, Dicţionar de drept al muncii, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 1997, p. 15.

22

Art. 208 alin. 3 din Legea nr. 95/2006 reglementează anumite principii pe baza cărora funcţionează sistemul asigurărilor sociale de sănătate şi anume:

a) alegerea liberă de către asiguraţi a casei de asigurări; b) solidaritate şi subsidiaritate în constituirea şi utilizarea

fondurilor; c) alegerea liberă de către asiguraţi a furnizorilor de servicii

medicale, de medicamente şi de dispozitive medicale; d) descentralizarea şi autonomia în conducere şi administrare; e) participarea obligatorie la plata contribuţiei de asigurări

sociale de sănătate pentru formarea Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate;

f) participarea persoanelor asigurate, a statului şi a angajatorilor la managementul Fondului;

g) acordarea unui pachet de servicii medicale de bază, în mod echitabil şi nediscriminatoriu, oricărui asigurat;

h) transparenţa activităţii sistemului de asigurări sociale de sănătate;

i) libera concurenţă între furnizorii care încheie contracte cu casele de asigurări de sănătate.

3. Asiguraţii sistemului

de asigurări sociale de sănătate

Asigurarea socială de sănătate poate fi: - obligatorie; - facultativă. Sunt asiguraţi, toţi cetăţenii români cu domiciliul în ţară, precum

şi cetăţenii străini şi apatrizii care au solicitat şi obţinut prelungirea dreptului de şedere temporară sau au domiciliul în România şi fac dovada plăţii contribuţiei la fond(art. 211 alin. 1).

Următoarele categorii de persoane beneficiază de asigurare, fără plata contribuţiei:

a) toţi copiii până la vârsta de 18 ani, tinerii de la 18 ani până la vârsta de 26 de ani, dacă sunt elevi, inclusiv absolvenţii de liceu, până la începerea anului universitar, dar nu mai mult de 3 luni, ucenici sau studenţi şi dacă nu realizează venituri din muncă;

23

b) tinerii cu vârsta de până la 26 de ani care provin din sistemul de protecţie a copilului şi nu realizează venituri din muncă sau nu sunt beneficiari de ajutor social acordat în temeiul Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările şi completările ulterioare; soţul, soţia şi părinţii fără venituri proprii, aflaţi în întreţinerea unei persoane asigurate;1

c) persoanele ale căror drepturi sunt stabilite prin Decretul-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, prin Ordonanţa Guvernului nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, prin Legea nr. 44/1994 privind veteranii de război, precum şi unele drepturi ale invalizilor şi văduvelor de război, prin Legea nr. 309/2002 privind recunoaşterea şi acordarea unor drepturi persoanelor care au efectuat stagiul militar în cadrul Direcţiei Generale a Serviciului Muncii în perioada 1950-1961, precum şi persoanele prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. b) din Legea recunoştinţei faţă de eroii martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din decembrie 1989 nr. 341/2004, dacă nu realizează alte venituri decât cele provenite din drepturile băneşti acordate de aceste legi, precum şi cele provenite din pensii;

d) persoanele cu handicap care nu realizează venituri din muncă, pensie sau alte surse, cu excepţia celor obţinute în baza Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 102/1999 privind protecţia specială şi încadrarea în muncă a persoanelor cu handicap;

e) bolnavii cu afecţiuni incluse în programele naţionale de sănătate stabilite de Ministerul Sănătăţii Publice, până la vindecarea respectivei afecţiuni, dacă nu realizează venituri din muncă, pensie sau din alte resurse;

f) femeile însărcinate şi lăuzele, dacă nu au nici un venit sau au venituri sub salariul de bază minim brut pe ţară (art. 213 alin. 1).

Sunt asigurate persoanele aflate în una dintre următoarele situaţii, pe durata acesteia, cu plata contribuţiei din alte surse:

a) satisfac serviciul militar în termen; b) se află în concediu pentru incapacitate temporară de muncă,

acordat în urma unui accident de muncă sau a unei boli profesionale;

1 Lit. b a fost modificată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernuluzi nr. 72/2006.

24

c) se află în concediu pentru creşterea copilului până la împlinirea vârstei de 2 ani şi în cazul copilului cu handicap, până la împlinirea de către copil a vârstei de 3 ani;

d) execută o pedeapsă privativă de libertate sau se află în arest preventiv;

e) persoanele care beneficiază de indemnizaţie de şomaj; f) sunt returnate sau expulzate ori sunt victime ale traficului de

persoane şi se află în timpul procedurilor necesare stabilirii identităţii; g) persoanele care fac parte dintr-o familie care are dreptul la

ajutor social, potrivit Legii nr. 416/2001; h) pensionarii, pentru veniturile din pensii până la limita supusă

impozitului pe venit; i) persoanele care se află în executarea măsurilor prevăzute la

art. 105, 113, 114 din Codul penal1; persoanele care se află în perioada de amânare sau întrerupere a executării pedepsei privative de libertate, dacă nu au venituri (art. 213 alin. 2).

Persoanele care au calitatea de asigurat fără plata contribuţiei vor primi un document justificativ special, carnet sau adeverinţă de asigurat fără plata contribuţiei eliberat de casa de asigurări de sănătate, care atestă această calitate în urma prezentării la casa de asigurări a documentelor care dovedesc că se încadrează în prevederile de mai sus. Acest document va fi vizat periodic, în urma prezentării, de către persoana interesată, la casa de asigurări, a documentelor care dovedesc menţinerea condiţiilor de încadrare în categoria asiguraţilor fără plata contribuţiei(art. 213 alin. 3).

Categoriile de persoane care nu sunt prevăzute mai sus au obligaţia să se asigure şi să plătească contribuţia la asigurările sociale de sănătate (art. 213 alin. 4).

Persoanele asigurate din statele cu care ţara noastră a încheiat documente internaţionale cu prevederi în domeniul sănătăţii beneficiază de servicii medicale şi alte prestaţii acordate pe teritoriul

1 Art. 105 prevede internarea într-un institut medical educativ: „Măsura internării într-un institut medical-educativ se ia faţă de minorul care, din cauza stării sale fizice sau psihice, are nevoie de un tratament medical şi de un regim special de educaţie.”

Art. 113 prevede Obligarea la tratament medical: „Dacă făptuitorul, din cauza unei boli ori a intoxicării cronice prin alcool, stupefiante sau alte asemenea substanţe, prezintă pericol pentru societate, poate fi obligat a se prezenta în mod regulat la tratament medical până la însănătoşire.

Când persoana faţă de care s-a luat această măsură nu se prezintă regulat la tratament, se poate dispune internarea medicală. Dacă persoana obligată la tratament este condamnată la pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau la pedeapsa închisorii, tratamentul se

efectuează şi în timpul executării pedepsei. Măsura obligării la tratament medical poate fi luată în mod provizoriu şi în cursul urmăririi penale sau al judecăţii.” Art. 114 prevede internarea medicală: „Când făptuitorul este bolnav mintal ori toxicoman şi se află într-o stare care prezintă

pericol pentru societate, se poate lua măsura internării într-un institut medical de specialitate, până la însănătoşire. Această măsură poate fi luată în mod provizoriu şi în cursul urmăririi penale sau al judecăţii.”

25

României, în condiţiile prevăzute de respectivele documente internaţionale.

Asigurarea socială de sănătate este facultativă pentru următoarele categorii de persoane:

a) membrii misiunilor diplomatice acreditate în România; b) cetăţenii străini şi apatrizii care se află temporar în ţară, fără

a solicita viză de lungă şedere; c) cetăţenii români cu domiciliul în străinătate care se află

temporar în ţară(art. 214). Obligaţia virării contribuţiei pentru asigurările sociale de

sănătate revine persoanei juridice sau fizice care angajează persoane pe bază de contract individual de muncă ori în baza unui statut special, precum şi persoanelor fizice.

Persoanele juridice sau fizice la care îşi desfăşoară activitatea asiguraţii sunt obligate să depună lunar la casele de asigurări alese în mod liber de asiguraţi declaraţii nominale privind obligaţiile ce le revin faţă de fond şi dovada plăţii contribuţiilor.

Prevederile de mai sus se aplică şi persoanelor care exercită profesii libere sau celor care sunt autorizate să desfăşoare activităţi independente(art. 215).

În cazul neachitării la termen a contribuţiilor datorate fondului de către persoanele fizice, altele decât cele pentru care colectarea veniturilor se face de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, prin casele de asigurări sau persoane fizice ori juridice specializate, procedează la aplicarea măsurilor de executare silită pentru încasarea sumelor cuvenite bugetului fondului şi a majorărilor de întârziere în condiţiile Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală(art. 216).

4. Drepturile şi obligaţiile asiguraţilor

Asiguraţii au următoarele drepturi: a) să aleagă furnizorul de servicii medicale, precum şi casa de

asigurări de sănătate la care se asigură; b) să fie înscrişi pe lista unui medic de familie pe care îl solicită,

suportând cheltuielile de transport dacă opţiunea este pentru un medic din altă localitate;

c) să îşi schimbe medicul de familie ales numai după expirarea a cel puţin 6 luni de la data înscrierii pe listele acestuia;

26

d) să beneficieze de servicii medicale, medicamente, materiale sanitare şi dispozitive medicale în mod nediscriminatoriu;

e) să efectueze controale profilactice; f) să beneficieze de servicii de asistenţă medicală preventivă şi

de promovare a sănătăţii, inclusiv pentru depistarea precoce a bolilor; g) să beneficieze de servicii medicale în ambulatorii şi în spitale

aflate în relaţie contractuală cu casele de asigurări de sănătate; h) să beneficieze de servicii medicale de urgenţă; i) să beneficieze de unele servicii de asistenţă stomatologică; j) să beneficieze de tratament fizioterapeutic şi de recuperare; k) să beneficieze de dispozitive medicale; l) să beneficieze de servicii de îngrijiri medicale la domiciliu; m) să li se garanteze confidenţialitatea privind datele, în special

în ceea ce priveşte diagnosticul şi tratamentul; n) să aibă dreptul la informaţie în cazul tratamentelor medicale; o) să beneficieze de concedii şi indemnizaţii de asigurări

sociale de sănătate (art. 218 alin. 2). Asiguraţii prevăzuţi în Legea nr. 80/1995 privind statutul

cadrelor militare1, şi în Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului2, beneficiază de asistenţă medicală gratuită, respectiv servicii medicale, medicamente şi dispozitive medicale, suportate din fond, în condiţiile contractului-cadru şi din bugetele ministerelor şi instituţiilor respective, în condiţiile plăţii contribuţiei de asigurări sociale de sănătate.

Personalităţile internaţionale cu statut de demnitar primesc asistenţă medicală de specialitate în unităţi sanitare nominalizate prin ordin al ministrului sănătăţii publice.

Tarifele serviciilor hoteliere pentru persoana care însoţeşte copilul internat în vârstă de până la 3 ani, precum şi pentru însoţitorul persoanei cu handicap grav internate se suportă de către casele de asigurări, dacă medicul consideră necesară prezenţa lor pentru o perioadă determinată(art. 221).

În sfârşit, fiecare asigurat are dreptul de a fi informat cel puţin o dată pe an, prin casele de asigurări, asupra serviciilor de care beneficiază, a nivelului de contribuţie şi a modalităţii de plată, precum şi asupra drepturilor şi obligaţiilor sale (art. 222).

1 Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 155 din 20 iulie 1995, modificată ulterior, inclusiv prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2007 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 444 din 29 iunie 2007). 2 Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 440 din 24 iunie 2002, modificată ulterior, inclusiv prin Legea nr. 24/2005 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 191 din 7 martie 2005).

27

Obligaţiile asiguraţilor sunt următoarele: a) să se înscrie pe lista unui medic de familie; b) să anunţe medicul de familie ori de câte ori apar modificări în

starea lor de sănătate; c) să se prezinte la controalele profilactice şi periodice; d) să anunţe în termen de 15 zile medicul de familie şi casa de

asigurări asupra modificărilor datelor de identitate sau a modificărilor referitoare la încadrarea lor într-o anumită categorie de asiguraţi;

e) să respecte cu stricteţe tratamentul şi indicaţiile medicului; f) să aibă o conduită civilizată faţă de personalul medico-

sanitar; g) să achite contribuţia datorată fondului şi suma reprezentând

coplata; h) să prezinte furnizorilor de servicii medicale documentele

justificative care atestă calitatea de asigurat(art. 219). Pe lângă drepturile şi obligaţiile menţionate, asiguraţii au

dreptul la un pachet de servicii de bază care cuprinde servicii medicale, servicii de îngrijire a sănătăţii, medicamente, materiale sanitare şi dispozitive medicale.

Persoanele care nu fac dovada calităţii de asigurat beneficiază de servicii medicale numai în cazul urgenţelor medico-chirurgicale şi al bolilor cu potenţial endemo-epidemic şi cele prevăzute în Programul naţional de imunizări, monitorizarea evoluţiei sarcinii şi a lăuzei, servicii de planificare familială, în cadrul unui pachet minimal de servicii medicale(art. 220).

5. Constituirea fondului naţional unic

de asigurări sociale de sănătate

Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate se formează din:

a) contribuţii ale persoanelor fizice şi juridice; b) subvenţii de la bugetul de stat; c) dobânzi, donaţii, sponsorizări, venituri obţinute din

exploatarea patrimoniului CNAS şi caselor de asigurări, precum şi alte venituri.

Cota de contribuţie pentru concedii şi indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate, destinată exclusiv finanţării cheltuielilor cu plata

28

acestor drepturi, este de 0,75%, aplicată la fondul de salarii sau, la drepturile reprezentând indemnizaţie de şomaj ori asupra veniturilor supuse impozitului pe venit, şi se achită la bugetul Fondului.

Persoana asigurată are obligaţia plăţii unei contribuţii băneşti lunare pentru asigurările de sănătate, cu excepţia persoanelor asigurate fără plata contribuţiei.

Contribuţia lunară a persoanei asigurate se stabileşte sub forma unei cote de 6,5%, care se aplică asupra:

a) veniturilor din salarii sau asimilate salariilor care se supun impozitului pe venit;

b) veniturilor impozabile realizate de persoane care desfăşoară activităţi independente care se supun impozitului pe venit; dacă acest venit este singurul asupra căruia se calculează contribuţia, aceasta nu poate fi mai mică decât cea calculată la un salariu de bază minim brut pe ţară, lunar;

c) veniturilor din agricultură supuse impozitului pe venit şi veniturilor din silvicultură, pentru persoanele fizice care nu au calitatea de angajator şi nu se încadrează la lit. b);

d) indemnizaţiilor de şomaj; e) veniturilor din cedarea folosinţei bunurilor, veniturilor din

dividende şi dobânzi, veniturilor din drepturi de proprietate intelectuală realizate în mod individual şi/sau într-o formă de asociere şi altor venituri care se supun impozitului pe venit numai în cazul în care nu realizează venituri de natura celor prevăzute la lit. a)-d), dar nu mai puţin de un salariu de bază minim brut pe ţară, lunar;

f) veniturilor realizate din pensii. În cazul persoanelor care realizează în acelaşi timp venituri de

natura celor prevăzute mai sus la lit. a)-d) şi f), contribuţia se calculează asupra tuturor acestor venituri.

În cazul persoanelor care realizează venituri de natura celor prevăzute lit. c) sub nivelul salariului de bază minim brut pe ţară şi care nu fac parte din familiile beneficiare de ajutor social, contribuţia lunară de 6,5% datorată se calculează asupra sumei reprezentând o treime din salariul de bază minim brut pe ţară.

Contribuţiile prevăzute mai sus se plătesc după cum urmează: a) lunar, pentru cele prevăzute la lit. a), d) şi f); b) trimestrial, pentru cele prevăzute la lit. b) şi la alin. (4); c) anual, pentru cele prevăzute la lit. c) şi e). Contribuţia de asigurări sociale de sănătate nu se datorează

asupra sumelor acordate în momentul disponibilizării, venitului lunar

29

de completare sau plăţilor compensatorii, potrivit actelor normative care reglementează aceste domenii, precum şi asupra indemnizaţiilor reglementate de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate.

Obligaţia virării contribuţiei de asigurări sociale de sănătate revine persoanei juridice sau fizice care plăteşte asiguraţilor veniturile prevăzute la lit. a), d) şi f), respectiv asiguraţilor pentru veniturile prevăzute la lit. b), c) şi e).

Termenul de prescripţie a plăţii contribuţiei de asigurări sociale de sănătate se stabileşte în acelaşi mod cu cel prevăzut pentru obligaţiile fiscale(art. 257).

Persoanele juridice sau fizice la care îşi desfăşoară activitatea asiguraţii au obligaţia să calculeze şi să vireze la fond o contribuţie de 7% asupra fondului de salarii, datorată pentru asigurarea sănătăţii personalului din unitatea respectivă.

Prin fond de salarii realizat, se înţelege totalitatea sumelor utilizate de o persoană fizică şi juridică pentru plata drepturilor salariale sau asimilate salariilor.

Nerespectarea prevederilor de mai sus duce la diminuarea pachetului de servicii de bază. Aceasta are loc după 3 luni de la ultima plată a contribuţiei.

Pentru perioada în care angajatorii suportă indemnizaţia pentru incapacitate temporară de muncă, aceştia au obligaţia de a plăti contribuţia de 7% raportată la fondul de salarii, pentru salariaţii aflaţi în această situaţie(art. 258).

Pentru beneficiarii indemnizaţiei de şomaj contribuţia se calculează şi se virează odată cu plata drepturilor băneşti asupra cărora se calculează de către cei care efectuează plata acestor drepturi.

Pentru pensionari contribuţia datorată de aceştia se aplică numai la veniturile din pensiile care depăşesc limita supusă impozitului pe venit, se calculează pentru diferenţa între cuantumul pensiei şi această limită şi se virează odată cu plata drepturilor băneşti asupra cărora se calculează de către cei care efectuează plata acestor drepturi.

Contribuţia pentru veniturile din pensii aflate sub limita sumei neimpozabile se suportă de bugetul de stat se datorează şi se calculează începând cu 1 ianuarie 2009.1

1 Art. 259 alin. 3 din Legea nr. 95/206 a fost modificat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2007.

30

Persoanele care nu sunt salariate, dar au obligaţia să îşi asigure sănătatea, sunt obligate să comunice direct casei de asigurări alese veniturile, pe baza contractului de asigurare, în vederea stabilirii şi achitării contribuţiei de 6,5%.

Pentru lucrătorii migranţi care îşi păstrează domiciliul sau reşedinţa în România, contribuţia lunară la fond se calculează prin aplicarea cotei de 6,5% la veniturile obţinute din contractele încheiate cu un angajator străin.

Pentru persoanele care se asigură facultativ, contribuţia lunară la fond se calculează prin aplicarea cotei de 13,5% la valoarea a două salarii de bază minime brute pe ţară, pentru un pachet de servicii stabilit prin contractul-cadru.

Persoanele care au obligaţia de a se asigura şi nu pot dovedi plata contribuţiei sunt obligate, pentru a obţine calitatea de asigurat:

a) să achite contribuţia legală lunară pe ultimele 6 luni, dacă nu au realizat venituri impozabile pe perioada termenelor de prescripţie privind obligaţiile fiscale, calculată la salariul minim brut pe ţară în vigoare la data plăţii, calculându-se majorări de întârziere;

b) să achite pe întreaga perioadă a termenelor de prescripţie privind obligaţiile fiscale contribuţia legală lunară calculată asupra veniturilor impozabile realizate, dacă au realizat venituri impozabile pe toată această perioadă;

c) să achite atât contribuţia legală lunară şi obligaţiile fiscale accesorii pentru perioada în care au realizat venituri impozabile, cât şi contribuţia legală lunară, precum şi majorările de întârziere sau, după caz, obligaţiile fiscale accesorii, pentru perioada în care nu au fost realizate venituri impozabile pe o perioadă mai mare de 6 luni. Se aplică situaţiilor în care în cadrul termenelor de prescripţie fiscală există atât perioade în care s-au realizat venituri impozabile, cât şi perioade în care nu s-au realizat astfel de venituri. În cazul în care perioada în care nu s-au realizat venituri impozabile este mai mică de 6 luni, se achită contribuţia legală lunară proporţional cu perioada respectivă, inclusiv majorările de întârziere şi obligaţiile fiscale accesorii, după caz.1

Termenele de prescripţie privind obligaţiile fiscale se calculează începând cu data primei solicitări de acordare a serviciilor medicale.2

1 Art. 259 alin. 7 din Legea nr. 95/206 a fost modificat prin Legea nr. 264/2007 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 503 din 27 iulie 2007). 2 Art. 259 alin. 8 din Legea nr. 95/206 a fost modificat prin Legea nr. 264/2007.

31

Persoanele care au obligaţia să se asigure, altele decât cele prevăzute mai sus şi care nu se încadrează în categoriile de persoane care beneficiază de asigurarea de sănătate fără plata contribuţiei, plătesc contribuţia lunară de asigurări sociale de sănătate calculată prin aplicarea cotei de 6,5% la salariul de bază minim brut pe ţară.

Contribuţia datorată pentru persoanele asigurate fără plata contribuţiei se suportă după cum urmează:

a) de către bugetul de stat, pentru persoanele prevăzute la art. 213 alin. (2) lit. a), c), d), f) şi i), iar pentru persoanele prevăzute la art. 213 alin. (2) lit. h) începând cu 1 ianuarie 2009;1

b) de către bugetul asigurărilor sociale de stat, pentru persoanele prevăzute la art. 213 alin. (2) lit. b);

c) de către bugetul asigurărilor de şomaj, pentru persoanele prevăzute la art. 213 alin. (2) lit. e);

d) de către bugetele locale, pentru persoanele prevăzute la art. 213 alin. (2) lit. g).

Contribuţiile pentru persoanele prevăzute la art. 213 alin. (2) lit. a), c), d), f) şi i) se stabilesc prin aplicarea cotei de 6,5% asupra sumei reprezentând valoarea a două salarii de bază minime brute pe ţară.

Contribuţiile pentru persoanele care se află în concediu pentru incapacitate temporară de muncă, acordat în urma unui accident de muncă sau a unei boli profesionale şi persoanele care beneficiază de indemnizaţie de şomaj, se stabilesc prin aplicarea cotei de 6,5% asupra indemnizaţiei pentru incapacitate de muncă datorată unui accident de muncă sau unei boli profesionale, respectiv asupra indemnizaţiei de şomaj.

1 Art. 260 alin. 1 lit. a a fost modificat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2007. Art. 213 alin. 2: a) satisfac serviciul militar în termen; b) se află în concediu pentru incapacitate temporară de muncă, acordat în urma unui accident de muncă sau a unei boli profesionale; c) se află în concediu pentru creşterea copilului până la împlinirea vârstei de 2 ani şi în cazul copilului cu handicap, până la împlinirea de către copil a vârstei de 3 ani; d) execută o pedeapsă privativă de libertate sau se află în arest preventiv; e) persoanele care beneficiază de indemnizaţie de şomaj; f) sunt returnate sau expulzate ori sunt victime ale traficului de persoane şi se află în timpul procedurilor necesare stabilirii identităţii; g) persoanele care fac parte dintr-o familie care are dreptul la ajutor social, potrivit Legii nr. 416/2001, cu modificările şi completările ulterioare; h) pensionarii, pentru veniturile din pensii până la limita supusă impozitului pe venit; i) persoanele care se află în executarea măsurilor prevăzute la art. 105, 113, 114 din Codul penal; persoanele care se află în perioada de amânare sau întrerupere a executării pedepsei privative de libertate, dacă nu au venituri.

32

Contribuţiile pentru persoanele care fac parte dintr-o familie care are dreptul la ajutor social, se stabilesc prin aplicarea cotei de 6,5% asupra ajutorului social acordat, pentru asigurarea venitului minim garantat(art. 260).

Angajatorii şi asiguraţii care au obligaţia plăţii contribuţiei în condiţiile prezentei legi şi care nu o respectă datorează pentru perioada de întârziere majorări de întârziere.

CNAS aprobă norme privind desfăşurarea activităţii de executare silită a creanţelor datorate fondului de către persoanele fizice, altele decât cele pentru care colectarea veniturilor se face de ANAF.

Persoanele asigurate şi persoanele fizice şi juridice la care îşi desfăşoară activitatea asiguraţii au obligaţia de a pune la dispoziţia organelor de control ale ANAF sau ale caselor de asigurări, documentele justificative şi actele de evidenţă necesare în vederea stabilirii obligaţiilor la fond (art. 261).

6. Răspunderi şi sancţiuni

Încălcarea prevederilor legii atrage răspunderea materială, civilă, contravenţională sau penală(art. 301).

A. Infracţiuni Fapta persoanei care dispune utilizarea în alte scopuri sau

nevirarea la fond a contribuţiei reţinute de la asiguraţi constituie infracţiunea de deturnare de fonduri (art. 303).

Completarea declaraţiei nominale privind obligaţiile ce le revin faţă de fond, cu date nereale, având ca efect denaturarea evidenţelor privind asiguraţii, stadiul de cotizare sau contribuţiile faţă de fond, constituie infracţiunea de fals intelectual (art. 304).

B. Contravenţii Constituie contravenţii următoarele fapte: a) nedepunerea la termen a declaraţiei; b) nevirarea contribuţiei datorate de către persoanele fizice şi

juridice angajatoare; c) refuzul de a pune la dispoziţia organelor de control ale ANAF

şi ale caselor de asigurări a documentelor justificative şi a actelor de evidenţă necesare în vederea stabilirii obligaţiilor la fond;

33

d) refuzul de a pune la dispoziţie organelor de control ale caselor de asigurări documentele justificative şi actele de evidenţă financiar-contabilă privind sumele decontate din fond(art. 305).

Contravenţiile prevăzute la art. 305 se sancţionează după cum urmează:

a) cele prevăzute la lit. a) şi c), cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei;

b) cele prevăzute la lit. b) şi d), cu amendă de la 30.000 lei la 50.000 lei(art. 306).

Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor se fac de către organele de control ale ANAF şi ale caselor de asigurări.

Amenzile contravenţionale aplicate constituie venituri la bugetul de stat(art. 307).

Prevederile de mai sus se completează cu dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor(art. 308).

Contravenientul poate achita, pe loc sau în termen de cel mult 48 de ore de la data încheierii procesului-verbal ori, de la data comunicării acestuia, jumătate din minimul amenzii, agentul constatator făcând menţiune despre această posibilitate în procesul-verbal.

Dispoziţiile Legii nr. 95/2006 referitoare la obligaţiile faţă de fond se completează cu prevederile Legii nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale(art. 309).

7. Asigurările voluntare de sănătate

Asigurările voluntare de sănătate sunt reglementate prin Legea nr. 95/2006, în Titlul nr. X.

Asigurările voluntare de sănătate reprezintă un sistem facultativ prin care un asigurător1 constituie, pe principiul mutualităţii, un fond de asigurare, prin contribuţia unui număr de asiguraţi2 expuşi la

1 Asigurător este persoana juridică sau filiala autorizată în condiţiile Legii privind activitatea de asigurare şi supravegherea asigurărilor, să exercite activităţi de asigurare, să practice clasele de asigurări de sănătate din categoria asigurărilor de viaţă şi/sau generale şi care îşi asumă răspunderea de a acoperi cheltuielile cu serviciile medicale prevăzute în contractul de asigurare voluntară de sănătate, precum şi sucursala unei societăţi de asigurare sau a unei societăţi mutuale, dintr-un stat membru al Uniunii Europene sau aparţinând Spaţiului Economic European, care a primit o autorizaţie de la autoritatea competentă a statului membru de origine în acest sens (art. 339 lit. b).

nr. 32/2000

2 Asigurat este persoana care are un contract de asigurare încheiat cu asigurătorul şi faţă de care asigurătorul are obligaţia ca la producerea riscului asigurat să acorde indemnizaţia sau suma asigurată conform prevederilor contractului de asigurare voluntară de sănătate (art. 339 lit. a).

34

producerea riscului de îmbolnăvire, şi îi indemnizează, în conformitate cu clauzele stipulate în contractul de asigurare, pe cei care suferă un prejudiciu, din fondul alcătuit din primele încasate, precum şi din celelalte venituri rezultate ca urmare a activităţii desfăşurate de asigurător şi fac parte din gama asigurărilor facultative conform Legii nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurările în România.

Asiguraţii pot primi indemnizaţii atât pentru acea parte a cheltuielilor cu serviciile medicale care excedează pachetului de servicii medicale de bază1 acoperite de sistemul de asigurări sociale de sănătate, cât şi pentru coplăţi2, dacă acest lucru este prevăzut în contractul de asigurare voluntară de sănătate.

Nu fac obiectul prezentei legi asigurările pentru boli profesionale şi accidente de muncă şi serviciile medicale furnizate sub formă de abonament3(art. 340).

Asigurările voluntare de sănătate pot fi, asigurări de tip complementar şi suplimentar.

Asigurările de tip complementar suportă total sau parţial plata serviciilor neacoperite parţial din pachetul de servicii medicale de bază, coplăţi.

Asigurările de tip suplimentar suportă total sau parţial plata pentru orice tip de servicii necuprinse în pachetul de servicii medicale de bază, opţiunea pentru un anumit personal medical, solicitarea unei a doua opinii medicale, condiţii hoteliere superioare, alte servicii medicale specificate în poliţa de asigurare(art. 341).

Sunt eligibile pentru serviciile oferite de sistemul de asigurări voluntare de sănătate orice persoane, cetăţeni români, cetăţeni străini sau apatrizi care au dreptul la pachetul de servicii medicale de bază în temeiul asigurărilor sociale de sănătate(art. 342).

Angajatorii, persoane fizice sau juridice, pot să încheie contracte de asigurare voluntară pentru angajaţii lor, individual sau în grup, acordate ca beneficii adiţionale la drepturile salariale ale acestora, în scopul atragerii şi stabilizării personalului angajat.

1 Pachet de servicii medicale de bază sunt acele servicii şi produse destinate prevenirii, diagnosticării, tratamentului, corectării şi recuperării diferitelor afecţiuni, la care asiguraţii au acces în totalitate, parţial sau cu anumite limitări în volum ori în suma acoperită (art. 339 lit. f).2 Coplata pentru asigurări voluntare de sănătate de tip complementar diferenţa între tariful decontat de casa de asigurări de sănătate din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate şi tariful maximal stabilit de Ministerul Sănătăţii Publice, ca autoritate naţională în politica de preţuri a serviciilor medicale, medicamentelor şi dispozitivelor medicale (art. 339 lit. c).3 Servicii medicale furnizate sub formă de abonament sunt acele servicii medicale preplătite pe care furnizorii le oferă în mod direct abonaţilor şi nu prin intermediul asigurătorilor, în afara serviciilor din pachetul de servicii medicale de bază din sistemul de asigurări sociale de sănătate (art. 339 lit. i).

35

8. Concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate

Drepturile de asigurări sociale, sunt reglementate de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 148/2005 privind susţinerea familiei în vederea creşterii copilului1 şi Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate2, care prevăd că asiguraţii au dreptul la:

a) concediu şi indemnizaţie pentru incapacitate temporară de muncă, cauzată de boli obişnuite sau de accidente în afara muncii, boli profesionale şi accidente de muncă;

b) prestaţii pentru prevenirea îmbolnăvirilor şi recuperarea capacităţii de muncă;

c) concediu şi indemnizaţie pentru maternitate; d) concediu şi indemnizaţie pentru creşterea copilului; e) concediu şi indemnizaţie pentru îngrijirea copilului bolnav; f) ajutor de deces.

Conform art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005, asiguraţii, au dreptul, pe perioada în care au domiciliul sau reşedinţa pe teritoriul României, la concedii medicale şi indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate, dacă:

- desfăşoară activităţi pe bază de contract individual de muncă sau în baza raportului de serviciu;

- desfăşoară activităţi în funcţii elective sau sunt numite în cadrul autorităţii executive, legislative ori judecătoreşti, pe durata mandatului, precum şi membrii cooperatori dintr-o organizaţie a cooperaţiei meşteşugăreşti, ale căror drepturi şi obligaţii sunt asimilate, cu ale persoanelor de mai sus;

- beneficiază de drepturi băneşti lunare ce se suportă din bugetul asigurărilor pentru şomaj.

De aceleaşi drepturi beneficiază şi persoanele care nu se află în una dintre situaţiile de mai sus, dar sunt:

- asociaţi, comanditari sau acţionari; - administratori sau manageri care au încheiat contract de

administrare ori de management;

1 Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1008 din 14 noiembrie 2005, modificată ulterior, inclusiv prin Legea nr. 7/2007 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 33 din 17 ianuarie 2007). 2 Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1074 din 29 noiembrie 2005, modificată ulterior, inclusiv prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 91/2006 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 958 din 28 noiembrie 2006).

36

- membri ai asociaţiei familiale; - autorizate să desfăşoare activităţi independente; - persoane care încheie un contract de asigurări sociale

pentru concedii şi indemnizaţii pentru maternitate şi concedii şi indemnizaţii pentru îngrijirea copilului bolnav, în condiţiile în care au început stagiul de cotizare până la data de 1 ianuarie 2006.1

Aceştia, dacă au calitatea de pensionari, nu sunt asigurate conform Ordonanţei de urgenţă, a Guvernului nr. 158/2005 cu excepţia pensionarilor de invaliditate gradul III şi a pensionarilor nevăzători.

Începând cu data de 1 ianuarie 2006, cota de contribuţie pentru concedii şi indemnizaţii, destinată exclusiv finanţării cheltuielilor cu plata drepturilor prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă, este de 0,75%, aplicată la fondul de salarii sau, la drepturile reprezentând indemnizaţie de şomaj ori asupra veniturilor supuse impozitului pe venit, şi se achită la bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate.

Persoanele juridice sau fizice au obligaţia să calculeze şi să vireze casei de asigurări de sănătate cota de contribuţie pentru concedii şi indemnizaţii; acestea au obligaţia să anunţe lunar casei de asigurări de sănătate schimbările de natură să modifice elementele de calcul pentru plata contribuţiei.

Stagiul minim de cotizare pentru acordarea drepturilor este o lună realizată în ultimele 12 luni anterioare lunii pentru care se acordă concediul medical. El se constituie din însumarea perioadelor:

- pentru care s-a achitat contribuţia pentru concedii şi indemnizaţii de către angajator sau de către asigurat respectiv de către fondul de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale sau bugetul asigurărilor pentru şomaj2;

- pentru care plata contribuţiei de asigurări sociale de sănătate se suportă din alte surse;

- pentru care, până la data intrării în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005, plata contribuţiei de asigurări sociale de sănătate s-a făcut din alte surse.

Se asimilează stagiului de cotizare perioadele în care asiguratul beneficiază de concediile şi indemnizaţiile prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005. 1 Art. 1 alin. 2 lit. e a fost introdusă prin Legea nr. 399/2006 (Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 901 din 6 noiembrie 2006). 2 Text modificat prin Legea nr. 399/2006.

37

Se mai asimilează stagiului de cotizare şi perioadele în care asiguratul:

- a beneficiat de pensie de invaliditate; - a urmat cursurile de zi ale învăţământului universitar, pe

durata normală a studiilor respective, cu condiţia absolvirii acestora. Aceste perioade se asimilează stagiului de cotizare numai

dacă în aceste perioade asiguratul nu a realizat stagii de cotizare în înţelesul prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă.

Asiguraţii au dreptul la concediu şi indemnizaţie pentru incapacitate temporară de muncă, fără condiţii de stagiu de cotizare, în cazul urgenţelor medico-chirurgicale, tuberculozei, bolilor infectocontagioase din grupa A, neoplaziilor şi SIDA. Lista cuprinzând urgenţele medico-chirurgicale, precum şi bolile infectocontagioase din grupa A este stabilită prin hotărâre a Guvernului.

Baza de calcul a indemnizaţiilor se determină ca medie a veniturilor lunare din ultimele 6 luni din cele 12 luni din care se constituie stagiul de cotizare, până la limita a 12 salarii minime brute pe ţară lunar, pe baza cărora se calculează contribuţia pentru concedii şi indemnizaţii.1

În cazul în care stagiul de cotizare este mai mic de 6 luni, baza de calcul a indemnizaţiilor o constituie media veniturilor lunare la care s-a calculat contribuţia pentru concedii şi indemnizaţii, din lunile respective sau, venitul lunar din prima lună de activitate pentru care s-a stabilit să se plătească contribuţia.

Din duratele de acordare a concediilor medicale, exprimate în zile calendaristice, se plătesc zilele lucrătoare.

La stabilirea numărului de zile ce urmează a fi plătite se au în vedere prevederile legale cu privire la zilele de sărbătoare declarate nelucrătoare, precum şi cele referitoare la stabilirea programului de lucru, prevăzute prin contractele colective de muncă.

Asiguraţii beneficiază de concedii şi de indemnizaţii, în baza certificatului medical eliberat de medicul curant, acesta fiind orice medic aflat în relaţie contractuală cu casele de asigurări de sănătate, şi orice alt medic cu autorizaţie de liberă practică valabilă şi care încheie o convenţie în acest sens cu casele de asigurări de sănătate, în condiţiile Contractului-cadru privind condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate.

1 Text modificat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 91/2006.

38

9. Indemnizaţia pentru

incapacitate temporară de muncă

Indemnizaţia pentru incapacitate temporară de muncă se suportă:

- de către angajator, din prima zi până în a 5-a zi de incapacitate temporară de muncă;1

- din bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, începând cu:

a) ziua următoare celor suportate de angajator, şi până la data încetării incapacităţii temporare de muncă a asiguratului sau a pensionării acestuia;

b) prima zi de incapacitate temporară de muncă, în cazul persoanelor asigurate care beneficiază de drepturi băneşti lunare ce se suportă din bugetul asigurărilor pentru şomaj, asociaţi, comanditari sau acţionari, administratori sau manageri care au încheiat contract de administrare ori de management, membri ai asociaţiei familiale, autorizate să desfăşoare activităţi independente.

Durata de acordare a concediului şi a indemnizaţiei pentru incapacitate temporară de muncă, este de cel mult 183 de zile în interval de un an, socotit din prima zi de îmbolnăvire.2

Începând cu a 91-a zi concediul se poate prelungi până la 183 de zile, cu avizul medicului expert al asigurărilor sociale. 3

Durata de acordare a concediului şi a indemnizaţiei pentru incapacitate temporară de muncă este mai mare în cazul unor boli speciale şi se diferenţiază după cum urmează:

- un an, în intervalul ultimilor 2 ani, pentru tuberculoză pulmonară şi unele boli cardiovasculare, stabilite de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, denumită în continuare CNAS, cu acordul Ministerului Sănătăţii;

- un an, cu drept de prelungire până la un an şi 6 luni de către medicul expert al asigurărilor sociale, în intervalul ultimilor 2 ani, pentru tuberculoză meningeală, peritoneală şi urogenitală, inclusiv a glandelor suprarenale, pentru SIDA şi neoplazii, în funcţie de stadiul bolii;

1 Text modificat prin Legea nr. 399/2006. 2 Text modificat prin Legea nr. 399/2006. 3 Text modificat prin Legea nr. 399/2006.

39

- un an şi 6 luni, în intervalul ultimilor 2 ani, pentru tuberculoză pulmonară operată şi osteoarticulară;

- 6 luni, cu posibilitatea de prelungire până la maximum un an, în intervalul ultimilor 2 ani, pentru alte forme de tuberculoză extrapulmonară, cu avizul medicului expert al asigurărilor sociale.

Medicul primar sau, medicul specialist în afecţiunea principal invalidantă poate propune pensionarea de invaliditate dacă bolnavul nu a fost recuperat la expirarea duratelor de acordare a indemnizaţiei pentru incapacitate temporară de muncă.

În situaţii temeinic motivate de posibilitatea recuperării, medicul poate propune prelungirea concediului medical peste 183 de zile, în scopul evitării pensionării de invaliditate şi menţinerii asiguratului în activitate.

Medicul expert al asigurărilor sociale decide prelungirea concediului medical pentru continuarea programului recuperator, reducerea programului de lucru, reluarea activităţii în raport de pregătirea profesională şi de aptitudini ori pensionarea de invaliditate.

Prelungirea concediului medical peste 183 de zile se face pentru cel mult 90 de zile, în raport cu evoluţia cazului şi cu rezultatele acţiunilor de recuperare (art. 14 alin. 4).

În cazul în care medicul expert al asigurărilor sociale a emis avizul de pensionare de invaliditate, plata indemnizaţiei pentru incapacitate temporară de muncă se face până la sfârşitul lunii următoare celei în care s-a emis avizul, fără a se depăşi durata maximă de acordare a concediului.

Asiguraţii a căror incapacitate temporară de muncă a survenit în timpul concediului de odihnă sau al concediului fără plată beneficiază de indemnizaţie pentru incapacitate temporară de muncă, concediul de odihnă sau fără plată fiind întrerupt, urmând ca zilele neefectuate să fie reprogramate.

Beneficiază de indemnizaţii pentru incapacitate temporară de muncă, în aceleaşi condiţii ca şi ceilalţi asiguraţi, pensionarii, precum şi pensionarii de invaliditate gradul III sau, pensionarii nevăzători, membri ai asociaţiei familiale sau autorizaţi să desfăşoare activităţi independente.

Cuantumul brut lunar al indemnizaţiei pentru incapacitate temporară de muncă se determină prin aplicarea procentului de 75% asupra bazei de calcul.

Cuantumul brut lunar al indemnizaţiei pentru incapacitate temporară de muncă, determinată de tuberculoză, SIDA, neoplazii,

40

precum şi de o boală infectocontagioasă din grupa A şi de urgenţe medico-chirurgicale, este de 100% din baza de calcul.

10. Concedii şi indemnizaţii pentru prevenirea îmbolnăvirilor

şi recuperarea capacităţii de muncă

În scopul prevenirii îmbolnăvirilor şi recuperării capacităţii de muncă, asiguraţii pot beneficia de:

- indemnizaţie pentru reducerea timpului de muncă; - concediu şi indemnizaţie pentru carantină; - tratament balnear, în conformitate cu programul individual de

recuperare. Indemnizaţia pentru reducerea timpului de muncă cu o pătrime

din durata normală se acordă asiguraţilor care, din motive de sănătate, nu mai pot realiza durata normală de muncă.

Indemnizaţia se acordă, la propunerea medicului curant, cu avizul medicului expert al asigurărilor sociale, pentru cel mult 90 de zile în ultimele 12 luni anterioare primei zile de concediu, în una sau mai multe etape.

Cuantumul brut lunar al indemnizaţiei pentru reducerea timpului de muncă este egal cu diferenţa dintre baza de calcul şi venitul salarial brut realizat de asigurat prin reducerea timpului normal de muncă, fără a depăşi 25% din baza de calcul.

Concediul şi indemnizaţia pentru carantină se acordă asiguraţilor cărora li se interzice continuarea activităţii din cauza unei boli contagioase, pe durata stabilită prin certificatul eliberat de direcţia de sănătate publică.

Cuantumul brut lunar al indemnizaţiei pentru carantină reprezintă 75% din baza de calcul.

Asiguraţii aflaţi în incapacitate temporară de muncă pe o perioadă mai mare de 90 de zile consecutive beneficiază de tratament balnear şi de recuperare a capacităţii de muncă, pe baza prescripţiilor medicale, cu sau fără contribuţie personală, în condiţiile prevăzute în Contractul-cadru privind condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate.

Tratamentul balnear şi de recuperare a capacităţii de muncă se desfăşoară în conformitate cu prevederile programului individual de

41

recuperare întocmit de medicul curant, cu avizul obligatoriu al medicului expert al asigurărilor sociale, în funcţie de natura, stadiul şi prognosticul bolii, structurat pe etape.

În funcţie de tipul afecţiunii şi de natura tratamentului, durata tratamentului balnear este de 15-21 de zile şi se stabileşte odată cu avizul obligatoriu al medicului expert.

Programul individual de recuperare este obligatoriu şi se realizează în unităţi sanitare specializate aflate în relaţie contractuală cu casele de asigurări de sănătate.

După fiecare etapă prevăzută în programul individual de recuperare asiguraţii sunt supuşi reexaminării medicale. În funcţie de rezultatele acesteia medicul expert actualizează programul individual de recuperare, recomandă reluarea activităţii profesionale sau propune pensionarea de invaliditate.

Plata indemnizaţiilor nu se cuvine pe perioadele în care asiguratul, din motive imputabile lui, nu îşi îndeplineşte obligaţia de a urma şi de a respecta programul individual de recuperare.

11. Concediul şi indemnizaţia de maternitate

Aşa cum prevede art. 23 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005, asiguratele au dreptul la concedii pentru sarcină şi lăuzie, pe o perioadă de 126 de zile calendaristice, perioadă în care beneficiază de indemnizaţie de maternitate.

De aceleaşi drepturi beneficiază şi femeile care din motive neimputabile lor, nu mai au calitatea de asigurat, dacă nasc în termen de 9 luni de la data pierderii acestei calităţii. Faptul că pierderea calităţii de asigurat nu s-a produs din motive imputabile persoanei în cauză se dovedeşte cu acte oficiale eliberate de către angajatori sau asimilaţii acestora.

În această situaţie, baza de calcul a indemnizaţiei de maternitate se constituie din media veniturilor lunare pe baza cărora s-a calculat contribuţia pentru concedii şi indemnizaţii, din ultimele 6 luni anterioare datei pierderii calităţii de asigurat.

Concediul pentru sarcină se acordă pe o perioadă de 63 de zile înainte de naştere, iar concediul pentru lăuzie pe o perioadă de 63 de zile după naştere.

Concediile pentru sarcină şi lăuzie se pot compensa între ele, în funcţie de recomandarea medicului şi de opţiunea persoanei

42

beneficiare, în aşa fel încât durata minimă obligatorie a concediului de lăuzie să fie de 42 de zile calendaristice.

Persoanele cu handicap asigurate beneficiază, la cerere, de concediu pentru sarcină, începând cu luna a 6-a de sarcină.

În situaţia copilului născut mort sau dacă acesta moare în perioada concediului de lăuzie, indemnizaţia de maternitate se acordă pe toată durata acestuia.

Cuantumul brut lunar al indemnizaţiei de maternitate este de 85% din baza de calcul.

12. Concediul şi indemnizaţia pentru creşterea copilului

Conform art. 1 din Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 148/20051, începând cu data de 1 ianuarie 2006, persoanele care, în ultimul an anterior datei naşterii copilului, au realizat timp de 12 luni venituri profesionale supuse impozitului pe venit beneficiază de concediu pentru creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani sau, în cazul copilului cu handicap, de până la 3 ani, precum şi de o indemnizaţie lunară în cuantum de 800 lei. Începând cu data de 1 ianuarie 2007, cuantumul indemnizaţiei este de 600 lei.

Prin venituri profesionale supuse impozitului pe venit se înţelege: venituri din salarii, venituri din activităţi independente, venituri din activităţi agricole.

În calculul celor 12 luni se includ şi perioadele în care persoanele s-au aflat în una sau mai multe dintre următoarele situaţii:

- şi-au însoţit şoţul/soţia trimis/trimisă în misiune permanentă în străinătate;

- au beneficiat de indemnizaţie de şomaj; - au beneficiat de concedii şi indemnizaţii de asigurări sociale

de sănătate; - au realizat perioade asimilate stagiului de cotizare în sistemul

public de pensii; - au realizat perioade de stagiu de cotizare în sistemul public de

pensii în condiţiile prevăzute de actele normative cu caracter special care reglementează concedierile colective;

1 Privind susţinerea familiei în vederea creşterii copiilor (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1008 din 14 noiembrie 2005), modificată ulterior, inclusiv prin Legea nr. 7/2007 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 33 din 17 ianuarie 2007).

43

- au realizat în sistemul public de pensii, anterior datei intrării în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 148/2005, perioade de stagiu de cotizare pe bază de contract de asigurare socială;

- au beneficiat de indemnizaţia lunară pentru creşterea copilului până la vârsta de 2 ani, respectiv până la vârsta de 3 ani în cazul copilului cu handicap;

- au beneficiat de pensii de invaliditate; - au beneficiat de concediu fără plată pentru a participa la

cursuri de formare şi perfecţionare profesională din iniţiativa angajatorului sau la care acesta şi-a dat acordul;

- au lucrat cu contract individual de muncă în străinătate, pe baza acordurilor guvernamentale bilaterale încheiate de România cu alte state;

- se află în perioada de întrerupere temporară a activităţii, din iniţiativa angajatorului, fără încetarea raportului de muncă, pentru motive economice, tehnologice, structurale sau similare;

- se află în perioada de 60 de zile de la absolvirea cursurilor de zi ale învăţământului universitar, organizat potrivit legii, cu examen de licenţă sau de diplomă, în vederea angajării ori, trecerii în şomaj, potrivit legii.1

În perioadele în care beneficiarii acestor drepturi realizează venituri profesionale supuse impozitului pe venit, se acordă un stimulent în cuantum lunar de 300 lei, situaţie în care plata indemnizaţiei de 800 lei se suspendă.

Începând cu data de 1 ianuarie 2007, cuantumul stimulentului lunar este de 100 lei.

Conform art. 4 din acest act normativ, începând cu data de 1 ianuarie 2007, cuantumul alocaţiei de stat pentru copii, este următorul:

- 200 lei lunar, în situaţia copiilor în vârstă de până la 2 ani, respectiv 3 ani în cazul copiilor cu handicap;

- 24 în situaţia copiilor în vârstă de peste 2 ani, respectiv 3 ani în cazul copiilor cu handicap2.

Indemnizaţia sau stimulentul, se cumulează cu alocaţia de stat pentru copii.

1 Articol modificat prin Legea nr. 7/2007. 2 Aşa cum prevede art. 3 din Legea nr. 61/1993 privind alocaţiile de stat pentru copii (republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 145 din 28 februarie 2007). A se vedea şi Hotărârea Guvernului nr. 57/2007 privind stabilirea cuantumului lunar al alocaţiei de stat pentru copii (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 64 din 26 ianuarie 2006).

44

De indemnizaţie şi stimulent beneficiază, una dintre persoanele care a adoptat copilul, căreia i s-a încredinţat copilul în vederea adopţiei sau care are copilul în plasament ori în plasament în regim de urgenţă, cu excepţia asistentului maternal profesionist, precum şi persoana care a fost numită tutore.

Acordarea drepturilor, se face ţinându-se seama de 12 luni anterioare datei de la care, s-a aprobat adopţia, a fost făcută încredinţarea, s-a instituit plasamentul sau tutela.1

Concediul, drepturile şi indemnizaţia lunară se cuvin pentru fiecare dintre primele 3 naşteri sau, pentru primii 3 copii.

Cei care îndeplinesc condiţiile au dreptul la concediu fără plata indemnizaţiei pentru creşterea copilului după primele 3 naşteri sau, după caz, după primii 3 copii.

Durata concediului este de 3 luni şi se acordă integral, o singură dată, în perioada până la împlinirea de către copil a vârstei de 2 ani, respectiv a vârstei de 3 ani în cazul copilului cu handicap.

Cererea pentru acordarea acestui concediu se depune şi se înregistrează la angajator, pe baza livretului de familie sau a certificatului de naştere al copilului.

Drepturile se acordă în situaţia în care solicitantul îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii:

- este cetăţean român, cetăţean străin sau apatrid; - are domiciliul sau reşedinţa pe teritoriul României; - locuieşte împreună cu copilul/copiii pentru care solicită

drepturile şi se ocupă de creşterea şi îngrijirea acestuia/acestora. Drepturile reprezentând indemnizaţie, stimulent sau alocaţie de

stat pentru copii, se acordă, la cerere, în baza următoarelor documente:

- actul de identitate al solicitantului; - certificatul de naştere al copilului şi, livretul de familie; - certificatul de persoană cu handicap al copilului, după caz; - adeverinţă eliberată de autorităţile competente sau de către

angajator, din care să rezulte calitatea de asigurat; - adeverinţă eliberată de plătitorul indemnizaţiei de maternitate

sau, alte dovezi, din care să reiasă ultima zi de concediu de maternitate;

1 Art. 5 a fost modificat prin Legea nr. 7/2006.

45

- declaraţie pe propria răspundere din care să reiasă că solicitantul nu beneficiază în acelaşi timp de indemnizaţie de maternitate;

- declaraţie pe propria răspundere din care să rezulte că celălalt părinte natural sau, o altă persoană care a adoptat copilul, cărora li s-a încredinţat copilul în vederea adopţiei sau care au copilul în plasament ori în plasament în regim de urgenţă, precum şi persoana care a fost numită tutore, nu beneficiază de drepturile prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 148/2005;

- declaraţie pe propria răspundere din care să rezulte că solicitantul se ocupă de creşterea şi îngrijirea copilului şi că acesta nu este încredinţat sau dat în plasament nici unui organism privat autorizat sau serviciu public autorizat ori unei persoane fizice;

- dovada eliberată de autorităţile competente, de angajatori sau, declaraţie pe propria răspundere, din care să rezulte că solicitantul se află în concediu pentru creşterea copilului - pentru acordarea drepturilor;

- dovada eliberată de autorităţile competente sau, declaraţie pe propria răspundere, din care să rezulte că solicitantul realizează venituri profesionale supuse impozitului pe venit, pentru acordarea drepturilor;

- dovada eliberată de autorităţile competente sau de către angajator, din care să rezulte că se încadrează în situaţiile legale pentru a beneficia de concediu şi indemnizaţia pentru creşterea copilului.

- dovada eliberată de autorităţile competente pentru realizarea veniturilor din activităţi independente sau, după caz, din activităţi agricole şi a plăţii impozitului pentru acestea;

- alte acte necesare stabilirii dreptului, prevăzute în normele metodologice.

Concediul pentru creşterea copilului se acordă, la cerere, de către persoanele juridice sau fizice, denumite angajatori, la care îşi desfăşoară activitatea persoanele.

Cererile pentru acordarea drepturilor reprezentând indemnizaţie, stimulent sau alocaţie de stat pentru copii, şi documentele din care rezultă îndeplinirea condiţiilor legale de acordare a acestora se depun, la primăria comunei, oraşului, municipiului, respectiv sectoarelor municipiului Bucureşti, pe raza căreia/căruia solicitantul îşi are domiciliul sau reşedinţa.

46

Până la data de 10 a fiecărei luni, primăriile au obligaţia de a transmite pe bază de borderou cererile înregistrate în luna anterioară, însoţite de documentele justificative, la direcţiile judeţene de muncă, solidaritate socială şi familie, respectiv la direcţia de muncă, solidaritate socială şi familie a municipiului Bucureşti, denumite în continuare direcţii teritoriale.

Cererile se soluţionează în termen de 15 zile lucrătoare de la data înregistrării la direcţia teritorială, prin decizie de admitere sau, de respingere, emisă de directorul executiv.

Decizia se comunică solicitantului în termen de 5 zile lucrătoare de la data emiterii.

Drepturile reprezentând indemnizaţie şi stimulent, se cuvin şi se plătesc după cum urmează:

- începând cu ziua următoare celei în care încetează, conform legii, concediul de maternitate, dacă cererea este depusă în termen de 60 de zile lucrătoare de la acea dată;1

- începând cu data naşterii copilului, dacă cererea este depusă în termen de 60 de zile lucrătoare de la acea dată, în cazul persoanelor care nu îndeplinesc condiţiile, pentru acordarea concediului de maternitate şi a indemnizaţiei aferente;

- începând cu data adopţiei, a instituirii tutelei, plasamentului sau încredinţării, dacă cererea este depusă în termen de 60 de zile lucrătoare de la data la care s-au aprobat ori, s-au instituit măsurile de protecţie a copilului;

- de la data depunerii cererii, pentru toate celelalte situaţii, inclusiv pentru cazul în care cererea a fost depusă peste termenele prevăzute mai sus.

Plata alocaţiei de stat pentru copii se face începând cu luna următoare celei în care s-a născut copilul.

Pentru fracţiunile de lună, cuantumul drepturilor se stabileşte proporţional, în funcţie de numărul zilelor calendaristice din luna respectivă pentru care acestea se cuvin şi se acordă.

Plata drepturilor încetează cu ziua următoare celei în care: - copilul a împlinit vârsta de 2 ani, respectiv de 3 ani, în cazul

copilului cu handicap; - a avut loc decesul copilului.

1 Art. 10 a fost modificat prin Legea nr. 7/2007.

47

Plata drepturilor prevăzute de Ordonanţă de urgenţă a Guvernului nr. 148/2005 se suspendă începând cu luna următoare celei în care:

- beneficiarul este decăzut din drepturile părinteşti; - beneficiarul este îndepărtat, de la exercitarea tutelei; - beneficiarul nu mai îndeplineşte condiţiile în vederea

încredinţării copilului spre adopţie; - beneficiarul nu mai îndeplineşte condiţiile în vederea

menţinerii măsurii de plasament; - beneficiarul execută o pedeapsă privativă de libertate sau se

află în arest preventiv pe o perioadă mai mare de 30 de zile; - copilul este abandonat ori este internat într-o instituţie de

ocrotire publică sau privată; - beneficiarul a decedat; - se constată că, timp de 3 luni consecutive, se înregistrează

mandate poştale returnate. Plata indemnizaţiei se suspendă începând cu ziua următoare

celei în care beneficiarul realizează venituri profesionale supuse impozitului pe venit.

Aceasta nu se suspendă în situaţia în care beneficiarii acestei indemnizaţii primesc diverse sume în baza legii, contractului colectiv de muncă sau a contractului individual de muncă, acordate în perioada concediului pentru creşterea copilului, altele decât cele rezultate din desfăşurarea efectivă a unei activităţi profesionale.

Plata stimulentului se suspendă începând cu ziua următoare celei în care beneficiarul nu mai realizează venituri profesionale supuse impozitului pe venit.

În situaţia în care beneficiarul nu mai îndeplineşte condiţiile plata drepturilor se suspendă începând cu ziua următoare celei în care condiţiile respective nu mai sunt îndeplinite.

Reluarea plăţii drepturilor suspendate se face la cerere, începând cu data depunerii cererii1.

Drepturile se cuvin şi se acordă noului beneficiar de la data suspendării, dacă cererea a fost depusă în termen de 60 de zile lucrătoare de la data la care a operat suspendarea, respectiv de la data cererii, dacă cererea a fost depusă după acest termen (art. 13 alin. 2).

1 Art. 12 a fost modificat prin Legea nr. 7/2007.

48

Beneficiarul drepturilor este obligat să comunice în scris primăriei orice modificare intervenită în situaţia sa, de natură să determine încetarea sau suspendarea plăţii drepturilor, în termen de 15 zile lucrătoare de la apariţia acesteia. Comunicarea se transmite de către primărie direcţiei teritoriale în termen de 5 zile lucrătoare de la data înregistrării1.

Drepturile de care beneficiază persoana conform Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 148/2005, prin nu pot fi urmărite silit decât în vederea recuperării sumelor încasate necuvenit cu acest titlu (art. 15).

Sumele încasate necuvenit se recuperează de la beneficiarii acestora, pe baza deciziei emise de directorul executiv al direcţiei teritoriale, cu respectarea termenului general de prescripţie. Decizia prevăzută constituie titlu executoriu şi poate fi contestată conform prevederilor Legii nr. 544/2004. Sumele rămase nerecuperate de pe urma beneficiarilor decedaţi nu se mai urmăresc.

Sumele încasate necuvenit ca urmare a unei infracţiuni săvârşite de beneficiar se recuperează de la acesta (art. 21).

Pe perioada în care se beneficiază de indemnizaţie, contribuţia individuală de asigurări sociale de sănătate se calculează prin aplicarea cotei prevăzute de lege asupra sumei reprezentând valoarea a de două ori salariul de bază minim brut pe ţară, garantat în plată, şi se suportă de la bugetul de stat.

Cuantumul drepturilor se poate actualiza în condiţiile stabilite prin hotărâre a Guvernului.

Perioada în care o persoană beneficiază de drepturile prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 148/2005, constituie perioadă asimilată stagiului de cotizare în vederea stabilirii drepturilor prevăzute de Legea nr. 19/2000 şi de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005.

În situaţia asimilării stagiului de cotizare în vederea stabilirii drepturilor prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005 la stabilirea cuantumului indemnizaţiilor de asigurări sociale de sănătate se ia în calcul salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată din perioada respectivă.

Perioada concediului pentru creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani sau de până la 3 ani în cazul copilului cu handicap

1 Art. 14 a fost modificat prin Legea nr. 7/2007

49

constituie vechime în muncă şi în serviciu, care se are în vedere la stabilirea drepturilor ce se acordă în raport cu aceasta.1

Calculul şi plata se fac de către direcţiile teritoriale. Drepturile se achită lunar beneficiarului, reprezentantului legal

ori mandatarului acestora, împuternicit prin procură, pe bază de mandat poştal sau, în cont curent personal.

13. Concediul şi indemnizaţia pentru îngrijirea copilului bolnav

Conform art. 26 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005, asiguraţii au dreptul la concediu şi indemnizaţie pentru îngrijirea copilului bolnav în vârstă de până la 7 ani, iar în cazul copilului cu handicap, pentru afecţiunile intercurente, până la împlinirea vârstei de 18 ani.

Beneficiază de indemnizaţia pentru îngrijirea copilului bolnav, opţional, unul dintre părinţi, dacă solicitantul îndeplineşte condiţiile de stagiu de cotizare.

Beneficiază de aceleaşi drepturi, dacă îndeplineşte condiţiile cerute pentru acordarea acestora, şi asiguratul care, a adoptat, a fost numit tutore, căruia i s-au încredinţat copii în vederea adopţiei sau i-au fost daţi în plasament (art. 27).

Indemnizaţia pentru îngrijirea copilului bolnav în vârstă de până la 7 ani sau a copilului cu handicap cu afecţiuni intercurente până la împlinirea vârstei de 18 ani se acordă pe baza certificatului de concediu medical eliberat de medicul de familie şi a certificatului pentru persoanele cu handicap (art. 28).

Durata de acordare a indemnizaţiei este de maximum 45 de zile calendaristice pe an pentru un copil, cu excepţia situaţiilor în care copilul este diagnosticat cu boli infectocontagioase, neoplazii, este imobilizat în aparat gipsat, este supus unor intervenţii chirurgicale; durata concediului medical în aceste cazuri va fi stabilită de medicul curant, iar după depăşirea termenului de 90 de zile, de către medicul specialist, cu aprobarea medicului expert al asigurărilor sociale (art. 29).2

Cuantumul brut lunar al indemnizaţiei pentru îngrijirea copilului bolnav este de 85% din baza de calcul (art. 30).

1 Art. 18 a fost modificat prin Legea nr. 7/2007. 2 Text modificat prin Legea nr. 399/2006.

50

14. Concediul şi indemnizaţia de risc maternal

Conform art. 31 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 148/2005, dreptul la concediul de risc maternal se acordă în condiţiile prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 96/2003 privind protecţia maternităţii la locurile de muncă.

Pe durata concediului de risc maternal se acordă o indemnizaţie de risc maternal care se suportă integral din bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate.

Concediul şi indemnizaţia de risc maternal se acordă fără condiţie de stagiu de cotizare.

Cuantumul indemnizaţiei reprezintă 75% din baza de calcul stabilită.

15. Ajutorul de deces

Potrivit art. 126 alin. 1 din Legea nr. 19/2000, în cazul decesului

asiguratului sau al pensionarului beneficiază de ajutor de deces o singură persoană care face dovada că a suportat cheltuielile ocazionate de deces. El poate fi, după caz:

–soţul supravieţuitor; –copilul; –părintele; –tutorele; –curatorul; –moştenitorul în condiţiile dreptului comun, sau, în lipsa

acestuia persoana care face dovada respectivă. În sistemul public, asiguratul sau pensionarul beneficiază de

ajutor de deces în cazul decesului unui membru de familie aflat în întreţinerea sa şi care nu are un drept propriu de asigurări sociale1.

În sensul Legii nr. 19/2000, se consideră membru de familie: – soţul; – copiii proprii, copiii adoptaţi, copiii aflaţi în plasament familial

sau cei încredinţaţi spre creştere şi educare familiei, în vârstă de până la 18 ani sau, dacă îşi continuă studiile, până la terminarea acestora, fără a depăşi vârsta de 26 ani precum şi copiii incapabili de

1 A se vedea art. 127 alin. 2 din Legea nr. 19/2000, modificat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 49/2001.

51

muncă, indiferent de vârstă, dacă şi-au pierdut capacitatea de muncă înaintea vârstelor menţionate;

– părinţii şi bunicii oricăruia dintre soţi. În sistemul public, ajutorul de deces cuvenit unui membru de

familie reprezintă jumătate din cuantumul prevăzut la art. 126 alin. (2) din Legea nr. 19/2000 stabilit anual prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat (art. 127 alin. 2).

CAPITOLUL III

ASIGURAREA PENTRU ACCIDENTE DE MUNCĂ ŞI BOLI PROFESIONALE

1. Noţiunea şi principiile

asigurării pentru accidente de muncă şi boli profesionale

52

Asigurarea pentru accidente de muncă şi boli profesionale, este reglementată de Legea nr. 346/20021 şi reprezintă o formă nouă de asigurări sociale de stat2.

În temeiul art. 1 din lege, asigurarea pentru accidente de muncă şi boli profesionale reprezintă o asigurare de persoane, face parte din sistemul de asigurări sociale, este garantată de stat şi cuprinde raporturi specifice prin care se asigură protecţia socială a salariaţilor împotriva diminuării sau pierderii capacităţii de muncă şi decesului acestora ca urmare a accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale.

Asigurarea pentru accidente de muncă şi boli profesionale garantează un ansamblu de servicii şi prestaţii în beneficiul persoanelor asigurate, în vederea:

a) promovării sănătăţii şi a securităţii în muncă şi prevenirii accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale;

b) diminuării şi compensării consecinţelor accidentelor de muncă şi ale bolilor profesionale (art. 2).

Asigurarea pentru accidente de muncă şi boli profesionale se fundamentează pe următoarele principii:

a) asigurarea este obligatorie pentru toţi cei ce utilizează forţă de muncă angajată cu contract individual de muncă;

b) riscul profesional este asumat de cei ce beneficiază de rezultatul muncii prestate;

c) constituirea resurselor de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale din contribuţii diferenţiate în funcţie de risc, suportate de angajatori sau de persoanele fizice care încheie asigurare;3

d) creşterea rolului activităţii de prevenire în vederea reducerii numărului accidentelor de muncă şi al bolilor profesionale;

e) solidaritatea socială, prin care participanţii la sistemul de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale îşi asumă reciproc obligaţii şi beneficiază de drepturi pentru prevenirea, diminuarea sau eliminarea riscurilor;

f) asigurarea unui tratament nediscriminatoriu pentru beneficiarii drepturilor prevăzute de lege;

g) asigurarea transparenţei în utilizarea fondurilor;

1 Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 454 din 27 iunie 2002, modificată ulterior, inclusiv prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernuui nr. 91/2007 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 671 din 1 octombrie 2007). 2 A se vedea Şerban Beligrădeanu, Legislaţia muncii, comentată, vol. 2/2002, Editura „Lumina Lex”, Bucureşti, 2002, p. 116-117. 3 Modificat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 107/2003.

53

h) repartiţia fondurilor în conformitate cu obligaţiile ce revin sistemului de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale prin prezenta lege (alin. 3).

Prin asigurarea pentru accidente de muncă şi boli profesionale răspunderea civilă a persoanei fizice sau juridice pentru prestaţiile prevăzute în prezenta lege şi pentru care s-a plătit contribuţia de asigurare este preluată de asigurător.

În situaţia în care se face dovada unor prejudicii care nu sunt acoperite prin prevederile prezentei legi, în mod subsidiar şi complementar, intră în funcţiune răspunderea civilă, potrivit dreptului comun (art. 4).

2. Raporturile de asigurare

şi riscurile asigurate

Raporturile de asigurare, rezultate în temeiul şi din contractele de asigurare, se stabilesc între:

a) angajatori şi asigurător, pentru persoanele asigurate prevăzute la art. 5 şi 7;

b) asiguraţi şi asigurător, pentru persoanele asigurate prevăzute la art. 6.

Calitatea de asigurat se dobândeşte, iar raporturile de asigurare se stabilesc la data: încheierii contractului individual de muncă, stabilirii raporturilor de serviciu în cazul funcţionarilor publici, validării mandatului pentru persoanele care desfăşoară activităţi în funcţii elective, numirii în cadrul autorităţii executive, legislative ori judecătoreşti, depunerii adeziunii în cazul membrilor cooperatori, începerii practicii profesionale pentru şomeri, ucenici, elevi şi studenţi sau încheierii contractului individual de asigurare, (art. 9)1.

În vederea încheierii asigurării şi a stabilirii cotei contribuţiei datorate, angajatorul are obligaţia de a comunica asigurătorului, printr-o declaraţie pe propria răspundere, domeniul de activitate, numărul de angajaţi, fondul de salarii, precum şi orice alte informaţii solicitate în acest scop.

Declaraţia se depune la sediul asigurătorului, în termen de 30 de zile de la data dobândirii personalităţii juridice sau a începerii raporturilor de muncă ori de serviciu între părţi. 1 A se vedea art. 3 lit. c) din Legea nr. 346/2002, modificat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 107/2003.

54

În cazul modificării uneia sau mai multor informaţii din declaraţia prevăzută mai sus, angajatorul are obligaţia să anunţe asigurătorul în termen de 15 zile(art. 10).1

Dreptul la prestaţiile şi serviciile de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale se naşte de la data stabilirii raporturilor de asigurare şi încetează o dată cu aceste raporturi (art. 13).

În cazul în care din culpa angajatorului sau a persoanei asigurate pe bază de contract individual de asigurare nu s-a plătit contribuţia de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale, costul prestaţiilor şi al serviciilor de asigurare prevăzute de prezenta lege şi efectuate de către asigurător se recuperează de la angajator sau de la persoana asigurată pe bază de contract individual de asigurare2.

În cazul bolilor profesionale, declarate în condiţiile legii, în timpul activităţii profesionale, dreptul la prestaţiile şi serviciile de asigurare se menţine şi ulterior încetării raporturilor de muncă/serviciu şi a contractelor individuale de asigurare.

În cazul bolilor profesionale, declarate în condiţiile legii, ulterior încetării raporturilor de muncă şi a contractelor de asigurare, dreptul la prestaţiile şi serviciile de asigurare se acordă dacă fostul asigurat face dovada, cu acte medicale eliberate conform legii, că boala a fost cauzată de factori profesionali specifici locului de muncă (art. 15)3.

Riscurile asigurate sunt accidentele de muncă şi bolile profesionale cercetate, declarate, înregistrate şi evidenţiate (art. 16).

3. Persoanele asigurate

(asiguraţii) Sunt asigurate obligatoriu: a) persoanele care desfăşoară activităţi pe baza unui contract

individual de muncă, indiferent de durata acestuia, precum şi funcţionarii publici;

b) persoanele care îşi desfăşoară activitatea în funcţii elective sau care sunt numite în cadrul autorităţii executive, legislative ori judecătoreşti, pe durata mandatului, precum şi membrii cooperatori dintr-o organizaţie a cooperaţiei meşteşugăreşti, ale căror drepturi şi obligaţii sunt asimilate, cu ale persoanelor prevăzute mai sus; 1 Modificat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 107/2003. 2 A se vedea art. 14 aşa cum a fost modificat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 171/2005 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1126 din 13 decembrie 2005). 3.Modificat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 107/2003.

55

c) şomerii, pe toată durata efectuării practicii profesionale în cadrul cursurilor organizate potrivit legii;

d) ucenicii, elevii şi studenţii, pe toată durata efectuării practicii profesionale.

Prevederile de mai sus sunt aplicabile şi angajaţilor români care prestează muncă în străinătate din dispoziţia angajatorilor români.

Au calitatea de asigurat şi cetăţenii străini sau apatrizii care prestează muncă pentru angajatori români, pe perioada în care au, potrivit legii, domiciliul sau reşedinţa în România (art. 7).

Se pot asigura, pe bază de contract individual de asigurare, persoanele care se află în una sau mai multe dintre următoarele situaţii:

a) asociat unic, asociaţi, comanditari sau acţionari; b) comanditaţi, administratori sau manageri; c) membri ai asociaţiei familiale; d) persoane autorizate să desfăşoare activităţi independente; e) persoane angajate în instituţii internaţionale; f) proprietari de bunuri şi/sau arendaşi de suprafeţe agricole şi

forestiere; g) persoane care desfăşoară activităţi agricole în cadrul

gospodăriilor individuale sau activităţi private în domeniul forestier; h) membri ai societăţilor agricole sau ai altor forme de asociere

din agricultură; i) alte persoane interesate, care îşi desfăşoară activitatea pe

baza altor raporturi juridice decât cele menţionate anterior. Persoanele asigurate aflate în situaţiile de mai sus, o dată cu

încheierea contractului individual de asigurare, au obligaţia de a depune o declaraţie de venituri şi de a comunica, în termen de 15 zile, asigurătorului orice modificare intervenită cu privire la situaţia şi statutul lor (art. 12).

4. Asigurătorul Are calitatea de asigurător, Casa Naţională de Pensii şi Alte

Drepturi de Asigurări Sociale, denumită în continuare CNPAS. Atribuţiile specifice de asigurare pentru accidente de muncă şi

boli profesionale se exercită de casele teritoriale de pensii. Atribuţiile specifice de asigurare pentru accidente de muncă şi

boli profesionale, în calitate de prestatori de servicii, pot fi realizate, şi

56

de asociaţii profesionale de asigurare, constituite în acest scop pe sectoare de activitate ale economiei naţionale.

Asociaţiile profesionale de asigurare funcţionează pe bază de statut propriu, şi ale Ordonanţei Guvernului nr. 26/20001 cu privire la asociaţii şi fundaţii (art. 8)2.

5. Obiectivele asigurării

Asigurarea pentru accidente de muncă şi boli profesionale are următoarele obiective:

a) prevenirea accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale; b) reabilitarea medicală şi socioprofesională a asiguraţilor,

victime ale accidentelor de muncă şi ale bolilor profesionale, precum şi recuperarea capacităţii de muncă a acestora;

c) acordarea de prestaţii în bani pe termen lung şi scurt, sub formă de indemnizaţii şi alte ajutoare (art. 17).

Asigurătorul are obligaţia de a-şi organiza activitatea pentru realizarea obiectivelor, precum şi de a păstra confidenţialitatea tuturor informaţiilor la care are acces (art. 18).

6. Prestaţii şi servicii de asigurare

pentru accidente de muncă şi boli profesionale

Enumerare Asiguraţii sistemului de asigurare pentru accidente de muncă şi

boli profesionale au dreptul la următoarele prestaţii şi servicii: a) reabilitare medicală şi recuperarea capacităţii de muncă; b) reabilitare şi reconversie profesională; c) indemnizaţie pentru incapacitate temporară de muncă; d) indemnizaţie pentru trecerea temporară în alt loc de muncă

şi indemnizaţie pentru reducerea timpului de muncă e) compensaţii pentru atingerea integrităţii; f) despăgubiri în caz de deces; g) rambursări de cheltuieli3.

1 Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 39 din 31 ianuarie 2000, modificată şi completată prin Legea nr. 246/2005 de aprobare a acestei ordonanţe (publicată în Monitorul Oficial al Românei, Partea I, nr. 656 din 25 iulie 2005). 2 Modificat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 107/2003. 3 A se vedea art. 19 aşa cum a fost modificat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 107/2003.

57

Baza de calcul a indemnizaţiilor pentru incapacitate temporară de muncă, pentru reducerea timpului de muncă sau pentru trecerea temporară în alt loc de muncă se calculează ca medie a veniturilor brute realizate lunar de către salariat în ultimele 6 luni anterioare manifestării riscului, respectiv a veniturilor stipulate în contractele individuale de asigurare, pe baza cărora s-a stabilit contribuţia de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale.

În cazul în care stagiul de cotizare este mai mic de 6 luni, baza de calcul a indemnizaţiilor o constituie media veniturilor brute realizate lunar, respectiv a veniturilor stipulate în contractul individual de asigurare, pe baza cărora s-a stabilit contribuţia de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale.

Dacă stagiul de cotizare este mai mic de o lună, baza de calcul a indemnizaţiilor o constituie venitul lunar brut din prima lună de activitate pentru care s-a stabilit să se plătească contribuţia.

Pentru calculul indemnizaţiilor pentru incapacitate temporară de muncă sau pentru reducerea timpului de muncă se utilizează numărul de zile lucrătoare din luna în care se acordă concediul medical sau, se solicită alte drepturi de asigurări sociale.

La stabilirea numărului de zile lucrătoare din luna în care se acordă dreptul de asigurări pentru accidente de muncă şi boli profesionale se vor avea în vedere prevederile legale cu privire la zilele de sărbători legale în care nu se lucrează (art. 20)1.

7. Comunicarea şi constatarea accidentelor de muncă

şi a bolilor profesionale

Angajatorii au obligaţia de a comunica asigurătorului accidentele soldate cu incapacitate de muncă sau cu decesul asiguraţilor.2

Comunicarea trebuie realizată de îndată ce angajatorul a luat cunoştinţă despre accident.

Obligaţia privind comunicarea revine şi persoanelor asigurate conform art. 6 sau urmaşilor acestora, în cazul în care accidentul de muncă s-a soldat cu decesul asiguratului (art. 51).

1 Modificat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 129/2004 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1228 din 21 decembrie 2004) şi prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 91/2007. 2 A se vedea şi art. 77-86 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 346/2002.

58

Dacă în urma controalelor medicale periodice personalul din structurile de medicina muncii, care asigură servicii medicale angajatorului, constată că există riscul unei îmbolnăviri profesionale, acesta are obligaţia de a semnala de îndată cazul asigurătorului.

Declararea bolilor profesionale se realizează conform prevederilor Legii nr. 319/2006, iar un exemplar din formularul de declarare a bolii respective va fi înaintat CNPAS de către autoritatea competentă (art. 52)1.

Pentru constatarea cazului asigurat şi stabilirea drepturilor de asigurare, asigurătorul are acces şi recurge la procesul-verbal de cercetare întocmit, potrivit legii, de autoritatea competentă care efectuează cercetarea accidentelor soldate cu incapacitate temporară de muncă, invaliditate şi deces.

Asigurătorul verifică şi decide asupra modalităţii în care a fost efectuată cercetarea accidentului care a determinat incapacitatea temporară de muncă.

În scopul stabilirii caracterului profesional al accidentului urmat de incapacitate temporară de muncă, asigurătorul poate coordona direct cercetarea accidentului, poate efectua o anchetă proprie sau poate evalua dosarul de cercetare întocmit de comisia angajatorului2.

Drepturile de asigurare se acordă astfel: a) pentru accidente de muncă, în baza procesului-verbal de

cercetare a accidentului de muncă, întocmit, de autoritatea competentă;

b) pentru boli profesionale, în baza formularului de declarare finală a bolii profesionale, întocmit, de autoritatea competentă (art. 54).

Până la stabilirea caracterului de muncă al accidentului sau caracterului profesional al bolii, contravaloarea serviciilor medicale acordate va fi suportată din bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, urmând ca decontarea să se realizeze ulterior din contribuţiile de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale.3

1 Modificat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 107/2003. 2.A se vedea art. 53 din Legea nr. 346/2002, aşa cum a fost modificat t prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 129/2004. 3 Art. 541 a fost introdus prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 107/2003.

59

8. Contribuţia de asigurări

pentru accidente de muncă şi boli profesionale

Datorează contribuţii de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale următorii:

a) angajatorii, pentru persoanele asigurate obligatoriu, angajaţii români care prestează muncă în străinătate din dispoziţia angajatorilor români, cetăţenii străini sau apatrizii care prestează munca la angajatori români, pe perioada cât au domiciliul sau reşedinţa în România;

b) asiguraţii - persoanele care se află în una sau mai multe dintre următoarele situaţii: asociat unic, asociaţi, comanditari sau acţionari; comanditaţi, administratori sau manageri; membri ai asociaţiei familiale; persoane autorizate să desfăşoare activităţi independente; persoane angajate în instituţii internaţionale; proprietari de bunuri şi/sau arendaşi de suprafeţe agricole şi forestiere; persoane care desfăşoară activităţi agricole în cadrul gospodăriilor individuale sau activităţi private în domeniul forestier; membri ai societăţilor agricole sau ai altor forme de asociere din agricultură; alte persoane interesate, care îşi desfăşoară activitatea pe baza altor raporturi juridice decât cele menţionate anterior.

Contribuţia de asigurări pentru accidente de muncă şi boli profesionale, în cazul şomerilor, se suportă integral din bugetul asigurărilor pentru şomaj, se datorează pe toata durata efectuării practicii profesionale în cadrul cursurilor organizate şi se stabileşte în cotă de 1% aplicată asupra cuantumului drepturilor acordate pe perioada respectivă.

Prin excepţie angajatorii nu datorează contribuţii pentru ucenici, elevi şi studenţi pe toata durata practicii profesionale1.

Contribuţia se stabileşte astfel încât să acopere costul prestaţiilor şi serviciilor pentru cazurile asigurate, cheltuielile pentru prevenirea accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale, precum şi cheltuielile administrative (art. 97).

Contribuţiile se stabilesc în funcţie de tarife şi clase de risc. Tariful de risc se determină pentru fiecare sector de activitate în

funcţie de riscul de accidentare şi de îmbolnăvire profesională din cadrul sectorului respectiv.

1 A se vedea art. 96 aşa cum a fost modificat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.129/2004.

60

În cadrul tarifelor de risc diferenţierea pe categorii de activităţi se realizează prin clase de risc (art. 98).

Pentru prima perioadă de funcţionare a sistemului de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale, tarifele şi clasele de risc se pot modifica şi la un interval de timp mai scurt de 4 ani, dar numai o singură dată (art. 99)1.

Încadrarea în clasele de risc se face de către asigurător, corespunzător activităţii principale desfăşurate în fiecare unitate. Se va considera activitate principală activitatea cu numărul cel mai mare de angajaţi.2

Baza lunară de calcul la care angajatorul datorează contribuţia de asigurări o constituie:

a) suma veniturilor brute realizate lunar; b) salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată,

corespunzător numărului zilelor lucrătoare din concediul medical, cu excepţia cazurilor de accident de muncă sau boală profesională.

Cotele de contribuţie datorate de angajatori în funcţie de clasa de risc se stabilesc prin Legea bugetului asigurărilor sociale de stat şi se aplică asupra bazei lunare de calcul.

Contribuţia nu se aplică asupra sumelor reprezentând: a) prestaţii suportate din bugetul asigurărilor sociale de stat,

inclusiv cele acordate pentru accidente de muncă şi boli profesionale; b) diurnele de deplasare şi de delegare, indemnizaţiile de

delegare, detaşare şi transfer, precum şi drepturile de autor; c) participarea salariaţilor la profit. Sumele asupra cărora nu se datorează contribuţia nu se iau în

considerare la stabilirea prestaţiilor din sistemul de asigurare3. Contribuţia datorată de persoanele fizice este unică, în valoare

de 1%, aplicată asupra venitului lunar asigurat, indiferent de activitatea prestată.

Baza lunară de calcul pentru aceste contribuţii o reprezintă venitul lunar prevăzut în contractul individual de asigurare, care nu poate fi mai mic decât salariul de bază minim brut pe ţară (art. 102).4

Clasa de risc şi cota de contribuţie datorată se comunică de către asigurător angajatorului anual sau ori de câte ori este nevoie (art. 103).

1.Modificat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 107/2003. 2 A se vedea art. 100 aşa cum a fost modificat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.129/2004. 3 Art. 101 a fost modificat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 91/2007. 4 Modificat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.107/2003.

61

Asigurătorul are dreptul de a verifica, prin serviciile proprii de control, datele comunicate de angajator pentru încadrarea în clasele de risc (art. 104).

Contribuţiile de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale, după calculare şi reţinere, se virează până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei pentru care se datorează drepturile salariale (art. 106)1

Neplata contribuţiei de asigurare de către persoanele asigurate obligatoriu la termenul stabilit atrage neacordarea drepturilor la prestaţii şi servicii de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale. Neplata pe o perioadă de 3 luni consecutive constituie pentru asigurător motiv de reziliere de drept a contractului individual de asigurare.2

Asigurătorul poate să aprobe anual majorări sau reduceri ale cotelor contribuţiilor de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale.

Nivelul majorării sau al reducerii cotelor se stabileşte în principal după următoarele criterii:

a) numărul accidentelor de muncă şi al bolilor profesionale pe o perioadă de referinţă;

b) gravitatea consecinţelor accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale;

c) volumul cheltuielilor pentru prestaţii şi servicii de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale;

d) existenţa locurilor de muncă încadrate în condiţii deosebite sau speciale (art. 113)3.

9. Veniturile şi cheltuielile asigurărilor pentru

accidente de muncă şi boli profesionale

Veniturile se constituie din: a) contribuţii de asigurare pentru accidente de muncă şi boli

profesionale datorate de persoanele juridice, precum şi de persoanele fizice care încheie asigurare;

b) dobânzi şi penalităţi de întârziere; 1. A se vedea art. 106 aşa cum a fost modificat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.129/2004. 2 A se vedea art. 111 aşa cum a fost modificat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.129/2004 şi Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 91/2007. 3 Modificat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 107/2003.

62

c) alte venituri, potrivit legii (art.114)1. Veniturile din contribuţiile de asigurări pentru accidente de

muncă şi boli profesionale datorate de persoanele fizice şi juridice, se prevăd distinct la partea de venituri a bugetului asigurărilor sociale de stat.

Veniturile sunt destinate în exclusivitate pentru finanţarea prestaţiilor şi serviciilor de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale precum şi pentru finanţarea organizării şi funcţionării sistemului de asigurare (art. 115)2.

Cheltuielile pentru prestaţii şi servicii de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale se efectuează pentru:

a) reabilitarea medicală şi recuperarea capacităţii de muncă; b) reabilitarea şi reconversia profesională; c) indemnizaţia pentru incapacitate temporară de muncă; d) indemnizaţia pentru trecerea temporară în alt loc de muncă

şi indemnizaţia pentru reducerea timpului de muncă; e) compensaţiile pentru atingerea integrităţii; f) despăgubirile în caz de deces; g) rambursările de cheltuieli; h) activitatea de prevenire a accidentelor de muncă şi bolilor

profesionale; i) servicii medicale acordate în clinici şi secţii de boli

profesionale sau în sistem ambulatoriu prin cabinetele de medicina muncii aflate în structura spitalelor, persoanelor care suferă de boli profesionale.

10. Răspunderea juridică

Încălcarea dispoziţiilor Legii nr. 346/2002, atrage răspunderea

disciplinară, materială, civilă, contravenţională sau penală(art. 121)3. Fapta persoanei care utilizează sumele destinate asigurării

pentru accidente de muncă şi boli profesionale în alte scopuri decât cele prevăzute de lege constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amendă (art. 122).

Furnizarea de informaţii false la stabilirea contribuţiilor datorate sau a prestaţiilor cuvenite potrivit prezentei legi constituie infracţiunea

1 Modificat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 107/2003. 2 Modificat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 107/2003. 3 Modificat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 107/2003.

63

de fals intelectual şi se pedepseşte potrivit dispoziţiilor Codului penal (art. 123).

Constituie contravenţii următoarele fapte, dacă nu sunt săvârşite în astfel de condiţii încât, potrivit legii penale, să constituie infracţiuni, şi se sancţionează cu amendă de la 2.000.000 lei la 5.000.000 lei:

a) nedepunerea la termen a declaraţiei prevăzute la art. 10 şi 12;

b) nerespectarea obligaţiei de comunicare prevăzute la art. 10 12 şi 51;

c) refuzul de a pune la dispoziţie organelor de control informaţiile solicitate;

d) nerespectarea metodologiei de încadrare în clasele de risc; e) nerespectarea prevederilor privind baza de calcul a

contribuţiilor; f) nerespectarea prevederilor privind stabilirea contribuţiei de

asigurare şi a cotelor acestei contribuţii; g) furnizarea de informaţii eronate la stabilirea contribuţiilor

datorate sau a prestaţiilor cuvenite, dacă fapta nu este săvârşită cu intenţie;

h) nerespectarea obligaţiei de plată.

CAPITOLUL IV

ASIGURĂRILE PENTRU ŞOMAJ ŞI MĂSURILE PENTRU PREVENIREA ŞOMAJULUI

1. Şomajul – fenomen social

Cuvântul şomaj provine din termenul francez chomage, preluat la rândul său din latinescul caumare şi grecescul cauma. La origine, el însemna „căldură mare“, din cauza căreia înceta orice fel de activitate.

64

Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă1 prevede în art. 5 pct. IV, că şomer este persoana care îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii:

a) este în căutarea unui loc de muncă de la vârsta de minimum 16 ani şi până la îndeplinirea condiţiilor de pensionare;

b) starea de sănătate şi capacităţile fizice şi psihice îl fac apt pentru prestarea unei munci;

c) nu are loc de muncă, nu realizează venituri sau realizează, din activităţi autorizate potrivit legii, venituri mai mici decât indemnizaţia de şomaj;

d) este disponibilă să înceapă lucrul în perioada imediat următoare dacă s-ar găsi un loc de muncă;

e) este înregistrat la Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă sau la alt furnizor de servicii de ocupare.

Şomajul este un fenomen negativ pentru orice economie deoarece produce un dezechilibru important al pieţei muncii, rezultat din faptul că cererea de locuri de muncă este mai mare decât oferta de forţă de muncă.

2. Măsuri prevăzute de Legea nr. 76/2002

în vederea protecţiei persoanelor

împotriva riscului de şomaj

Legea nr. 76/20022 garantează fiecărei persoane dreptul de a-şi alege liber profesia şi locul de muncă şi dreptul la asigurările pentru şomaj (art. 1).

Ea exclude, în aplicarea prevederilor sale, orice fel de discriminări pe criterii politice, de rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex şi vârstă (art. 4 alin. 1).

Măsurile în discuţie au drept scop realizarea următoarelor obiective pe piaţa muncii:

a) prevenirea şomajului şi combaterea efectelor sociale ale acestuia; 1 Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 103 din 6 februarie 2002, modificată ulterior. 2 Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 103 din 6 februarie 2002, modificată ulterior, inclusiv prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 91/2007 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 671 din 1 octombrie 2007).

65

b) încadrarea sau reîncadrarea în muncă a persoanelor în căutarea unui loc de muncă;

c) sprijinirea ocupării persoanelor aparţinând unor categorii defavorizate ale populaţiei;

d) asigurarea egalităţii şanselor pe piaţa muncii; e) stimularea şomerilor în vederea ocupării unui loc de muncă; f) stimularea angajatorilor pentru încadrarea persoanelor în

căutarea unui loc de muncă; g) îmbunătăţirea structurii ocupării pe ramuri economice şi zone

geografice; h) creşterea mobilităţii forţei de muncă în condiţiile schimbărilor

structurale care se produc în economia naţională; i) protecţia persoanelor în cadrul sistemului asigurărilor pentru

şomaj (art. 3).

3. Beneficiarii sistemului asigurărilor pentru şomaj

Beneficiari ai sistemului asigurărilor pentru şomaj sunt

persoanele în căutarea unui loc de muncă, aflate în una din următoarele situaţii:

a) au devenit şomeri pentru că nu au loc de muncă, nu realizează venituri sau realizează, din activităţi autorizate potrivit legii, venituri mai mici decât indemnizaţia de şomaj;

b) nu au putut ocupa loc de muncă după absolvirea unei instituţii de învăţământ sau după satisfacerea stagiului militar;

c) ocupă un loc de muncă şi, din diferite motive, doresc schimbarea acestuia;

d) au obţinut statutul de refugiat sau altă formă de protecţie internaţională, conform legii;

e) străini sau apatrizii care au fost încadraţi în muncă sau au realizat venituri în România;

f) nu au putut ocupa loc de muncă după repatriere sau după eliberarea din detenţie (art. 16)1.

Aceştia sunt asiguraţi în sistemul asigurărilor sociale de stat şi în sistemul asigurărilor sociale de sănătate şi beneficiază de toate

1 Modificat prin Legea nr. 107/2004 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 338 din 19 aprilie 2004).

66

drepturile prevăzute de lege pentru asiguraţii acestor sisteme (art. 48 alin. 1)1.

4. Categoriile de asiguraţi

în sistemul asigurărilor pentru şomaj

Asiguraţii în sistemul asigurărilor pentru şomaj sunt următoarele categorii de persoane fizice:

a) cetăţeni români care sunt încadraţi în muncă sau realizează venituri în ţara noastră cu excepţia celor care au calitatea de pensionari;

b) cetăţeni români care lucrează în străinătate, în condiţiile legii; c) cetăţenii străini sau apatrizii care, pe perioada în care au

domiciliul sau reşedinţa în România, sunt încadraţi în muncă sau realizează venituri.

Asiguraţii au obligaţia să plătească contribuţiile de asigurări pentru şomaj şi au dreptul să beneficieze de indemnizaţie de şomaj (art. 18)2.

Asiguraţii în sistemul asigurărilor pentru şomaj pot fi asiguraţi obligatoriu sau facultativ.

Intră în prima categorie: a) persoanele care desfăşoară activităţi pe bază de contract

individual de muncă sau pe bază de contract de muncă temporară, cu excepţia persoanelor care au calitatea de pensionari;

b) funcţionarii publici şi alte persoane care desfăşoară activităţi pe baza actului de numire;

c) persoanele care îşi desfăşoară activitatea în funcţii elective sau care sunt numite în cadrul autorităţii executive, legislative ori judecătoreşti, pe durata mandatului;

d) militarii angajaţi pe bază de contract; e) persoanele care au raport de muncă în calitate de membru

cooperator; f) alte persoane care realizează venituri din activităţi

desfăşurate potrivit legii şi care nu se regăsesc în una din situaţiile prevăzute la lit. a)-e) (art. 19).

1 A se vedea Ordinul nr. 406/2004, pentru aprobarea Procedurii de evaluare şi selecţie a angajatorilor care beneficiază de prevederile art. 48¹ din Legea nr. 76/2002 (publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 721 din 10 august 2004), modificat ulterior. 2 Modificat prin Legea 107/2004.

67

În cea de a doua categorie se pot asigura următoarele persoane:

a) asociat unic, asociaţi; b) administratori care au încheiat contracte de administrare; c) persoane autorizate să desfăşoare activităţi independente; d) membri ai asociaţiei familiale; e) cetăţeni români care lucrează în străinătate; f) alte persoane care realizează venituri din activităţi

desfăşurate şi care nu se regăsesc în una din situaţiile prevăzute la lit. a)-e) (art. 20).

Angajatorii la care îşi desfăşoară activitatea persoanele asigurate obligatoriu prin efectul legii, sunt obligaţi să depună, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei pentru care se datorează drepturile salariale şi/sau veniturile de natura acestora, la agenţia pentru ocuparea forţei de muncă în raza căreia îşi au sediul sau domiciliul, declaraţia lunară privind evidenţa nominală a asiguraţilor şi a obligaţiilor de plată la bugetul asigurărilor pentru şomaj.

Persoanele asigurate facultativ pot încheia contract de asigurare pentru şomaj cu agenţia pentru ocuparea forţei de muncă în a cărei rază teritorială îşi au domiciliul sau, reşedinţa, dacă au cel puţin vârsta de 18 ani şi sunt asigurate în sistemul public de pensii şi în sistemul asigurărilor sociale de sănătate.

Venitul lunar pentru care se asigură aceste persoane nu poate fi mai mic decât salariul de bază minim brut pe ţară.1

5. Persoanele care beneficiază de

indemnizaţie de şomaj

Persoanele care nu au loc de muncă, nu realizează venituri sau realizează, din activităţi autorizate, venituri mai mici decât indemnizaţia de şomaj şi au devenit şomeri, sunt persoanele care se pot găsi în una dintre următoarele situaţii:

a) le-a încetat contractul individual de muncă sau contractul de muncă temporară din motive neimputabile lor;

b) le-au încetat raporturile de serviciu din motive neimputabile lor;

1 Art. 22 a fost modificat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 144/2005.

68

c) le-a încetat mandatul pentru care au fost numiţi sau aleşi, dacă anterior nu au fost încadraţi în muncă sau dacă reluarea activităţii nu mai este posibilă din cauza încetării definitive a activităţii angajatorului;

d) a expirat durata pentru care militarii au fost angajaţi pe bază de contract sau li s-a desfăcut contractul din motive neimputabile lor;

e) le-a încetat raportul de muncă în calitate de membru cooperator, din motive neimputabile lor;

f) au încheiat contract de asigurare pentru şomaj şi nu realizează venituri sau realizează din activităţi autorizate venituri mai mici decât indemnizaţia de şomaj ce li s-ar fi cuvenit;

g) au încetat activitatea ca urmare a pensionării pentru invaliditate şi care, ulterior, au redobândit capacitatea de muncă şi nu au reuşit să se încadreze în muncă;

h) le-au încetat raporturile de muncă sau de serviciu din motive neimputabile lor, în perioada de suspendare a acestora;

j) reintegrarea în muncă, dispusă prin hotărâre judecătorească definitivă, nu mai este posibilă la unităţile la care au fost încadrate în muncă anterior, din cauza încetării definitive a activităţii, sau la unităţile care au preluat patrimoniul acestora;

k) le-a încetat activitatea desfăşurată exclusiv pe baza convenţiei civile..1

6. Persoanele asimilate şomerilor

Conform art. 17 alin. 2, sunt asimilate şomerilor, persoanele ce nu au putut ocupa loc de muncă după absolvirea unei instituţii de învăţământ sau după satisfacerea stagiului militar, dacă îndeplinesc următoarele condiţii:

a) sunt absolvenţi ai instituţiilor de învăţământ, în vârstă de minimum 16 ani care, într-o perioadă de 60 de zile de la absolvire, nu au reuşit să se încadreze în muncă potrivit pregătirii profesionale;

b) sunt absolvenţi ai şcolilor speciale pentru persoane cu handicap în vârstă de minimum 16 ani, care nu au reuşit să se încadreze în muncă potrivit pregătirii profesionale;

1 A se vedea art. 17 alin. 1 aşa cum a fost modificat prin Legea nr. 107/2004.

69

c) sunt persoane care, înainte de efectuarea stagiului militar, nu au fost încadrate în muncă şi care într-o perioadă de 30 de zile de la data lăsării la vatră nu s-au putut încadra în muncă. 1

7. Persoanele care nu beneficiază

de indemnizaţie de şomaj

Nu beneficiază de indemnizaţie de şomaj, persoanele care, la data solicitării dreptului, refuză un loc de muncă potrivit pregătirii sau nivelului studiilor, situat la o distanţă de cel mult 50 km de localitatea de domiciliu sau refuză participarea la servicii pentru stimularea ocupării sau de formare profesională oferite de agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă.

De asemenea, nu beneficiază de indemnizaţie absolvenţii care la data solicitării dreptului urmează o formă de învăţământ (art. 42).

8. Condiţii pentru naşterea dreptului la

indemnizaţia de şomaj

Şomerii care potrivit Legii nr. 76/2002 sunt consideraţi persoane ce beneficiază de indemnizaţie de şomaj, au dreptul la această prestaţie, dacă îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:

a) au un stagiu de cotizare de minimum 12 luni în ultimele 24 de luni premergătoare datei înregistrării cererii;

b) nu realizează venituri sau realizează, din activităţi autorizate, venituri mai mici decât indemnizaţia de şomaj;

c) nu îndeplinesc condiţiile de pensionare; d) sunt înregistraţi la agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă

în raza cărora îşi au domiciliul sau, după caz, reşedinţa, dacă au avut ultimul loc de muncă sau au realizat venituri în acea localitate.

La stabilirea perioadei de 24 de luni, prevăzută mai sus nu se iau în calcul:

a) perioada de suspendare a raporturilor de muncă sau de serviciu, cu excepţia perioadei de incapacitate temporară de muncă, dacă aceasta nu depăşeşte 30 de zile; 1 Modificat prin Legea nr. 107/2004.

70

b) perioada de pensionare pentru invaliditate, dacă aceasta nu depăşeşte 12 luni, pentru persoanele prevăzute la art. 17 alin. (1) lit. g);

c) perioada cuprinsă între data suspendării raporturilor de muncă sau de serviciu şi data încetării motivului pentru care acestea au fost suspendate, pentru persoanele prevăzute la art. 17 alin. (1) lit. h);

d) perioada cuprinsă între data încetării raporturilor de muncă sau de serviciu şi data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti de reintegrare în muncă, dacă această perioadă nu depăşeşte 12 luni, pentru persoanele prevăzute la art. 17 alin. (1) lit. j).

Persoanele asimilate şomerilor beneficiază de indemnizaţii de şomaj dacă îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:

a) sunt înregistraţi la agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă în raza cărora îşi au domiciliul;

b) nu realizează venituri sau realizează, din activităţi autorizate potrivit legii, venituri mai mici decât indemnizaţia de şomaj;

c) nu îndeplinesc condiţiile de pensionare (art. 34)1. Dovada vechimii în muncă, se face cu carnetul de muncă sau

cu alte acte prevăzute de lege. Certificarea stagiului de cotizare, realizat anterior intrării în

vigoare a prezentei legi, se face de către agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă (art. 36).

9. Data de la care se dobândeşte

dreptul de a primi indemnizaţia de şomaj

Indemnizaţia de şomaj se acordă beneficiarilor acestei prestaţii potrivit Legii nr. 76/2002, la cerere, de la data:

a) încetării contractului individual de muncă sau a contractului de muncă temportară;

b) încetării raporturilor de serviciu; c) încetării mandatului pentru care au fost numiţi sau aleşi; d) expirării duratei sau desfacerii contractului militarilor angajaţi

pe bază de contract2;

1 Modificat prin Legea nr. 107/2004. 2 Modificat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 124/2002, (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 740 din 10 octombrie 2002).

71

e) încetării calităţii de membru cooperator; f) încetării contractului de asigurare pentru şomaj; g) încetării motivului pentru care au fost pensionate; h) încetării motivului pentru care au fost suspendate raporturile

de muncă sau de serviciu; j) rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti; k) încetării activităţii desfăşurate exclusiv pe baza convenţiei

civile; l) expirării perioadei de 60 de zile de la absolvire; m) absolvirii, pentru absolvenţi ai şcolilor speciale pentru

persoane cu handicap în vârstă de minimum 16 ani, care nu au reuşit să se încadreze în muncă potrivit pregătirii profesionale;

n) expirării perioadei de 30 de zile de la data lăsării la vatră.

10. Cuantumul indemnizaţiei de şomaj

Cuantumul indemnizaţiei de şomaj este o sumă fixă, neimpozabilă, lunară, reprezentând 75% din salariul de bază minim brut pe ţară, în vigoare la data stabilirii acestuia (art. 39 alin. 2).

Indemnizaţia de şomaj pentru persoanele asimilate şomerilor se acordă pe o perioadă de 6 luni şi este o sumă fixă, neimpozabilă, lunară, al cărei cuantumum reprezintă 50% din salariul de bază minim brut pe ţară, în vigoare la data stabilirii acesteia.

Se plăteşte lunar în cuantumurile prevăzute mai sus. Pentru fracţiuni de lună, ea se calculează proporţional cu

numărul de zile calendaristice din luna respectivă (art. 43).

11. Obligaţiile persoanelor care beneficiază

de indemnizaţie de şomaj

Persoanele care beneficiază de indemnizaţie de şomaj, au următoarele obligaţii:

a) să se prezinte lunar, pe baza programării sau ori de câte ori sunt solicitate, la agenţia pentru ocuparea forţei de muncă unde sunt înregistrate, pentru a primi sprijin în vederea încadrării în muncă;

72

b) să comunice în termen de 3 zile agenţiei pentru ocuparea forţei de muncă unde sunt înregistrate orice modificare a condiţiilor care au condus la acordarea drepturilor;

c) să participe la serviciile pentru stimularea ocupării şi de formare profesională oferite de agenţia pentru ocuparea forţei de muncă unde sunt înregistrate;

d) să caute activ un loc de muncă. Angajatorii care au încadrat în muncă persoane din rândul

beneficiarilor de indemnizaţii de şomaj, au obligaţia de a anunţa, în termen de 3 zile, agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă la care aceştia au fost înregistraţi.

Obligaţia de mai sus revine şi caselor teritoriale de pensii care au stabilit şi pus în plată pensiile cuvenite beneficiarilor de indemnizaţie de şomaj (art. 41).

12. Suspendarea plăţii indemnizaţiilor de şomaj

acordate beneficiarilor

Suspendarea plăţii indemnizaţiilor de şomaj acordate beneficiarilor are loc, după cum urmează:

a) la data la care nu şi-a îndeplinit obligaţia de a se prezenta lunar, pe baza programării sau ori de câte ori sunt solicitate, la agenţia pentru ocuparea forţei de muncă unde sunt înregistrate; Repunerea în plată, se face de la data depunerii cererii beneficiarului, dar nu mai târziu de 60 de zile calendaristice de la data suspendării;

b) pe perioada îndeplinirii obligaţiilor militare; c) la data încadrării în muncă, pe o perioada de cel mult 12 luni; d) la data plecării din ţară pe o perioadă mai mică de 3 luni, la

cererea persoanei; e) pe perioada în care este arestat preventiv sau pentru

executarea unei pedepse privative de libertate de până la 12 luni; f) la data pensionării pentru invaliditate; g) pe perioada acordării indemnizaţiei pentru incapacitate

temporară de muncă, a indemnizaţiei de maternitate şi a indemnizaţiei pentru creşterea copilului până la împlinirea vârstei de 2 ani, respectiv 3 ani în cazul copilului cu handicap;

h) pe perioada incapacităţii temporare de muncă mai mare de 3 zile datorită accidentelor survenite în perioada cursurilor de calificare,

73

recalificare, perfecţionare sau, la alte forme de pregătire profesională, în timpul şi din cauza practicii profesionale;

i) pe perioada acordării plăţilor compensatorii. Repunerea în plată, după suspendarea plăţii se face de la data

depunerii cererii beneficiarului, dar nu mai târziu de 30 de zile calendaristice de la data încetării situaţiei care a condus la suspendare (art. 45)1.

13. Încetarea plăţii indemnizaţiei de şomaj

Încetarea plăţii indemnizaţiei de şomaj acordate beneficiarilor are loc după cum urmează:

a) la data încadrării în muncă, pentru o perioadă mai mare de 12 luni;

b) la data când realizează, din activităţi autorizate, venituri lunare mai mari decât indemnizaţia de şomaj;

c) la 90 de zile de la data emiterii autorizaţiei de funcţionare pentru a desfăşura activităţi independente sau a certificatului de înmatriculare, dacă realizează venituri lunare mai mari decât indemnizaţia de şomaj;

d) la data refuzului nejustificat de a se încadra conform pregătirii sau nivelului studiilor într-un loc de muncă, situat la o distanţă de cel mult 50 km de localitatea de domiciliu;

e) la data refuzului nejustificat de a participa la servicii pentru stimularea ocupării şi de formare profesională sau la data întreruperii acestora din motive imputabile persoanei;

f) dacă perioada de pensionare pentru invaliditate depăşeşte 12 luni;

g) la data îndeplinirii condiţiilor de pensionare pentru limită de vârstă, de la data solicitării pensiei anticipate sau la data când pensia de invaliditate devine nerevizuibilă;

h) la data plecării în străinătate a beneficiarului pentru o perioadă mai mare de 3 luni;

i) la data începerii executării unei pedepse privative de libertate pentru o perioadă mai mare de 12 luni;

j) în cazul decesului beneficiarului;

1 Modificat prin Legea nr. 107/2004.

74

k) la expirarea termenelor de 60 de zile calendaristice de la data suspendării şi 30 de zile calendaristice de la data încetării situaţiei care a condus la suspendare;

l) la expirarea termenelor de 6 luni, pentru persoanele cu un stagiu de cotizare de cel puţin un an; 9 luni, pentru persoanele cu un stagiu de cotizare de cel puţin 5 ani; 12 luni, pentru persoanele cu un stagiu de cotizare mai mare de 10 ani; de 6 luni pentru absolvenţi ai instituţiilor de învăţământ, în vârstă de minimum 16 ani, care într-o perioadă de 60 de zile de la absolvire nu au reuşit să se încadreze în muncă potrivit pregătirii profesionale, absolvenţi ai şcolilor speciale pentru persoane cu handicap în vârstă de minimum 16 ani, care nu au reuşit să se încadreze în muncă potrivit pregătirii profesionale, şi persoanele care, înainte de efectuarea stagiului militar, nu au fost încadrate în muncă şi care într-o perioadă de 30 de zile de la data lăsării la vatră nu s-au putut încadra în muncă.

m) la data admiterii într-o formă de învăţământ, în cazul persoanelor asimilate şomerilor, absolvenţi ai instituţiilor de învăţământ, în vârstă de minimum 16 ani, care într-o perioadă de 60 de zile de la absolvire nu au reuşit să se încadreze în muncă potrivit pregătirii profesionale, absolvenţi ai şcolilor speciale pentru persoane cu handicap în vârstă de minimum 16 ani, care nu au reuşit să se încadreze în muncă potrivit pregătirii profesionale1.

CAPITOLUL V

SISTEMUL PUBLIC DE PENSII

1. Caracteristici ale sistemului naţional public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale

Actul normativ în materie este Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale.

Potrivit acestuia, dreptul la asigurări sociale este garantat de stat (art. 1), iar sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale se organizează şi funcţionează având ca principii de bază:

1 Art. 44 a fost modificat prin Legea nr. 107/004 şi Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 144/2005.

75

a) principiul unicităţii, potrivit căruia statul organizează şi garantează sistemul public bazat pe aceleaşi norme de drept;

b) principiul egalităţii, care asigură tuturor participanţilor la sistemul public, contribuabili şi beneficiari, un tratament nediscriminatoriu în ceea ce priveşte drepturile şi obligaţiile prevăzute de lege;

c) principiul solidarităţii sociale, conform căruia participanţii la sistemul public îşi asumă reciproc obligaţii şi beneficiază de drepturi pentru prevenirea, limitarea sau înlăturarea riscurilor sociale prevăzute de lege;

d) principiul obligativităţii, potrivit căruia persoanele fizice şi juridice au obligaţia de a participa la sistemul public, drepturile de asigurări sociale exercitându-se corelativ cu îndeplinirea obligaţiilor;

e) principiul contributivităţii, conform căruia fondurile de asigurări sociale se constituie pe baza contribuţiei datorate de persoanele fizice şi juridice, participante la sistemul public, drepturile de asigurări sociale cuvenindu-se pe temeiul contribuţiilor de asigurări sociale plătite;

f) principiul repartiţiei, pe baza căruia fondurile realizate se redistribuie pentru plata obligaţiilor ce revin sistemului public;

g) principiul autonomiei, bazat pe administrarea de sine stătătoare a sistemului public.

2. Persoanele asigurate

(Asiguraţii)

Potrivit art. 4 din Legea nr. 19/2000 sunt asigurate în sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale:

• cetăţenii români; • cetăţeni ai altor state sau apatrizi, pe perioada în care au

domiciliul sau reşedinţa în România. Asigurarea este obligatorie sau facultativă. În conformitate cu dispoziţiile art. 5 din aceeaşi lege1, sunt

asigurate obligatoriu: I. persoanele care desfăşoară activităţi pe bază de contract

individual de muncă şi funcţionarii publici; 1 Modificat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 9/2003, (publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 167 din 17 martie 2003) şi prin Legea nr. 250/2007 (publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 486 din 19 iulie 2007).

76

II. persoanele care îşi desfăşoară activitatea în funcţii elective sau care sunt numite în cadrul autorităţii executive, legislative ori judecătoreşti, pe durata mandatului, precum şi membrii cooperatori dintr-o organizaţie a cooperaţiei meşteşugăreşti, ale căror drepturi şi obligaţii sunt asimilate, în condiţiile prezentei legi, cu ale persoanelor prevăzute la pct. I;

III. persoanele care beneficiază de drepturi băneşti lunare, ce se suportă din bugetul asigurărilor pentru şomaj, în condiţiile legii, denumite în continuare şomeri;

IV. persoanele care se află în una dintre situaţiile următoare: a) asociat unic, asociaţi, comanditari sau acţionari; b) administratori sau manageri care au încheiat contract de

administrare sau de management; c) membri ai asociaţiei familiale; d) persoane autorizate să desfăşoare activităţi independente; e) persoane angajate în instituţii internaţionale, dacă nu sunt

asiguraţii acestora; f) alte persoane care realizează venituri din activităţi

profesionale; V. persoanele care realizează prin cumul venituri brute pe an

calendaristic, echivalente cu cel puţin 3 salarii medii brute, şi care se regăsesc în două sau mai multe situaţii prevăzute la pct. IV.

Asigurarea facultativă este posibilă, pe bază de contract de asigurare, în cazul celorlalte persoane, care nu se regăsesc în situaţiile prevăzute mai sus, cele care nu se află în plata unor prestaţii de asigurări sociale în sistemul public, cele care nu se regăsesc în situaţiile de la art. 38 alin. (1) lit. b) şi c), precum şi cele care nu sunt asigurate în alte sisteme de asigurări sociale, neintegrate în sistemul public.

În esenţă, deci, prin Legea nr. 19/2000 se creează un regim dublu de asigurări sociale şi anume:

• obligatoriu, prin efectul legii, pentru persoanele care îşi desfăşoară activitatea în situaţiile prevăzute la art. 5 alin. 1

• facultativ, în temeiul contractului de asigurare dacă nu realizează venitul brut menţionat.

Fiecărui asigurat i se atribuie un cod de asigurări sociale, pe baza căruia se ţine evidenţa drepturilor şi obligaţiilor respective.

77

3. Angajatorii

Au calitatea de angajatori, în sensul Legii nr. 19/2000, persoanele juridice sau fizice la care îşi desfăşoară activitatea asiguraţii menţionaţi la art. 5 alin. 1 pct. I şi II, adică:

• patronii (unităţile), în cazul salariaţilor (asiguraţi); • organele autorităţii executive, legislative ori judecătoreşti

pentru persoanele alese sau numite în funcţie în aceste organe; • cooperativele meşteşugăreşti, pentru membrii

cooperatori.

4. Declaraţia de asigurare

În temeiul art. 6 din Legea nr. 19/20001, angajatorii, precum şi agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă care efectuează plata drepturilor de şomaj sunt obligate să depună în fiecare lună, declaraţia privind evidenţa nominală a asiguraţilor şi a obligaţiilor de plată către bugetul asigurărilor sociale de stat la casa teritorială de pensii, respectiv a municipiului Bucureşti, în raza căreia se află sediul lor.

De asemenea, persoanele prevăzute la art. 5 alin. 1, pct. IV şi V (asociaţii, administratorii, managerii etc.), care au împlinit vârsta de 18 ani sunt obligate să depună declaraţia de asigurare la casa teritorială de pensii în raza căreia se află domiciliul asiguratului, în termen de 30 de zile de la încadrarea în situaţiile menţionate.

Persoanele prevăzute la art. 5 alin. 1 pct. IV şi V din Legea nr. 19/2000, se exceptează de la obligativitatea depunerii declaraţiei de asigurare, dacă se regăsesc şi în una dintre situaţiile prevăzute la art. 5 alin. 1 pct. I, II şi III din lege şi anume:

• desfăşoară activităţi pe bază de contract individual de muncă şi funcţionarii publici;

• desfăşoară activităţi în funcţii elective sau sunt numite în cadrul autorităţii executive, legislative ori judecătoreşti, pe durata mandatului, precum şi membrii cooperatori dintr-o organizaţie a

1 Modificat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 49/2001, (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 161 din 30 martie 2001), aprobată cu modificări de Legea nr. 338/2002 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 446 din 25 iunie 2002).

78

cooperaţiei meşteşugăreşti, ale căror drepturi şi obligaţii sunt asimilate, cu ale persoanelor care desfăşoară activităţi pe bază de contract individual de muncă;

• beneficiază de drepturi băneşti lunare ce se suportă din bugetul asigurărilor pentru şomaj.

Declaraţiile de asigurare pot fi depuse personal sau trimise prin poştă.

Persoana asigurată este obligată să comunice Casei teritoriale de pensii ori de câte ori intervin modificări asupra elementelor care au stat la baza declaraţiei de asigurare. În caz de modificare a declaraţiei este obligatorie depunerea unei noi declaraţii de asigurare, în termen de 30 de zile de la apariţia modificării respective.

Asiguraţii care fac dovada că nu se mai regăsesc în situaţiile pentru care asigurarea este obligatorie, potrivit art. 5 alin. (1) pct. IV şi V trebuie să depună la casele teritoriale de pensii un formular-tip de retragere a declaraţiei de asigurare, în termen de 30 de zile de la modificarea situaţiei respective.

5. Contribuţia de asigurări sociale

Sistemul public presupune plata contribuţiei de asigurări sociale.

Sunt contribuabili: a) asiguraţii care datorează contribuţii individuale de asigurări

sociale; b) angajatorii; c) persoanele juridice la care îşi desfăşoară activitatea

asiguraţii prevăzuţi la art. 5 alin. (1) pct. II şi V1 din Legea nr. 19/2000, asimilate angajatului, şi anume:

• persoanele care îşi desfăşoară activitatea în funcţii elective sau care sunt numite în cadrul autorităţii executive, legislative ori judecătoreşti, pe durata mandatului, precum şi membrii cooperatori dintr-o organizaţie a cooperaţiei meşteşugăreşti, ale căror drepturi şi obligaţii sunt asimilate, cu ale persoanelor care desfăşoară activităţi pe bază de contract individual de muncă;

1 Modificat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 9/2003, (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 167 din 17 martie 2003) şi prin Legea nr. 250/2007.

79

• persoanele care realizează prin cumul venituri brute pe an calendaristic, echivalente cu cel puţin 3 salarii medii brute, şi care se regăsesc în două sau mai multe situaţii prevăzute la pct. IV.

d) Agenţia Naţională de Ocupare a Forţei de Muncă care administrează bugetul asigurărilor pentru şomaj;

e) persoanele care doresc să îşi completeze venitul asigurat şi altele care nu se află în plata unor prestaţii de sigurări sociale în sistemul public de pensii, care încheie contract de asigurare, respectiv alte persoane.

Cotele contribuţiei de asigurări sociale sunt diferenţiate în funcţie de condiţiile de muncă în care îşi desfăşoară activitatea persoanele asigurate. Ele se aprobă anual prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat1. Astfel, conform art. 22 din Legea nr.487/2006, cotele de contribuţie de asigurări sociale, după cum urmează:

• 29% pentru condiţii normale de muncă; • 34% pentru condiţii deosebite de muncă; • 39% pentru condiţii speciale de muncă. Cotele de contribuţii de asigurări sociale sunt diferenţiate în

funcţie de condiţiile de muncă normale, deosebite sau speciale. Locurile de muncă normale sunt constituite din majoritatea

locurilor de muncă existente la agenţii economici pentru care Legea nr. 19/2000 nu menţionează în mod expres criteriile pe care trebuie să le îndeplinească.

Locurile de muncă în condiţii deosebite sunt stabilite prin Hotărârea Guvernului nr. 246/2007 privind metodologia de reînnoire a avizelor de încadrare a locurilor de muncă în condiţii deosebite2.

Locurile de muncă în condiţii deosebite se stabilesc prin contractul colectiv de muncă sau, în cazul în care nu se încheie contracte colective de muncă, prin decizia organului de conducere.

În toate cazurile, avizul inspectoratului teritorial de muncă este obligatoriu pentru încadrarea locurilor de muncă în condiţii deosebite.

Cota contribuţiei individuale de asigurări sociale, datorată potrivit art. 21 alin. (2) din Legea nr. 19/2000, este de 9,5%, indiferent de condiţiile de muncă.3

1 A se vedea Legea nr.486/2006, privind bugetul asigurărilor sociale de stat pentru anul 2007 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 1047 din 29 decembrie 2006). 2 Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 169 din 9 martie 2007. 3 Art. 21 alin. 2 din Legea nr. 487/2006.

80

Contribuţia datorată de angajatori1, reprezintă diferenţa dintre nivelul cotelor de contribuţii de asigurări sociale stabilite diferenţiat, în funcţie de condiţiile de muncă, prin legea anuală a bugetului asigurărilor sociale de stat, şi nivelul cotei contribuţiei individuale de asigurări sociale.

Calculul şi plata contribuţiei de asigurări sociale, datorată de asiguraţii prevăzuţi la art. 5 alin. (1) pct. I şi II, şi de angajatorii acestora, se face lunar de către angajatori2.

Calculul şi plata contribuţiei pentru şomeri se face lunar de către instituţia care administrează bugetul asigurărilor pentru şomaj3.

Plata contribuţiei, datorată de asiguraţii prevăzuţi la art. 5 alin. (1) pct. IV şi V şi alin. (2) din Legea nr. 19/2000, se face lunar de către aceştia, pe baza calculului efectuat şi comunicat de către casele teritoriale de pensii şi asigurări sociale la care sunt asiguraţi4.

Baza lunară de calcul a contribuţiei individuale de asigurări sociale în cazul asiguraţilor o constituie:

• salariile individuale brute, realizate lunar, inclusiv sporurile şi adaosurile, reglementate prin lege sau prin contractul colectiv de muncă, în cazul asiguraţilor prevăzuţi la art. 5 alin. (1) pct. I, sau veniturile brute de natura drepturilor salariale realizate lunar de asiguraţii prevăzuţi la art. 5 alin. (1) pct. II.

• venitul lunar asigurat, prevăzut în declaraţia sau contractul de asigurare, care nu poate fi mai mic de o pătrime din salariul mediu brut.

Pentru şomeri, baza lunară de calcul a contribuţiei o constituie cuantumul drepturilor băneşti lunare ce se suportă din bugetul asigurărilor pentru şomaj5.

Contribuţia nu se datorează pentru sume care reprezintă: • prestaţii de asigurări sociale care se suportă din fondurile

asigurărilor sociale sau din fondurile angajatorului şi care se plătesc direct la acesta, potrivit Legii nr. 19/2000;

• drepturile plătite potrivit dispoziţiilor legale, în cazul încetării contractelor individuale de muncă, al încetării raporturilor de serviciu ale funcţionarilor publici, încetării mandatului sau al încetării

1 Modificat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 9/2003, (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 167 din 17 martie 2003). 2 A se vedea art. 22 alin. 1 din Legea nr. 19/2000, modificat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 9/2003. 3 Art. 22 alin. 2 din Legea nr. 19/2000, modificat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 9/2003. 4 Art. 22 alin. 3 din Legea nr. 19/2000, modificat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 9/2003. 5 Art. 25 din Legea nr. 19/2000, modificat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 49/2001 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 16 din 30 martie 2001).

81

calităţii de membru cooperator, altele decât cele acordate pentru perioada de preaviz;

• diurnele de deplasare şi de delegare, indemnizaţiile de delegare, detaşare şi transfer, precum şi drepturile de autor;

• sumele reprezentând participarea salariaţilor la profit; • premii şi alte drepturi exceptate prin legi speciale. Sumele asupra cărora nu se datorează contribuţia nu se iau în

considerare la stabilirea cuantumului prestaţiilor de asigurări sociale1. Angajatorul este obligat să calculeze şi să vireze lunar

contribuţia pe care o datorează bugetului asigurărilor sociale de stat2, împreună cu contribuţiile individuale reţinute de la asiguraţi. În cazul în care contribuţia lunară achitată de contribuabili este mai mare decât contribuţia datorată, sumele plătite în plus se reglementează ulterior, conform procedurilor stabilite de Casa Naţională de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale.

Termenele de plată a contribuţiei de asigurări sociale sunt următoarele:

• data stabilită pentru plata drepturilor salariale pe luna în curs, în cazul angajatorilor care efectuează plata drepturilor salariale lunar, dar nu mai târziu de data de 20 a lunii următoare celei pentru care se datorează plata;

• data stabilită pentru plata chenzinei a 2-a, în cazul angajatorilor ce efectuează plata drepturilor salariale chenzinal, dar nu mai târziu de data de 20 a lunii următoare celei pentru care se datorează plata;

• până la sfârşitul lunii, pentru luna în curs, în cazul asiguraţilor prevăzuţi la art. 5 alin. (1) pct. IV, pct. V si alin. (2) din Legea nr. 19/2000;

– până la data de 20 a lunii următoare celei pentru care se efectuează plata drepturilor ce se suportă din bugetul asigurărilor pentru şomaj, în cazul asiguraţilor prevăzuţi la art. 5 alin. (1) pct. III din Legea nr. 19/2000.3

1 Art. 26 din Legea nr. 19/2000, modificat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 9/2003. 2 A se vedea Ordinului ministrului muncii, solidarităţii sociale şi familiei nr. 340/2001, pentru aprobarea Normelor de aplicare a prevederilor Legii nr. 19/2000, (publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 237 din 5 octombrie 2004) modificat ulterior, inclusiv prin Ordinul nr. 680/2007 (publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1575 din 22 august 2007). Curtea Constituţională prin Decizia nr. 353 din 23 septembrie 2004 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor pct. 46 din secţiunea VIII “Dispoziţii tranzitorii privind pensiile”, din Normele de aplicare a prevederilor Legii nr. 19/2000, aprobate prin Ordinul ministrului muncii, solidarităţii sociale şi familiei nr. 340/2001, (publicată în Monitorul Oficial al României; Partea I, nr. 916 din 7 octombrie 2004), a constatat că textul pct. 46 este conform cu legea fundamentală. 3 Art. 29 din Legea nr. 19/2000, modificat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 9/2003.

82

Nereţinerea şi nevărsarea de către angajatori a contribuţiei individuale de asigurări sociale constituie stopaj la sursă şi generează plata unor penalităţi care se fac venit la bugetul asigurărilor sociale de stat.

Neplata contribuţiei de către asiguraţii cu declaraţie sau contract de asigurare la termenele stabilite atrage neacordarea drepturilor de prestaţii până la achitarea contribuţiilor datorate şi a majorărilor de întârziere aferente acestora1.

6.Stagiul de cotizare

Potrivit art. 8 din Legea nr. 19/2000, constituie stagiu de cotizare perioadele în care persoanele au plătit contribuţii de asigurări sociale în sistemul public din România, precum şi din alte ţări, în condiţiile stabilite prin acordurile sau convenţiile internaţionale la care ţara noastră este parte.

El se constituie din însumarea perioadelor în care s-a plătit contribuţia la bugetul asigurărilor sociale de stat, atât de asigurat cât şi de angajator sau, numai de către asigurat, în situaţiile prevăzute la art. 5 alin. (1) pct. IV, pct. V, şi alin. (2) din Legea nr. 19/2000.

În perioada în care asiguratului i s-a reţinut contribuţia de asigurări sociale, iar angajatorul nu şi-a achitat, contribuţia datorată în calitatea sa de contribuabil, pe o perioadă mai mică de 6 luni, asiguraţii beneficiază de toate drepturile prevăzute de Legea nr. 19/2000.

Stagiul de cotizare corespunzător contribuţiei de asigurări sociale datorate în condiţiile art. 21 alin. 6 se determină prin aplicarea asupra perioadei de cotizare a raportului dintre cota de contribuţie individuală de asigurări sociale şi cota de contribuţie de asigurări sociale aprobată pentru locurile de muncă în condiţii normale2.

Sunt asimilate stagiului de cotizare şi perioadele necontributive în care asiguratul:

• a beneficiat sau beneficiază de drepturi de asigurări sociale, cu excepţia pensiei pentru limită de vârstă, pensiei anticipată, pensiei anticipată parţială şi pensiei de urmaş;

• a urmat cursurile de zi ale învăţământului universitar, pe durata normală a studiilor respective, cu condiţia absolvirii acestora.; 1 Art. 33 din Legea nr. 19/2000. 2 Art. 37 alin. 2 din Legea nr. 19/2000, modificat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 9/2003.

83

• a satisfăcut serviciul militar în termen sau cu termen redus, a fost concentrat, mobilizat sau în prizonierat.

Asiguraţii care au absolvit mai multe instituţii de învăţământ superior, beneficiază de asimilare, ca stagiu de cotizare, a unei singure perioade de studii, la alegere.

Persoanele care au urmat cursurile de zi ale învăţământului superior, pe durata normală a studiilor respective, cu condiţia absolvirii acestora, beneficiază de perioade asimilate, ca stagiu de cotizare, a unei singure perioade de studii, la alegere.

Aceştia beneficiază de perioadele asimilate, dacă în aceste perioade nu au realizat stagii de cotizare în condiţiile Legii nr. 19/2000.

Perioadele asimilate se valorifică pentru obţinerea prestaţiilor de asigurări sociale.

Se exceptează pensia anticipată şi pensia anticipată parţială, în cazul cărora nu se valorifică perioadele asimilate prevăzute la alin. (1) lit. b) şi c), precum şi perioadele în care s-a beneficiat de pensie de invaliditate1.

Conform art. 3 din Legea nr. 226/2006,2 asiguraţii care realizează un stagiu de cotizare de cel puţin 25 de ani în condiţiile speciale beneficiază de pensie pentru limită de vârstă, cu reducerea cu 15 ani a vârstelor standard de pensionare.

Pentru aceşti asiguraţi punctajul mediu anual se determină prin împărţirea la 25 a numărului de puncte rezultat din însumarea punctajelor anuale realizate în perioada de cotizare (art. 5 alin. 1 din Legea nr. 226/2006).

Stagiul de cotizare se poate constitui şi din însumarea lor. Cei care au realizat un stagiu de cotizare mai mic decât cel

prevăzut la art. 3 beneficiază de pensie pentru limită de vârstă, cu reducerea proporţională a vârstelor standard de pensionare, în condiţiile realizării stagiilor totale de cotizare necesare (art. 4 din Legea nr. 226/2006).

În situaţia acestor asiguraţi la stabilirea punctajului mediu anual se iau în considerare stagiile totale de cotizare necesare (art. 5 alin. 2 din Legea nr. 226/2006).

1 Art. 38 din Legea nr. 19/2000, modificat prin Legea nr. 338/2002. Curtea Constiuţională prin Decizia nr. 405/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 990 din 27 octombrie 2004, referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 38 alin. 4 din Legea nr. 19/2000, a constat că textul articolului este conform cu legea fundamentală. 2 Privind încadrarea unor locuri de muncă în condiţii speciale (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 509 din 13 iunie 2006).

84

7. Prestaţiile de asigurări sociale

Prestaţiile de asigurări sociale reprezintă venit de înlocuire pentru pierderea totală sau parţială a veniturilor profesionale, ca urmare a bătrâneţii, invalidităţii, accidentelor, bolii, maternităţii sau decesului.

Potrivit art. 7 alin. (2) din Legea nr. 19/2000, aceste prestaţii se acordă sub formă de pensii, indemnizaţii, ajutoare şi alte tipuri de prestaţii prevăzute de lege, corelativ cu obligaţiile privind plata contribuţiei de asigurări sociale de către persoana asigurată.

În sistemul public, asiguraţii nu pot beneficia concomitent de două sau mai multe prestaţii pentru acelaşi risc asigurat, cu excepţia celor pentru prevenirea îmbolnăvirilor şi recuperarea capacităţii de muncă.

8. Noţiunea şi categoriile de pensii

În sistemul public reglementat prin Legea nr. 19/2000, noţiunea de pensie are un înţeles şi conţinut nou.

Astfel, ea reprezintă venit de înlocuire acordat pentru pierderea totală sau parţială a veniturilor profesionale, ca urmare a bătrâneţii sau atingerii unei vârste, invalidităţii sau decesului persoanei asigurate.

Potrivit art. 40 din Legea nr. 19/2000, în sistemul public se acordă următoarele categorii de pensii:

a) pensia pentru limită de vârstă; b) pensia anticipată; c) pensia anticipată parţială; d) pensia de invaliditate; e) pensia de urmaş. În conformitate cu art. 7 alin. 3 din Legea nr. 19/2000 în

sistemul public, asiguraţii nu pot beneficia concomitent de două sau mai multe prestaţii de asigurări sociale pentru acelaşi risc asigurat, cu excepţia celor pentru prevenirea îmbolnăvirilor şi recuperarea capacităţii de muncă.

9. Principiile dreptului la pensie

85

În afară de principiile generale ale sistemului public, funcţionează şi principii specifice dreptului la pensie, la care ne vom referi în continuare.

a) Unicitatea pensiei b) Indexarea, compensarea şi recorelarea pensiilor c) Principiul solidarităţii sociale d) Inadmisibilitatea cesiunii dreptului la pensie e) Imprescriptibilitatea dreptului la pensie f) Scutirea de taxă de timbru a cererilor care au ca obiect

drepturi de pensii

10. Pensia pentru limită de vârstă

Condiţiile privind vârsta şi stagiul de cotizare Vârsta standard de pensionare este de 60 de ani pentru femei

şi 65 de ani pentru bărbaţi. Atingerea vârstei standard de pensionare se va realiza în 13 ani de la data intrării în vigoare a Legii nr. 19/2000, prin creşterea vârstei de pensionare, pornindu-se de la 57 ani pentru femei şi de la 62 ani pentru bărbaţi.

Stagiul complet de cotizare este de 30 de ani pentru femei şi 35 de ani pentru bărbaţi. Atingerea acestui stagiu se va realiza în acelaşi termen de 13 ani.

Stagiul minim este de 15 ani, atât pentru bărbaţi, cât şi pentru femei.

Vârstele standard de pensionare şi stagiile minime şi complete de cotizare pentru femei şi bărbaţi, pe ani şi pe luni, pe perioada aprilie 2001 – martie 2015 sunt, potrivit Anexei 3 la Legea nr. 19/2000, următoarele:

86

PERIOADA

FEMEI BÅRBAº I

Vârstaasigurateila ie¿ireala pensieani/luni

Stagiulcomplet

decotizareani/luni

Stagiulminim

decotizareani/luni

Vârstaasigura-tului la

ie¿irea lapensieani/luni

Stagiulcomplet

decotizareani/luni

Stagiulminim

decotizareani/luni

aprilie 2001 – martie 2002 57 25 10 62 30 10aprilie 2002 – septembrie 2002 57/1 25/1 10/1 62/1 30/1 10/1octombrie 2002 – martie 2003 57/2 25/2 10/2 62/2 30/2 10/2aprilie 2003 – septembrie 2003 57/3 25/3 10/3 62/3 30/3 10/3octombrie 2003 – martie 2004 57/4 25/4 10/4 62/4 30/4 10/4aprilie 2004 – septembrie 2004 57/5 25/5 10/5 62/5 30/5 10/5octombrie 2004 – martie 2005 57/6 25/6 10/6 62/6 30/6 10/6aprilie 2005 – iulie 2005 57/7 25/7 10/7 62/7 30/7 10/7august 2005 – noiembrie 2005 57/8 25/8 10/8 62/8 30/8 10/8decembrie 2005 – martie 2006 57/9 25/9 10/9 62/9 30/9 10/9aprilie 2006 – iulie 2006 57/10 25/10 10/10 62/10 30/10 10/10august 2006 – noiembrie 2006 57/11 25/11 10/11 62/11 30/11 10/11decembrie 2006 – martie 2007 58 26 11 63 31 11aprilie 2007 – iulie 2007 58/1 26/2 11/2 63/1 31/2 11/2august 2007 – noiembrie 2007 58/2 26/4 11/4 63/2 31/4 11/4decembrie 2007 – martie 2008 58/3 26/6 11/6 63/3 31/6 11/6aprilie 2008 – iulie 2008 58/4 26/8 11/8 63/4 31/8 11/8august 2008 – noiembrie 2008 58/5 26/10 11/10 63/5 31/10 11/10decembrie 2008 – martie 2009 58/6 27 12 63/6 32 12aprilie 2009 – iulie 2009 58/7 27/2 12/2 63/7 32/2 12/2august 2009 – noiembrie 2009 58/8 27/4 12/4 63/8 32/4 12/4decembrie 2009 – martie 2010 58/9 27/6 12/6 63/9 32/6 12/6aprilie 2010 – iulie 2010 58/10 27/8 12/8 63/10 32/8 12/8august 2010 – noiembrie 2010 58/11 27/10 12/10 63/11 32/10 12/10decembrie 2010 – martie 2011 59 28 13 64 33 13aprilie 2011 – iulie 2011 59/1 28/2 13/2 64/1 33/2 13/2august 2011 – noiembrie 2011 59/2 28/4 13/4 64/2 33/4 13/4decembrie 2011 – martie 2012 59/3 28/6 13/6 64/3 33/6 13/6aprilie 2012 – iulie 2012 59/4 28/8 13/8 64/4 33/8 13/8august 2012 – noiembrie 2012 59/5 28/10 13/10 64/5 33/10 13/10decembrie 2012 – martie 2013 59/6 29 14 64/6 34 14aprilie 2013 – iulie 2013 59/7 29/2 14/2 64/7 34/2 14/2august 2013 – noiembrie 2013 59/8 29/4 14/4 64/8 34/4 14/4decembrie 2013 – martie 2014 59/9 29/6 14/6 64/9 34/6 14/6aprilie 2014 – iulie 2014 59/10 29/8 14/8 64/10 34/8 14/8august 2014 – noiembrie 2014 59/11 29/10 14/10 64/11 34/10 14/10decembrie 2014 – martie 2015 60 30 15 65 35 15

Pensia pentru persoanele care au lucrat în condiţii deosebite de

muncă, pensia anticipată şi pensia anticipată parţială sunt reglementate ca excepţii de la regulile generale, avându-se în vedere situaţiile speciale în care se află anumite categorii de persoane.

Vârstele de pensionare reduse, nu pot fi mai mici de 50 de ani pentru femei şi de 55 de ani pentru bărbaţi.

Potrivit art. 43 din Legea nr. 19/20001 asiguraţii care şi-au desfăşurat activitatea în locurile de muncă prevăzute la art. 20 lit. a),

1 Modificat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 49/2001, şi modificat prin Legea nr. 338/2002.

87

care au realizat un stagiu de cotizare de cel puţin 20 de ani în aceste condiţii, beneficiază de pensie pentru limită de vârstă, începând cu vârsta de 45 de ani.

Asiguraţii care au realizat în condiţii speciale de muncă un stagiu de cotizare de cel puţin 25 de ani, respectiv, asiguraţii care şi-au desfăşurat activitatea în unităţile miniere, beneficiază de pensie pentru limită de vârstă, cu reducerea vârstelor standard de pensionare cu 15 ani.

Cei care şi-au desfăşurat activitatea în locurile de muncă prevăzute la art. 20 lit. b) din Legea nr. 19/2000, respectiv în activităţile de cercetare, explorare, exploatare sau prelucrare a materiilor prime nucleare, zonele I şi II de expunere la radiaţii, şi care au realizat un stagiu de cotizare de cel puţin 15 ani în zona I de expunere la radiaţii sau de 17 ani în zona II de expunere la radiaţii beneficiază de pensie pentru limită de vârstă, indiferent de vârstă.

Începând cu luna iunie 2001, conform art. 1 din Hotărârea Guvernului nr. 583/2001 privind stabilirea criteriilor de încadrare a activităţilor de cercetare, explorare, exploatare sau prelucrare a materiilor prime nucleare din zonele I şi II de expunere la radiaţii1, zonele I şi II de expunere la radiaţii sunt definite astfel:

a) zona I – locuri de muncă situate permanent în zona controlată;

b) zona II – locuri de muncă în care se lucrează intermitent în zona controlată, restul activităţii desfăşurându-se în zona supravegheată.

Asiguraţii prevăzuţi la art. 20 lit. a), c), d) şi e), care au realizat stagii de cotizare mai mici decât cele prevăzute la alin. (1) şi (2) ale art. 43, beneficiază de pensie pentru limită de vârstă, cu reducerea proporţională a vârstelor standard de pensionare, în condiţiile realizării stagiilor totale de cotizare necesare.

Cazurile de reducere a vârstelor de pensionare Persoanele asigurate care au realizat un stagiu de cotizare în

condiţii de handicap preexistent calităţii de asigurat, în funcţie de gradul handicapului, beneficiază de reducerea stagiilor de cotizare şi a vârstelor de pensionare prevăzute în anexa nr. 3 din Legea nr. 19/2000, după cum urmează:

1 Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 349 din 29 iunie 2001.

88

a) cu 15 ani, reducerea vârstei standard de pensionare, dacă au realizat cel puţin o treime din stagiul complet de cotizare, pentru cei cu handicap grav;

b) cu 10 ani, reducerea vârstei standard de pensionare, dacă au realizat două treimi din stagiul complet de cotizare, pentru cei cu handicap accentuat;

c) cu 10 ani, reducerea vârstei standard de pensionare, dacă au realizat stagiul complet de cotizare, pentru cei cu handicap mediu.

Potrivit art. 48 alin. 3 din Legea nr. 448/2006, încadrarea în grad şi tip de handicap a adulţilor se face de comisia de evaluare a persoanelor adulte cu handicap.

Beneficiază de reducerea vârstei standard de pensionare cu 6 luni pentru fiecare an de privare de libertate, de deportare în străinătate după data de 23 august 1994 şi/sau de prizonierat asiguraţii cu stagiu complet de cotizare, cărora li s-au stabilit drepturi privind vechimea în muncă în condiţiile prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. a), b) şi c) şi alin. 2 din Decretul – lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, (art. 48 din Legea nr. 19/2000).

Asiguraţii care au realizat stagii de cotizare în una sau mai multe dintre următoarele situaţii: în condiţii de muncă speciale, în condiţii de muncă deosebite, în condiţiile prevăzute la art. 47 şi 48, precum şi în condiţiile prevăzute de legi speciale beneficiază cumulativ de reducerea vârstei standard de pensionare1.

Vârsta de pensionare redusă conform celor de mai sus, nu poate fi mai mică decât vârstele prevăzute la art. 42, 43 şi 47, respectiv în anexele nr. 4 şi 5, sau decât reducerea maximă prevăzută la art. 46, după caz (art. 48

1 alin. 2).

Asiguraţii care au realizat stagii de cotizare în condiţii normale de muncă, precum şi în condiţiile prevăzute de legi speciale sau, după caz, în condiţiile prevăzute la art. 48 beneficiază de reducerea vârstei standard de pensionare până la 50 de ani pentru femei, respectiv până la 55 de ani pentru bărbaţi (art. 481 alin. 3).

Femeile care au realizat stagiul complet de cotizare şi care au născut cel puţin 3 copii şi i-au crescut până la vârsta de 10 ani

1 A se vedea art. 48 alin. 1 din Legea nr. 19/2000 introdus prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 49/2001.

89

beneficiază de reducerea vârstei standard de pensionare, după cum urmează:

a) cu un an – pentru 3 copii; b) cu doi ani – pentru 4 sau mai mulţi copii. Reducerea astfel a vârstei nu poate fi cumulată cu o altă

reducere prevăzută de Legea nr. 19/2000 sau de o lege specială. Vârsta respectivă nu poate fi mai mică de 55 de ani (art. 482).

Reglementări specifice pentru pensionarea unor categorii profesionale

În afară de regulile generale prevăzute de Legea nr. 19/2000, prin diferite acte normative sau statornicit unele condiţii speciale pentru pensionarea anumitor categorii profesionale: cadre didactice, medici, farmacişti, magistraţi, avocaţi.

Astfel, potrivit art. 127 din Statutul personalului didactic, aprobat prin Legea nr. 128/19971, personalul didactic poate fi pensionat la cerere, cu 3 ani înainte de limitele de vârstă prevăzute de legislaţia în vigoare, dacă are o vechime în învăţământ de cel puţin 25 de ani femeile, respectiv 30 de ani bărbaţii.

Pensionarea poate interveni numai la data încheierii anului şcolar sau universitar şi doar pentru motive temeinice în timpul anului şcolar sau universitar, cu aprobarea inspectoratului şcolar, respectiv a senatului universitar.

Cadrele didactice pensionate pot desfăşura activităţi didactice, salarizate prin cumul sau prin plata cu ora, după împlinirea vârstei de pensionare.

Personalul didactic din învăţământul preuniversitar de stat, cu gradul didactic I sau cu titlul ştiinţific de doctor, care dovedeşte competenţă profesională deosebită, poate fi menţinut ca titular în funcţia didactică până la 3 ani peste vârsta de pensionare, la cerere, cu avizul consiliului profesoral (art. 128).

Profesorii universitari şi conferenţiarii universitari cu titlul ştiinţific de doctor pot rămâne în activitate până la vârsta de 65 de ani.

La împlinirea vârstei de pensionare, profesorii şi conferenţiarii universitari cu titlul ştiinţific de doctor, cu excepţiile care dovedesc competenţă profesională deosebită, pot fi menţinuţi ca titulari în funcţia didactică, la cerere, cu acordul consiliului facultăţii şi cu

1 Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 158/1997, modificată ulterior.

90

aprobarea anuală a senatului universitar, prin vot nominal deschis, până la împlinirea vârstei de 70 de ani.

Profesorii universitari, membri ai Academiei Române sau ai academiilor de ştiinţe organizate pe domenii ştiinţifice, pot rămâne în activitate ca titulari, ceea ce înseamnă cu normă întreagă în învăţământ, până la vârsta de 70 de ani. Peste această vârstă pot fi menţinuţi în activitate numai cu acordul instituţiei în care lucrează, prin prelungiri anuale(art. 129).1

Cei în cauză beneficiază de o recalculare suplimentară a pensiei pe baza stagiului de cotizare realizat în sistemul public (art. 130).

Aceste cadre didactice beneficiază în continuare de limita de vârstă superioară şi în sistemul public de pensii alte drepturi de asigurări sociale, şi după data de la care se aplică Legea nr. 19/2000.

Medicii, în temeiul art. 384 din Legea nr. 95/20062 privind reforma în domeniul sănătăţii, medicii se pensionează la vârsta de 65 de ani indiferent de sex.

La cerere, medicii se pot pensiona anticipat, la vârstele prevăzute în Legea nr. 19/2000 dacă îndeplinesc condiţiile de stagiu de cotizare prevăzute în lege pentru pensia anticipată sau pentru pensia anticipată parţială.

În unităţile sanitare publice, medicii membri titulari sau membri corespondenţi ai Academiei Române şi ai Academiei de Ştiinţe Medicale, profesorii universitari şi cercetătorii ştiinţifici gradul I, doctorii în ştiinţe medicale, care desfăşoară activităţi medicale, pot continua, la cerere, activitatea medicală până la împlinirea vârstei de 70 de ani. Peste această vârstă medicii, membri titulari şi membri corespondenţi ai Academiei de Ştiinţe Medicale, pot fi menţinuţi în activitate conform dispoziţiilor art. 10 alin. (2) din Legea nr. 264/2004 privind organizarea şi funcţionarea Academiei de Ştiinţe Medicale. De acelaşi drept pot beneficia şi medicii, membri titulari şi membri corespondenţi ai Academiei Române.

Medicii care au depăşit limita de vârstă pot profesa în continuare în unităţi sanitare private. Desfăşurarea activităţii se face în baza certificatului de membru şi a avizului anual al Colegiului Medicilor din România, eliberat pe baza certificatului de sănătate şi a

1 Art. 129 modificat prin Legea nr. 481/2006 (publicată în Monitorul Oficial al Romniei, Partea I, nr. 1025 din 29 decembrie 2006). 2 Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 28 aprilie 2006, modificată ulterior, inclusiv prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.90/2007 (publicată în Monitorul Oficial al României; Partea I, nr.659 din 26 septembrie 2007).

91

asigurării de răspundere civilă, pentru greşeli în activitatea profesională, încheiată pentru anul respectiv.

În cazul unităţilor sanitare publice care înregistrează deficit de personal medical, precum şi al unităţilor sanitare publice aflate în zone defavorizate, medicii îşi pot continua activitatea peste vârsta de pensionare, până la ocuparea posturilor prin concurs, la propunerea autorităţilor de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti, cu avizul Colegiului Medicilor din România şi cu aprobarea Ministerului Sănătăţii Publice.

Potrivit art. 565 din Legea nr. 95/2006, farmaciştii se pensionează la vârsta 65 de ani indiferent de sex.

În unităţile sanitare publice farmaciştii membri titulari şi corespondenţi ai Academiei Române, profesori universitari, cercetători ştiinţifici gradul I, doctori în ştiinţe farmaceutice care desfăşoară activităţi farmaceutice pot continua, la cerere, activitatea până la împlinirea vârstei de 70 de ani.

Farmaciştii pot cere pensionarea dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de legislaţia de asigurări sociale de stat.

În cazul unităţilor sanitare publice care înregistrează deficit de farmacişti, precum şi al unităţilor sanitare publice aflate în zone defavorizate, farmaciştii îşi pot continua activitatea peste vârsta de pensionare, până la ocuparea posturilor prin concurs, la propunerea autorităţilor de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti, cu avizul Colegiului Farmaciştilor din România şi cu aprobarea Ministerului Sănătăţii Publice, pe baza certificatului de sănătate.

Conform Legii nr. 303/2004 privind Statutul judecătorilor şi procurorilor1, cei cu o vechime de cel puţin 25 de ani în magistratură se pot pensiona şi pot beneficia, la împlinirea vârstei de 60 de ani, de pensie de serviciu, în cuantum de 80% din baza de calcul reprezentată de indemnizaţia de încadrare brută lunară şi sporurile avute în ultima lună de activitate înainte de data pensionării.

Judecătorii şi procurorii se pot pensiona la cerere înainte de împlinirea vârstei de 60 de ani şi beneficiază de pensie, dacă au o vechime de cel puţin 25 de ani numai în funcţia de judecător şi procuror.

De pensia de serviciu beneficiază, la împlinirea vârstei de 60 de ani, şi judecătorii şi procurorii cu o vechime în magistratură între 20 şi 1 Legea nr. 303/2004 privind Statutul judecătorilor şi procurorilor, (republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 826 din 13 septembrie 2005), modificată ulterior, inclusiv prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 100/2007 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 684 din 8 noiembrie 2007).

92

25 de ani, în acest caz cuantumul pensiei fiind micşorat cu 1% din baza de calcul, pentru fiecare an care lipseşte din vechimea integrală în magistratură.

Pentru fiecare an care depăşeşte vechimea în magistratură la cuantumul pensiei se adaugă câte 1% din baza de calcul fără a o putea depăşi.

Persoanele care îndeplinesc condiţiile de numai în funcţia de judecător sau procuror se pot pensiona şi pot beneficia, la împlinirea vârstei de 60 de ani, de pensie de serviciu, chiar dacă la data pensionării au o altă ocupaţie. În acest caz, pensia se stabileşte dintr-o bază de calcul egală cu indemnizaţia de încadrare brută lunară pe care o are un judecător sau procuror în activitate, în condiţii identice de funcţie, vechime şi grad al instanţei sau parchetului, şi sporurile, în procent, avute la data eliberării din funcţie. De această pensie de serviciu pot beneficia numai persoanele care au fost eliberate din funcţia de judecător sau procuror din motive neimputabile.

De aceste prevederi legale pot beneficia şi judecătorii şi procurorii pensionaţi anterior, care beneficiază de pensie în sistemul public şi care îndeplinesc condiţiile pentru acordarea pensiei de serviciu. În acest caz, pensia se stabileşte dintr-o bază de calcul egală cu indemnizaţia de încadrare brută lunară pe care o are un judecător sau procuror în activitate, în condiţii identice de funcţie, vechime şi nivel al instanţei sau parchetului unde a funcţionat înaintea eliberării din funcţia de judecător sau procuror, şi sporurile, în procent, avute la data eliberării din funcţie.

Judecătorii şi procurorii pot opta între pensia de serviciu şi pensia din sistemul public. Judecătorii şi procurorii militari pot opta între pensia de serviciu şi cea militară.

Aceştia, precum şi magistraţii-asistenţi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi personalul de specialitate juridică pot fi menţinuţi în funcţie după împlinirea vârstei de pensionare prevăzute de lege, până la vârsta de 65 de ani, cu avizul anual al Consiliului Superior al Magistraturii.

Cei care au fost eliberaţi din funcţie prin pensionare pot cumula pensia de serviciu cu veniturile realizate dintr-o activitate profesională, indiferent de nivelul veniturilor respective.

Reîncadrarea în funcţia de judecător, procuror sau magistrat-asistent se face până la vârsta de 65 de ani, fără concurs şi cu avizul anual al Consiliului Superior al Magistraturii, numai la judecătorii şi parchetele de pe lângă acestea, cu păstrarea gradului profesional

93

avut la data pensionării. În acest caz, numirea în funcţia de magistrat-asistent se face de către Consiliul Superior al Magistraturii, iar numirea în funcţia de judecător sau procuror se face de către Preşedintele României, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii.

Judecătorii şi procurorii pot fi pensionaţi anticipat, cu reducerea vârstei de pensionare prevăzute de prezenta lege cu până la 5 ani, în cazul în care depăşesc vechimea în magistratură cu cel puţin 5 ani. Cei care îndeplinesc atât aceste condiţii, cât şi cei care au o vechime de cel puţin 25 de ani in funcţie de judecător sau procuror pot opta între cele două pensii.

Acesta are regimul unei pensii anticipate de serviciu. Beneficiarii ei nu pot cumula pensia de serviciu cu veniturile

realizate dintr-o activitate profesională, indiferent de nivelul veniturilor respective, până la vârsta de 60 de ani.

Constituie vechime în magistratură perioada în care judecătorul, procurorul, personalul de specialitate juridică sau magistratul-asistent a îndeplinit funcţiile de judecător, procuror, personal de specialitate juridică în fostele arbitraje de stat, magistrat-asistent, auditor de justiţie, judecător financiar, judecător financiar inspector, procuror financiar, procuror financiar inspector şi consilier în secţia jurisdicţională a Curţii de Conturi, grefier cu studii superioare juridice sau personal de specialitate juridică precum şi perioada în care a fost avocat, notar, asistent judiciar, cadru didactic în învăţământul juridic superior acreditat, jurisconsult, consilier juridic, ofiţer de poliţie judiciară cu studii superioare juridice, personal de probaţiune cu studii superioare juridice sau în care a îndeplinit funcţii de specialitate juridică în Institutul de Cercetări Juridice al Academiei Române, Institutul Român pentru Drepturile Omului sau în aparatul Parlamentului, Administraţiei Prezidenţiale, Guvernului, Curţii Constituţionale, Avocatului Poporului, Curţii de Conturi, Consiliului Legislativ.

La calculul vechimii în magistratură sau, a vechimii în funcţia de judecător sau de procuror, în vederea stabilirii pensiei în condiţiile prezentului regulament, se vor lua în considerare perioadele în care persoana s-a aflat în oricare dintre următoarele situaţii:

- concediu de maternitate şi concediu paternal; - concediu de creştere a copilului în vârstă de până la 2 ani

sau, în cazul copilului cu handicap, până la împlinirea vârstei de 3 ani;

94

- concediu medical pentru incapacitate temporară de muncă; - concediu de studii pentru pregătirea examenului de

capacitate; - concediu de studii plătit pentru formare profesională; - detaşare şi delegare. Valoarea unui punct de pensie se stabileşte prin legea

bugetului asigurărilor sociale de stat. Pentru anul 2007, valoarea punctului de pensie va fi de 541 lei

şi se va aplica începând cu data de 1 noiembrie 2007. 1Valoarea punctului de pensie nu poate fi mai mică de 37,5% din

salariul mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat, începând cu 1 ianuarie 2008, respectiv de 45% din salariul mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat, începând cu 1 ianuarie 2009.2

Punctajul mediu anual aferent pensiilor din sistemul public se poate majora prin măsuri adoptate prin hotărâri ale Guvernului.3

11. Pensia anticipată

şi pensia anticipată parţială

Asiguraţii care a depăşit stagiul complet de cotizare cu cel puţin 10 ani pot solicita pensia anticipată cu cel mult 5 ani înaintea vârstelor standard de pensionare.

Cuantumul pensiei anticipată se stabileşte în aceleaşi condiţii cu cel al pensiei pentru limită de vârstă (art. 49 alin. 3).

De reţinut este că la stabilirea stagiului de cotizare pentru acordarea pensiei anticipate nu se au în vedere perioadele asimilate, - cursurile de zi ale învăţământului universitar, sau satisfacerea serviciului militar, a fost concentrat, mobilizat sau în prizonierat -, precum şi perioadele în care asiguratul a beneficiat de pensie de invaliditate. 4

1 Art.20 din Legea nr. 487/2007 privind bugetul asigurărilor sociale de stat pe anul 2007 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1047 din 29 decembrie 2007). 2 Art. 80 alin. 3 a fost modificat prin Legea nr. 250/2007. 3 Art. 81 din Legea nr. 19/2000, modificat de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 321/2005(publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1113 din 15 noiembrie 2005). Curtea Constituţională prin Decizia nr. 162/2004 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 81, 89 şi 187 din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările şi completările ulterioare, (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 441 din 18 mai 2004), a constatat ca textul articolelor sunt conforme cu legea fundamentală. 4 A se vedea art. 50 alin. 11 introdus prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 49/2001.

95

La data îndeplinirii condiţiilor pentru a beneficia de pensie pentru limită de vârstă, pensia anticipată devine pensie pentru limită de vârstă şi se recalculează prin adăugarea perioadelor asimilate şi a eventualelor stagii de cotizare realizate în perioada de anticipare, trecerea la pensia pentru limită de vârstă făcându-se la cerere.1

Conform art. 50 alin. (1), asiguraţii care au realizat stagiile complete de cotizare, precum şi cei care au depăşit stagiul complet de cotizare cu până la 10 ani pot solicita pensie anticipată parţială cu reducerea vârstelor standard de pensionare cu cel mult 5 ani.

Cuantumul ei se stabileşte din cuantumul pensiei pentru limită de vârstă, prin diminuarea acestuia în raport cu stagiul de cotizare realizat şi cu numărul de luni cu care s-a redus vârsta standard de pensionare.

Diminuarea cuantumului pensiei anticipată parţială se face conform tabelului următor.

Stagiul de cotizare realizat peste stagiul standard

complet de cotizare prevåzut în anexa nr. 3(coloanele 3 ¿i 6)

Procentul de diminuare pentrufiecare lunå de anticipare

(%)

pânå la 1 an 0,50

peste 1 an 0,45

peste 2 ani 0,40

peste 3 ani 0,35

peste 4 ani 0,30

peste 5 ani 0,25

peste 6 ani 0,20

peste 7 ani 0,15

peste 8 ani 0,10

între 9 si 10 ani 0,05 Potrivit art. 51 din Legea nr. 19/2000, asiguraţii care au

desfăşurat activităţi în condiţii deosebite sau speciale, dar care nu se pot pensiona cu reducerea vârstei de pensionare pe această bază, pot beneficia de pensie anticipată parţială. În aceste cazuri reducerea vârstei standard de pensionare nu poate fi mai mare de 5 ani.

La împlinirea vârstelor standard de pensionare, pensia anticipată parţială devine pensie pentru limită de vârstă.

Trecerea de la pensia anticipată parţială la pensia pentru limită de vârstă se face, la cerere, prin eliminarea diminuării avută în

1 Art. 49 alin. 3 a fost modificat prin Legea nr. 250/2007.

96

vedere mai sus şi prin adăugarea perioadelor standard de pensionare. Astfel, pensia anticipată devine pensie pentru limită de vârstă şi se recalculează prin adăugarea perioadelor asimilate şi a eventualelor stagii de cotizare realizate în perioada de anticipare.1

12. Pensia de invaliditate

Condiţiile de pensionare Potrivit art. 53 alin. 1 din Legea nr. 19/2000, au dreptul la

pensie de invaliditate asiguraţii care şi-au pierdut total sau cel puţin jumătate din capacitatea de muncă, din cauza:

a) accidentelor de muncă; b) bolilor profesionale şi tuberculozei; c) bolilor obişnuite şi accidentelor care nu au legătură cu

munca. La stabilirea pensiei de invaliditate, asiguraţilor li se acordă un

stagiu potenţial, determinat ca diferenţă între stagiul complet de cotizare şi stagiul de cotizare realizat efectiv până în momentul încadrării într-un grad de invaliditate. În cazul asiguraţilor care au realizat cel puţin jumătate din stagiul de cotizare necesar, stagiul potenţial se determină ca diferenţă între stagiul complet de cotizare şi stagiul de cotizare necesar. Stagiul potenţial rezultat conform art. 59 alin. (1) şi (2)2 nu poate fi mai mare decât stagiul de cotizare pe care asiguratul l-ar fi putut realiza de la data ivirii invalidităţii până la împlinirea vârstei standard de pensionare, vârstă la care, poate solicita o pensie pentru limită de vârstă.

Beneficiază de pensie de invaliditate şi asiguraţii care au satisfăcut serviciul militar în termen sau militar cu termen redus, a fost concentrat, mobilizat sau în prizonierat.

Au dreptul la pensie de invaliditate, şi elevii, ucenicii şi studenţii care şi-au pierdut total sau cel puţin jumătate din capacitatea de muncă datorită accidentelor sau bolilor profesionale survenite în timpul şi din cauza practicii profesionale.

Persoanele care şi-au pierdut total sau parţial capacitatea de muncă şi marii mutilaţi, ca urmare a participării la lupta pentru victoria Revoluţiei din decembrie 1989, care erau cuprinşi într-un sistem de 1 A se vedea art. 52 Legea nr. 19/2000, modificat prin Legea nr. 250. 2 Modificat prin Legea nr. 338/2002 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 446 din 25 iunie 2002).

97

asigurări sociale anterior datei ivirii invalidităţii din această cauză au dreptul şi la pensie de invaliditate, indiferent de vechimea în muncă, pe timpul cât durează invaliditatea, stabilită în aceleaşi condiţii în care se acordă pensia de invaliditate persoanelor care au suferit accidente de muncă.

Conform art. 57 alin. (1), asiguraţii care şi-au pierdut capacitatea de muncă datorită unei boli obişnuite sau a unor accidente care nu au legătură cu munca beneficiază de pensie de invaliditate, dacă îndeplinesc stagiul de cotizare necesar în raport cu vârsta, după cum urmează:

Vârsta asiguratului

în momentul ivirii invaliditå¡iiStagiul de cotizare necesar

(ani)

sub 25 ani 525-31 ani 831-37 ani 1137-43 ani 1443-49 ani 1849-55 ani 22

peste 55 ani 25 Beneficiază de pensie de invaliditate şi asiguraţii care, până la

data ivirii invalidităţii, au realizat cel puţin jumătate din stagiul de cotizare menţionat mai sus.

De asemenea, asiguraţii care au realizat stagii în condiţii deosebite sau specile beneficiază de pensie de invaliditate, dacă au realizat cel puţin jumătate din stagiul de cotizare necesar, în raport cu vârsta avută la data expertizării medicale.

Au dreptul la pensie de invaliditate şi persoanele care la data ivirii invalidităţii nu mai au calitatea de asigurat, dar îndeplinesc condiţiile.

În cazul în care invaliditatea s-a ivit ca urmare a unui accident de muncă, a unei boli profesionale, a tuberculozei, precum şi în situaţiile în care invaliditatea s-a ivit în timpul şi din cauza îndeplinirii obligaţiilor militare, asiguratul poate beneficia de pensie de invaliditate, indiferent de stagiul de cotizare (art. 58 din Legea nr. 19/2000).

Asiguraţilor care au realizat un stagiu de cotizare în condiţii de handicap preexistent calităţii de asigurat li se acordă un stagiu potenţial determinat ca diferenţă între stagiile de cotizare cerute de

98

art. 47 din Legea nr. 19/2000 şi stagiile de cotizare realizate efectiv. În cazul elevilor, ucenicilor, studenţilor, stagiul potenţial luat în calcul la stabilirea pensiei de invaliditate îl constituie stagiul complet de cotizare (art. 60).

La împlinirea vârstei standard de pensionare prevăzută de Legea nr. 19/2000 pentru obţinerea pensiei pentru limită de vârstă, beneficiarul pensiei de invaliditate poate opta pentru cea mai avantajoasă dintre pensii.

Indemnizaţia pentru însoţitor acordată pensionarilor încadraţi în gradul I invaliditate, se menţine indiferent de pensia pentru care se optează de către pensionar.

Gradele de invaliditate În conformitate cu art. 54 din Legea nr. 19/2000, în raport cu

cerinţele locului de muncă şi cu gradul de reducere a capacităţii de muncă, invaliditatea este de:

a) gradul I, caracterizată prin pierderea totală a capacităţii de muncă, a capacităţii de autoservire, de autoconducţie sau de orientare spaţială, invalidul necesitând îngrijire sau supraveghere permanente din partea altei persoane;

b) gradul II, caracterizată prin pierderea totală a capacităţii de muncă, cu posibilitatea individului de a se autoservi, de a se autoconduce şi de a se orienta spaţial, fără ajutorul altei persoane;

c) gradul III, caracterizată prin pierderea a cel puţin jumătate din capacitatea de muncă, individul putând să presteze o activitate profesională.

Revizuirea medicală În temeiul art. 62 alin. 1 din Legea nr. 19/2000, pensionarii de

invaliditate sunt supuşi revizuirii medicale, în funcţie de afecţiune, la intervale de 6-12 luni, până la împlinirea vârstelor standard de pensionare, la termenele stabilite de casele teritoriale de pensii.

După fiecare revizuire, medicul expert al asigurărilor sociale din cadrul casei teritoriale de pensii emite o nouă decizie prin care se stabileşte:

a) menţinerea în acelaşi grad de invaliditate; b) încadrarea în alt grad de invaliditate; c) încetarea calităţii de pensionar de invaliditate, ca urmare a

redobândirii capacităţii de muncă.

99

Dreptul la pensie de invaliditate se modifică sau încetează începând cu luna următoare celei în care s-a emis decizia de revizuire medicală.

Neprezentarea, din motive imputabile pensionarului, la revizuirea medicală atrage suspendarea plăţii pensiei începând cu luna următoare celei care era prevăzută revizuirea medicală.

Nu sunt supuşi revizuirii medicale periodice pensionarii de invaliditate care:

• prezintă invalidităţi care afectează ireversibil capacitatea de muncă;

• au împlinit vârstele pentru obţinerea pensiei pentru limita de vârstă;

• au vârstă mai mică cu până la 5 ani faţă de vârsta standard de pensionare şi au realizat stagiile complete de cotizare.

Revizuirea medicală se poate efectua şi la cererea pensionarilor, dacă starea sănătăţii lor s-a îmbunătăţit sau, s-a agravat.

Pensionarii de invaliditate cu excepţia celor care nu sunt supuşi revizuirii medicale periodice, sunt obligaţi să urmeze programele recuperatorii întocmite de medicul expert al asigurărilor sociale care a emis decizia de încadrare în grad de invaliditate, în vederea reintegrării socioprofesionale în aceeaşi muncă sau în altă muncă.

Neîndeplinirea din motive imputabile pensionarului, a obligaţiilor prevăzute în programele recuperatorii întocmite de medicul expert al asigurărilor sociale, atrage suspendarea plăţii pensiei, începând cu luna următoare constatării neîndeplinirii acestor programe.

Suspendarea se face prin decizia emisă de Casa teritorială de pensii şi încetează cu luna următoare reluării sau, începerii programelor recuperatorii întocmite de medicul expert al asigurărilor sociale.

13. Pensia de urmaş

Pensia de urmaş pentru copii Au dreptul la pensie de urmaş copiii, dacă persoana decedată

era pensionar sau îndeplinea condiţiile pentru obţinerea unei pensii. Potrivit art. 66 din Legea nr. 19/2000, copiii au dreptul la pensie

de urmaş: a) până la vârsta de 16 ani;

100

b) dacă îşi continuă studiile într-o formă de învăţământ, până la terminarea acestora, fără a depăşi vârsta de 26 de ani;

c) pe toată durata invalidităţii de orice grad, dacă aceasta s-a ivit până la vărsta de 16 ani sau în perioada în care îşi continuă studiile într-o formă de învăţământ.

Pensia de urmaş pentru soţul supravieţuitor Soţul supravieţuitor, la fel ca şi copiii, are dreptul la pensie de

urmaş, dacă persoana decedată era pensionar sau îndeplinea condiţiile pentru obţinerea unei pensii.

El are dreptul la pensie pe tot timpul vieţii, la împlinirea vârstei standard de pensionare, dacă durata căsătoriei a fost de cel puţin 15 ani.

În cazul în care durata căsătoriei este mai mică de 15 ani, dar de cel puţin 10 ani, se diminuează cuantumul pensiei de urmaş cu 0,5% pentru fiecare lună, respectiv 6,0% pentru fiecare an de căsătorie în minus. Soţul supravieţuitor are dreptul la pensie de urmaş, indiferent de vârstă, pe perioada în care este invalid de gradul I sau II, dacă durata căsătoriei a fost de cel puţin 1 an.

De asemenea are dreptul la pensie de urmaş, indiferent de vârstă şi de durata căsătoriei, dacă decesul soţului susţinător s-a produs ca urmare a unui accident de muncă, a unei boli profesionale sau tuberculozei şi dacă nu realizează venituri lunare dintr-o activitate profesională pentru care asigurarea este obligatorie sau acestea sunt mai mici de o pătrime din salariul mediu brut pe economie.1

În perioada în care nu realizează venituri lunare dintr-o activitate profesională pentru care asigurarea este obligatorie sau acestea sunt mai mici de o pătrime din salariul mediu brut pe economie, soţul supravieţuitor care are în îngrijire la data decesului susţinătorului unul sau mai mulţi copii în vârstă de până la 7 ani beneficiază de pensie de urmaş până la data împlinirii de către ultimul copil a vârstei de 7 ani.

Soţul supravieţuitor care nu îndeplineşte condiţiile beneficiază de pensie de urmaş pe o perioadă de 6 luni de la data decesului, dacă în această perioadă nu realizează venituri lunare dintr-o activitate profesională pentru care asigurarea este obligatorie sau acestea sunt mai mici de o pătrime din salariul brut pe economie.2

Potrivit art. 74 din Legea nr. 19/2000, soţul supravieţuitor care are dreptul la o pensie proprie şi îndeplineşte condiţiile pentru 1 Art. 68 alin. 2 din Legea nr. 19/2000, modificat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 49/2001. 2 Art. 69 din Legea nr. 19/2000, modificat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 49/2001.

101

obţinerea pensiei de urmaş după soţul decedat poate opta pentru cea mai avantajoasă pensie.

Beneficiarii pensiei de urmaş, copiii şi soţii invalizi sunt expertizaţi, supuşi revizuirii medicale şi au obligaţia de a urma programele recuperatorii întocmite de medicul expert al asigurărilor sociale conform aceloraşi reglementări prevăzute pentru pensia de invaliditate.

În această categorie se includ copiii care au pensie de urmaş, pe toată durata invalidităţii de orice grad şi soţul supravieţuitor, pe perioada în care este încadrat în gradul I sau II de invaliditate.

Cuantumul pensiei de urmaş Pensia de urmaş este condiţionată de dreptul la pensie al

susţinătorului decedat şi este diferenţiată în raport cu numărul urmaşilor care au dreptul la pensie.

Baza de calcul a pensiei de urmaş în sistemul public o constituie, după caz:

a) pensia pentru limită de vârstă în plată sau la care ar fi avut dreptul susţinătorul decedat;

b) pensia de invaliditate gradul I, în cazul în care decesul susţinătorului a survenit înaintea îndeplinirii condiţiilor pentru obţinerea pensiei pentru limită de vârstă şi era în plată cu pensie de orice grad, pensie anticipată, pensie anticipată parţială sau ar fi avut dreptul la una dintre aceste categorii de pensie.

c) pensia de serviciu aflată în plată sau la care ar fi avut dreptul susţinătorul decedat, dacă aceasta este mai avantajoasă decât pensia pentru limită de vârstă (art. 71 alin. 1)1.

Cuantumul pensiei de urmaş, se stabileşte procentual din pensia susţinătorului, în funcţie de numărul urmaşilor îndreptăţiţi, astfel:

a) pentru un singur urmaş – 50% b) pentru 2 urmaşi – 75% c) pentru 3 sau mai mulţi urmaşi – 100% (art. 71). Potrivit art. 72, cuatumul pensiei de urmaş, în cazul orfanilor de

ambii părinţi reprezintă însumarea drepturilor de urmaş, calculate după fiecare părinte.

Ori de câte ori se modifică numărul urmaşilor, pensia se recalculează. 1 Modificat prin Legea nr. 338/2002.

102

14. Stabilirea şi plata pensiilor

Art. 82 din Legea nr. 19/2000 prevede că pensia se acordă la cererea persoanei îndreptăţite, a mandatarului desemnat de acesta cu procură specială, a tutorelui sau curatorului acesteia.

Cererea şi actele care dovedesc îndeplinirea condiţiilor legale se depun la casa teritorială de pensii în raza căreia se află domiciliul asiguratului.

Potrivit art. 83 din Legea nr. 19/20001, drepturile de pensie pentru limită de vârstă se acordă şi se plătesc de la data îndeplinirii condiţiilor de pensionare dacă cererea a fost depusă în termen de 30 de zile de la această dată.

Drepturile de pensie anticipată sau pensie anticipată parţială se acordă şi se plătesc:

a) de la data îndeplinirii condiţiilor, dar nu înaintea încetării calităţii de angajat, în cazul persoanelor prevăzute la art. 5 alin. (1) pct. I, II, III, dacă cererea a fost depusă în termen;

b) de la data îndeplinirii condiţiilor de pensionare, în cazul persoanelor prevăzute la art. 5 alin. (1) pct. IV, V, dacă cererea a fost depusă în termen.

În cazul persoanelor prevăzute la art. 5 alin. (2), ale căror cereri au fost depuse în termen, drepturile de pensie pentru limită de vârstă, pensie anticipată sau pensie anticipată parţială se acordă de la data îndeplinirii condiţiilor de pensionare, dar nu înainte de data încetării calităţii de asigurat.

În cazul persoanelor ale căror cereri de pensionare au fost depuse cu depăşirea termenului, drepturile de pensie se acordă şi se plătesc:

a) de la data depunerii cererii, în cazul pensiei pentru limită de vârstă;

b) de la data depunerii cererii, dar nu înainte de data încetării calităţii de asigurat, în cazul persoanelor prevăzute la art. 5 alin. (1) pct. I, II şi III, care solicită pensie anticipată sau pensie anticipată parţială;

1 Modificat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 9/2003.

103

c) de la data depunerii cererii, în cazul persoanelor prevăzute la art. 5 alin. (1) pct. IV şi V, care solicită pensie pentru limită de vârstă, pensie anticipată sau pensie anticipată parţială;

d) de la data depunerii cererii, dar nu înainte de data încetării calităţii de asigurat, în cazul persoanelor prevăzute la art. 5 alin. (2), care solicită pensie pentru limită de vârstă, pensie anticipată sau pensie anticipată parţială1.

Drepturile la pensia de invaliditate se acordă: a) de la data încetării plăţii indemnizaţiei pentru incapacitate

temporară de muncă, dacă cererea a fost depusă în termen de 60 de zile de la data emiterii deciziei medicale de încadrare în grad de invaliditate;

b) de la data încetării plăţii indemnizaţiei pentru incapacitate temporară de muncă, dar nu înainte de data încetării calităţii de asigurat, dacă cererea a fost depusă în 60 de zile, în cazul persoanelor prevăzute la art. 5 alin. (2);

c) de la data depunerii cererii, dar nu înainte de data încetării calităţii de asigurat, în cazul persoanelor prevăzute la art. 5 alin. (2), ale căror cereri au fost depuse cu depăşirea termenului prevăzut la lit. a);

d) de la data depunerii cererii, în cazul persoanelor care la data solicitării pensiei de invaliditate nu mai au calitatea de asigurat.2

Drepturile la pensia de urmaş, în cazul persoanelor care îndeplinesc condiţiile prevăzute de Legea nr. 19/2000 la data decesului susţinătorului asigurat, se acordă la cerere, după cum urmează3:

a) începând luna următoare decesului, în cazul în care susţinătorul decedat era pensionar, dacă cererea a fost depusă în termen de 90 de zile de la data decesului;

b) de la data decesului susţinătorului, în cazul în care susţinătorul decedat nu era pensionar la data decesului, dacă cererea a fost depusă în termen de 90 de zile de la această dată;

c) de la data depunerii cererii, în situaţiile în care s-au depăşit termenele prevăzute la lit. a) şi b).

Dacă persoana care solicită pensie de urmaş se regăseşte în situaţia prevăzută la art. 5 alin. (2), drepturile de pensie se acordă

1 Art. 83 din Legea nr. 19/2000, modificat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 9/2003. 2 Art. 84 din Legea nr. 19/2000, modificat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 9/2003 3 Art. 85 alin. 1 din Legea nr. 19/2000 modificat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 9/2003.

104

conform prevederilor de mai sus, dar nu înaintea încetării calităţii de asigurat.

Din art. 85 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 19/2000 rezultă că: • în cazul în care urmaşul îndeplineşte condiţiile ulterior

datei decesului susţinătorului asigurat, dreptul la pensia de urmaş se acordă de la data îndeplinirii lor, dacă cererea a fost depusă în termen de 90 de zile de la această dată;

• drepturile la pensie se acordă de la data depunerii cererii, în situaţia în care s-a depăşit termenul de 90 de zile.

Plata pensiilor Pensia se plăteşte lunar, personal titularului, mandatarului

desemnat de acesta prin procură specială sau reprezentantului legal al acestuia, în funcţie de opţiune, prin mandat poştal, cont curent sau cont de card, în condiţiile negociate prin convenţiile încheiate de CNPAS cu Compania Naţională «Poşta Română» - S.A., respectiv cu bănci.

Casele teritoriale de pensii transmit lunar la domiciliul beneficiarilor din România, prin Compania Naţională «Poşta Română» - S.A., taloanele de plată a drepturilor, indiferent de modalitatea de plată pentru care s-a optat.

Închepând de la 1 ianuarie 2007 cheltuielile pentru transmiterea şi achitarea, precum şi cele pentru transmiterea taloanelor de plată la domiciliul beneficiarilor din ţara noastră se suportă din bugetele din care se finanţează drepturile respective. Pentru celelte drepturi băneşti se suportă din bugetele din care se finanţează drepturile respective şi se determină după cum urmează:

a) prin aplicarea unui coeficient negociabil, ce nu poate depăşi 1,3% din valoarea sumelor virate, în situaţia în care achitarea drepturilor se efectuează la domiciliul beneficiarilor;

b) prin plata unor sume care se negociază pe baza tarifelor poştale, în situaţia beneficiarilor care au optat pentru efectuarea plăţilor în cont curent sau cont de card şi cărora li se transmite la domiciliu numai talonul de plată.

În situaţia în care beneficiarii au optat pentru plata în cont curent sau cont de card, casele teritoriale de pensii efectuează plata acestor drepturi la banca pentru care s-a optat. Se poate achita un comision bancar, negociabil, ce nu poate depăşi 0,15% din sumele virate şi care se suportă din bugetul din care se finanţează drepturile respective.

105

Plata pensiei se suspendă, începând cu luna următoare celei în care:

a) pensionarul îşi stabileşte domiciliul pe teritoriul unui stat cu care România a încheiat convenţii de asigurări sociale, dacă în cadrul acesteia se prevede că pensia se plăteşte de către celălalt stat;

b) beneficiarul unei pensii anticipate sau al unei pensii anticipate parţiale se regăseşte în una dintre situaţiile prevăzute la art. 5 alin (1) pct. I şi II.

c) beneficiarul unei pensii de invaliditate nu se prezintă la revizuirea medicală periodică;

d) beneficiarul unei pensii de urmaş realizează dintr-o activitate profesională venituri brute lunare mai mari decât jumătate din salariul mediu brut pe economie;

e) copilul urmaş nu mai îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 66 lit b) şi c);

f) soţul supravieţuitor, beneficiarul unei pensii de urmaş se recăsătoreşte (art. 92) 1.

Se suspendă şi în cazul în care taloanele de plată au fost returnate la casa teritorială de pensii. Suspendarea operează începând cu luna următoare celei de-a treia luni consecutive de returnare a taloanelor(art. 921).2

Reluarea în plată a pensiilor suspendate se face la cerere, începând cu luna următoare celei în care a încetat cauza suspendării, dacă cerea a fost depusă în termen de 30 de zile de la data încetării cauzei suspendării.

În situaţia care cererea de reluare în plată a fost depusă după expirarea termenului de 30 de zile, plata pensiei se face începând cu luna următoare celei în care a fost depusă cererea.

Reluarea în plată a pensiei de urmaş suspendată ca urmare a neîndeplinirii condiţiilor prevăzute la art. 66 lit. b) şi c) se face de la data începerii anului şcolar sau de la data emiterii deciziei medicale de încadrare într-un grad de invaliditate (art. 93).

Plata pensiei încetează începând cu luna următoare celei în care:

a) beneficiarul a decedat; b) beneficiarul nu mai îndeplineşte condiţiile legale în temeiul

cărora i-a fost acordată pensia;

1 Modificat prin Ordonanţa de urgenţa a Guvernului nr. 9/2003. 2 Articolul 921 a fost introdus prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 69/2006.

106

c) urmaşul a fost condamnat printr-o hotărâre judecătorească rămasă definitivă pentru infracţiunea de omor sau tentativă de omor comisă asupra susţinătorului.

15.Cumulul pensiei cu alte venituri

Art. 94 din Legea nr. 19/20001 prevede că pot cumula pensia cu veniturile realizate dintr-o activitate profesională, indiferent de nivelul veniturilor respective:

a) copiii urmaşi orfani de ambii părinţi, pe perioada şcolarizării, până la vârstele prevăzute la art. 66 lit. a) şi b)2;

b) nevăzătorii; c) pensionarii pentru limită de vârstă. Beneficiarii pensiei de urmaş pot cumula pensia cu veniturile

realizate dintr-o activitate profesională, dacă veniturile brute lunare realizate nu depăşesc o pătrime din salariul mediu brut pe economie.

De asemenea, pensia de invaliditate de gradul III poate fi cumulată cu salariul (art. 54 lit. c).

Întrucât, potrivit Legii nr. 19/2000, pensia anticipată şi pensia anticipată parţială (art. 49-52) constituie categorii distincte de pensii, rezultă, per a contrario, că este interzis cumulul acestor pensii cu salariul.

Capitolul VI

AJUTORUL SOCIAL, SERVICIILE SOCIALE ŞI CANTINELE DE AJUTOR SOCIAL

1. Consideraţii generale privind ajutorul social Legea nr. 416/2001 privind venitul minim garantat3, prevede

acordarea ajutorului social familiilor şi persoanelor cu venituri mici 1 Modificat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 49/2001. 2 Acest text prevede: „Copiii au dreptul la pensie de urmaş: a) până la vârsta de 16 ani; b) dacă îşi continuă studiile într–o formă de învăţământ organizată potrivit legii, până la terminarea acestora, fără a depăşi vârsta de 26 de ani“. 3 Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 401 din 20 iulie 2001, modificată ulterior, inclusiv prin Legea nr. 115/2006 (publicată în Monitorul Oficial al Rom\niei, Partea I, nr. 408 din 11 mai 2006). Prin Hotărârea Guvernului nr. 5/2007, (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 21 din 12 ianuarie 2007), se garantează nivelul lunar al venitului minim garantat pe anul 2007.

107

sau fără venituri, în situaţiile şi pe perioadele în care acestea nu pot să-şi asigure prin propriile eforturi condiţiile minime de trai.

Potrivit actului normativ menţionat, ajutorul social este o formă de asistenţă socială ce se întemeiază pe principiul solidarităţii sociale şi care se concretizează în acordarea unor sume de bani diferenţiate în raport de numărul de persoane din familie, precum şi persoanelor singure, cu venituri scăzute, sub un prag considerat ca minim garantat, finanţate din bugetele locale şi din unele venituri ale bugetului de stat.

Din această definiţie rezultă următoarele caracteristici ale ajutorului social:

– este o formă de protecţie socială, care se întemeiază pe principiul solidarităţii sociale;

– constă în plata lunară a unei sume de bani ce se suportă din bugetele locale şi din sumele primite de la bugetul de stat;

– principalii beneficiari sunt familiile, precum şi persoanele singure, fără venituri sau cu venituri mici;

– scopul pentru care se acordă este acela de a asigura beneficiarilor un venit minim garantat care să asigure existenţa persoanelor respective.

2. Beneficiarii ajutorului social

Beneficiarii ajutorului social distribuit prin sistemul asistenţei

sociale în temeiul art. 1 alin. 1 din Legea nr. 416/2001 sunt familiile şi persoanele singure, cetăţeni români, fără venituri sau cu venituri mici.

De asemenea, pot beneficia de ajutor social şi familiile sau persoanele singure, cetăţeni ai altor state sau apatrizi, care au reşedinţa sau domiciliul în România.

Au dreptul la venitul minim garantat şi soţii despărţiţi în fapt, dacă ancheta socială justifică acordarea acestuia.

Beneficiază şi persoanele fără domiciliu sau reşedinţă şi fără locuinţă, aflate în situaţie de nevoie, pe baza declaraţiei pe propria răspundere că nu au solicitat ajutorul social de la alte primării.

Persoanele fără locuinţă beneficiază de ajutor social numai pe perioada în care se află în evidenţa serviciilor publice de asistenţă socială din cadrul unităţilor administrativ-teritoriale în care trăiesc(art. 3).1 1 Art. 3 a fost modificat prin Legea nr. 115/2006.

108

Conform art. 1 din Normele metodologice aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1010/20061, beneficiază de drepturile prevăzute de Legea nr. 416/2001 familiile şi persoanele singure care locuiesc în România, cu sau fără cetăţenie română, precum şi apatrizii.

Familiile şi persoanele singure care nu au cetăţenie română beneficiază de prevederile Legii nr. 416/2001, dacă se află în una dintre următoarele situaţii:

a) cetăţenii străini, pe perioada în care au domiciliul sau, reşedinţa în ţara noastră;

b) cetăţenii străini şi apatrizii care au dobândit, statutul de refugiat în România sau cărora li s-a acordat o altă formă de protecţie prevăzută de lege;

În sensul art. 2 din Legea nr. 416/2001, termenul familie desemnează soţul şi soţia sau soţul, soţia şi copiii lor necăsătoriţi, care au domiciliul ori reşedinţa comună prevăzută în actele de identitate şi gospodăresc împreună.

Se consideră familie şi persoana care locuieşte împreună cu copiii aflaţi în întreţinerea sa şi se află în una dintre următoarele situaţii:

a) este necăsătorită; b) este văduvă; c) este divorţată; d) al cărei soţ/soţie este declarat/declarată dispărut/dispărută

prin hotărâre judecătorească; e) nu a împlinit vârsta de 18 ani şi se află în una dintre situaţiile

prevăzute la lit. a)-d). Se consideră familie şi fraţii fără copii, care gospodăresc

împreună şi care nu au domiciliul sau reşedinţa comună cu părinţii. Se asimilează termenului familie bărbatul şi femeia necăsătoriţi,

cu copiii lor şi ai fiecăruia dintre ei, care locuiesc şi gospodăresc împreună.

Prin termenul copil se înţelege copilul provenit din căsătoria soţilor, copilul unuia dintre soţi, copilul adoptat, precum şi copilul dat în plasament familiei sau persoanei ori pentru care s-a instituit tutela sau curatela, potrivit legii.

Prin termenul persoană singură se înţelege persoana care a împlinit vârsta de 18 ani, locuieşte şi se gospodăreşte singură.

1 Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 690 din 11 august 2006.

109

Beneficiază de acest venit şi familiile sau persoanele singure, cetăţeni ai altor state sau apatrizi, care au reşedinţa sau, după caz, domiciliul în România.1

În sfârşit, potrivit art. 7 din Legea nr. 416/2001, persoanele apte de muncă2, ce nu realizează venituri din salarii sau din alte activităţi, se iau în considerare la stabilirea numărului membrilor de familie pentru determinarea nivelului de venit pe familie numai dacă fac dovada faptului că sunt în evidenţa agenţiei teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă, pentru încadrare în muncă, şi nu au refuzat un loc de muncă ori participarea la serviciile pentru stimularea ocupării forţei de muncă şi de formare profesională oferite de aceste agenţii.3

3. Condiţiile necesare

pentru atribuirea ajutorului social

În principal, acordarea ajutorului social este legată de pragul de sărăcie, care diferă în funcţie de nivelul veniturilor şi componenţa familiei.

Pentru anul 2007 nivelul lunar al venitului minim garantat prevăzut la art. 4 alin. (1) din Legea nr. 416/2001, este de:

a) 173 lei pentru familiile formate din 2 persoane; b) 241 lei pentru familiile formate din 3 persoane; c) 300 lei pentru familiile formate din 4 persoane; d) 356. lei pentru familiile formate din 5 persoane; e) câte 24 lei pentru fiecare altă persoană peste numărul de 5

persoane, care face parte din familie. Nivelul lunar al venitului minim garantat pentru persoanele

singure, este de 96 lei.4Pentru a stimula interesul faţă de muncă al persoanelor din

familiile beneficiare de ajutor social, prin art. 6 alin. 1 din Legea nr. 416/2001 s-a stabilit că familiile şi persoanele singure cu venituri nete

1 Art. 2 a fost modificat prin Legea nr. 115/2006. 2 Art. 71 a fost introdus prin Legea nr. 115/2006 şi prevede că: prin persoană aptă de muncă se înţelege persoana care îndeplineşte următoarele condiţii: a) are vârsta cuprinsă între 16 ani şi vârsta standard de pensionare; b) nu urmează o formă de învăţământ cursuri de zi prevăzută de lege; c) are starea de sănătate şi capacitatea fizică şi psihică corespunzătoare, care o fac aptă pentru prestarea unei munci. Incapacitatea fizică şi psihică este dovedită cu acte eliberate în condiţiile legii3 Art. 7 a fost modificat prin Legea nr. 115/2006. 4 Articol modificat prin Hotărârea Guvernului nr. 5/2007.

110

lunare până la nivelul venitului minim garantat beneficiază de o majorare cu 15% a cuantumului ajutorului social pe familie, în cazul în care cel puţin un membru al familiei face dovada că lucrează pe bază de contract individual de muncă, are statut de funcţionar public sau prestează o activitate, realizând venituri cu caracter salarial.

Pentru sumele acordate ca ajutor social, una dintre persoanele majore apte de muncă din familia beneficiară are obligaţia de a presta lunar, la solicitarea primarului, acţiuni sau lucrări de interes local, fără a se putea depăşi regimul normal de lucru şi cu respectarea normelor de securitate şi igienă a muncii.

Fac excepţie familiile pentru care ajutorul social rezultat din calcul este de până la 50 lei/lună; pentru acestea orele de muncă se stabilesc trimestrial şi se efectuează în prima lună de plată.

Orele de muncă se calculează proporţional cu cuantumul ajutorului social de care beneficiază familia sau persoana singură, cu un tarif orar corespunzător salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, raportat la durata medie lunară a timpului de muncă.

Numărul zilelor de lucru, limitate la norma lunară de 21,25, se stabileşte prin împărţirea orelor de muncă calculate la 8 ore/zi. Fracţiile se întregesc în plus.

4. Stabilirea cuantumului şi plata

ajutorului social

Potrivit art. 9 din Legea nr. 416/2001, ajutorul social se acordă pe bază de cerere şi declaraţie pe propria răspundere, însoţite de actele doveditoare privind componenţa familiei şi veniturile membrilor acesteia.

Existenţa oricăror alte venituri decât cele care pot fi dovedite cu acte se menţionează în declaraţia pe propria răspundere a persoanei care solicită ajutorul social.

Cererea şi declaraţia pe propria răspundere, se semnează şi se înaintează de către reprezentantul familiei.

Reprezentantul familiei poate fi, unul dintre membrii familiei care are capacitate deplină de exerciţiu ori, în cazurile prevăzute de lege, tutorele sau curatorul persoanei îndreptăţite.

În situaţiile prevăzute la art. 2 alin. (2), reprezentantul familiei este persoana care asigură creşterea şi îngrijirea copiilor, dacă

111

aceasta are capacitate deplină de exerciţiu sau, după caz, reprezentantul legal al acesteia.

Titularul ajutorului social este reprezentantul familiei, iar beneficiarul ajutorului social este familia.1

Cererea de acordare a ajutorului social se soluţionează în termen de maximum 30 de zile de la data înregistrării.

Ancheta socială se efectuează de personalul serviciului public de asistenţă socială din subordinea consiliului local sau, de persoanele cu atribuţii în domeniul asistenţei sociale din aparatul propriu de specialitate al primarului.

Stabilirea dreptului la ajutorul social şi a cuantumului acestuia se face prin dispoziţie scrisă a primarului.

În termen de maximum 10 zile lucrătoare de la efectuarea anchetei sociale, primarul are obligaţia să emită dispoziţia de acordare sau de respingere a cererii privind ajutorul social.

Dreptul se acordă începând cu luna următoare înregistrării cererii.

Cuantumului ajutorului social se stabileşte ca diferenţă între nivelurile prevăzute la art. 4 şi venitul net lunar al familiei sau al persoanei singure (art. 5 alin. 1).

La stabilirea venitului net lunar al familiei şi, după caz, al persoanei singure, se iau în considerare toate veniturile pe care membrii acesteia le realizează, inclusiv cele care provin din drepturi de asigurări sociale de stat, asigurări de şomaj, obligaţii legale de întreţinere, indemnizaţii, alocaţii şi ajutoare cu caracter permanent şi alte creanţe legale.

Stabilirea dreptului la ajutor social se realizează ţinându-se seama de bunurile familiei sau, după caz, ale persoanei singure, cuprinse în următoarele liste:

a) lista bunurilor considerate de strictă necesitate pentru nevoile familiale2;

b) lista bunurilor care nu sunt considerate de strictă necesitate pentru nevoile familiale3;

c) criteriile privind limitele minime şi maxime ale veniturilor potenţiale provenite din valorificarea bunurilor ce depăşesc cantitativ

1 Art. 9 a fost modificat prin Legea nr. 115/2006. 2 A se vedea Anexa 4 din Normele metodologice. 3 A se vedea Anexa 5 din Normele metodologice.

112

categoriile de bunuri considerate de strictă necesitate pentru nevoile familiale1.

Plata ajutorului social se efectuează lunar, prin stat de plată sau, după caz, pe bază de mandat poştal, în cont curent personal sau prin alte forme de plată stabilite de ordonatorul principal de credite, ţinând seama de solicitarea beneficiarului.

5. Obligaţiile titularilor şi

ale beneficiarilor de ajutor social

Titularul ajutorului social are obligaţia să comunice primarului, în scris, orice modificare cu privire la domiciliu, venituri şi la numărul membrilor familiei, în termen de 15 zile de la data la care a intervenit modificarea.

În cazul în care modificările nu conduc la majorări sau diminuări ale ajutorului social mai mari de 5 lei pe familie, ajutorul social stabilit anterior nu se modifică.

Modificarea cuantumului sau încetarea dreptului la ajutorul social se face prin dispoziţie scrisă a primarului, începând cu luna următoare celei în care au intervenit modificările.2

În vederea urmăririi respectării condiţiilor de acordare a dreptului la ajutorul social, primarii dispun efectuarea de anchete sociale la interval de 6 luni sau ori de câte ori este nevoie.

În cazul în care se constată situaţii ce conduc la modificarea cuantumului sau la încetarea dreptului la ajutor social, primarul emite o nouă dispoziţie scrisă.

Modificarea cuantumului prevăzut sau încetarea dreptului se stabileşte începând cu luna următoare celei în care s-a efectuat ancheta socială.3

Persoanele apte de muncă pentru care se acordă ajutorul social au obligaţia să dovedească cu acte, din 3 în 3 luni, că îndeplinesc condiţiile.

1 A se vedea Anexa 6 din Normele metodologice. 2 Art. 14 a fost modificat prin Legea nr. 115/2006. 3 Art. 141 a fost introdus prin Legea nr. 115/2006.

113

6. Suspendarea şi încetarea

plăţii ajutorului social

Neîndeplinirea obligaţiilor atrage suspendarea plăţii ajutorului social.1

Suspendarea plăţii ajutorului social se face începând cu luna următoare celei în care nu mai sunt îndeplinite obligaţiile.2

Prezentarea de către titular a dovezilor, în termen de 3 luni de la data suspendării efective a plăţii ori a modificării cuantumului ajutorului social, are ca efect reluarea plăţii drepturilor începând cu luna următoare.3

Dreptul la ajutor social încetează în următoarele situaţii: a) în cazul în care beneficiarii nu mai îndeplinesc condiţiile; b) în cazul în care plata ajutorului social a fost suspendată şi,

în termen de 3 luni de la data suspendării plăţii, nu au fost îndeplinite obligaţiile.

În cazul în care se constată că dreptul la ajutorul social a fost stabilit pe baza unor date eronate privind componenţa familiei sau veniturile realizate ori pe parcursul acordării au intervenit modificări ale acestora, primarul suspendă plata ajutorului social şi solicită verificarea cauzelor care au generat această situaţie.

În situaţia în care, în urma verificării se constată că familia sau persoana singură are dreptul în continuare la ajutorul social în cuantumul anterior stabilit, drepturile neridicate de către titular se achită acestuia, pe bază de cerere înregistrată la primar.

Dacă, în urma verificării se constată că familia sau persoana singură are dreptul la un ajutor social în sumă mai mare, noul cuantum se stabileşte printr-o nouă dispoziţie scrisă a primarului.4

Sumele încasate necuvenit, cu titlu de ajutor social, se recuperează de la titularul dreptului ajutorului în termenul de prescripţie stabilit de lege pentru creanţele bugetare.

7. Alte categorii de prestaţii familiale

1 Art. 16 a fost modificat prin Legea nr. 115/2006. 2 Art. 17 a fost modificat prin Legea nr. 115/2006. 3 Art. 18 a fost modificat prin Legea nr. 115/2006. 4 Art. 201 a fost introdus prin Legea nr. 115/2006.

114

În afara ajutorului social, Legea nr. 416/2001 prevede că mai pot fi acordate: ajutorul pentru încălzirea locuinţei1; ajutorul social care se acordă soţiilor celor care satisfac serviciul militar obligatoriu; alocaţia pentru copiii nou-născuţi.

A. Ajutorul pentru încălzirea locuinţei Conform Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 5/2003,

privind acordarea de ajutoare pentru încălzirea locuinţei precum şi a unor facilităţi populaţiei pentru plata energiei2, familiile şi persoanele singure cu venituri reduse, care utilizează pentru încălzirea locuinţei energie termică furnizată în sistem centralizat, beneficiază de ajutor lunar pentru încălzirea locuinţei prin compensarea procentuală a valorii efective a facturii la energie termică, denumită în continuare compensare.

În funcţie de veniturile medii nete lunare pe membru de familie, pentru perioada ianuarie-martie 2008 a sezonului rece 1 noiembrie 2007-31 martie 2008, compensarea procentuală a valorii efective a facturii la energie termică, se acordă după cum urmează:

a) în proporţie de 90% pentru familie, în situaţia în care venitul net mediu lunar pe membru de familie, respectiv al persoanei singure, se situează până la 125 lei;

b) în proporţie de 80% pentru familie, în situaţia în care venitul net mediu lunar pe membru de familie, respectiv al persoanei singure, se situează între 125,1 lei şi 170 lei;

c) în proporţie de 70% pentru familie, în situaţia în care venitul net mediu lunar pe membru de familie, respectiv al persoanei singure, se situează între 170,1 lei şi 210 lei;

d) în proporţie de 60% pentru familie, în situaţia în care venitul net mediu lunar pe membru de familie, respectiv al persoanei singure, se situează între 210,1 lei şi 250 lei;

e) în proporţie de 50% pentru familie, în situaţia în care venitul net mediu lunar pe membru de familie, respectiv al persoanei singure, se situează între 250,1 lei şi 290 lei;

f) în proporţie de 40% pentru familie, în situaţia în care venitul net mediu lunar pe membru de familie, respectiv al persoanei singure, se situează între 290,1 lei şi 345 lei;

1 A se vedea Hotărârea de Guvern nr. 1197/2007,( publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 687 din 9 octombrie 2007). 2 Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 119 din 25 februarie 2003) modificată ulterior, inclusiv prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 121/2007(publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 747 din 5 noiembrie 2007).

115

g) în proporţie de 30% pentru familie, în situaţia în care venitul net mediu lunar pe membru de familie, respectiv al persoanei singure, se situează între 345,1 lei şi 390 lei;

h) în proporţie de 20% pentru familie, în situaţia în care venitul net mediu lunar pe membru de familie, respectiv al persoanei singure, se situează între 390,1 lei şi 440 lei;

i) în proporţie de 10% pentru familie, în situaţia în care venitul net mediu lunar pe membru de familie, respectiv al persoanei singure, se situează între 440,1 lei şi 500 lei.1

Persoanele singure ale căror venituri se situează în limitele prevăzute mai sus beneficiază de o compensare mai mare de 10% faţă de proporţiile stabilite pentru familie.

Pentru familiile şi persoanele singure prevăzute la lit. a), beneficiare ale ajutorului social stabilit potrivit prevederilor Legii nr. 416/2001, compensarea se acordă în proporţie de 100%.

Compensarea se acordă pe o perioadă de 12 luni în situaţia în care beneficiarii au optat pentru facturare în condiţiile prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. a) şi la art. 11.

Ea se acordă pe o perioadă de 5 luni în situaţia în care beneficiarii au optat pentru facturare în condiţiile prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. b) şi c) şi la art. 11.

Acesta se acordă pe o perioadă de 12 luni, diferenţiat pentru perioada sezonului rece şi pentru restul anului, în situaţia în care beneficiarii au optat pentru facturare în condiţiile prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. d).2

Valoarea efectivă a ajutorului se calculează în funcţie de compensare, ca procent din valoarea facturii calculată prin înmulţirea consumului defalcat pe consumatori individuali cu preţul local al energiei termice facturate populaţiei.3

Familiile şi persoanele singure cu venituri reduse, care utilizează pentru încălzirea locuinţei gaze naturale, beneficiază de ajutor lunar pentru încălzirea locuinţei pe perioada sezonului rece, după cum urmează:

a) familiilor şi persoanelor singure al căror venit net mediu lunar pe membru de familie, respectiv al persoanei singure, se situează până la 125 lei li se acordă lunar o sumă de 233 lei;

1 Art. 5 alin. 2 a fost modificat prin Hotărârea Guvernului nr. 1197/2007. 2 Art. 1 alin. 1 lit. d: facturarea şi plata în sistem de tarifare binom.3 Art. 5 a fost modificat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2006.

116

b) familiilor şi persoanelor singure al căror venit net mediu lunar pe membru de familie, respectiv al persoanei singure, se situează între 125,1 lei şi 170 lei li se acordă lunar o sumă de 144 lei;

c) familiilor şi persoanelor singure al căror venit net mediu lunar pe membru de familie, respectiv al persoanei singure, se situează între 170,1 lei şi 210 lei li se acordă lunar o sumă de 122 lei;

d) familiilor şi persoanelor singure al căror venit net mediu lunar pe membru de familie, respectiv al persoanei singure, se situează între 210,1 lei şi 250 lei li se acordă lunar o sumă de 100 lei;

e) familiilor şi persoanelor singure al căror venit net mediu lunar pe membru de familie, respectiv al persoanei singure, se situează între 250,1 lei şi 290 lei li se acordă lunar o sumă de 78 lei;

f) familiilor şi persoanelor singure al căror venit net mediu lunar pe membru de familie, respectiv al persoanei singure, se situează între 290,1 lei şi 345 lei li se acordă lunar o sumă de 56 lei;

g) familiilor şi persoanelor singure al căror venit net mediu lunar pe membru de familie, respectiv al persoanei singure, se situează între 345,1 lei şi 390 lei li se acordă lunar o sumă de 39 lei;

h) familiilor şi persoanelor singure al căror venit net mediu lunar pe membru de familie, respectiv al persoanei singure, se situează între 390,1 lei şi 440 lei li se acordă lunar o sumă de 28 lei;

i) familiilor şi persoanelor singure al căror venit net mediu lunar pe membru de familie, respectiv al persoanei singure, se situează între 440,1 lei şi 500 lei li se acordă lunar o sumă de 17 lei.1

Ajutorul pentru încălzirea locuinţei, nu poate depăşi o valoare calculată prin înmulţirea consumului maxim lunar stabilit pe tip de apartament şi în funcţie de zona de temperatură cu preţul local de referinţă.

În vederea stabilirii ajutorului lunar în condiţii de echitate se instituie zone de temperatură.

Prin familie se înţelege soţul, soţia, precum şi alte persoane, indiferent dacă între acestea există sau nu relaţii de rudenie, care au acelaşi domiciliu sau reşedinţă ori care locuiesc şi gospodăresc împreună, sunt înscrise în cartea de imobil şi sunt luate în calcul la stabilirea cheltuielilor de întreţinere a locuinţei.

Prin persoană singură se înţelege persoana care a împlinit vârsta de 16 ani, locuieşte şi se gospodăreşte singură.

1 Art. 6 a fost modificat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2006 şi Hotărârea Guvernului nr. 1097/2007.

117

Beneficiază de aceste drepturi familiile şi persoanele singure, cetăţeni români, precum şi cetăţeni străini ori apatrizi cu domiciliul sau, după caz, reşedinţa în România.1

Ajutorul se acordă familiilor, respectiv persoanelor singure, numai pentru locuinţa de domiciliu sau, de reşedinţă a acestora.

B. Alocaţia pentru copiii nou-născuţi Conform art. 25 din Legea nr. 416/2001, mamele au dreptul la

o alocaţie pentru fiecare dintre primii 4 copii născuţi vii, în cuantum de 204 lei.

Acordarea dreptului şi plata alocaţiei pentru copiii nou-născuţi se realizează pe bază de cerere şi acte doveditoare, prin dispoziţie a primarului localităţii în a cărei rază domiciliază mama sau, unde a fost înregistrată naşterea copilului.

Alocaţia prevăzută mai sus se acordă o singură dată pentru fiecare copil născut viu, în termen de maximum 12 luni de la naşterea copilului.2

Alocaţia se poate acorda reprezentantului legal al copilului atunci când mama nu este în situaţia de a beneficia de acest drept.

Fondurile necesare pentru plata alocaţiilor pentru copiii nou-născuţi se suportă din bugetul de stat (art. 26).

Alocaţia pentru copiii nou-născuţi se acordă la cerere, o singură dată, pentru fiecare dintre primii 4 copii nou-născuţi vii.

Solicitarea acordării alocaţiei pentru copiii nou-născuţi se face până la împlinirea de către copil a vârstei de 12 luni.

Cererea se înregistrează la primarul comunei, oraşului, municipiului sau, după caz, al sectorului municipiului Bucureşti în care domiciliază mama sau, după caz, în care a fost înregistrată naşterea copilului.

Actele doveditoare pentru stabilirea şi acordarea dreptului privind alocaţia pentru copiii nou-născuţi sunt certificatul de naştere, în original şi în copie, al copilului pentru care se solicită alocaţia, declaraţia pe propria răspundere privind rangul copilului nou-născut, precum şi, copiile de pe certificatele de naştere ale copiilor născuţi anterior.3

1 Art. 9 a fost modificat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2006. 2 Art. 25 alin. 3 a fost modificat prin Legea nr. 115/2006 şi prin Hotărârea Guvernului nr. 5/2007. 3 Art. 47 din Normele metodologice.

118

În urma analizei cererii şi a actelor doveditoare primarul dispune, în cel mult 10 zile de la data înregistrării cererii, acordarea sau neacordarea alocaţiei pentru copiii nou-născuţi, prin dispoziţie scrisă.

În cazul neacordării alocaţiei pentru copiii nou-născuţi dispoziţia scrisă a primarului, cuprinzând şi motivele de respingere, este comunicată solicitantului în termen de 5 zile de la data emiterii acesteia.1

Alocaţia pentru copiii nou-născuţi se acordă în cuantumul prevăzut de actele normative în vigoare la data naşterii copilului.

Plata alocaţiei pentru copiii nou-născuţi se efectuează de primar, pe stat de plată, în termen de 10 zile de la data primirii sumelor.2

D. Ajutoarele de urgenţă Guvernul poate aproba prin hotărâre, la propunerea

Ministerului Muncii, Familiei, şi Egalităţii de Şanse acordarea de ajutoare de urgenţă familiilor sau persoanelor singure aflate în una dintre situaţiile de necesitate cauzate de calamităţi naturale, incendii, accidente, precum şi pentru alte situaţii deosebite.3

Propunerea de acordare a ajutoarelor de urgenţă are la bază solicitarea unui membru de familie sau a persoanei singure, precum şi ancheta socială prin care se certifică existenţa situaţiilor de necesitate sau, după caz, a situaţiilor deosebite în care se află familiile ori persoanele singure.

Ancheta socială este avizată de primar şi de prefect şi este efectuată de direcţia teritorială în colaborare cu personalul serviciului public de asistenţă socială din subordinea consiliului local al comunei, oraşului, municipiului sau, după caz, al sectorului municipiului Bucureşti ori, al compartimentului de asistenţă socială din aparatul de specialitate al primarului comunei, oraşului, municipiului sau, al sectorului municipiului Bucureşti, în a cărui rază teritorială locuieşte solicitantul.4.

Ajutoarele de urgenţă se acordă pentru acoperirea nevoilor de bază ale familiei sau persoanei singure, în vederea susţinerii acestora. 1 Art. 48 din Normele metodologice. 2 Art. 51 din Normele metodologice. 3 Art. 53 din Normele metodologice. 4 Art. 54 din Normele metodologice, a se vedea şi anexa 4 din aceleaşi norme.

119

Primarul poate acorda ajutoare de urgenţă familiilor sau persoanelor singure aflate în situaţii de necesitate datorate calamităţilor naturale, incendiilor, accidentelor, precum şi pentru alte situaţii deosebite stabilite prin hotărâre a consiliului local. 1

Ajutoarele de urgenţă se pot acorda în bani şi/sau în natură. Familiile şi persoanele singure, pentru aceeaşi situaţie,

ajutoare de urgenţă suportate atât de la bugetul de stat, cât şi de la bugetul local. 2

În cazul decesului unei persoane din familia beneficiară de ajutor social sau al persoanei singure beneficiare de ajutor social, primarii pot dispune acordarea unui ajutor reprezentând o parte din cheltuielile cu înmormântarea3.

Ajutorul se acordă unei singure persoane care poate fi, soţul sau soţia supravieţuitoare, copilul, părintele, tutorele, curatorul, moştenitorul în condiţiile dreptului comun sau, în lipsa acestuia, persoana care dovedeşte că a suportat cheltuielile cu înmormântarea.4

E. Ajutorul de deces Art. 1 din Legea nr. 578/2004 privind acordarea unui ajutor

lunar pentru soţul supravieţuitor5, dispune că soţul supravieţuitor al unei persoane care, la data decesului, avea calitatea de pensionar, beneficiază, la cerere, de un ajutor lunar.

Acesta se acordă soţului supravieţuitor care, la data solicitării, îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii:

a) este pensionar din sistemul public de pensii şi are cel puţin vârsta standard de pensionare;

b) nu beneficiază de pensie din alte sisteme neintegrate sistemului public;

c) nu s-a recăsătorit după decesul soţului; d) durata căsătoriei cu soţul care a decedat a fost de cel puţin

10 ani; e) nu se află în una dintre situaţiile prevăzute la art. 5 alin. (1)

din Legea nr. 19/2000, cu modificările şi completările ulterioare; f) are domiciliul pe teritoriul României.

1 Art. 57 din Normele metodologice. 2 Art. 61 din Normele metodologice. 3 Art. 62 din Normele metodologice. 4 Art. 63 din Normele metodologice. 5 Publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 1223 din 20 decembrie 2004, modificată ulterior, inclusiv prin Legea nr. 225/2007 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 498 din 25 iulie 2007).

120

Ajutorul lunar se acordă în situaţia în care cuantumurile drepturilor de pensie realizate la data solicitării de către beneficiari sunt mai mici de:

a) 364 lei, în situaţia soţului supravieţuitor care beneficiază de pensie stabilită în baza prevederilor Legii nr. 19/2000, sau stabilită în fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, precum şi în situaţia soţului supravieţuitor care beneficiază atât de pensie stabilită în fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, cât şi în fostul sistem al asigurărilor sociale pentru agricultori;

b) 140 lei, în situaţia soţului supravieţuitor care beneficiază numai de pensie stabilită în fostul sistem al asigurărilor sociale pentru agricultori.

Cuantumul ajutorului lunar este de: a) 90 lei lunar, pentru soţul supravieţuitor care se regăseşte în

situaţiile prevăzute a); b) 35 lei lunar, pentru soţul supravieţuitor care se regăseşte în

situaţia prevăzută la lit. b). În situaţia în care durata căsătoriei cu soţul care a decedat a

fost mai mică de 10 ani, dar de cel puţin 5 ani, cuantumul ajutorului lunar se diminuează proporţional.

Ajutorul lunar se stabileşte prin decizie emisă de casa teritorială de pensii în termen de 30 de zile de la data depunerii cererii.

Se acordă şi se plăteşte de către casele teritoriale de pensii începând cu data de întâi a lunii următoare depunerii cererii (art. 6 alin. 2 şi 3).

8. Serviciile sociale

Prin art. 1 din Ordonanţa Guvernului nr. 68/20031, serviciile sociale au fost definite ca reprezentând ansamblul complex de măsuri şi acţiuni realizate pentru a răspunde nevoilor sociale individuale, familiale sau de grup, în vederea prevenirii şi depăşirii unor situaţii de dificultate, vulnerabilitate sau dependenţă pentru prezervarea autonomiei şi protecţiei persoanei, pentru prevenirea

1 Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 619 din 30 august 2003, aprobata cu modificări prin Legea nr. 515/2003, (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 861 din 4 decembrie 2003), modificată ulterior prin Ordonanţa Guvernului 86/2004, (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 799 din 30 august 2004) şi prin Legea nr. 488/2004 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1078 din 19 noiembrie 2004).

121

marginalizării şi excluziunii sociale, pentru promovarea incluziunii sociale şi în scopul creşterii calităţii vieţii.

Serviciile sociale sunt asigurate de furnizorii de servicii sociale. În funcţie de complexitatea situaţiei, serviciile sociale pot să fie

furnizate în sistem integrat, prin asocierea serviciilor medicale, educaţionale, de locuire şi de ocupare în muncă.

Principiile şi valorile care stau la baza furnizării serviciilor sociale sunt:

a) solidaritatea socială; b) unicitatea persoanei; c) libertatea de a alege serviciul social în funcţie de nevoia

socială; d) egalitatea de şanse şi nediscriminarea la accesul la servicii

sociale şi în furnizarea serviciilor sociale; e) participarea beneficiarilor la întregul proces de furnizare a

serviciilor sociale; f) transparenţă şi responsabilitate publică în acordarea

serviciilor sociale; g) proximitate în furnizarea serviciilor sociale; h) complementaritate şi abordare integrată în furnizarea

serviciilor sociale; j) concurenţă şi competitivitate în furnizarea serviciilor sociale; i) confidenţialitate; k) parteneriat între părţile implicate în procesul de furnizare a

serviciilor sociale şi beneficiarii acestora. Tipologia serviciilor sociale Serviciile sociale pot fi servicii sociale cu caracter primar şi

servicii sociale specializate, ambele categorii având caracter proactiv (art. 31).

Serviciile sociale cu caracter primar sunt serviciile sociale care au drept scop prevenirea sau limitarea unor situaţii de dificultate ori vulnerabilitate, care pot duce la marginalizare sau excluziune socială.(art. 32).

Serviciile sociale definite mai sus sunt următoarele:1a) activităţi de identificare a nevoii sociale individuale, familiale

şi de grup; b) activităţi de informare despre drepturi şi obligaţii;

1 Articol introdus prin Ordonanţa Guvernului 86/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 799 din 30 august 2004.

122

c) măsuri şi acţiuni de conştientizare şi sensibilizare socială; d) măsuri şi acţiuni de urgenţă în vederea reducerii efectelor

situaţiilor de criză; e) măsuri şi acţiuni de sprijin în vederea menţinerii în

comunitate a persoanelor în dificultate; f) activităţi şi servicii de consiliere; g) măsuri şi activităţi de organizare şi dezvoltare comunitară în

plan social pentru încurajarea participării şi solidarităţii sociale; h) orice alte măsuri şi acţiuni care au drept scop prevenirea sau

limitarea unor situaţii de dificultate ori vulnerabilitate, care pot duce la marginalizare sau excluziune socială.

Funcţiile serviciilor sociale cu caracter primar sunt: a) evidenţierea, diagnosticarea şi evaluarea nevoilor sociale

individuale, familiale şi de grup; b) informarea asupra situaţiilor de risc social, precum şi asupra

drepturilor sociale ale persoanei; c) identificarea persoanelor şi familiilor aflate în situaţii de risc,

în vederea realizării de acţiuni şi măsuri cu caracter preventiv; d) furnizarea de măsuri de urgenţă în vederea înlăturării

situaţiei de dificultate în care se poate găsi o familie sau o persoană la un moment dat;

e) sensibilizare asupra necesităţilor sociale existente sau latente şi asupra resurselor umane, materiale şi financiare necesare satisfacerii lor;

f) dezvoltarea de programe cu caracter comunitar, în scopul promovării sociale a indivizilor şi colectivităţilor;

g) prevenirea oricărei forme de dependenţă prin acţiuni de identificare, ajutor, susţinere, informare, consiliere;

h) asigurarea transferului şi monitorizării beneficiarului, atunci când situaţia acestuia o cere, spre serviciile sociale specializate;

i) gestionarea activă a procedurilor de conlucrare cu celelalte servicii, cum ar fi cele educaţionale, medicale, de locuire, ocupare şi altele asemenea;

j) consiliere pentru persoanele şi familiile care adoptă copii sau care au minori în plasament ori încredinţare;

k) consiliere pentru tinerii care părăsesc instituţiile pentru protecţia copilului.

Serviciile sociale specializate sunt serviciile sociale care au drept scop menţinerea, refacerea sau dezvoltarea capacităţilor individuale pentru depăşirea unei situaţii de nevoie socială.

123

Serviciile sociale definite mai sus sunt următoarele1: a) recuperare şi reabilitare; b) suport şi asistenţă pentru familiile şi copiii aflaţi în dificultate; c) educaţie informală extracurriculară pentru copii şi adulţi, în

funcţie de nevoia fiecărei categorii; d) asistenţă şi suport pentru persoanele vârstnice, inclusiv

pentru persoanele vârstnice dependente; e) asistenţă şi suport pentru toate categoriile definite la art. 25; f) sprijin şi orientare pentru integrarea, readaptarea şi

reeducarea profesională; g) îngrijire social-medicală pentru persoanele aflate în

dificultate, inclusiv paleative pentru persoanele aflate în fazele terminale ale unor boli;

h) mediere socială; i) consiliere în cadru instituţionalizat, în centre de informare şi

consiliere; j) orice alte măsuri şi acţiuni care au drept scop menţinerea,

refacerea sau dezvoltarea capacităţilor individuale pentru depăşirea unei situaţii de nevoie socială.

Serviciile de îngrijire social-medicală sunt acordate persoanelor care se găsesc în situaţia de dependenţă parţială sau totală de a realiza singure activităţile curente de viaţă, celor izolate, precum şi celor care suferă de afecţiuni fizice, psihice, mentale sau senzoriale.

Se acordă în colaborare cu furnizorii de servicii medicale. Furnizarea serviciilor medicale se asigură de către personal

specializat. Principalele categorii de persoane cărora li se adresează

serviciile de îngrijire social-medicală sunt persoanele vârstnice, persoanele cu handicap, bolnavii cronici, persoanele care suferă de boli incurabile, copiii cu nevoi speciale, persoanele victime ale violenţei în familie.

Serviciile de îngrijire social-medicală sunt servicii sociale, servicii medicale şi servicii conexe acestora.

Serviciile de îngrijire social-medicală de natură socială pot fi următoarele:

a) servicii de bază: ajutor pentru igiena corporală, îmbrăcare şi dezbrăcare, igiena eliminărilor, hrănire şi hidratare, transfer şi mobilizare, deplasare în interior, comunicare;

1 A se vedea art. 34 alin. 2 introdus prin Ordonanţa Guvernului nr. 86/2004.

124

b) servicii de suport: ajutor pentru prepararea hranei sau livrarea acesteia, efectuarea de cumpărături, activităţi de menaj, însoţirea în mijloacele de transport, facilitarea deplasării în exterior, companie, activităţi de administrare şi gestionare, activităţi de petrecere a timpului liber;

c) servicii de reabilitare şi adaptare a ambientului: mici amenajări, reparaţii şi altele asemenea.

Serviciile de îngrijire social-medicală de natură medicală pot fi reprezentate de activităţi complexe de diagnostic, tratament, îngrijiri şi altele asemenea, recomandate şi realizate în conformitate cu tipurile de afecţiuni pe care le prezintă beneficiarii de servicii sociale.

Serviciile de îngrijire social-medicală de natura serviciilor conexe, interdisciplinare pot fi servicii de recuperare şi reabilitare, kinetoterapie, fizioterapie, terapie ocupaţională, psihoterapie, psihopedagogie, logopedie, podologie şi altele asemenea.

Funcţiile serviciilor sociale specializate sunt: a) găzduire, îngrijire, recuperare, reabilitare şi reinserţie socială

şi profesională a persoanelor cu handicap, bolnavilor cronici, persoanelor dependente de consum de alcool sau de droguri, persoanelor victime ale violenţei în familie sau ale traficului de persoane;

b) găzduire, îngrijire, recuperare, reabilitare şi reinserţie socială a persoanelor vârstnice aflate într-o situaţie de nevoie socială;

c) suport şi asistenţă pentru copiii şi familiile în dificultate; d) găzduire şi educaţie specială pentru copiii sau tinerii cu

handicap ori care prezintă dificultăţi de adaptare, altele decât cele din învăţământul special organizat pentru preşcolarii şi elevii cu deficienţe;

e) găzduire în sistem protejat, pe perioadă determinată, a tinerilor care părăsesc sistemul de protecţie a copilului;

f) inserţie socială şi profesională a tinerilor care părăsesc sistemul de protecţie a copilului;

g) găzduire pe perioadă determinată a persoanelor fără adăpost;

h) asistenţă şi suport pentru asigurarea unei vieţi autonome şi active persoanelor de vârsta a treia, precum şi servicii de îngrijire acordate vârstnicilor aflaţi într-o situaţie de dependenţă;

i) furnizare de măsuri de suport pentru integrarea în muncă, altele decât cele prevăzute de legislaţia în vigoare;

125

j) furnizare de măsuri de readaptare şi de reorientare profesională stabilite prin legislaţia în vigoare;

k) primire şi îngrijire în situaţii de urgenţă, cu sau fără găzduire, acordarea de sprijin ori acompaniament social, adaptarea la o viaţă activă sau inserţia socială şi profesională a persoanelor ori familiilor în dificultate sau în situaţii de risc;

l) consiliere juridică; m) informare, consiliere, sprijin şi tratament specializat. Funcţiile prevăzute mai sus sunt completate şi extinse cu

funcţiile derivate din serviciile sociale prestate de către instituţiile abilitate prin legi speciale.

Furnizorii de servicii sociale Aceştia pot fi persoane fizice sau juridice, publice ori private. Furnizorii publici pot fi: a) serviciul public de asistenţă socială la nivel judeţean şi local; b) alte servicii publice specializate la nivel judeţean sau local; c) instituţiile publice care au constituite compartimente de

asistenţă socială. Furnizorii privaţi pot fi: a) asociaţiile şi fundaţiile, cultele religioase şi orice alte forme

organizate ale societăţii civile; b) persoane fizice autorizate; c) filialele şi sucursalele asociaţiilor şi fundaţiilor internaţionale

recunoscute în conformitate cu legislaţia în vigoare; d) organizaţiile internaţionale de profil. Furnizorii de servicii sociale pot organiza şi acorda servicii

numai dacă sunt acreditaţi. Societăţile comerciale pot furniza servicii sociale numai prin

intermediul fundaţiilor proprii înfiinţate în acest scop (art. 11)1. Furnizorii pot organiza şi acorda servicii sociale: a) la domiciliul beneficiarului; b) în instituţii publice şi private de asistenţă socială; c) în alte categorii de instituţii publice sau private, prevăzute de

lege (art. 14)2. În procesul de furnizare se pot implica membri de familie, alte

persoane fizice, voluntari, precum şi tineri care au optat pentru serviciul utilitar militar alternativ (art. 18)1. 1 Modificat prin Ordonanţa Guvernului nr. 86/2004. 2 Modificat prin Ordonanţa Guvernului nr. 86/2004.

126

Serviciile sociale sunt realizate de personal de specialitate format în instituţii de învăţământ superior de stat şi particulare, precum şi de personal care a dobândit competenţe în procesul de formare şi de perfecţionare continuă (art. 19).

Cele cu caracter primar sunt furnizate de personal de specialitate format în instituţii de învăţământ superior de stat şi particulare, precum şi de personal care a dobândit competenţe în procesul de formare şi de perfecţionare continuă.

Echipa interdisciplinară poate cuprinde asistent social, asistent maternal, îngrijitor, însoţitor, asistent personal, ajutor menajer, educator specializat, psihoterapeut, psihopedagog, psiholog, terapeut ocupaţional, kinetoterapeut, logoped, pedagog social, asistent medical şi medic, mediatori şi facilitatori comunitari şi sanitari, consilier juridic, jandarm şi poliţist de proximitate, precum şi alte profesii conexe domeniului social şi medical (art. 20)2.

Asistentul social are următoarele atribuţii principale în furnizarea serviciilor sociale:

a) sensibilizarea şi informarea cu privire la serviciile sociale; b) identificarea persoanelor şi familiilor aflate în dificultate,

precum şi a cauzelor care au generat vulnerabilitate şi nevoie socială; c) consilierea, orientarea şi ajutorul pentru realizarea

demersurilor necesare obţinerii drepturilor sociale; d) elaborarea planului de intervenţie; e) participarea la elaborarea planului individualizat de asistenţă

şi îngrijire; f) participarea la monitorizarea, evaluarea şi controlul serviciilor

sociale; g) participarea la elaborarea strategiilor şi planurilor de

asistenţă socială judeţene şi, locale (art. 21.)3

Beneficiarii de servicii sociale Beneficiarii de servicii sociale sunt: a) persoane şi familii aflate în dificultate sau risc; b) grupuri sociale în situaţii de dificultate sau risc, generatoare

de marginalizare sau excluziune socială; c) comunitatea care are nevoie de sensibilizare, prevenire şi

combatere a situaţiilor de dificultate sau risc (art. 23).1

1 Modificat prin Ordonanţa Guvernului nr. 86/2004. 2 Modificat prin Ordonanţa Guvernului nr. 86/2004. 3 Modificat prin Ordonanţa Guvernului nr. 86/2004.

127

Beneficiază cetăţenii români care au domiciliul ori reşedinţa în ţara noastră, precum şi cetăţenii români fără domiciliu.

Cetăţenii altor state, precum şi apatrizii beneficiază de servicii sociale, în conformitate cu prevederile tratatelor şi acordurilor la care România este parte, dacă au domiciliul sau reşedinţa în ţara noastră.

Beneficiază şi cetăţenii străini sau apatrizii care au permisiunea de şedere în România, cei împotriva cărora s-a dispus măsura luării în custodie publică, precum şi cei aflaţi în centrele de cazare din zona de tranzit a ţării nostre (art. 24).

Beneficiarii de servicii sociale pot fi: copii, persoane vârstnice, persoane cu handicap, persoane dependente de consumul de droguri, alcool sau alte substanţe toxice, persoane care au părăsit penitenciarele, familii monoparentale, persoane afectate de violenţa în familie, victime ale traficului de fiinţe umane, persoane infectate sau bolnave HIV/SIDA, fără venituri sau cu venituri mici, imigranţi, persoane fără adăpost, bolnavi cronici, persoane care suferă de boli incurabile, precum şi alte persoane aflate în situaţii de nevoie socială (art. 25)2.

Beneficiarii de servicii sociale au următoarele drepturi: a) să li se respecte drepturile şi libertăţile fundamentale, fără

discriminare pe bază de naştere, rasă, sex, religie, opinie sau orice altă circumstanţă personală ori socială;

b) să fie informaţi asupra situaţiilor de risc, precum şi asupra drepturilor sociale;

c) să li se comunice, în termeni accesibili, informaţiile privind drepturile fundamentale şi măsurile legale de protecţie, precum şi cele privind condiţiile care trebuie îndeplinite pentru a le obţine;

d) să participe la procesul de luare a deciziilor în furnizarea serviciilor sociale;

e) să li se asigure păstrarea confidenţialităţii asupra informaţiilor furnizate şi primite;

f) să li se asigure continuitatea serviciilor sociale furnizate, atât timp cât se menţin condiţiile care au generat situaţia de dificultate;

g) să fie protejaţi de lege atât ei, cât şi bunurile lor, atunci când nu au capacitate de decizie, chiar dacă sunt îngrijiţi în familie sau într-o instituţie;

h) să li se garanteze demnitatea şi intimitatea; i) să li se respecte viaţa intimă;

1 Modificat prin Ordonanţa Guvernului nr. 86/2004. 2 Modificat prin Ordonanţa Guvernului nr. 86/2004

128

j) să participe la luarea deciziilor privind intervenţia socială care li se aplică, putând alege variante de intervenţii, dacă acestea există;

k) să participe la evaluarea serviciilor sociale primite; l) să participe în organismele de reprezentare ale furnizorilor de

servicii sociale; m) să fie respectate toate drepturile speciale care privesc

minorii sau persoanele cu handicap.

9. Cantinele de ajutor social

În conformitate cu prevederile art. 1 din Legea nr. 208/19971, cantinele de ajutor social sunt unităţi publice de asistenţă socială, cu personalitate juridică, care funcţionează în subordinea consiliilor locale şi prestează servicii sociale gratuite sau contra cost persoanelor aflate în situaţii economico-sociale sau medicale deosebite.

Din definiţie rezultă următoarele trăsături: – cantinele de ajutor social sunt unităţi publice de asistenţă

socială; – au personalitate juridică; – funcţionează în subordinea consiliilor locale; – prestează servicii gratuite sau contra cost persoanelor aflate

în situaţii economico-sociale sau medicale deosebite. De serviciile cantinelor de ajutor social pot beneficia, pe o

perioadă de cel mult 90 de zile pe an, în temeiul art. 2 din Legea nr. 208/1997, următoarele categorii de persoane:

a) copiii în vârstă de până la 18 ani, aflaţi în întreţinerea acelor familii al căror venit net mediu lunar pe o persoană în întreţinere este sub nivelul venitului net lunar pentru o persoană singură, luat în calcul la stabilirea ajutorului social;

b) tinerii care urmează cursuri de zi la instituţiile de învăţământ ce funcţionează, până la terminarea acestora, dar fără a depăşi vârsta de 25 de ani, respectiv 26 de ani în cazul celor care urmează studii superioare cu o durată mai mare de 5 ani, care se află în situaţia prevăzută la a);

c) persoanele care beneficiază de ajutor social sau de alte ajutoare băneşti şi al căror venit este de până la nivelul venitului net

1 Privind cantinele de ajutor social (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr 363 din 17 decembrie 1997).

129

lunar pentru o persoană singură, luat în calcul la stabilirea ajutorului social;

d) pensionarii; e) persoanele care au împlinit vârsta de pensionare, aflate într-

una dintre următoarele situaţii: sunt izolate social, nu au susţinători legali, sunt lipsite de venituri;

f) invalizii şi bolnavii cronic; g) orice persoană care, temporar, nu realizează venituri. Cantinele de ajutor social prestează, următoarele servicii

sociale persoanelor îndreptăţite: a) pregătirea şi servirea a două mese, zilnic, de persoană,

prânzul şi cina, în limita alocaţiei de hrană prevăzute de reglementările legale;

b) aprovizionarea, contra cost, de la sediul cantinei cu produse agroalimentare de bază, la preţurile la care acestea au fost achiziţionate;

c) transport gratuit numai pentru persoanele care beneficiază de distribuirea hranei la domiciliu;

d) pregătirea şi distribuirea hranei prin centre mobile, pentru situaţii deosebite (art. 3).

Serviciile sociale prevăzute la art. 3 lit. a) se prestează gratuit pentru persoanele care nu au venituri sau ale căror venituri sunt sub nivelul venitului net lunar, pentru o persoană singură, luat în calcul la stabilirea ajutorului social.

Persoanele îndreptăţite să beneficieze de serviciile cantinei de ajutor social, şi care realizează venituri ce se situează peste nivelul venitului net lunar pentru o persoană singură, luat în calcul la stabilirea ajutorului social, pot beneficia de serviciile cantinei de ajutor social, cu plata unei contribuţii de 30% din venitul pe persoană, fără a se depăşi costul meselor servite, calculat pe aceeaşi perioadă.

Beneficiarii de ajutor social au dreptul la serviciile cantinei de ajutor social pe bază de anchetă socială, potrivit dispoziţiei primarului (art. 4).

Cererile pentru prestarea serviciilor de asistenţă socială de către cantinele de ajutor social se aprobă de către primar sau de o persoană împuternicită de acesta (art. 6 alin. 1).

Cantinele de ajutor social pot organiza, cu aprobarea consiliului local, în funcţie de condiţiile de care dispun, gospodării-anexă cu profil agroalimentar şi zootehnic, ca activităţi autofinanţate, pentru îmbunătăţirea hranei persoanelor asistate (art. 10).

130

Sponsorizările şi donaţiile în bani şi în natură făcute de persoanele fizice, române sau străine, cantinelor pot fi folosite numai în scopul dezvoltării şi îmbunătăţirii calităţii serviciilor pe care le prestează (art. 11).

Hrana pentru cele două mese se distribuie, de regulă, o dată pe zi, la sediul cantinei, sau prin punctele de servire organizate în acest scop.

Persoanelor care, din motive obiective, verificate prin ancheta socială, nu se pot deplasa la sediul cantinei, li se distribuie hrana pentru cele două mese zilnice la domiciliu, o dată pe zi, transportul gratuit al acesteia fiind aprobat de directorul cantinei de ajutor social.

În cazurile de urgenţă, servirea mesei la cantina de ajutor social poate fi aprobată, pentru cel mult şapte zile, de către directorul cantinei (art. 6 alin. 2).

CAPITOLUL VII

DREPTURI DE ASISTENŢĂ SOCIALĂ ALE COPIILOR

1. Prestaţiile familiale

Prestaţiile de asistenţă socială pot fi acordate în bani, sub formă de compensaţii, indemnizaţii speciale, alocaţii sau ajutoare, şi în natură, sub forma unor servicii sociale diverse.

Cele mai importante şi extinse ajutoare în bani sunt prestaţiile familiale. Ele reprezintă principalul instrument al politicilor familiale

131

care urmăresc să asigure familiei protecţie, condiţii de perpetuare şi dezvoltare care să-i permită să-şi exercite plenar funcţiile1.

Termenul de „prestaţii familiale” se foloseşte în prezent pentru toate alocaţiile şi ajutoarele care se atribuie în favoarea familiei cu copii.

Prestaţiile familiale în bani pot îmbrăca o mare diversitate de forme, fiind diferite ca sumă, destinaţie, arie de cuprindere şi condiţii de atribuire. Astfel, alocaţiile pentru copii pot fi universale sau condiţionate. Ele pot reprezenta o sumă fixă, sau sunt stabilite în funcţie de venitul familiei, numărul copiilor în îngrijire, sau în raport de vârsta acestora.

Valoarea prestaţiilor diferă de la o ţară la alta şi poate fi cuprinsă între 3% şi 25% dintr-un câştig mediu. Prestaţiile pot fi progresive, crescând începând cu al doilea copil, sau pot fi diminuate ori chiar sistate după un anumit număr de copii. Limita de vârstă a copiilor până la care se acordă alocaţiile diferă de la o ţară la alta şi în general este fixată între 14 şi 16 ani. Această limită poate fi mai ridicată în cazul copiilor care urmează o şcoală, sunt studenţi sau suferă de o invaliditate.

În cele ce urmează ne vom referi la următoarele prestaţii şi măsuri de protecţie socială a copiilor şi familiilor:

– alocaţia de stat pentru copii; – alocaţia suplimentară pentru familiile cu copii; – asistenţa socială a copilului aflat în dificultate.

2. Noţiunea şi caracteristicile alocaţiei de stat pentru copii

Alocaţia de stat pentru copii, reglementată prin Legea nr. 61/19932, este una din principalele prestaţii de asistenţă socială ce constă într-o sumă de bani pe care statul o acordă familiilor cu copii în vederea acoperirii nevoilor de creştere şi educare a acestor copii.

Din această definiţie rezultă şi caracteristicile principale ale alocaţiei de stat pentru copii, şi anume:

– este un ajutor (o prestaţie) în bani, care are semnificaţia de sprijin, de participare;

1 A se vedea Niculina Racoceanu, Organizarea asistenţei sociale în alte ţări, în “Muncă şi progres social”, nr. 1-2/1993, p. 66. 2 Privind alocaţia se stat pentru copii, (republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 145 din 28 februarie 2007), modificată ulterior prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 97/2007 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 684 din 8 octombrie 2007).

132

– este acordată de stat, plata făcându-se din bugetul de stat; – se acordă, familiilor cu copii; – este menită să acopere nevoile de creştere şi educare a

copiilor. Pe lângă caracterul universal al alocaţiei de stat, Legea nr.

61/1993 stabileşte următoarele reguli principale: – mărirea vârstei copilului până la care se acordă alocaţia de

stat; – eliminarea plafonului de venit în raport cu care se plăteşte; – indexarea periodică a sumelor; – posibilitatea încasării alocaţiei de stat direct de către copil. Legea nr. 61/1993 a stabilit un regim unitar pentru plata

alocaţiei de stat pentru copii, indiferent de locul de muncă al părinţilor ori al susţinătorilor legali. Totodată, prin prevederile art. 10 alin. (3) din lege, a fost pus de acord regimul alocaţiei cu dispoziţiile art. 49 alin. (2) din Constituţie.

3. Titularul dreptului la

alocaţia de stat pentru copii şi beneficiarul acesteia

În sistemul Legii nr. 61/1993 – ca de altfel şi în celelalte acte normative care au reglementat alocaţia de stat pentru copii (Decretul nr. 246/1977 şi Decretul nr. 410/1985) –, trebuie să se facă distincţia între titularul dreptului la alocaţie şi beneficiarul acestui drept, primul fiind persoana pentru care dreptul se plăteşte, iar cel de-al doilea fiind cel care încasează efectiv suma.

În considerarea caracterului şi finalităţii dreptului la alocaţie, titularul acesteia este întotdeauna copilul. Aceasta rezultă cu pregnanţă din titlul Legii nr. 61/1993, precum şi din prevederile acesteia. În acelaşi sens este şi practica judiciară. Astfel, s-a stabilit că alocaţia se cuvine copiilor, iar părinţii au obligaţia de a o folosi în interesul lor; aceasta nu constituie un drept al părintelui, ci al copilului, căruia îi este destinată1. Ea face parte din bunurile copilului, şi părintele care a încasat-o are obligaţia de a o preda acestuia2. Alocaţia se acordă persoanelor încadrate în muncă, dar cu destinaţia

1 Trib. Suprem, col. civ., dec. nr. 416/1963 în Culegere de decizii, 1963, p. 62. 2 Trib. Suprem, col. civ., dec. nr. 767/1985 în Revista română de drept nr. 1/1986, p. 59.

133

de a fi folosită la acoperirea nevoilor de creştere şi educare a copiilor1.

Beneficiarul alocaţiei de stat pentru copii este persoana care încasează efectiv alocaţia. În conformitate cu prevederile art. 4 din Legea nr. 61/1993, alocaţia de stat pentru copii se plăteşte: unuia dintre părinţi, pe baza acordului acestora; în caz de neînţelegere, pe baza deciziei autorităţii tutelare ori a hotărârii judecătoreşti, părintelui căruia i s-a încredinţat copilul spre creştere şi educare; tutorelui, curatorului, persoanei căreia i-a fost dat în plasament familial copilul, inclusiv asistentului maternal sau persoanei căreia i-a fost încredinţat copilul în vederea adopţiei, în condiţiile legii; după împlinirea vârstei de 14 ani, plata alocaţiei de stat pentru copii se poate face direct titularului, cu încuviinţarea reprezentantului său legal.2

4. Categoriile de copii care au dreptul la alocaţie

În art. 1 şi 2 din Legea nr. 61/1993 sunt enumerate categoriile de copii care au dreptul la alocaţie.

Art. 1 prevede: „Se instituie alocaţia de stat pentru copii ca formă de ocrotire a

statului acordată tuturor copiilor, fără discriminare. Beneficiază de alocaţie de stat pentru copii toţi copiii în vârstă

de până la 18 ani“.3Conform art. 2, beneficiază de alocaţie de stat pentru copii şi

copiii cetăţenilor străini şi ai persoanelor fără cetăţenie rezidenţi, în România, dacă locuiesc împreună, cu părinţii.4

Au dreptul la alocaţia de stat, şi copiii care însoţesc părinţii aflaţi în interes de serviciu în străinătate. Pe perioada cât părintele în numele căruia s-a stabilit plata alocaţiei se află în străinătate, plata drepturilor cu acest titlu se face părintelui care rămâne în ţară, sau persoanei care are împuternicire5.

În afară de copiii născuţi din căsătoria părinţilor, sunt îndreptăţiţi la alocaţie în aceleaşi condiţii: copiii din căsătoria anterioară a unuia dintre soţi, aflaţi în îngrijirea lui; copiii din afara căsătoriei; copiii 1 Trib. Suprem, col. civ., dec. nr. 1819/1975 în Revista română de drept nr. 4/1976, p. 51. 2 Art. 4 a fost modificat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 97/2007. 3 Art. 1 a fost modificat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 97/2007. 4 Art. 2 a fost modificat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 44/2006. 5 Art. 6 din Hotărârea Guvernului nr. 591/1993 privind măsurile pentru aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 61/1993 referitoare la gestionarea fondurilor, stabilirea şi plata alocaţiei de stat pentru copii, (republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 7 din 12 ianuarie 1998), modificată ulterior, inclusiv prin Hotărârea Guvernului nr. 1150/2007, (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 671 din 1 octombrie 2007).

134

adoptaţi; copiii primiţi spre creştere, în baza încredinţării lor de organele competente, potrivit prevederilor legale. În legătură cu această din urmă categorie de copii, trebuie specificat că textul legal se referă, în primul rând, la cei puşi sub tutelă (art. 113 şi urm. din Codul familiei), deoarece drepturile şi îndatoririle tutorelui, cu privire la persoana minorului, au acelaşi conţinut ca şi îndatoririle părinteşti. Desigur că “primiţi spre creştere” sunt şi copiii daţi în plasament, în condiţiile art. 55 din Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului1.

În temeiul art. 5 din Legea nr. 61/1993, prevede că lunar, serviciile de stare civilă ale consiliilor locale comunale, orăşeneşti, municipale şi ale sectoarelor municipiului Bucureşti au obligaţia de a comunica direcţiilor de muncă, şi protecţie socială judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, situaţia privind copiii care au decedat2.

5. Procedura de stabilire şi plată a alocaţiei

Stabilirea dreptului la alocaţie de stat pentru copii se realizează pe baza cererii şi actelor din care rezultă îndeplinirea condiţiilor de acordare a acestui drept3.

Cererea se face în numele copilului de către reprezentanţii legali ai minorului – părinţi, tutore, persoana căreia i-a fost dat în plasament familial copilul, sau încredinţat spre creştere şi educare.

Dreptul la alocaţie se stabileşte începând cu luna următoare celei în care s-a născut copilul, iar plata drepturilor se face începând cu luna următoare depunerii cererii (art. 6).4

Totodată, copilul care a împlinit vârsta de 14 ani este în drept, cu încuviinţarea reprezentantului său legal, să înainteze el însuşi o cerere pentru stabilirea dreptului la alocaţie de stat.

Alocaţia de stat pentru copiii pentru care s-a stabilit protecţia socială se virează în conturile personale deschise pentru aceştia de către reprezentanţii legali. Sumele cu titlu de alocaţie de stat pentru copii se capitalizează până la împlinirea de către aceştia a vârstei de 14 ani. După împlinirea de către titular a vârstei de 14 ani, alocaţia de stat poate fi plătită direct acestuia, sau, în funcţie de opţiunea lui, poate fi capitalizată în continuare în contul personal al acestuia, până

1 Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 557 din 23 iunie 2004. 2 Art. 5 a fost modificat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 97/2007. 3 A se vedea art. 2 din Hotărârea Guvernului nr. 591/1993. 4 Art. 6 a fost modificat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 97/2007.

135

la împlinirea vârstei de 18 ani. Ea se acordă titularului la împlinirea de către acesta a vârstei de 18 ani. 1

Cuantumul alocaţiei este stabilit într-o sumă fixă, independent de numărul copiilor şi rangul acestora.

Începând cu luna ianuarie 2007, cuantumul lunar al alocaţiei este de 25 de lei.2

Dreptul alocaţiei de stat pentru copii se stabileşte începând cu luna următoare celei în care s-a născut copilul, iar plata alocaţiei se va face începând cu luna următoare depunerii cererii, aceasta putându-se face şi pentru perioadele anterioare, dar nu mai mult de 12 luni (art. 6, alin. 4 şi 5 din lege)3.

Plata se face de către unităţile de învăţământ prin conturi personale deschise la Societatea Comercială „Banc Post S.A.” pentru copiii şcolari; prin oficiile poştale pentru copiii cu handicap şi prin organele administraţiei publice locale. Plata pentru copiii cu handicap, precum şi pentru cei care au contractat o invaliditate de gradul I sau II până la împlinirea vârstei de 16 ani, se efectuează de către Secretariatul de Stat pentru Persoanele cu Handicap.

Plata încetează începând cu luna următoare celei în care nu mai sunt îndeplinite condiţiile de acordare (depăşirea vârstei legale, internarea, mai mult de 15 zile, în instituţii de ocrotire ori asistenţă socială care le asigură întreţinerea completă din partea statului, nefrecventarea cursurilor învăţământului obligatoriu).

6. Noţiunea şi specificul alocaţiei familiale complementare şi alocaţiei de susţinere pentru familia monoparentală

Conform art. 36 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.

105/2003 privind alocaţia familială complementară şi alocaţia de susţinere pentru familia monoparentală4, alocaţia familială complementară şi alocaţia de susţinere sunt forme de sprijin cu destinaţie specială acordate din bugetul de stat şi nu se iau în considerare la stabilirea altor drepturi şi obligaţii şi se supun executării silite în condiţiile dispoziţiilor privind executarea silită a creanţelor bugetare, numai pentru recuperarea sumelor plătite necuvenit cu acest titlu. 1 Art. 4 alin. 4 şi 5 au fost modificate prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 97/2007. 2 Stabilit prin Hotărârea Guvernului nr. 57/2007 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 64 din 26 ianuarie 2007). 3 Art. 6 alin. 4 şi 5 modificate prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 97/2007. 4 Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 747 din 26 octombrie 2003, aprobată cu modificări prin Legea nr. 41/2004 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 250 din 22 martie 2004).

136

Această alocaţie prezintă următoarele caracteristici: – îndeplinirea condiţiilor pentru acordarea ei se dovedeşte prin

livretul de familie, document instituit prin lege şi al cărui conţinut este reglementat prin Hotărârea Guvernului nr. 495/19971. El cuprinde principalele date cu privire la componenţa familiei, filiaţia copiilor şi situaţia lor juridică faţă de reprezentanţii legali;

– este o prestaţie în bani, care se constituie într-o măsură compensatorie luată de Guvern;

– se adresează familiilor formate din soţ, soţie şi copii în vaârstă de până la 18 ani, aflaţi în întreţinea acestora, şi familiilor monoparentale formate din persoana singură şi copii în vârstă de până la 18 ani aflaţi în întreţinere în vederea ameliorării situaţiei lor materiale, mai ales în condiţiile scăderii semnificative a puterii de cumpărare şi a veniturilor populaţiei;

– este o prestaţie familială de asistenţă socială, suportată de la bugetul de stat.

Ca natură juridică, alocaţia familială complementară şi alocaţia de susţinere pentru familia monoparentală, ca şi alocaţia de stat pentru copii, face parte din categoria prestaţiilor necontributive. Într-adevăr, şi în cazul său, finanţarea este asigurată de la bugetul de stat şi este destinată familiilor cu mai mulţi copii.

7. Titularul dreptului la alocaţia familială complementară şi alocaţia de susţinere pentru familia monoparentală

Potrivit art. 22 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.

105/2003, titularul alocaţiei familiale complementare sau al alocaţiei de susţinere este reprezentantul familiei, iar beneficiarul este familia.

8. Categoriile de familii care beneficiază de alocaţia familială complementară şi alocaţia de susţinere pentru familia

monoparentală

Beneficiază de alocaţia familială complementară, familiile formate din soţ, soţie şi copiii în vârstă de până la 18 ani aflaţi în întreţinerea acestora, care locuiesc împreună

Conform art. 5, din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 105/2003 beneficiază de alocaţie de susţinere familiile formate din

1 Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 495 din 12 septembrie 1997.

137

persoana singură şi copiii în vârstă de până la 18 ani aflaţi în întreţinere şi care locuiesc împreună cu aceasta, denumite familii monoparentale.

Prin persoană singură se înţelege persoana care se află în una dintre următoarele situaţii:

a) este necăsătorită; b) este văduvă; c) este divorţată; d) al cărei soţ/soţie este declarat/declarată dispărut/dispărută

prin hotărâre judecătorească; e) al cărei soţ/soţie este arestat/arestată preventiv pe o

perioadă mai mare de 30 de zile sau execută o pedeapsă privativă de libertate şi nu participă la întreţinerea copiilor;

f) nu a împlinit vârsta de 18 ani şi se află în una dintre situaţiile prevăzute la lit. a)-e);

g) a fost numită tutore sau i s-au încredinţat ori dat în plasament unul sau mai mulţi copii şi se află în una dintre situaţiile prevăzute la lit. a)-c), cu excepţia asistentului maternal profesionist (art. 6).

Beneficiază de alocaţiile prevăzute la art. 1 şi 5 familiile ai căror membri sunt cetăţeni români care locuiesc în România, precum şi cetăţeni ai altor state ori apatrizi care au domiciliul sau, reşedinţa în ţara noastră, în condiţiile legislaţiei române (art. 9).

Sunt consideraţi ca făcând parte din familia definită la art. 1 şi 5 şi copiii adoptaţi, încredinţaţi sau aflaţi în plasament familial ori pentru care s-a instituit tutela (art. 10).

Familiile care au în întreţinere copii de vârstă şcolară, definite la art. 1 şi 5, beneficiază de alocaţie familială complementară sau de alocaţie de susţinere, în condiţiile în care copiii urmează o formă de învăţământ organizată (art. 11).

Cuantumul alocaţiei familiei complementare este de: a) 36 lei pentru familia cu un copil; b) 42 lei pentru familia cu 2 copii; c) 47 lei pentru familia cu 3 copii; d) 52 lei pentru familia cu 4 sau mai mulţi copii.(art. 3)1.

1 A se vedea şi Hotărârea Guvernului nr. 4/2007 privind corectarea limitelor de venituri şi indexarea cuantumului alocaţiei familiale complementare şi al alocaţiei de susţinere pentru familia monoparentală (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 21 din 12 ianuarie 2007).

138

Pentru familiile care sunt beneficiare de ajutor social în baza Legii nr. 416/2001 cuantumul alocaţiei familiale complementare prevăzut la art. 3 se majorează cu 25% (art. 4).

Alocaţia de susţinere se acordă lunar familiilor monoparentale dacă realizează venituri nete lunare pe membru de familie de până la 1,5 milioane lei (art. 7).

Cuantumul alocaţiei de susţinere este de: a) 52 lei pentru familia cu un copil; b) 62 lei pentru familia cu 2 copii; c) 70 lei pentru familia cu 3 copii; d) 79 lei pentru familia cu 4 sau mai mulţi copii (art. 8).

9. Stabilirea şi plata drepturilor

Potrivit art. 13 din Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 105/2003, alocaţiile se acordă pe bază de cerere însoţită de actele doveditoare privind componenţa familiei şi veniturile acesteia.

La stabilirea veniturilor pe baza cărora se acordă alocaţia familială complementară şi alocaţia de susţinere se iau în considerare toate veniturile pe care membrii familiei la realizează, inclusiv cele care provin din drepturi de asigurări sociale de stat, asigurări pentru şomaj, obligaţii legale de întreţinere, indemnizaţii cu caracter permanent, precum şi alte creanţe legale.

Dacă familia are în proprietate terenuri, clădiri, spaţii locative sau alte bunuri, mobile ori imobile, la stabilirea venitului net lunar se iau în considerare arenda, chiriile, alte fructe civile, naturale sau industriale, produse de acestea (art. 16).

Dreptul la alocaţii prevăzute pentru familiile beneficiare de ajutor social se stabileşte numai pe baza cererii întocmite de reprezentantul familiei, documentele justificative pentru acordarea alocaţiei fiind cele pe baza cărora s-a acordat dreptul la ajutorul social (art. 18).

În vederea verificării îndeplinirii de către solicitant a condiţiilor de acordare a alocaţiei familiale complementare sau a alocaţiei de susţinere, primarul dispune, în mod obligatoriu, efectuarea anchetei sociale în termen de 15 zile de la data înregistrării cererii.

Dreptul la alocaţie se acordă începând cu luna următoare înregistrării cererii (art. 21).

139

Plata se realizează, pe bază de mandat poştal sau în cont curent personal (art. 26).

Modificarea cuantumului se face începând cu luna următoare celei în care au intervenit modificările (art. 27).

În vederea urmăririi respectării condiţiilor de acordare a dreptului la alocaţie, primarii dispun efectuarea de anchete sociale la interval de 6 luni.

Plata alocaţiei familiale complementare şi a alocaţiei de susţinere se suspendă în luna următoare celei în care se constată una dintre următoarele situaţii:

a) nerespectarea prevederilor art. 29; b) pe perioada încredinţării copilului unei instituţii de asistenţă

socială sau unui asistent maternal profesionist. c) direcţia teritorială constată că dreptul la alocaţia familială

complementară sau la alocaţia de susţinere a fost stabilit pe baza unor date eronate privind componenţa familiei ori veniturile realizate sau pe parcursul acordării au intervenit modificări ale acestora;

d) pe o perioadă de 3 luni consecutive se înregistrează mandate poştale returnate pentru titularul alocaţiei familiale complementare sau, al alocaţiei de susţinere

Prezentarea de către titular, în termen de 3 luni de la data suspendării plăţii alocaţiei familiale complementare sau de susţinere, a dovezilor privind îndeplinirea pe perioada suspendării a condiţiilor atrage reluarea plăţii, inclusiv a sumelor cuvenite pe perioada suspendării (art. 30)1.

Dreptul la alocaţia familială complementară sau la alocaţia de susţinere încetează în luna următoare celei în care se constată una dintre situaţiile:

a) beneficiarul nu mai îndeplineşte condiţiile; b) plata a fost suspendată şi, în termen de 3 luni de la data

suspendării, nu au fost prezentate dovezi că sunt îndeplinite condiţiile (art. 31).

10. Noţiuni introductive privind

protecţia şi promovarea drepturilor copilului

1 Modificat prin Legea nr. 41/2004, (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 250 din 22 martie 2004).

140

Conform art. 2 din Legea nr. 272/20041 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului orice alte reglementări adoptate în domeniul respectării şi promovării drepturilor copilului2, precum şi orice act juridic emis sau, încheiat în acest domeniu se subordonează cu prioritate principiului interesului superior al copilului.

Principiul interesului superior al copilului este impus inclusiv în legătură cu drepturile şi obligaţiile ce revin părinţilor copilului, altor reprezentanţi legali ai săi, precum şi oricăror persoane cărora acesta le-a fost plasat în mod legal.

Principiul interesului superior al copilului va prevala în toate demersurile şi deciziile care privesc copiii, întreprinse de autorităţile publice şi de organismele private autorizate, precum şi în cauzele soluţionate de instanţele judecătoreşti.

Persoanele prevăzute mai sus sunt obligate să implice familia3 în toate deciziile, acţiunile şi măsurile privitoare la copil şi să sprijine îngrijirea, creşterea şi formarea, dezvoltarea şi educarea acestuia în cadrul familiei.

11. Beneficiarii dreptului la protecţie şi asistenţă

Conform art. 3 din Legea 272/2004, beneficiarii acestor drepturi sunt:

a) copiii cetăţeni români aflaţi pe teritoriul României; b) copiii cetăţeni români aflaţi în străinătate; c) copiii fără cetăţenie aflaţi pe teritoriul României; d) copiii care solicită sau beneficiază de o formă de protecţie în

condiţiile reglementărilor legale privind statutul şi regimul refugiaţilor în România;

e) copiii cetăţeni străini aflaţi pe teritoriul României, în situaţii de urgenţă constatate, de către autorităţile publice române competente.

12. Principiile respectării şi garantării drepturilor copilului

1 Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 557 din 23 iunie 2004. În temeiul acestei legi, Agentia Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului a adoptat Ordinul nr. 219/2006 privind activităţile de identificare, intervenţie şi monitorizare a copiilor care sunt lipsiţi de îngrijirea părinţilor pe perioada în care aceştia se află la muncă în străinătate (publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 544 din 23 iunie 2006). 2 Conform art. 4 lit. a), copil este persoana care nu a împlinit vârsta de 18 ani şi nu a dobândit capacitatea deplină de exerciţiu, în condiţiile legii. 3 Conform art. 4 lit. b), familie este dedinită ca fiind părinţii şi copiii acestora.

141

Potrivit art. 6 din Legea nr. 272/2004, principiile respectării şi garantării drepturilor copilului sunt:

a) respectarea şi promovarea cu prioritate a interesului superior al copilului;

b) egalitatea şanselor şi nediscriminarea; c) responsabilizarea părinţilor cu privire la exercitarea

drepturilor şi îndeplinirea obligaţiilor părinteşti; d) primordialitatea responsabilităţii părinţilor cu privire la

respectarea şi garantarea drepturilor copilului; e) descentralizarea serviciilor de protecţie a copilului,

intervenţia multisectorială şi parteneriatul dintre instituţiile publice şi organismele private autorizate;

f) asigurarea unei îngrijiri individualizate şi personalizate pentru fiecare copil;

g) respectarea demnităţii copilului; h) ascultarea opiniei copilului şi luarea în considerare a

acesteia, ţinând cont de vârsta şi de gradul său de maturitate; i) asigurarea stabilităţii şi continuităţii în îngrijirea, creşterea şi

educarea copilului, ţinând cont de originea sa etnică, religioasă, culturală şi lingvistică, în cazul luării unei măsuri de protecţie;

j) celeritate în luarea oricărei decizii cu privire la copil; k) asigurarea protecţiei împotriva abuzului şi exploatării

copilului; l) interpretarea fiecărei norme juridice referitoare la drepturile

copilului în corelaţie cu ansamblul reglementărilor din această materie.

Drepturile sunt garantate tuturor copiilor fără nici o discriminare, indiferent de rasă, culoare, sex, limbă, religie, opinie politică sau altă opinie, de naţionalitate, apartenenţă etnică sau origine socială, de situaţia materială, de gradul şi tipul unei deficienţe, de statutul la naştere sau de statutul dobândit, de dificultăţile de formare şi dezvoltare sau de alt gen ale copilului, ale părinţilor ori ale altor reprezentanţi legali sau de orice altă distincţie (art. 7).

13.Drepturile şi libertăţile copilului

Potrivit art. 8 din Legea nr. 272/2004, copilul are dreptul la

stabilirea şi păstrarea identităţii sale.

142

Copilul este înregistrat imediat după naştere şi are de la această dată dreptul la un nume, dreptul de a dobândi o cetăţenie şi, dacă este posibil, de a-şi cunoaşte părinţii şi de a fi îngrijit, crescut şi educat de aceştia.

Părinţii aleg numele şi prenumele copilului. Copilul are dreptul de a-şi păstra cetăţenia, numele şi relaţiile

de familie, fără nici o ingerinţă. Dacă se constată că un copil este lipsit, în mod ilegal, de

elementele constitutive ale identităţii sale sau de unele dintre acestea, instituţiile şi autorităţile publice sunt obligate să ia de urgenţă toate măsurile necesare în vederea restabilirii identităţii copilului.

Unităţile sanitare care au în structură secţii de nou-născuţi şi/sau de pediatrie au obligaţia de a angaja un asistent social sau, după caz, de a desemna o persoană cu atribuţii de asistenţă socială.

În vederea stabilirii identităţii copilului părăsit sau găsit ori a părinţilor acestuia, organele de poliţie competente au obligaţia de a desemna una sau mai multe persoane responsabile cu realizarea demersurilor ce le revin, pentru înregistrarea naşterii copilului (art. 9).

Certificatul medical constatator al naşterii, atât pentru copilul născut viu, cât şi pentru copilul născut mort, se întocmeşte în termen de 24de ore de la naştere.

Răspunderea pentru îndeplinirea obligaţiei revine medicului care a asistat sau a constatat naşterea şi medicului şef de secţie.

Când naşterea a avut loc în afara unităţilor sanitare, medicul de familie având cabinetul înregistrat în raza teritorială unde a avut loc naşterea este obligat ca, la cererea oricărei persoane, în termen de 24 de ore, să constate naşterea copilului, după care să întocmească şi să elibereze certificatul medical constatator al naşterii copilului, chiar dacă mama nu este înscrisă pe lista cabinetului său (art. 10).

În situaţia în care copilul este părăsit de mamă în maternitate, unitatea medicală are obligaţia să sesizeze telefonic şi în scris direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului şi organele de poliţie, în termen de 24 de ore de la constatarea dispariţiei mamei.

În termen de 5 zile de la sesizarea, se întocmeşte un proces-verbal de constatare a părăsirii copilului, semnat de reprezentantul direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului, reprezentantul poliţiei şi al maternităţii; când starea de sănătate a copilului permite externarea, în baza procesului-verbal, direcţia

143

generală de asistenţă socială şi protecţia copilului va stabili măsura plasamentului în regim de urgenţă pentru copil.

În termen de 30 de zile de la întocmirea procesului-verbal, poliţia este obligată să întreprindă verificările specifice privind identitatea mamei şi să comunice rezultatul acestor verificări direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului.

În situaţia în care mama este identificată, direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului va asigura consilierea şi sprijinirea acesteia în vederea realizării demersurilor legate de întocmirea actului de naştere.

Dacă, în urma verificărilor efectuate de poliţie, nu este posibilă identificarea mamei, direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului transmite serviciului public de asistenţă socială în a cărui rază administrativ-teritorială s-a produs naşterea dosarul cuprinzând certificatul medical constatator al naşterii, procesul-verbal, dispoziţia de plasament în regim de urgenţă şi răspunsul poliţiei cu rezultatul verificărilor.

În termen de 5 zile de la primirea documentaţiei, serviciul public de asistenţă socială are obligaţia de a obţine dispoziţia de stabilire a numelui şi prenumelui copilului, în conformitate cu prevederile Legii nr. 119/1996, şi de a face declaraţia de înregistrare a naşterii la serviciul de stare civilă competent.

După înregistrarea naşterii copilului, serviciul public de asistenţă socială are obligaţia de a transmite direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului actul de înregistrare a naşterii copilului (art. 11).

În situaţia copilului găsit, precum şi a celui părăsit de părinţi în alte unităţi sanitare, a cărui naştere nu a fost înregistrată, obligaţia de a realiza demersurile prevăzute de lege pentru înregistrarea naşterii copilului revine serviciului public de asistenţă socială în a cărui rază administrativ-teritorială a fost găsit sau părăsit copilul.

Expertiza medico-legală necesară pentru înregistrarea naşterii copilului este gratuită (art. 12).

Unităţile sanitare, unităţile de protecţie socială, serviciile de îngrijire de tip rezidenţial, entităţile fără personalitate juridică, alte persoane juridice, precum şi persoane fizice, care internează sau primesc în îngrijire femei gravide ori copii care nu posedă acte pe baza cărora să li se poată stabili identitatea, sunt obligate să anunţe, în termen de 24 de ore, în scris, autoritatea administraţiei publice

144

locale în a cărei rază îşi au sediul sau, după caz, domiciliul, în vederea stabilirii identităţii lor.

Cel care ia un copil pentru a-l îngriji sau proteja temporar, până la stabilirea unei măsuri de protecţie, are obligaţia de a-l întreţine şi, în termen de 48 de ore, de a anunţa autoritatea administraţiei publice locale în a cărei rază teritorială îşi are sediul sau domiciliul (art. 13).

Copilul are dreptul de a menţine relaţii personale şi contacte directe cu părinţii, rudele, precum şi cu alte persoane faţă de care copilul a dezvoltat legături de ataşament.

Copilul are dreptul de a-şi cunoaşte rudele şi de a întreţine relaţii personale cu acestea, precum şi cu alte persoane alături de care copilul s-a bucurat de viaţa de familie, în măsura în care acest lucru nu contravine interesului său superior.

Părinţii sau un alt reprezentant legal al copilului nu pot împiedica relaţiile personale ale acestuia cu bunicii, fraţii şi surorile ori cu alte persoane alături de care copilul s-a bucurat de viaţa de familie, decât în cazurile în care instanţa decide în acest sens, apreciind că există motive temeinice de natură a primejdui dezvoltarea fizică, psihică, intelectuală sau morală a copilului (art. 14).

Potrivit art. 15 din Legea nr. 272/2004, relaţiile personale se pot realiza prin:

a) întâlniri ale copilului cu părintele ori cu o altă persoană care are, dreptul la relaţii personale cu copilul;

b) vizitarea copilului la domiciliul acestuia; c) găzduirea copilului pe perioadă determinată de către

părintele sau de către altă persoană la care copilul nu locuieşte în mod obişnuit;

d) corespondenţă ori altă formă de comunicare cu copilul; e) transmiterea de informaţii copilului cu privire la părintele ori

la alte persoane care au, dreptul de a menţine relaţii personale cu copilul;

f) transmiterea de informaţii referitoare la copil, inclusiv fotografii recente, evaluări medicale sau şcolare, către părintele sau către alte persoane care au dreptul de a menţine relaţii personale cu copilul.

Transmiterea informaţiilor se va face cu respectarea interesului superior al copilului, precum şi a dispoziţiilor speciale vizând confidenţialitatea şi transmiterea informaţiilor cu caracter personal.

145

Copilul care a fost separat de ambii părinţi sau de unul dintre aceştia printr-o măsură dispusă în condiţiile legii are dreptul de a menţine relaţii personale şi contacte directe cu ambii părinţi, cu excepţia situaţiei în care acest lucru contravine interesului superior al copilului.

Instanţa judecătorească, luând în considerare, cu prioritate, interesul superior al copilului, poate limita exercitarea acestui drept, dacă există motive temeinice de natură a periclita dezvoltarea fizică, mentală, spirituală, morală sau socială a copilului (art. 16).

Copilul ai cărui părinţi locuiesc în state diferite are dreptul de a întreţine relaţii personale şi contacte directe cu aceştia, cu excepţia situaţiei în care acest lucru contravine interesului superior al copilului.

Exercitarea dreptului va fi facilitată de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului, în colaborare cu Ministerul Afacerilor Externe, pe baza unei proceduri aprobate prin ordin comun (art. 17).

Copiii neînsoţiţi de părinţi sau de un alt reprezentant legal ori care nu se găsesc sub supravegherea legală a unor persoane au dreptul de a li se asigura, în cel mai scurt timp posibil, reîntoarcerea alături de reprezentanţii lor legali.1

Deplasarea copiilor în ţară şi în străinătate se realizează cu înştiinţarea şi cu acordul ambilor părinţi; orice neînţelegeri între părinţi cu privire la exprimarea acestui acord se soluţionează de către instanţa judecătorească.

Părinţii sau, altă persoană responsabilă de supravegherea, creşterea şi îngrijirea copilului sunt obligaţi să anunţe la poliţie dispariţia acestuia de la domiciliu, în cel mult 24 de ore de la constatarea dispariţiei (art. 18).

Misiunile diplomatice şi consulare ale României au obligaţia de a sesiza Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului cu privire la copiii cetăţeni români aflaţi în străinătate care, din orice motive, nu sunt însoţiţi de părinţi sau de un alt reprezentant legal ori nu se găsesc sub supravegherea legală a unor persoane din străinătate.

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului va lua măsurile necesare pentru întoarcerea copilului la părinţi sau la un alt reprezentant legal, imediat după identificarea acestora. În cazul în care persoanele identificate nu pot sau refuză să preia copilul, la 1 Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului a aprobat Planul-cadru de acţiune în vederea reintegrării sociale a copiilor străzii prin Ordinul nr. 100/2006 (publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 297 din 3 aprilie 2006).

146

cererea Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului, tribunalul de la domiciliul copilului sau Tribunalul Bucureşti, în situaţia în care acest domiciliu nu este cunoscut, va dispune plasamentul copilului într-un serviciu de protecţie specială propus de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului.

Procedura de întoarcere a copiilor în ţară, de identificare a părinţilor sau a altor reprezentanţi legali ai copiilor, modul de avansare a cheltuielilor ocazionate de întoarcerea în ţară a acestora, precum şi serviciile de protecţie specială, publice sau private, competente să asigure protecţia în regim de urgenţă a copiilor aflaţi în situaţia prevăzută la alin. (1) se stabilesc prin hotărâre a Guvernului (art. 19).

Misiunile diplomatice şi consulare străine au obligaţia de a sesiza Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Autoritatea pentru Străini despre toate situaţiile în care au cunoştinţă de copii cetăţeni străini aflaţi pe teritoriul României, care, din orice motive, nu sunt însoţiţi de părinţi sau de un alt reprezentant legal ori nu se găsesc sub supravegherea legală a unor persoane. În cazul în care autorităţile române se autosesizează, acestea vor înştiinţa de urgenţă misiunea străină competentă cu privire la copiii în cauză.

În situaţia copiilor, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului, până la definitivarea demersurilor legale ce cad în competenţa Autorităţii pentru Străini, va solicita Tribunalului Bucureşti stabilirea plasamentului copilului într-un serviciu de protecţie specială propus de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului.

Măsura plasamentului durează până la returnarea copilului în ţara de reşedinţă a părinţilor ori în ţara în care au fost identificaţi alţi membri ai familiei dispuşi să ia copilul.

În cazul nereturnării copilului, acesta beneficiază de protecţia specială (art. 20).

În vederea aplicării prevederilor art. 19 şi 20 se încheie tratatele necesare cu statele sau cu autorităţile statelor vizate, pe baza propunerilor Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi ale Ministerului Afacerilor Externe, precum şi a altor instituţii interesate.

Copilul are dreptul la protejarea imaginii sale publice şi a vieţii sale intime, private şi familiale.

147

Este interzisă orice acţiune de natură să afecteze imaginea publică a copilului sau dreptul acestuia la viaţă intimă, privată şi familială.

Participarea copilului în vârstă de până la 14 ani la dezbateri publice în cadrul unor programe audiovizuale se poate face numai cu consimţământul scris al acestuia şi al părinţilor sau, al altui reprezentant legal.

Copiii nu pot fi folosiţi sau expuşi de către părinţi, reprezentanţi legali sau alte persoane responsabile de creşterea şi îngrijirea lor, în scopul de a obţine avantaje personale sau de a influenţa deciziile autorităţilor publice.

Consiliul Naţional al Audiovizualului monitorizează modul de derulare a programelor audiovizuale, astfel încât să se asigure protecţia şi garantarea dreptului copilului prevăzut mai sus (art. 22).

Copilul are dreptul la libertate de exprimare. Libertatea copilului de a căuta, de a primi şi de a difuza

informaţii de orice natură, care vizează promovarea bunăstării sale sociale, spirituale şi morale, sănătatea sa fizică şi mentală, sub orice formă şi prin orice mijloace la alegerea sa, este inviolabilă.

Părinţii sau, alţi reprezentanţi legali ai copilului, persoanele care au în plasament copii, precum şi persoanele care, prin natura funcţiei, promovează şi asigură respectarea drepturilor copiilor au obligaţia de a le asigura informaţii, explicaţii şi sfaturi, în funcţie de vârsta şi de gradul de înţelegere al acestora, precum şi de a le permite să-şi exprime punctul de vedere, ideile şi opiniile.

Părinţii nu pot limita dreptul copilului minor la libertatea de exprimare decât în cazurile prevăzute expres de lege (art. 23).

Copilul capabil de discernământ are dreptul de a-şi exprima liber opinia asupra oricărei probleme care îl priveşte.

În orice procedură judiciară sau administrativă care îl priveşte copilul are dreptul de a fi ascultat. Este obligatorie ascultarea copilului care a împlinit vârsta de 10 ani. Cu toate acestea, poate fi ascultat şi copilul care nu a împlinit vârsta de 10 ani, dacă autoritatea competentă apreciază că audierea lui este necesară pentru soluţionarea cauzei.

Dreptul de a fi ascultat conferă copilului posibilitatea de a cere şi de a primi orice informaţie pertinentă, de a fi consultat, de a-şi exprima opinia şi de a fi informat asupra consecinţelor pe care le poate avea opinia sa, dacă este respectată, precum şi asupra consecinţelor oricărei decizii care îl priveşte.

148

În toate cazurile, opiniile copilului ascultat vor fi luate în considerare şi li se va acorda importanţa cuvenită, în raport cu vârsta şi cu gradul de maturitate a copilului.

Orice copil poate cere să fie ascultat conform dispoziţiilor. În caz de refuz, autoritatea competentă se va pronunţa printr-o decizie motivată.

Dispoziţiile legale speciale privind consimţământul sau prezenţa copilului în procedurile care îl privesc, precum şi prevederile referitoare la desemnarea unui curator, în caz de conflict de interese, sunt şi rămân aplicabile (art. 24).

Copilul are dreptul la libertate de gândire, de conştiinţă şi de religie.

Părinţii îndrumă copilul, potrivit propriilor convingeri, în alegerea unei religii, în condiţiile legii, ţinând seama de opinia, vârsta şi de gradul de maturitate a acestuia, fără a-l putea obliga să adere la o anumită religie sau la un anumit cult religios.

Religia copilului care a împlinit 14 ani nu poate fi schimbată fără consimţământul acestuia; copilul care a împlinit vârsta de 16 ani are dreptul să-şi aleagă singur religia.

Atunci când copilul beneficiază de protecţie specială, persoanelor în îngrijirea cărora se află le sunt interzise orice acţiuni menite să influenţeze convingerile religioase ale copilului (art. 25).

Copilul are dreptul la liberă asociere în structuri formale şi informale, precum şi libertatea de întrunire paşnică.

Autorităţile administraţiei publice locale, unităţile de învăţământ şi alte instituţii publice sau private competente iau măsurile necesare asigurării exercitării corespunzătoare a drepturilor prevăzute mai sus (art. 26)

Copilul aparţinând unei minorităţi naţionale, etnice, religioase sau lingvistice are dreptul la viaţă culturală proprie, la declararea apartenenţei sale etnice, religioase, la practicarea propriei sale religii, precum şi dreptul de a folosi limba proprie în comun cu alţi membri ai comunităţii din care face parte.

Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării asigură şi urmăreşte exercitarea drepturilor prevăzute mai sus (art. 27)

Copilul are dreptul la respectarea personalităţii şi individualităţii sale şi nu poate fi supus pedepselor fizice sau altor tratamente umilitoare ori degradante.

Măsurile de disciplinare a copilului nu pot fi stabilite decât în acord cu demnitatea copilului, nefiind permise sub nici un motiv

149

pedepsele fizice ori acelea care se află în legătură cu dezvoltarea fizică, psihică sau care afectează starea emoţională a copilului (art. 28).

Copilul are dreptul să depună singur plângeri referitoare la încălcarea drepturilor sale fundamentale, este informat asupra drepturilor sale, precum şi asupra modalităţilor de exercitare a acestora (art. 29).

14. Mediul familial şi îngrijirea alternativă

Potrivit art. 30 din Legea nr. 272/2004, copilul are dreptul să crească alături de părinţii săi.

Părinţii au obligaţia să asigure copilului, de o manieră corespunzătoare capacităţilor în continuă dezvoltare ale copilului, orientarea şi sfaturile necesare exercitării corespunzătoare a drepturilor sale.

Părinţii copilului au dreptul să primească informaţiile şi asistenţa de specialitate necesare în vederea îngrijirii, creşterii şi educării acestuia.

Ambii părinţi sunt responsabili pentru creşterea copiilor lor. Exercitarea drepturilor şi îndeplinirea obligaţiilor părinteşti

trebuie să aibă în vedere interesul superior al copilului şi să asigure bunăstarea materială şi spirituală a copilului, în special prin îngrijirea acestuia, prin menţinerea relaţiilor personale cu el, prin asigurarea creşterii, educării şi întreţinerii sale, precum şi prin reprezentarea sa legală şi administrarea patrimoniului său.

În cazul existenţei unor neînţelegeri între părinţi cu privire la exercitarea drepturilor şi îndeplinirea obligaţiilor părinteşti, instanţa judecătorească, după ascultarea ambilor părinţi, hotărăşte potrivit interesului superior al copilului (art. 31).

În conformitate cu art. 32 din Legea nr. 272/2004, copilul are dreptul să fie crescut în condiţii care să permită dezvoltarea sa fizică, mentală, spirituală, morală şi socială. În acest scop părinţii sunt obligaţi:

a) să supravegheze copilul; b) să coopereze cu copilul şi să îi respecte viaţa intimă, privată

şi demnitatea; c) să informeze copilul despre toate actele şi faptele care l-ar

putea afecta şi să ia în considerare opinia acestuia;

150

d) să întreprindă toate măsurile necesare pentru realizarea drepturilor copilului lor;

e) să coopereze cu persoanele fizice şi persoanele juridice care exercită atribuţii în domeniul îngrijirii, educării şi formării profesionale a copilului.

Copilul nu poate fi separat de părinţii săi sau de unul dintre ei, împotriva voinţei acestora, cu excepţia cazurilor expres şi limitativ prevăzute de lege, sub rezerva revizuirii judiciare şi numai dacă acest lucru este impus de interesul superior al copilului (art. 33).

Serviciul public de asistenţă socială va lua toate măsurile necesare pentru depistarea precoce a situaţiilor de risc care pot determina separarea copilului de părinţii săi, precum şi pentru prevenirea comportamentelor abuzive ale părinţilor şi a violenţei în familie.

Orice separare a copilului de părinţii săi, precum şi orice limitare a exerciţiului drepturilor părinteşti trebuie să fie precedate de acordarea sistematică a serviciilor şi prestaţiilor prevăzute de lege, cu accent deosebit pe informarea corespunzătoare a părinţilor, consilierea acestora, terapie sau mediere, acordate în baza unui plan de servicii (art. 34).

Dacă există motive temeinice de a suspecta că viaţa şi securitatea copilului sunt primejduite în familie, reprezentanţii serviciului public de asistenţă socială ori, ai direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului de la nivelul sectoarelor municipiului Bucureşti au dreptul să viziteze copiii la locuinţa lor şi să se informeze despre felul în care aceştia sunt îngrijiţi, despre sănătatea şi dezvoltarea lor fizică, educarea, învăţătura şi pregătirea lor profesională, acordând, la nevoie, îndrumările necesare.

Dacă, în urma vizitelor efectuate, se constată că dezvoltarea fizică, mentală, spirituală, morală sau socială a copilului este primejduită, serviciul public de asistenţă socială este obligat să sesizeze de îndată direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului în vederea luării măsurilor prevăzute de lege.

Direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului este obligată să sesizeze instanţa judecătorească în situaţia în care consideră că sunt întrunite condiţiile prevăzute de lege pentru decăderea, totală sau parţială, a părinţilor ori a unuia dintre ei din exerciţiul drepturilor părinteşti (art. 36).

Direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului va lua toate măsurile necesare pentru ca părinţii decăzuţi din drepturile

151

părinteşti, precum şi cei cărora le-a fost limitat exerciţiul anumitor drepturi să beneficieze de asistenţă specializată pentru creşterea capacităţii acestora de a se ocupa de copii, în vederea redobândirii exerciţiului drepturilor părinteşti.

Părinţii care solicită redarea exerciţiului acestor drepturi beneficiază de asistenţă juridică gratuită(art. 37).

Orice copil care este, temporar sau definitiv, lipsit de ocrotirea părinţilor săi sau care, în vederea protejării intereselor sale, nu poate fi lăsat în grija acestora are dreptul la protecţie alternativă.

Protecţia include instituirea tutelei, măsurile de protecţie specială prevăzute de prezenta lege, adopţia. În alegerea uneia dintre aceste soluţii autoritatea competentă va ţine seama în mod corespunzător de necesitatea asigurării unei anumite continuităţi în educarea copilului, precum şi de originea sa etnică, religioasă, culturală şi lingvistică (art. 39).

Tutela se instituie, de către instanţa judecătorească în a cărei circumscripţie teritorială domiciliază sau a fost găsit copilul, în situaţia în care ambii părinţi sunt decedaţi, necunoscuţi, decăzuţi din exerciţiul drepturilor părinteşti sau li s-a aplicat pedeapsa interzicerii drepturilor părinteşti, puşi sub interdicţie, declaraţi judecătoreşte morţi sau dispăruţi, precum şi în cazul în care, la încetarea adopţiei, instanţa judecătorească hotărăşte că este în interesul copilului instituirea unei tutele (art. 40).

Potrivit art. 41 din Legea nr. 272/2004, pot fi tutori persoanele fizice sau soţul şi soţia împreună, care au domiciliul în România şi nu se află în vreunul dintre cazurile de incompatibilitate prevăzute de lege.

Persoana fizică sau familia care urmează a fi tutore trebuie să fie evaluată de către direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului cu privire la garanţiile morale şi condiţiile materiale pe care trebuie să le îndeplinească pentru a primi un copil în îngrijire. Evaluarea se realizează de către direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului de la domiciliul persoanei sau familiei, acordându-se prioritate membrilor familiei extinse a copilului.

Conform art. 42 din Legea 272/2004, instanţa judecătorească numeşte cu prioritate ca tutore, dacă motive întemeiate nu se opun, o rudă sau un afin ori un prieten al familiei copilului, în stare să îndeplinească această sarcină.

Persoana fizică, respectiv soţii care urmează a fi tutori sunt numiţi pe baza prezentării de către direcţia generală de asistenţă

152

socială şi protecţia copilului a raportului de evaluare a acestora. Propunerea se va face ţinându-se seama de relaţiile personale, de apropierea domiciliilor, precum şi de opinia copilului.

15. Sănătatea şi bunăstarea copilului

Potrivit art. 43 din Legea 272/2004, copilul are dreptul de a se

bucura de cea mai bună stare de sănătate pe care o poate atinge şi de a beneficia de serviciile medicale şi de recuperare necesare pentru asigurarea realizării efective a acestui drept.

Accesul copilului la servicii medicale şi de recuperare, precum şi la medicaţia adecvată stării sale în caz de boală este garantat de către stat, costurile aferente fiind suportate din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate şi de la bugetul de stat.

Organele de specialitate ale administraţiei publice centrale, autorităţile administraţiei publice locale, precum şi orice alte instituţii publice sau private cu atribuţii în domeniul sănătăţii sunt obligate să adopte, toate măsurile necesare pentru:

a) reducerea mortalităţii infantile; b) asigurarea şi dezvoltarea serviciilor medicale primare şi

comunitare; c) prevenirea malnutriţiei şi a îmbolnăvirilor; d) asigurarea serviciilor medicale pentru gravide în perioada

pre- şi postnatală, indiferent dacă acestea au sau nu au calitatea de persoană asigurată în sistemul asigurărilor sociale de sănătate;

e) informarea părinţilor şi a copiilor cu privire la sănătatea şi alimentaţia copilului, inclusiv cu privire la avantajele alăptării, igienei şi salubrităţii mediului înconjurător;

f) dezvoltarea de acţiuni şi programe pentru ocrotirea sănătăţii şi de prevenire a bolilor, de asistenţă a părinţilor şi de educaţie, precum şi de servicii în materie de planificare familială;

g) verificarea periodică a tratamentului copiilor care au fost plasaţi pentru a primi îngrijire, protecţie sau tratament;

h) asigurarea confidenţialităţii consultanţei medicale acordate la solicitarea copilului;

i) derularea sistematică în unităţile şcolare de programe de educaţie pentru viaţă, inclusiv educaţie sexuală pentru copii, în

153

vederea prevenirii contactării bolilor cu transmitere sexuală şi a gravidităţii minorelor.

Părinţii sunt obligaţi să solicite asistenţă medicală pentru a asigura copilului cea mai bună stare de sănătate pe care o poate atinge şi pentru a preveni situaţiile care pun în pericol viaţa, creşterea şi dezvoltarea copilului.

Copilul are dreptul de a beneficia de un nivel de trai care să permită dezvoltarea sa fizică, mentală, spirituală, morală şi socială.

Copilul cu handicap are dreptul la îngrijire specială, adaptată nevoilor sale.

Copilul cu handicap are dreptul la educaţie, recuperare, compensare, reabilitare şi integrare, adaptate posibilităţilor proprii, în vederea dezvoltării personalităţii sale.

16. Educaţie, activităţi recreative şi culturale

Copilul are dreptul de a primi o educaţie care să îi permită dezvoltarea, în condiţii nediscriminatorii, a aptitudinilor şi personalităţii sale.

Părinţii copilului au cu prioritate dreptul de a alege felul educaţiei care urmează să fie dată copiilor lor şi au obligaţia să înscrie copilul la şcoală şi să asigure frecventarea cu regularitate de către acesta a cursurilor şcolare.

Copilul care a împlinit vârsta de 14 ani poate cere încuviinţarea instanţei judecătoreşti de a-şi schimba felul învăţăturii şi al pregătirii profesionale (art. 49).

Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului, ca organ de specialitate al administraţiei publice centrale, precum şi inspectoratele şcolare şi unităţile de învăţământ, ca instituţii ale administraţiei publice locale cu atribuţii în domeniul educaţiei, sunt obligate să întreprindă măsuri necesare pentru:

a) facilitarea accesului la educaţia preşcolară şi asigurarea învăţământului general obligatoriu şi gratuit pentru toţi copiii;

b) dezvoltarea de programe de educaţie pentru părinţii tineri, inclusiv în vederea prevenirii violenţei în familie;

c) organizarea de cursuri speciale de pregătire pentru copiii care nu pot răspunde la cerinţele programei şcolare naţionale, pentru a nu intra prematur pe piaţa muncii;

154

d) organizarea de cursuri speciale de pregătire pentru copiii care au abandonat şcoala, în vederea reintegrării lor în sistemul naţional de învăţământ;

e) respectarea dreptului copilului la timp de odihnă şi timp liber, precum şi a dreptului acestuia de a participa liber la viaţa culturală şi artistică;

f) prevenirea abandonului şcolar din motive economice, luând măsuri active de acordare a unor servicii sociale în mediul şcolar, cum sunt: hrană, rechizite, transport şi altele asemenea.

Potrivit art. 49 din Legea nr. 272/2004, copilul are dreptul la odihnă şi vacanţă.

Copilul trebuie să beneficieze de timp suficient pentru odihnă şi vacanţă, să participe în mod liber la activităţi recreative proprii vârstei sale şi la activităţile culturale, artistice şi sportive ale comunităţii. Autorităţile publice au obligaţia să contribuie, la asigurarea condiţiilor exercitării în condiţii de egalitate a acestui drept.

Autorităţile publice au obligaţia să asigure, locuri de joacă suficiente şi adecvate pentru copii, în mod special în situaţia zonelor intens populate.

17. Protecţia specială a copilului

lipsit, temporar sau definitiv, de ocrotirea părinţilor săi Potrivit art. 50 din Legea nr. 272/2004, protecţia specială a

copilului reprezintă ansamblul măsurilor, prestaţiilor şi serviciilor destinate îngrijirii şi dezvoltării copilului lipsit, temporar sau definitiv, de ocrotirea părinţilor săi sau a celui care, în vederea protejării intereselor sale, nu poate fi lăsat în grija acestora.

Copilul beneficiază de protecţia specială până la dobândirea capacităţii depline de exerciţiu.

La cererea tânărului, exprimată după dobândirea capacităţii depline de exerciţiu, dacă îşi continuă studiile într-o formă de învăţământ de zi, protecţia specială se acordă, pe toată durata continuării studiilor, dar fără a se depăşi vârsta de 26 de ani.

Tânărul care a dobândit capacitate deplină de exerciţiu şi a beneficiat de o măsură de protecţie specială, dar care nu îşi continuă studiile şi nu are posibilitatea revenirii în propria familie, fiind confruntat cu riscul excluderii sociale, beneficiază, la cerere, pe o

155

perioadă de până la 2 ani, de protecţie specială, în scopul facilitării integrării sale sociale. În cazul în care se face dovada că tânărului i s-au oferit un loc de muncă şi/sau locuinţă, iar acesta le-a refuzat ori le-a pierdut din motive imputabile lui, în mod succesiv, aceste prevederi nu mai sunt aplicabile (art. 51).

Măsurile de protecţie specială a copilului care a împlinit vârsta de 14 ani se stabilesc numai cu consimţământul acestuia. În situaţia în care copilul refuză să îşi dea consimţământul, măsurile de protecţie se stabilesc numai de către instanţa judecătorească, care, în situaţii temeinic motivate, poate trece peste refuzul acestuia de a-şi exprima consimţământul faţă de măsura propusă.

Măsurile de protecţie specială a copilului sunt: a) plasamentul; b) plasamentul în regim de urgenţă; c) supravegherea specializată (art. 55). Potrivit art. 56 din Legea nr. 272/2004, de măsurile de protecţie

specială, beneficiază: a) copilul ai cărui părinţi sunt decedaţi, necunoscuţi, decăzuţi

din exerciţiul drepturilor părinteşti sau cărora li s-a aplicat pedeapsa interzicerii drepturilor părinteşti, puşi sub interdicţie, declaraţi judecătoreşte morţi sau dispăruţi, când nu a putut fi instituită tutela;

b) copilul care, în vederea protejării intereselor sale, nu poate fi lăsat în grija părinţilor din motive neimputabile acestora;

c) copilul abuzat sau neglijat; d) copilul găsit sau copilul abandonat de către mamă în unităţi

sanitare; e) copilul care a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală şi

care nu răspunde penal. Părinţii, precum şi copilul care a împlinit vârsta de 14 ani au

dreptul să atace în instanţă măsurile de protecţie specială instituite de prezenta lege, beneficiind de asistenţă juridică gratuită.

18. Protecţia copilului care a săvârşit o faptă penală

şi nu răspunde penal

Potrivit art. 80 din Legea nr. 272/2004, pentru copilul care a

săvârşit o faptă prevăzută de legea penală şi care nu răspunde penal, la propunerea direcţiei generale de asistenţă socială şi

156

protecţia copilului în a cărei unitate administrativ-teritorială se află copilul, se va lua una dintre măsurile prevăzute la art. 55 lit. a) şi c).

În dispunerea uneia dintre măsurile prevăzute la art. 55 lit. a) şi c), Comisia pentru Protecţia Copilului, atunci când există acordul părinţilor sau al altui reprezentant legal1 al copilului, ori, instanţa judecătorească, atunci când acest acord lipseşte, va ţine seama de:

a) condiţiile care au favorizat săvârşirea faptei; b) gradul de pericol social al faptei; c) mediul în care a crescut şi a trăit copilul; d) riscul săvârşirii din nou de către copil a unei fapte prevăzute

de legea penală; e) orice alte elemente de natură a caracteriza situaţia copilului. Măsura supravegherii specializate constă în menţinerea

copilului în familia sa, sub condiţia respectării de către acesta a unor obligaţii, cum ar fi:

a) frecventarea cursurilor şcolare; b) utilizarea unor servicii de îngrijire de zi; c) urmarea unor tratamente medicale, consiliere sau

psihoterapie; d) interzicerea de a frecventa anumite locuri sau de a avea

legături cu anumite persoane. În cazul în care menţinerea în familie nu este posibilă sau

atunci când copilul nu îşi îndeplineşte obligaţiile stabilite prin măsura supravegherii specializate, comisia pentru protecţia copilului ori, instanţa judecătorească, poate dispune plasamentul acestuia în familia extinsă ori în cea substitutivă, precum şi îndeplinirea de către copil a obligaţiilor prevăzute mai sus (art. 81).

Este interzis să se dea publicităţii orice date referitoare la săvârşirea de fapte penale de către copilul care nu răspunde penal, inclusiv date privitoare la persoana acestuia (art. 83).

19. Protecţia copilului împotriva exploatării

Potrivit art. 85 din Legea nr. 272/2004, copilul are dreptul de a fi protejat împotriva oricăror forme de violenţă, abuz, rele tratamente sau neglijenţă.

Orice persoană fizică sau juridică, precum şi copilul pot sesiza autorităţile abilitate de lege să ia măsurile corespunzătoare pentru a-l 1 Conform art. 4 lit. g) din Legea nr. 272/2004, reprezentant legal al copilului este părintele sau persoana desemnată potrivit legii să exercite drepturile şi să îndeplinească obligaţiile părinteşti faţă de copil.

157

proteja împotriva oricăror forme de violenţă, inclusiv violenţă sexuală, vătămare sau de abuz fizic sau mental, de rele tratamente sau de exploatare, de abandon sau neglijenţă.

Angajaţii instituţiilor publice sau private care, prin natura profesiei, intră în contact cu copilul şi au suspiciuni asupra unui posibil caz de abuz, neglijare sau rele tratamente au obligaţia de a sesiza de urgenţă direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului.

Părinţii copilului sau, alt reprezentant legal al acestuia, autorităţile publice şi organismele private au obligaţia să ia toate măsurile corespunzătoare pentru a facilita readaptarea fizică şi psihologică şi reintegrarea socială a oricărui copil care a fost victima oricărei forme de neglijenţă, exploatare sau abuz, de tortură sau pedeapsă ori tratamente crude, inumane sau degradante.

20. Protecţia copilului împotriva exploatării economice

Conform art. 87 din Legea nr. 272/2004, copilul are dreptul de a fi protejat împotriva exploatării şi nu poate fi constrâns la o muncă ce comportă un risc potenţial sau care este susceptibilă să îi compromită educaţia ori să îi dăuneze sănătăţii sau dezvoltării sale fizice, mentale, spirituale, morale ori sociale.

Este interzisă orice practică prin intermediul căreia un copil este dat de unul sau de ambii părinţi ori de reprezentantul lui legal în schimbul unei recompense sau nu, în scopul exploatării copilului sau a muncii acestuia.

În situaţiile în care copiii de vârstă şcolară se sustrag procesului de învăţământ, desfăşurând munci cu nerespectarea legii, unităţile de învăţământ sunt obligate să sesizeze de îndată serviciul public de asistenţă socială. În cazul unor asemenea constatări, serviciul public de asistenţă socială împreună cu inspectoratele şcolare judeţene şi cu celelalte instituţii publice competente sunt obligate să ia măsuri în vederea reintegrării şcolare a copilului.

Inspecţia Muncii, în colaborare cu Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului, are obligaţia de a promova campanii de conştientizare şi informare:

a) pentru copii - despre măsurile de protecţie de care pot beneficia şi despre riscurile pe care le implică cazurile de exploatare economică;

158

b) pentru publicul larg - incluzând educaţie parentală şi activităţi de pregătire pentru categoriile profesionale care lucrează cu şi pentru copii, pentru a-i ajuta să asigure copiilor o reală protecţie împotriva exploatării economice;

c) pentru angajatori sau potenţiali angajatori.

21. Protecţia copilului împotriva consumului de droguri

Conform art. 88 din Legea nr. 272/2004, copilul are dreptul de a fi protejat împotriva folosirii ilicite de stupefiante şi substanţe psihotrope.

Este interzisă vânzarea de solvenţi copiilor, fără acordul părintelui ori al altui reprezentant legal.

Agenţia Naţională Antidrog, în colaborare cu Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copiilor, şi, cu alte autorităţi sau organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, are obligaţia de a lua măsurile corespunzătoare pentru:

a) prevenirea folosirii copiilor la producţia şi traficul ilicit al acestor substanţe;

b) conştientizarea publicului larg şi, în mod particular, a copiilor cu privire la această problematică, inclusiv prin intermediul sistemului de învăţământ şi, prin introducerea acestui subiect în programa şcolară;

c) sprijinirea copiilor şi familiilor acestora, prin consiliere şi îndrumare - dacă este necesar, de natură confidenţială, dar şi prin elaborarea de politici şi strategii care să garanteze recuperarea fizică şi psihică şi reintegrarea socială a copiilor dependenţi de droguri, inclusiv prin dezvoltarea în acest scop de metode de intervenţie alternativă la instituţiile psihiatrice tradiţionale;

d) dezvoltarea suplimentară a sistemelor pentru adunarea unor date reale asupra apariţiei consumului de droguri la copii, ca şi asupra implicării acestora în producţia şi traficul ilicit de droguri; evaluarea permanentă a acestor situaţii, a progreselor realizate, a dificultăţilor întâmpinate şi, respectiv, a obiectivelor propuse pentru viitor;

e) dezvoltarea unui sistem de informare publică care să reducă toleranţa în ceea ce priveşte consumul de droguri şi să ajute la recunoaşterea primelor simptome de consum de droguri, mai ales în rândul copiilor.

159

22. Protecţia copilului împotriva abuzului sau neglijenţei

Prin abuz asupra copilului se înţelege orice acţiune voluntară a unei persoane care se află într-o relaţie de răspundere, încredere sau de autoritate faţă de acesta, prin care este periclitată viaţa, dezvoltarea fizică, mentală, spirituală, morală sau socială, integritatea corporală, sănătatea fizică sau psihică a copilului.

Prin neglijarea copilului se înţelege omisiunea, voluntară sau involuntară, a unei persoane care are responsabilitatea creşterii, îngrijirii sau educării copilului de a lua orice măsură subordonată acestei responsabilităţi, fapt care pune în pericol viaţa, dezvoltarea fizică, mentală, spirituală, morală sau socială, integritatea corporală, sănătatea fizică sau psihică a copilului (art. 89).

Sunt interzise aplicarea pedepselor fizice sub orice formă, precum şi privarea copilului de drepturile sale de natură să pună în pericol viaţa, dezvoltarea fizică, mentală, spirituală, morală sau socială, integritatea corporală, sănătatea fizică sau psihică a copilului, atât în familie cât şi în orice instituţie care asigură protecţia, îngrijirea şi educarea copiilor (art. 90).

În vederea asigurării protecţiei speciale a copilului abuzat sau neglijat, direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului este obligată:

a) să verifice şi să soluţioneze toate sesizările privind cazurile de abuz şi neglijare, inclusiv cele venite din partea asistenţilor familiali;

b) să asigure prestarea serviciilor prevăzute la art. 107, specializate pentru nevoile copiilor victime ale abuzului sau neglijării şi ale familiilor acestora (art. 92).

În cazul în care abuzul sau neglijarea a fost săvârşită de către persoane care, în baza unui raport juridic de muncă sau de altă natură, asigurau protecţia, creşterea, îngrijirea sau educaţia copilului, angajatorii au obligaţia să sesizeze de îndată organele de urmărire penală şi să dispună îndepărtarea persoanei respective de copiii aflaţi în grija sa (art. 96).

160

23. Protecţia copilului împotriva răpirii

sau oricăror forme de traficare

şi împotriva altor forme de exploatare

Copilul are dreptul la protecţie împotriva oricărei forme de exploatare.

Instituţiile şi autorităţile publice, potrivit atribuţiilor lor, adoptă reglementări specifice şi aplică măsuri corespunzătoare pentru prevenirea, între altele:

a) transferului ilicit şi a nereturnării copilului; b) încheierii adopţiilor, naţionale ori internaţionale, în alte

scopuri decât interesul superior al copilului; c) exploatării sexuale şi a violenţei sexuale; d) răpirii şi traficării de copii în orice scop şi sub orice formă; e) implicării copiilor în conflicte armate; f) dezvoltării forţate a talentelor copiilor în dauna dezvoltării lor

armonioase, fizice şi mentale; g) exploatării copilului de către mass-media; h) exploatării copilului în cadrul unor cercetări ori experimente

ştiinţifice (art. 99).

161

CAPITOLUL VIII

ASISTENŢA SOCIALĂ A PERSOANELOR VÂRSTNICE

1. Noţiunea de persoană vârstnică

În ţara noastră, se estimează că în anul 2025, din totalul populaţiei prezumate, aproximativ 21% vor fi bătrâni, cu alte cuvinte unul din mai puţin 5 locuitori va fi trecut de 60 de ani1.

În lume se utilizează două criterii pentru a considera că o persoană este vârstnică: biologic şi cronologic2. Cel de-al doilea este cel mai frecvent utilizat. Deci, dacă se are în vedere vârsta de pensionare, o persoană este calificată ca fiind vârstnică după ieşirea sa la pensie pentru limită de vârstă.

Potrivit art. 1 alin. 4 din Legea nr. 17/20003, sunt considerate persoane vârstnice, persoanele care au împlinit vârsta de pensionare stabilită de lege, adică 60 de ani pentru femei şi 65 de ani pentru bărbaţi. Atingerea acestei vârste de pensionare se va realiza în 13 ani de la data intrării în vigoare a Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, prin creşterea vârstei de pensionare, pornindu-se de la 57 de ani pentru femei şi de la 62 de ani pentru bărbaţi.4

2. Reglementarea măsurilor de asistenţă socială

a persoanelor vârstnice

Persoanele vârstnice au dreptul la asistenţă şi alte forme de protecţie socială potrivit dispoziţiilor Legii nr. 17/2000, în raport cu situaţia socio-medicală şi cu resursele economice de care dispun (art. 1).

În temeiul art. 2 din Legea nr. 17/2000 asistenţa socială pentru persoanele vârstnice se realizează prin servicii şi prestaţii sociale5.

1 A se vedea Nicole Delpérée, Protecţia drepturilor şi libertăţilor persoanelor vârstnice, Institutul Român pentru Drepturile Omului, Bucureşti, 1995, p. 17. 2 A se vedea Dan Enăchescu, Mihai Gr. Marcu, Sănătate publică şi management sanitar, Editura ALL, Bucureşti, 1995, p. 118-119. 3 Privind asistenţa socială a persoanelor vârstnice, (republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 157 din 6 martie 2007). 4 A se vedea art. 41 din Legea 19/2000. 5 Republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 157 din 6 martie 2007.

162

Măsurile de asistenţă socială prevăzute în acest act normativ sunt complementare celor reglementate prin sistemul asigurărilor sociale.

Ca să beneficieze de măsurile de protecţie socială prevăzute de Legea nr. 17/2000, persoana vârstnică1 trebuie să se găsească în una dintre situaţiile menţionate la art. 3 şi anume:

a) nu are familie sau nu se află în întreţinerea unei sau unor persoane obligate la aceasta, potrivit dispoziţiilor legale în vigoare;

b) nu are locuinţă şi nici posibilitatea de a-şi asigura condiţiile de locuit pe baza resurselor proprii;

c) nu realizează venituri proprii sau acestea nu sunt suficiente pentru asigurarea îngrijirii necesare;

d) nu se poate gospodări singură sau necesită îngrijire specializată;

e) se află în imposibilitatea de a-şi asigura nevoile socio-medicale, datorită bolii ori stării fizice sau psihice.

3. Evaluarea situaţiei persoanelor vârstnice

care necesită asistenţă socială

Nevoile persoanelor vârstnice se evaluează prin anchetă socială care se elaborează pe baza datelor cu privire la afecţiunile ce necesită îngrijire specială, capacitatea de a se gospodări şi de a îndeplini cerinţele fireşti ale vieţii cotidiene, condiţiile de locuit, precum şi veniturile efective sau potenţiale considerate minime pentru asigurarea satisfacerii nevoilor curente ale vieţii.

Nevoile celor aflaţi în situaţia de pierdere totală sau parţială a autonomiei, care pot fi de natură medicală, socio-medicală, psiho-afectivă, se stabilesc pe baza grilei naţionale de evaluare a nevoilor persoanelor vârstnice, care prevede criteriile de încadrare în grade de dependenţă (art. 5).

Încadrarea în grade de dependenţă se face potrivit recomandărilor prevăzute în anexa nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr. 896/2000:

1. Evaluarea statusului funcţional cu privire la activităţile de bază şi instrumentale ale vieţii de zi cu zi se realizează prin observaţia asupra activităţilor efectuate de persoana vârstnică, fără ajutorul altei persoane. Ajutoarele materiale şi tehnice, respectiv 1 Conform art. 1 alin. 4 din Legea nr. 17/2000, presoana vârstnică este cea care a împlinit vârsta de pensioanre potrivit legii.

163

ochelari, proteze auditive, baston, cadru etc. sunt considerate ca fiind utilizate de persoana evaluată.

2. Evaluarea statusului senzorial şi psiho-afectiv este necesară avându-se în vedere condiţia obligatorie de integritate psihică şi mentală a persoanei vârstnice pentru a fi aptă să efectueze activităţile de bază şi instrumentale ale vieţii de zi cu zi.

3. Fiecare activitate evaluată în Grila naţională de evaluare a nevoilor persoanelor vârstnice se cuantifică cu cifrele 0, 1, 2.

4. Se recomandă încadrarea persoanelor vârstnice evaluate în următoarele grade de dependenţă:

a) gradul IA – persoanele care şi-au pierdut autonomia mentală, corporală, locomotorie, socială şi pentru care este necesară prezenţa continuă a personalului de îngrijire;

b) gradul IB – persoanele grabatare, lucide sau ale căror funcţii mentale nu sunt în totalitate alterate şi care necesită supraveghere şi îngrijire medicală pentru marea majoritate a activităţilor vieţii curente, noapte şi zi. Aceste persoane nu îşi pot efectua singure activităţile de bază de zi cu zi;

c) gradul IC – persoanele cu tulburări mentale grave (demenţe), care şi-au conservat în totalitate sau în mod semnificativ facultăţile locomotorii, precum şi unele gesturi cotidiene pe care le efectuează numai stimulate. Necesită o supraveghere permanentă, îngrijiri destinate tulburărilor de comportament, precum şi îngrijiri regulate pentru unele dintre activităţile de igienă corporală;

d) gradul IIA – persoanele care şi-au conservat autonomia mentală şi parţial autonomia locomotorie, dar care necesită ajutor zilnic pentru unele dintre activităţile de bază ale vieţii de zi cu zi;

e) gradul IIB – persoanele care nu se pot mobiliza singure din poziţia culcat în picioare, dar care, o dată ridicate, se pot deplasa în interiorul camerei de locuit şi necesită ajutor parţial pentru unele dintre activităţile de bază ale vieţii de zi cu zi;

f) gradul IIC – persoanele care nu au probleme locomotorii, dar care trebuie să fie ajutate pentru activităţile de igienă corporală şi pentru activităţile instrumentale;

g) gradul IIIA – persoanele care se deplasează singure în interiorul locuinţei, se alimentează şi se îmbracă singure, dar care necesită un ajutor regulat pentru activităţile instrumentale ale vieţii de zi cu zi; în situaţia în care aceste persoane sunt găzduite într-un cămin pentru persoane vârstnice ele sunt considerate independente;

164

h) gradul IIIB – persoanele care nu şi-au pierdut autonomia şi pot efectua singure activităţile vieţii cotidiene. Îngrijirea persoanelor vârstnice în cămin se poate realiza după cum urmează:

– persoanele încadrate în gradele de dependenţă IA, IB şi IC sunt îngrijite în secţii pentru persoane dependente;

– persoanele încadrate în gradele de dependenţă IIA, IIB şi IIC sunt îngrijite în secţii pentru persoane semidependente;

– persoanele încadrate în gradele de dependenţă IIIA şi IIIB sunt îngrijite în secţii pentru persoane independente.

4. Servicii comunitare

pentru persoanele vârstnice

Conform art. 7 din Legea nr. 17/2000, serviciile comunitare pentru persoanele vârstnice se realizează cu consimţământul acestora şi au în vedere:

a) îngrijirea temporară sau permanentă la domiciliu; b) îngrijirea temporară sau permanentă într-un cămin pentru

persoane vârstnice; c) îngrijirea în centre de zi, cluburi pentru vârstnici, case de

îngrijire temporară, apartamente şi locuinţe sociale, precum şi altele asemenea.

În situaţia în care starea de sănătate a persoanei vârstnice nu permite obţinerea consimţământului acesteia, pentru acordarea îngrijirilor decizia se ia de serviciul social al consiliului local sau de direcţia de asistenţă socială din cadrul direcţiilor generale de muncă şi protecţie socială judeţene şi a municipiului Bucureşti, pe baza anchetei sociale şi a recomandărilor medicale făcute de medicul de familie, prin consultarea şi a medicului specialist, cu acceptul rudelor de gradul I ale persoanei respective sau, în lipsa acestora, cu acceptul unui alt membru de familie.

În cazul decesului persoanei vârstnice lipsite de susţinători legali sau când aceştia nu pot să îşi îndeplinească obligaţiile familiale datorită stării de sănătate sau situaţiei economice precare, serviciile comunitare asigură înmormântarea.

Serviciile comunitare asigurate persoanelor vârstnice la domiciliu sunt:

a) servicii sociale privind, în principal, îngrijirea persoanei, prevenirea marginalizării sociale şi sprijinirea pentru reintegrarea

165

socială, consiliere juridică şi administrativă, sprijin pentru plata unor servicii şi obligaţii curente, îngrijirea locuinţei şi gospodăriei, ajutor pentru menaj, prepararea hranei;

b) servicii sociomedicale privind, în principal, ajutorul pentru realizarea igienei personale, readaptarea capacităţilor fizice şi psihice, adaptarea locuinţei la nevoile persoanei vârstnice şi antrenarea la activităţi economice, sociale şi culturale, precum şi îngrijirea temporară în centre de zi, aziluri de noapte sau alte centre specializate;

c) servicii medicale, sub forma consultaţiilor şi îngrijirilor medicale la domiciliu sau în instituţii de sănătate, consultaţii şi îngrijiri stomatologice, administrarea de medicamente, acordarea de materiale sanitare şi de dispozitive medicale (art. 8).

Serviciile menţionate la lit. a) şi b) se asigură fără plata contribuţiei persoanelor care, evaluate potrivit grilei naţionale, nu au venituri sau ale căror venituri sunt mai mici de 5 ori decât nivelul venitului net lunar luat în calcul la stabilirea ajutorului social pentru o persoană singură (art. 9 alin. 2).

Persoanele care realizează venituri ce se situează peste nivelul prevăzut, beneficiază de servicii cu plata unei contribuţii, în funcţie de tipul de servicii acordate şi de venitul persoanei, fără a se depăşi costul acestora calculat pentru perioada respectivă (art. 10).

Soţul şi rudele care au în îngrijire o persoană vârstnică dependentă pot beneficia de program lunar redus de lucru, de o jumătate de normă, cu suportarea drepturilor salariale pentru cealaltă jumătate de normă din bugetul local, corespunzător salariului brut lunar al asistentului social debutant cu pregătire medie. Timpul cât soţul şi rudele au fost încadrate în aceste condiţii se consideră, la calculul vechimii în muncă, timp lucrat cu normă întreagă.

În afară de serviciile comunitare la domiciliu, se acordă astfel de servicii în cămine. Acestea sunt:

a) servicii sociale, care constau în: – ajutor pentru menaj; – consiliere juridică şi administrativă; – modalităţi de prevenire a marginalizării sociale şi de

reintegrare socială în raport cu capacitatea psihoafectivă; b) servicii sociomedicale, care constau în: – ajutor pentru menţinerea sau readaptarea capacităţilor fizice

ori intelectuale; – asigurarea unor programe de ergoterapie;

166

– sprijin pentru realizarea igienei corporale; c) servicii medicale, care constau în: – consultaţii şi tratamente la cabinetul medical, în instituţii

medicale de profil sau la patul persoanei, dacă aceasta este imobilizată;

– servicii de îngrijire-infirmerie; – asigurarea medicamentelor; – asigurarea cu dispozitive medicale; – consultaţii şi îngrijiri stomatologice (art. 14). Îngrijirea în cămine reprezintă o măsură de asistenţă socială şi

poate fi dispusă cu titlu de excepţie. De aceea, accesul unei persoane vârstnice în cămin se face avându-se în vedere următoarele criterii de prioritate:

a) necesită îngrijire medicală permanentă deosebită, care nu poate fi asigurată la domiciliu;

b) nu se poate gospodări singură; c) este lipsită de susţinători legali sau aceştia nu pot să îşi

îndeplinească obligaţiile datorită stării de sănătate sau situaţiei economice şi a sarcinilor familiale;

d) nu are locuinţă şi nu realizează venituri proprii.

5. Organizarea şi funcţionarea căminelor

pentru persoane vârstnice

În conformitate cu prevederile art. 18 din Legea nr. 17/2000, căminul pentru persoane vârstnice este instituţia de asistenţă socială cu personalitate juridică, care acordă îngrijire acestor persoane.

Căminele asigură condiţii corespunzătoare de găzduire şi de hrană, îngrijiri medicale, recuperare şi readaptare, activităţi de ergoterapie şi de petrecere a timpului liber, asistenţă socială şi psihologică.

Ele au secţii pentru: a) persoane dependente; b) persoane semidependente; c) persoane care nu sunt dependente. Principalele obiective ale unui cămin sunt: a) să asigure persoanelor vârstnice îngrijite maximum posibil de

autonomie şi siguranţă;

167

b) să ofere condiţii de îngrijire care să respecte identitatea, integritatea şi demnitatea persoanei vârstnice;

c) să permită menţinerea sau ameliorarea capacităţilor fizice şi intelectuale ale persoanelor vârstnice;

d) să stimuleze participarea persoanelor vârstnice la viaţa socială;

e) să faciliteze şi să încurajeze legăturile interumane, inclusiv cu familiile persoanelor vârstnice;

f) să asigure supravegherea şi îngrijirea medicală necesară, potrivit reglementărilor privind asigurările sociale de sănătate;

g) să prevină şi să trateze consecinţele legate de procesul de îmbătrânire (art. 19).

6. Procedura de stabilire, suspendare

şi încetare a drepturilor de asistenţă socială

pentru persoanele vârstnice

Potrivit dispoziţiilor Legii nr. 17/2000, asistenţa socială se acordă la cererea persoanei vârstnice interesate, a reprezentantului legal al acesteia, a instanţei judecătoreşti, a personalului de specialitate din cadrul consiliului local, a poliţiei, a organizaţiei pensionarilor, a unităţilor de cult recunoscute în România sau a organizaţiilor neguvernamentale care au ca obiect de activitate asistenţa socială a persoanelor vârstnice (art. 27).

Dreptul la asistenţă socială se stabileşte pe baza anchetei sociale, cu respectarea criteriilor prevăzute în grila naţională de evaluare a nevoilor persoanelor vârstnice.

Dacă perioada în care asistenţa socială a persoanelor vârstnice este temporară, dar nu mai mare de 6 luni, acordarea serviciilor de asistenţă socială se suspendă prin decizie motivată a celui care a stabilit dreptul. La încetarea suspendării reluarea acordării serviciilor sau prestaţiilor de asistenţă socială se face pe bază de anchetă socială (art. 35).

168

CAPITOLUL IX PROTECŢIA ŞI PROMOVAREA DREPTURILOR

PERSOANELOR CU HANDICAP

1. Noţiunea de persoană cu handicap

Art. 2 din Legea nr. 448/20061, prevede că persoanele cu handicap sunt acele persoane cărora, datorită unor afecţiuni fizice, mentale sau senzoriale, le lipsesc abilităţile de a desfăşura în mod normal activităţi cotidiene, necesitând măsuri de protecţie în sprijinul recuperării, integrării şi incluziunii sociale.

Din această definiţie legală, rezultă ceea ce caracterizează persoana cu handicap:

– această persoană prezintă afecţiuni fizice, senzoriale sau mentale;

– aceste afecţiuni o împiedică sau îi limitează accesul normal şi în condiţii de egalitate la viaţa socială;

– persoana respectivă necesită măsuri de protecţie specială în vederea integrării şi incluziunii sociale.

2. Încadrarea în grad de handicap Potrivit art. 84 Legea nr. 448/2006, persoanele cu handicap

beneficiază de drepturile legale pe baza încadrării în grad de handicap, în raport cu gradul de handicap.

Încadrarea în grad şi tip de handicap a copiilor cu handicap se face de comisia pentru protecţia copilului, iar a adulţilor cu handicap se face de comisia de evaluare a persoanelor adulte cu handicap.

Comisiile sunt organe de specialitate ale consiliilor judeţene, după caz, ale consiliilor locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti.

Criteriile medico-psihosociale pe baza cărora se stabileşte încadrarea în grad de handicap sunt aprobate prin ordin comun al ministrului sănătăţii publice şi al ministrului muncii, solidarităţii sociale şi familiei.

Gradele de handicap sunt: uşor, mediu, accentuat şi grav.

1 Privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1006 din 18 decembrie 2006), modificată ulterior, inclusiv prin Legea nr. 275/2007 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 700 din 17 octombrie 2007).

169

Tipurile de handicap sunt: fizic, vizual, auditiv, surdocecitate, somatic, mintal, psihic, HIV/SIDA, asociat, boli rare.

Odată cu emiterea certificatului de încadrare în grad şi tip de handicap, comisia de evaluare are obligaţia de a elabora programul individual de reabilitare şi integrare socială a adultului cu handicap.

Aşadar, încadrarea sau respingerea încadrării într-o categorie de persoane cu handicap, adulţi şi copii care necesită protecţie specială în raport cu gradul de handicap, se atestă prin certificat emis de comisiile menţionate mai sus.

Legea stabileşte că eliberarea certificatului este scutită de taxă de timbru.

Certificatele astfel emise pot fi contestate, în termen de 30 de zile de la comunicare, la comisia superioară de expertiză medicală a persoanelor cu handicap, secţiunea pentru adulţi sau, secţiunea pentru copii. Contestaţia va fi soluţionată prin decizie, în termen de 45 de zile lucrătoare de la data înregistrării.

3. Principiile care stau la baza protecţiei şi promovării drepturilor persoanelor cu handicap

Conform art. 3 din Legea nr. 448/2006, protecţia şi promovarea

drepturilor persoanelor cu handicap au la bază următoarele principii: a) respectarea drepturilor şi a libertăţilor fundamentale ale

omului; b) prevenirea şi combaterea discriminării; c) egalizarea şanselor; d) egalitatea de tratament în ceea ce priveşte încadrarea în

muncă şi ocuparea forţei de muncă; e) solidaritatea socială; f) responsabilizarea comunităţii; g) subsidiaritatea; h) adaptarea societăţii la persoana cu handicap; i) interesul persoanei cu handicap; j) abordarea integrată; k) parteneriatul; l) libertatea opţiunii şi controlul sau decizia asupra propriei vieţi,

a serviciilor şi formelor de suport de care beneficiază; m) abordarea centrată pe persoană în furnizarea de servicii; n) protecţie împotriva neglijării şi abuzului;

170

o) alegerea alternativei celei mai puţin restrictive în determinarea sprijinului şi asistenţei necesare;

p) integrarea şi incluziunea socială a persoanelor cu handicap, cu drepturi şi obligaţii egale ca toţi ceilalţi membri ai societăţii.

4. Drepturi de care beneficiază persoanele cu handicap Aşa cum prevede art. 6 persoanele cu handicap beneficiază de

drepturi la: a) ocrotirea sănătăţii - prevenire, tratament şi recuperare; b) educaţie şi formare profesională; c) ocuparea şi adaptarea locului de muncă, orientare şi

reconversie profesională; d) asistenţă socială, respectiv servicii sociale şi prestaţii sociale; e) locuinţă, amenajarea mediului de viaţă personal ambiant,

transport, acces la mediul fizic, informaţional şi comunicaţional; f) petrecerea timpului liber, acces la cultură, sport, turism; g) asistenţă juridică; h) facilităţi fiscale; i) evaluare şi reevaluare prin examinarea la domiciliu a

persoanelor nedeplasabile de către membrii comisiei de evaluare, la un interval de 2 ani.

Promovarea şi respectarea drepturilor revin, în principal, autorităţilor administraţiei publice locale unde îşi are domiciliul sau reşedinţa persoana cu handicap şi, în subsidiar, respectiv complementar, autorităţilor administraţiei publice centrale, societăţii civile şi familiei sau reprezentantului legal al persoanei cu handicap.

5. Obligaţiile persoanelor cu handicap, ale familiei sau reprezentanţilor legali

Persoanele cu handicap au următoarele obligaţii: a) să se prezinte, din oficiu sau la solicitare, pentru evaluare şi

reevaluare, la comisiile cu competenţă în domeniu; b) să depună diligenţele necesare pentru a beneficia de

drepturile prevăzute de lege; c) să urmeze activităţile şi serviciile prevăzute în planul de

recuperare pentru copilul cu handicap, respectiv în planul individual de servicii al adultului cu handicap;

171

d) să depună diligenţe pentru încadrarea în muncă, în raport cu pregătirea, posibilităţile fizice şi psihice, pe baza recomandărilor comisiei cu competenţă în domeniu;

e) să colaboreze cu asistenţii sociali şi specialiştii care au ca scop recuperarea, reabilitarea, orientarea profesională şi integrarea socială;

f) să aducă la cunoştinţă direcţiilor generale de asistenţă socială şi protecţia copilului judeţene, respectiv locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti, în termen de 48 de ore de la luarea la cunoştinţă, orice modificare cu privire la gradul de handicap, domiciliu sau reşedinţă, starea materială şi alte situaţii de natură să modifice acordarea drepturilor prevăzute de lege(art. 58).

Persoana care are în îngrijire, supraveghere şi întreţinere un copil sau adult cu handicap are următoarele obligaţii principale:

a) să asigure creşterea şi îngrijirea corespunzătoare a persoanei cu handicap;

b) să respecte şi/sau să urmeze activităţile şi serviciile prevăzute în planul de recuperare pentru copilul cu handicap, respectiv în planul individual de servicii al adultului cu handicap;

c) să însoţească persoana cu handicap, la termenul necesar sau la solicitare, pentru evaluare şi reevaluare, la comisiile cu competenţă în domeniu;

d) să se prezinte la solicitarea direcţiilor generale de asistenţă socială şi protecţia copilului judeţene, respectiv locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti;

e) să colaboreze cu asistenţii sociali şi specialiştii care au ca scop recuperarea, reabilitarea, orientarea profesională şi integrarea socială;

f) să comunice direcţiilor generale de asistenţă socială şi protecţia copilului judeţene, respectiv locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti, în termen de 48 de ore de la luarea la cunoştinţă, orice modificare cu privire la gradul de handicap, domiciliu sau reşedinţă, starea materială, precum şi alte situaţii de natură să modifice acordarea drepturilor prevăzute de lege (art. 59).

6. Servicii sociale

Dreptul la asistenţă socială sub formă de servicii sociale se

acordă la cerere sau din oficiu, pe baza actelor doveditoare. Persoanele cu handicap beneficiază de servicii sociale acordate:

172

a) la domiciliu; b) în comunitate; c) în centre de zi şi centre rezidenţiale, publice sau private. Serviciile sociale destinate persoanelor cu handicap sunt

proiectate şi adaptate conform nevoilor individuale ale persoanei (art. 31).

7. Prestaţii sociale pentru persoanele cu handicap

Dreptul la asistenţă socială sub formă de prestaţii sociale se acordă la cerere sau din oficiu, pe baza actelor doveditoare.

Plata se face începând cu luna următoare depunerii cererii şi încetează cu luna următoare încetării dreptului la prestaţia socială respectivă (art. 56).

Copiii cu handicap, inclusiv copiii cu handicap de tip HIV/SIDA, beneficiază de alocaţie de stat în condiţiile şi în cuantumul prevăzut de lege, majorat cu 100%. Nu pot beneficia copiii cu handicap care se află în internate sau centre de plasament aferente unităţilor ori instituţiilor de învăţământ special sau în alte tipuri de instituţii publice cu caracter social, cu excepţia centrului de tip respiro, în care se asigură întreţinere completă din partea autorităţii administraţiei publice.

Copiii cu handicap de tip HIV/SIDA beneficiază de o alocaţie lunară de hrană, calculată pe baza alocaţiei zilnice de hrană stabilite pentru consumurile colective din unităţile sanitare publice. De acest drept poate beneficia copilul bolnav de SIDA numai pe perioada în care este îngrijit în familie

Adultul cu handicap vizual grav primeşte pentru plata însoţitorului o indemnizaţie echivalentă cu salariul net al asistentului social debutant cu studii medii din unităţile de asistenţă socială din sectorul bugetar, altele decât cele cu paturi.

Adultul cu handicap beneficiază de următoarele prestaţii sociale: a) indemnizaţie lunară, indiferent de venituri: 1. în cuantum de 179 lei, pentru adultul cu handicap grav; 2. în cuantum de 147 lei, pentru adultul cu handicap accentuat; b) buget personal complementar lunar, indiferent de venituri: 1. în cuantum de 80 lei, pentru adultul cu handicap grav; 2. în cuantum de 60 lei, pentru adultul cu handicap accentuat; 3. în cuantum de 30 lei, pentru adultul cu handicap mediu. Beneficiază de prestaţia socială prevăzută la lit. b) şi familia sau

reprezentantul legal al copilului cu handicap grav, accentuat ori mediu

173

pe perioada în care îl are în îngrijire, supraveghere şi întreţinere. Nu pot beneficia de aceasta:

a) persoanele cu handicap îngrijiţi şi protejaţi în centre rezidenţiale publice, cu excepţia centrului de tip respiro;

b) persoanele cu handicap care sunt reţinuţi sau condamnaţi definitiv la o pedeapsă privativă de libertate, pe perioada reţinerii, arestării ori detenţiei;

c) persoanele cu handicap grav sau accentuat care realizează venituri, aflaţi în îngrijirea şi protecţia asistentului personal profesionist.

Nu pot beneficia de prevederile lit. a) adulţii cu handicap grav sau accentuat care nu realizează venituri, aflaţi în îngrijirea şi protecţia asistentului personal profesionist.

8. Orientarea şi formarea profesională

Orice persoană cu handicap care doreşte să se integreze sau să se reintegreze în muncă are acces gratuit la evaluare şi orientare profesională, indiferent de vârstă, tipul şi gradul de handicap.

Beneficiază de orientare profesională, persoana cu handicap care este şcolarizată şi are vârsta corespunzătoare în vederea integrării profesionale, persoana care nu are un loc de muncă, cea care nu are experienţă profesională sau cea care, deşi încadrată în muncă, doreşte reconversie profesională.

Formarea profesională se organizează prin programe de iniţiere, calificare, recalificare, perfecţionare şi specializare.

În vederea asigurării evaluării, orientării, formării şi reconversiei profesionale, autorităţile publice au obligaţia să ia următoarele măsuri specifice:

a) să realizeze/diversifice/susţină financiar programe privind orientarea profesională a persoanelor cu handicap;

b) să asigure pregătirea şi formarea pentru ocupaţii necesare în domeniul handicapului;

c) să coreleze pregătirea profesională a persoanelor cu handicap cu cerinţele pieţei muncii;

d) să creeze cadrul necesar pentru accesul la evaluare şi orientare profesională în orice meserie, în funcţie de abilităţile persoanelor cu handicap.

În realizarea drepturilor, autorităţile publice au obligaţia să ia următoarele măsuri specifice:

174

a) să promoveze conceptul potrivit căruia persoana cu handicap încadrată în muncă reprezintă o valoare adăugată pentru societate şi, în special, pentru comunitatea căreia aparţine;

b) să promoveze un mediu de muncă deschis, inclusiv şi accesibil persoanelor cu handicap;

c) să creeze condiţiile şi serviciile necesare pentru ca persoana cu handicap să poată alege forma de conversie/reconversie profesională şi locul de muncă, în conformitate cu potenţialul ei funcţional;

d) să înfiinţeze şi să susţină complexe de servicii, formate din unităţi protejate autorizate şi locuinţe protejate;

e) să iniţieze şi să dezvolte forme de stimulare a angajatorilor, în vederea angajării şi păstrării în muncă a persoanelor cu handicap;

f) să acorde sprijin pentru organizarea unei pieţe de desfacere pentru produsul muncii persoanei cu handicap;

g) să diversifice şi să susţină diferite servicii sociale, respectiv consiliere pentru persoana cu handicap şi familia acesteia, informare pentru angajatori, angajare asistată şi altele asemenea;

h) să promoveze serviciile de mediere pe piaţa muncii a persoanelor cu handicap;

i) să realizeze/actualizeze permanent baza de date, pentru evidenţierea ofertei de muncă din rândul persoanelor cu handicap;

j) să dezvolte colaborări cu mass-media, în vederea creşterii gradului de conştientizare/sensibilizare a comunităţii cu privire la potenţialul, abilităţile şi contribuţia persoanelor cu handicap la piaţa muncii;

k) să realizeze, în colaborare sau parteneriat cu persoanele juridice, publice ori private, programe şi proiecte având ca obiectiv creşterea gradului de ocupare;

l) să iniţieze şi să susţină campanii de sensibilizare şi conştientizare a angajatorilor asupra abilităţilor persoanelor cu handicap;

m) să iniţieze programe specifice care stimulează creşterea participării pe piaţa muncii a forţei de muncă din rândul grupurilor supuse riscului major de excluziune socială.

9. Încadrarea în muncă a persoanelor cu handicap

175

Persoanele cu handicap au dreptul de a munci şi de a realiza venituri în conformitate cu prevederile legislaţiei muncii, precum şi cu dispoziţiile speciale din prezenta lege.

Prin persoană cu handicap se înţelege şi persoana invalidă gradul III.

Autorităţile şi instituţiile publice, persoanele juridice, publice sau private, care au cel puţin 50 de angajaţi, au obligaţia de a angaja persoane cu handicap într-un procent de cel puţin 4% din numărul total de angajaţi.

Cele care nu angajează persoane cu handicap pot opta pentru îndeplinirea uneia dintre următoarele obligaţii:

a) să plătească lunar către bugetul de stat o sumă reprezentând 50% din salariul de bază minim brut pe ţară înmulţit cu numărul de locuri de muncă în care nu au angajat persoane cu handicap;

b) să achiziţioneze produse sau servicii de la unităţi protejate autorizate, pe bază de parteneriat, în sumă echivalentă cu suma datorată la bugetul de stat.

Fac excepţie instituţiile publice de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională.

Angajarea persoanei cu handicap în muncă se realizează în următoarele forme:

a) pe piaţa liberă a muncii; b) la domiciliu; c) în forme protejate. Formele protejate de angajare în muncă sunt: a) loc de muncă protejat; b) unitate protejată autorizată (art. 78). Persoanele cu handicap angajate la domiciliu beneficiază din

partea angajatorului de transportul la şi de la domiciliu al materiilor prime şi materialelor necesare în activitate, precum şi al produselor finite realizate.

Unităţile protejate pot fi: a) cu personalitate juridică; b) fără personalitate juridică, cu gestiune proprie, sub formă de

secţii, ateliere sau alte structuri din cadrul operatorilor economici, instituţiilor publice ori din cadrul organizaţiilor neguvernamentale, precum şi cele organizate de persoana cu handicap autorizată, să desfăşoare activităţi economice independente.

Unităţile protejate autorizate beneficiază de următoarele drepturi:

176

a) scutire de plata taxelor de autorizare la înfiinţare şi de reautorizare;

b) scutire de plată a impozitului pe profit, cu condiţia ca cel puţin 75% din fondul obţinut prin scutire să fie reinvestit pentru restructurare sau pentru achiziţionarea de echipamente tehnologice, maşini, utilaje, instalaţii de lucru şi/sau amenajarea locurilor de muncă protejate;

c) alte drepturi acordate de autorităţile administraţiei publice locale finanţate din fondurile proprii.

Persoanele cu handicap aflate în căutarea unui loc de muncă sau încadrate în muncă beneficiază de următoarele drepturi:

a) cursuri de formare profesională; b) adaptare rezonabilă la locul de muncă; c) consiliere în perioada prealabilă angajării şi pe parcursul

angajării, precum şi în perioada de probă, din partea unui consilier specializat în medierea muncii;

d) o perioadă de probă la angajare, plătită, de cel puţin 45 de zile lucrătoare;

e) un preaviz plătit, de minimum 30 de zile lucrătoare, acordat la desfacerea contractului individual de muncă din iniţiativa angajatorului pentru motive neimputabile acestuia;

f) posibilitatea de a lucra mai puţin de 8 ore pe zi, în cazul în care beneficiază de recomandarea comisiei de evaluare în acest sens;

g) scutirea de plata impozitului pe salariu. Angajatorii persoanelor cu handicap beneficiază de următoarele

drepturi: a) deducerea, la calculul profitului impozabil, a sumelor aferente

adaptării locurilor de muncă protejate şi achiziţionării utilajelor şi echipamentelor utilizate în procesul de producţie de către persoana cu handicap;

b) deducerea, la calculul profitului impozabil, a cheltuielilor cu transportul persoanelor cu handicap de la domiciliu la locul de muncă, precum şi a cheltuielilor cu transportul materiilor prime şi al produselor finite la şi de la domiciliul persoanei cu handicap, angajată pentru muncă la domiciliu;

c) decontarea din bugetul asigurărilor pentru şomaj a cheltuielilor specifice de pregătire, formare şi orientare profesională şi de încadrare în muncă a persoanelor cu handicap;

d) o subvenţie de la stat.

177

CAPITOLUL X PROTECŢIA SOCIALĂ A VETERANILOR, INVALIZILOR, ORFANILOR ŞI VĂDUVELOR DE RĂZBOI, PRECUM ŞI

A FOŞTILOR DEŢINUŢI POLITICI

1. Calitatea de veteran de război

În conformitate cu prevederile art. 1 din Legea nr. 44/19941, au

calitatea de veteran de război persoanele care au participat la primul sau al doilea război mondial în armata română şi s-au aflat într-una din următoarele situaţii:

a) au luptat în unităţi militare – subunităţi, mari unităţi sau comandamente – la diferite eşaloane ori au făcut parte din formaţiunile logistice, astfel cum sunt prevăzute în Nomenclatorul Marelui Stat Major;

b) au acţionat în unităţile speciale din zona interzisă la dezamorsarea proiectilelor, precum şi la curăţarea teritoriului de mine până la 31 decembrie 1946;

c) au fost comandanţi militari sau comandanţi ai gărzilor militare ori membri în comisiile militare de control şi recepţie în întreprinderi furnizoare de material de război, prevăzute în Nomenclatorul Marelui Stat Major;

d) au luptat pe teritoriul naţional vremelnic ocupat de inamic, împotriva acestuia, în unităţi ori formaţiuni constituite, recunoscute ca atare de Marele Stat Major;

e) au făcut parte din justiţia militară, poliţia militară, jandarmerie, din unităţi de pompieri militari şi companii de poliţie din cadrul Ministerului de Interne, care au acţionat în zona de operaţiuni ori s-au aflat în unităţi sau formaţiuni constituite şi au acţionat în timpul războiului, în perioadele arătate în Nomenclatorul Marelui Stat Major;

f) au devenit invalizi de război; g) au fost prizonieri de război. Sunt consideraţi, de asemenea, veterani de război:

1 Republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 783 din 28 octombrie2002, modificată prin Legea nr. 303/2007 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 785 din 20 noimebrie 2007). A se vedea Hotărârea Guvernului nr. 1768/2006 (publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 999 din 14 decembrie 2007).

178

a) cetăţenii români din orice teritoriu care s-au înrolat voluntar şi au luptat în rândurile armatelor Naţiunilor Unite;

b) locuitorii din provinciile româneşti, vremelnic ocupate în perioada 1940-1945, care au fost încorporaţi sau mobilizaţi în mod obligatoriu şi au luptat în armatele altor state, în cazul în care şi-au păstrat sau redobândit cetăţenia română şi domiciliul în România;

c) persoanele de naţionalitate germană care au fost încadrate obligatoriu în unităţi ale armatei germane, în cazul în care şi-au păstrat sau redobândit cetăţenia română şi domiciliul în România.

În temeiul art. 3 din Legea nr. 44/1994, invalid de război este veteranul de război care a suferit prin rănire sau accidentare în timpul sau din cauza războiului o invaliditate atestată printr-un act medical legal.

Invalizii de război, indiferent de gradul de invaliditate, îşi dovedesc calitatea prin procesul-verbal de clasare şi decizia de pensie respectivă.

Prizonier în război, în conformitate cu prevederile art. 4, poate fi:

a) persoana capturată de inamic în cursul operaţiunilor de război, indiferent dacă a fost combatant sau necombatant, precum şi cea asimilată cu aceasta potrivit convenţiilor internaţionale la care România este parte;

b) persoana care, după încetarea ostilităţilor, la 23 august 1944, a fost dezarmată de trupele sovietice sau germane, sau, chiar nedezarmată, a fost internată în lagăre de prizonieri;

c) elevul şcolilor militare de ofiţeri, subofiţeri şi maiştri militari, trimis la studii în Germania, precum şi soldatul şi cadrul aflaţi în această ţară la specializare, consideraţi prizonieri de război de către autorităţile germane la 23 august 1944.

Legiuitorul a reglementat în mod expres în art. 7 din Legea nr. 44/1994 categoriile de persoane care nu pot dobândi calitatea de veteran de război, şi anume, acea persoană care:

a) a comis acte de trădare de patrie ori a acceptat să fie folosită de inamic ca spion sau agent de diversiune pe teritoriul ţării, fapte constatate printr-o hotărâre judecătorească rămasă definitivă;

b) a luptat ca voluntar în armate străine împotriva ţării sau a Naţiunilor Unite ori a săvârşit acte de teroare şi crime împotriva populaţiei autohtone din teritoriile vremelnic ocupate de inamic;

c) a dezertat din armata română în timpul războiului;

179

d) a obţinut actul doveditor prevăzut la art. 5 alin. 1 prin declaraţii false ori prin manopere dolosive constatate prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă sau când hotărârea comisiei de reconstituire dată în condiţiile art. 5 alin. 4 a fost anulată.

2. Văduva de război

Potrivit art. 9 din Legea nr. 44/1994, văduva de război este soţia supravieţuitoare a celui decedat pe front, prizonierat sau ca urmare a rănilor ori a bolilor contractate pe front sau în prizonierat.

3. Drepturile veteranilor şi văduvelor de război,

potrivit Legii nr. 44/1994

Potrivit art. 16 din Legea nr. 44/1994, veteranii şi văduvele de război beneficiază de următoarele drepturi:

a) câte 12 călătorii gratuite, dus-întors, sau 24 călătorii simple, în cursul unui an calendaristic, la clasa I pe calea ferată, la tren de orice rang, pentru marii mutilaţi, pentru invalizii de război, precum şi pentru veteranii de război decoraţi cu ordine şi medalii de război.

Veteranii de război decoraţi cu Medalia «Crucea comemorativă a celui de-al doilea război mondial, 1941-1945», cei nedecoraţi, precum şi văduvele de război au dreptul, în cursul unui an calendaristic, la 6 călătorii interne gratuite, dus-întors, sau la 12 călătorii simple pe calea ferată, la tren de orice rang. Generalii şi ofiţerii călătoresc la clasa I, iar ceilalţi veterani de război, decoraţi cu Medalia «Crucea comemorativă a celui de-al doilea război mondial, 1941-1945», cei nedecoraţi, precum şi văduvele de război, la clasa a II-a.

Cei care locuiesc în mediul rural au dreptul, în cursul unui an calendaristic, la 12 călătorii interne, dus-întors, gratuite, pe mijloacele de transport auto, dacă nu există posibilitatea să călătorească pe calea ferată, sau la 12 călătorii interne gratuite, dus-întors, pe căile fluviale, la alegere.

În cadrul numărului de călătorii stabilit pentru titulari, aceştia le pot folosi şi pentru însoţitori. Tichetele de călătorie gratuite pot fi utilizate şi de către soţul/soţia sau alte persoane mandatate de titulari să le reprezinte interesele, pe bază de procură autentificată, nefiind necesară prezenţa titularului la efectuarea călătoriei.

180

b) gratuităţi pe mijloacele de transport în comun în mediul urban (metrou, tramvai, troleibuz, autobuz);

c) prioritate la repartizarea şi închirierea locuinţelor din fondul locativ de stat;

d) prioritate în acordarea de credite pentru construirea sau cumpărarea de locuinţe în condiţii avantajoase;

e) scutirea de plata impozitelor şi taxelor locale. Aceste scutiri se aplică şi văduvelor nerecăsătorite ale veteranilor de război;

f) scutirea de plata abonamentului unui post telefonic, precum şi a abonamentelor de radio şi televiziune. Aceste scutiri se aplică în proporţie de 50% şi văduvelor supravieţuitoare ale veteranilor de război, care nu s-au recăsătorit;

g) acordarea unui ajutor anual pentru acoperirea unei părţi din costul chiriei, energiei electrice şi energiei termice - aprovizionării cu combustibil lichid, solid sau gaze naturale, - pentru nevoi casnice, al cărui cuantum se va stabili, în funcţie de evoluţia preţurilor, prin hotărâre a Guvernului1, pe baza propunerilor asociaţiilor veteranilor de război. Ajutorul anual se va asigura prin organele care efectuează plata indemnizaţiilor de veteran de război, din fondurile puse la dispoziţie în acest scop de la bugetul de stat;

h) asigurarea gratuit a 4 m3 lemne de foc sau echivalent cărbuni pentru marii mutilaţi de război din mediul rural şi urban care folosesc asemenea combustibil;

i) asigurarea de facilităţi la obţinerea buteliilor de aragaz; j) asistenţă medicală gratuită în toate instituţiile medicale civile

de stat sau militare şi asigurarea de medicamente gratuite atât în tratamentele ambulatorii, cât şi pe timpul spitalizării;

k) bilete de tratament gratuite, în staţiunile balneoclimaterice, pe baza reglementărilor stabilite de Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Internelor şi Reformei Administrative, Ministerul Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse şi de Ministerul Sănătăţii Publice, în limita a minimum 4% din numărul total al veteranilor, văduvelor de război şi văduvelor veteranilor de război; contravaloarea biletelor asigurate de Ministerul Muncii, Familiei, şi Egalităţii de Şanse, în limita plafonului de 3% din numărul veteranilor, văduvelor acestora şi al văduvelor de război, se suportă din fondurile bugetului asigurărilor sociale de stat şi se distribuie prin casele teritoriale de pensii, iar contravaloarea biletelor asigurate de Ministerul Sănătăţii Publice, în 1 A se vedea Hotărârea Guvernului nr. 1344/2005 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 991 din 9 noiembrie 2005).

181

limita a minimum 1% din numărul veteranilor, văduvelor acestora şi al văduvelor de război, se suportă din Fondul de asigurări sociale de sănătate şi se distribuie prin casele de asigurări de sănătate judeţene. Din numărul total de bilete gratuite primite de asociaţiile de veterani de război 10% vor fi repartizate văduvelor de război şi celor de veterani de război care nu s-au recăsătorit;

l) obţinerea gratuită de către invalizii de război a protezelor care se acordă conform contractului-cadru. De aceleaşi drepturi beneficiază şi veteranii de război, a căror stare de sănătate s-a înrăutăţit datorită împrejurărilor în care au participat pe front, pe baza recomandărilor medicale;

m) reduceri cu 50% ale costului biletelor de intrare la toate spectacolele, iar la serbările naţionale li se vor rezerva 5% din totalul locurilor;

n) acces gratuit la manifestările cultural-sportive organizate de unităţile Ministerului Apărării Naţionale şi ale Ministerului Internelor şi Reformei Administrative;

o) accesul la Cercul Militar Naţional, la cercurile militare de garnizoană, la casele de cultură, la căminele de garnizoană, la restaurantele şi popotele aparţinând Ministerului Apărării Naţionale şi Ministerului de Interne, precum şi la locurile de agrement ale acestora în aceleaşi condiţii ca şi cadrele active. 1

În temeiul art. 13 din Legea cu nr. 44/19942, veteranii de război cărora le-au fost acordate ordine şi medalii pentru faptele de arme săvârşite pe câmpul de luptă, beneficiază de următoarele drepturi, dacă nu le-au primit prin alte legi de împroprietărire, de la data decorării şi până în prezent şi dovedesc cu acte legale dreptul solicitat:

a) cei decoraţi cu Ordinul „Mihai Viteazul” sau Ordinul „Virtutea Aeronautică” cu spade, clasa cavaler:

– împroprietărirea cu un lot de 5 ha teren agricol, din rezerva creată conform Legii nr. 18/1991 în localitatea de domiciliu, sau un loc de casă de 500 m2 în municipiul, oraşul sau comuna în care domiciliază decoratul;

1 Art. 16 a fost modificat prin Legea nr. 303/2007. 2 A se vedea Hotărârea de Guvern nr. 1217/2003, pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor art. 13 alin. 3 si 4 din lege, privind veteranii de război, precum şi unele drepturi ale invalizilor şi văduvelor de război, (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 755 din 28 octombrie 2003), modificată prin Hotărârea Guvernului nr. 1301/2004 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 767 din 20 august 2004).

182

– cei decoraţi cu Ordinul „Mihai Viteazu“ o rentă lunară, echivalentă cu solda de bază a unui sublocotenent;

– cei decoraţi cu Ordinul „Virtutea Aeronautică“ cu spade, clasa Cavaler de o rentă lunară echivalentă cu solda de grad a unui sublocotenent;

b) cei decoraţi cu Ordinul “Steaua României” cu spade şi panglică de „Virtute Militară” sau Ordinul „Steaua României” cu spade, Ordinul „Virtutea Aeronautică” cu spade, Ordinul „Coroana României” cu spade şi panglică de „Virtute Militară” sau Ordinul „Coroana României” cu spade, Ordinul „Crucea Regina Maria”, Medalia „Virtutea maritimă”, Medalia „Serviciul Credincios” cu spade, Medalia „Bărbăţie şi Credinţă” cu spade, Crucea „Serviciul Credincios” cu spade, Crucea „Meritul Sanitar” şi Medalia „Virtutea Ostăşească“:

– împroprietărirea cu 500 m2 pentru loc de casă în municipiul, oraşul sau comuna în care domiciliază sau, dacă acest lucru nu este posibil, cu 1 ha teren arabil în extravilan;

Cei decoraţi cu ordinele sau medaliile prevăzute la lit. b) beneficiază de o rentă lunară echivalentă cu 75% din solda de grad a unui sublocotenent.

Veteranii care nu sunt decoraţi cu ordine, medalii sau cruci de război, dar cărora le-a fost conferită Medalia «Crucea comemorativă a celui de-al doilea război mondial, 1941-1945» beneficiază de o rentă lunară echivalentă cu 50% din solda de grad a unui sublocotenent.1

În conformitate cu art. 10 din Legea nr. 44/1994, în cadrul vechimii utile la pensie recunoscută veteranilor de război se include timpul participării la război, precum şi perioadele de prizonierat, de spitalizare şi de concedii medicale ca urmare a rănilor suferite în război sau în prizonierat, indiferent de teatrul de operaţiuni pe care aceştia au luptat.

Mai întâi trebuie să precizăm că art. 9 din Legea nr. 44/1994 statuează că văduva de război este soţia supravieţuitoare a celui decedat pe front, în prizonierat, sau ca urmare a rănilor ori bolilor contractate pe front sau în prizonierat.

În baza art. 1 lit. c) din Legea nr. 49/1991, văduvele de război, dacă nu s-au recăsătorit, beneficiază de o indemnizaţie lunară, la cerere. 1 Art. 14 a fost modificat prin Legea nr. 303/2007.

183

Ca şi pentru veteranii de război, aceste indemnizaţii nu afectează plafoanele de venituri în funcţie de care se stabilesc chiriile pentru locuinţele din fondul locativ de stat, bursele pentru elevi şi studenţi şi ajutoarele sociale.

Este necesar să precizăm că au fost recunoscute anumite drepturi şi soţiilor supravieţuitoare ale veteranilor de război care nu au calitatea de văduvă de război.

Potrivit art. 11 alin. 2 şi 3 din Legea nr. 44/1994, soţia supravieţuitoare a veteranului de război care nu s-a recăsătorit beneficiază de jumătate din indemnizaţia de veteran de război şi din renta lunară prevăzută la art. 13, precum şi de jumătate din numărul călătoriilor gratuite, la care avea ori trebuia să aibă dreptul, potrivit legii, soţul decedat.

Văduvele de război care nu s-au recăsătorit beneficiază de 100% din indemnizaţia de veteran de război, dacă soţii acestora înaintea decesului nu au fost decoraţi cu ordine sau medalii de război ori cu Medalia „Crucea comemorativă al celui de-al doilea război mondial 1941-1945“.

În afară de indemnizaţie, văduvele de război mai beneficiază şi de drepturile prevăzute de Legea nr. 44/1994, reglementate în favoarea veteranilor de război nedecoraţi, printre care menţionăm:

– 6 călătorii interne gratuite dus-întors sau 12 călătorii simple pe calea ferată;

– gratuităţi pe mijloacele de transport în comun în mediul urban; – scutirea de impozitare a indemnizaţiilor şi a rentei lunare

acordate potrivit prezentei legi, de impozitul pe salarii, impozitul pe clădiri, pe terenurile din municipii, oraşe, comune. În acest caz scutirea de impozite se acordă şi soţiilor supravieţuitoare ale veteranilor de război care nu s-au recăsătorit;

– asistenţă medicală gratuită în toate instituţiile medicale civile de stat sau militare şi asigurare gratuită de medicamente atât în tratamente ambulatorii, cât şi pe timpul spitalizării.

Veteranii de război, şi văduvele de război suferinzi pot beneficia, la cerere şi, de internare în centre de îngrijire şi asistenţă şi alte aşezăminte de ocrotiri sociale ce se vor mai înfiinţa (art. 17 alin. 1).

Veteranilor şi văduvelor de război li se asigură în mod gratuit locuri de înhumare în cimitirele militare şi civile, sau incinerare, după caz. Veteranilor de război li se asigură funeralii cu onoruri militare potrivit ultimului grad avut la data decesului, conform reglementărilor

184

în vigoare pentru cadrele militare active. Slujbele religioase se asigură gratuit de către capelani în garnizoanele militare (art. 17 alin. 3).

În cazurile în care una şi aceeaşi persoană se încadrează atât în categoria de veteran de război, cât şi în aceea de fost deţinut politic sau deportat, inclusiv prizonier de război în fosta U.R.S.S., luat după 23 august 1944 sau, deşi declarat înainte de această dată, a fost reţinut după data armistiţiului, beneficiază cumulativ de drepturile băneşti pe perioadele corespunzătoare calităţii avute, cu condiţia ca perioadele să fie distincte (art. 12 alin. 3).

Aceştia nu poate cumula celelalte drepturi, altele decât cele băneşti, dar va avea dreptul să opteze pentru cele mai avantajoase sau să le obţină pe cele care nu sunt prevăzute în prezenta lege, dar sunt recunoscute prin lege pentru cealaltă categorie sau celelalte categorii în care se încadrează (art. 12 alin. 4).

4. Drepturile acordate invalizilor,

orfanilor şi văduvelor de război,

potrivit Legii nr. 49/19991

Aceste drepturi au un caracter predominant reparatoriu şi

servesc pentru satisfacerea nevoilor materiale ale unor persoane cu venituri mici, în vederea compensării privaţiunilor de ordin social şi material la care beneficiarii lor au fost sau continuă să fie expuşi2.

Natura juridică a drepturilor acordate invalizilor, orfanilor şi văduvelor de război este o natură juridică complexă, pentru că ele conţin elemente specifice atât drepturilor de asigurări sociale cât şi celor de asistenţă socială.

Potrivit Legii nr. 49/19913 invalizii şi accidentaţii de război au dreptul la pensie de invaliditate.

Modul de stabilire a pensiei pentru aceste categorii de persoane indiferent dacă erau sau nu încadraţi în muncă înainte de a deveni invalizi, diferă în funcţie de gradul de invaliditate, astfel:

Gradul de invaliditate Cuantumul lunar al pensiei

1 Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 135 din 1 aprilie 1999, modificată ulterior. 2 A se vedea Alexandru Athanasiu, op. cit., p. 158-159. 3 Privind acordarea de indemnizaţii şi sporuri invalizilor, veteranilor şi văduvelor de război (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 162 din 1 august 1991), modificată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 215/2000.

185

Mari mutilaţi şi gradul I 200 Gradul II 180 Gradul III 120 Văduvele de război au dreptul la pensie I.O.V.R. în cuantum de

100 lei. Conform art. 3 al Legii nr. 49/1999, invalizii şi accidentaţii de

război, marii mutilaţi şi cei încadraţi în gradul I de invaliditate primesc, pe lângă pensia I.O.V.R., şi o sumă fixă pentru îngrijire de 280 lei lunar.

Invalizii şi accidentaţii de război au dreptul să primească, pe timpul cât sunt încadraţi în muncă atât pensia I.O.V.R. cât şi salariul. La încetarea activităţii au dreptul să primească, pe lângă pensia I.O.V.R. şi pensia de asigurări sociale la care sunt îndreptăţiţi.

Văduvele de război care au dreptul la pensia I.O.V.R. primesc, pe lângă această pensie, şi pensia de asigurări sociale.

În conformitate cu dispoziţiile art. 5 din Legea nr. 49/1999, copiii celor morţi sau dispăruţi în război, precum şi ai celor care la data decesului erau pensionari I.O.V.R., au dreptul la pensie de urmaş, în condiţiile în care se acordă, pensiile de urmaş în cadrul asigurărilor sociale de stat.

Văduvele de război au dreptul la pensie de urmaş indiferent de durata căsătoriei cu soţul decedat. Soţiile celor care la data decesului erau pensionari I.O.V.R. au dreptul la pensie de urmaş în condiţiile în care se acordă, pensiile de urmaş în cadrul asigurărilor sociale de stat.

Conform art. 11 soţia supravieţuitoare (văduvă de război) are dreptul să cumuleze această pensie cu pensia pentru munca depusă şi limită de vârstă, ceea ce, de asemenea, constituie o excepţie de la dreptul comun unde există doar posibilitatea opţiunii între pensia propriu-zisă şi cea de urmaş.

În legătură cu modul de stabilire a pensiei de urmaş, Legea nr. 49/1999, instituie o măsură de favoare cât priveşte baza de calcul a acesteia, precizând că dacă susţinătorul, la data decesului, cumula pensia I.O.V.R. cu o altă pensie de asigurări sociale, pensia de urmaş se stabileşte luându-se în calcul pensia cea mai avantajoasă (art. 5 alin. 4).

Pensia accidentaţilor de război în afara serviciului ordonat este de 50% din cuantumurile prevăzute pentru invalizii de război, diferenţiat în funcţie de gradul de invaliditate în care sunt încadraţi şi

186

pot fi cumulate cu o altă pensie de asigurări sociale şi pot constitui baza pentru acordarea pensiei de urmaş (art. 6 alin. 2).

Potrivit art. 7 din Legea nr. 49/1999, pensionarii I.O.V.R. au dreptul, în mod gratuit, la asistenţă medicală în spitale şi ambulatoriu, întreţinere şi medicamente pe timpul internării. De asemenea, beneficiază de trimitere la tratament în staţiunile balneoclimaterice.

5. Indemnizaţii acordate invalizilor de război,

veteranilor de război şi văduvelor de război,

potrivit Legii nr. 49/1991

Legea nr. 49/1991, prevede că invalizilor de război, veteranilor de război şi văduvelor de război li se acordă o indemnizaţie după cum urmează:

a) invalizilor de război: – 200 lei lunar, pentru marii mutilaţi şi cei încadraţi în gradul I

de invaliditate; – 180 lei lunar, pentru cei încadraţi în gradul II de invaliditate; – 150 lei lunar, pentru cei încadraţi în gradul III de invaliditate. b) veteranilor de război: – 12,50 lei lunar; c) văduvelor de război, dacă nu s-au recăsătorit: – 12,50 lei lunar (art. 1).1Invalizii, precum şi veteranii de război primesc, pe lângă

indemnizaţiile de mai sus, şi un spor de câte 3 lei lunar pentru primul an de participare la război, indiferent de durata participării, la care se adaugă câte 3 lei pentru fiecare lună de participare la război ce depăşeşte un an calendaristic (art. 2).

6. Drepturile foştilor deţinuţi politici

Aceste drepturi sunt prevăzute Decretului-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive

1 Aceste indemnizaţii se indexează periodic. Începând cu 1 ianuarie 2006 se indexează cu 5%, aşa cum prevede art. 1 din temeiul Hotărârii Guvernului nr. 1768/2006 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 999 din 14 decembrie 2006), a se vedea şi Legea nr. 88/2004 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 316 din 9 aprilie 2004).

187

politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri1.

Conform art. 1 din decret, constituie vechime în muncă şi se ia în considerare la stabilirea pensiei şi a celorlalte drepturi ce se acordă, în funcţie de vechimea în muncă, timpul cât o persoană, după data de 6 martie 1945, pe motive politice:

a) a executat o pedeapsă privativă de libertate în baza unei hotărâri judecătoreşti rămase definitivă sau a fost lipsită de libertate în baza unui mandat de arestare preventivă pentru infracţiuni politice;

b) a fost privată de libertate în locuri de deţinere în baza unor măsuri administrative sau pentru cercetări de către organele de represiune;

c) a fost internată în spitale de psihiatrie; d) a avut stabilit domiciliu obligatoriu; e) a fost strămutată într-o altă localitate. De aceleaşi drepturi beneficiază şi persoana care: a) a fost deportată în străinătate după 23 august 1944; b) a fost constituită în prizonier de către partea sovietică după

data de 23 august 1944 ori, fiind constituită ca atare, înainte de această dată, a fost reţinută în captivitate după încheierea armistiţiului.

Persoanele aflate într-o astfel de situaţie beneficiază de scutire la plata impozitelor şi taxelor locale2.

Fiecare an de detenţie sau internare pentru situaţiile de mai sus se consideră ca vechime în muncă un an şi şase luni.

Perioadele în care a avut domiciliu obligatoriu sau a fost strămutată în altă localitate constituie vechime în muncă, dacă persoanele în cauză fac dovada că nu au putut să se încadreze în muncă în funcţii pentru care aveau pregătirea profesională.

Se consideră vechime în muncă şi perioada în care o persoană aflată într-una dintre situaţiile prevăzute mai sus nu s-a putut încadra ca urmare a unei invalidităţi de gradul I sau II survenite în timpul în care s-a aflat în acea situaţie sau, ulterior, dacă dovedeşte că aceasta s-a produs din cauza ori în legătură cu persecuţia la care a fost supusă.

1 Republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 118 din 18 martie 1998, modificat ulterior, inclusiv prin Legea nr. 19/2007 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 33 din 17 ianuarie 2007). 2 Art. 6 alin. 1 a fost modificat prin Legea nr. 563/2001 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 688 din 30 octombrie 2001).

188

În cazul celor decedaţi, urmaşii acestora au dreptul la pensie de urmaş, cu luarea în calcul a vechimilor stabilite.

Persoanele care s-au aflat în situaţiile prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. a), b) şi e) şi alin. (2) au dreptul la o indemnizaţie lunară de 100 lei pentru fiecare an de detenţie, strămutare în alte localităţi, deportare în străinătate sau prizonierat, indiferent dacă sunt sau nu sunt pensionate.

Persoanele care s-au aflat în una dintre situaţiile prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. c) şi d) au dreptul la o indemnizaţie lunară de 50 lei pentru fiecare an de internare abuzivă în spitalele de psihiatrie sau de domiciliu obligatoriu, indiferent dacă sunt sau nu sunt pensionate1.

Conform art. 4 din acest act normativ, soţul (soţia) celui decedat, din categoria celor dispăruţi sau exterminaţi în timpul detenţiei, internaţi abuziv în spitale de psihiatrie, deportaţi, prizonieri sau cărora li s-a stabilit domiciliu obligatoriu, are dreptul la o indemnizaţie lunară de 100 lei neimpozabilă, dacă ulterior nu s-a recăsătorit.

De aceleaşi drepturi beneficiază soţul (soţia) celui decedat după ieşirea din închisoare, din spitalul de psihiatrie, după întoarcerea din strămutare, din deportare, din prizonierat sau după încetarea măsurii de stabilire a domiciliului obligatoriu, dacă ulterior nu s-a recăsătorit.

Beneficiază de indemnizaţia lunară de 100 lei neimpozabilă şi soţul (soţia) celui decedat care, din motive de supravieţuire, a fost nevoit (nevoită) să divorţeze de cel închis, internat abuziv în spitale de psihiatrie, deportat, prizonier, strămutat sau căruia i s-a stabilit domiciliu obligatoriu, dacă nu s-a recăsătorit şi dacă poate face dovada că a convieţuit cu victima până la decesul acesteia.2

Indemnizaţiile lunare acordate nu afectează plafoanele de venituri în funcţie de care se stabilesc chiriile pentru locuinţele din fondul locativ de stat, bursele pentru elevi şi studenţi şi ajutoarele sociale(art. 5).

De asemenea, persoanele aflate în una dintre situaţiile prevăzute la art. 1 şi 4 vor beneficia de următoarele drepturi:

a) asistenţă medicală şi medicamente, în mod gratuit şi prioritar, atât în tratament ambulatoriu, cât şi pe timpul spitalizărilor;

b) transport urban gratuit cu mijloacele de transport în comun aparţinând societăţilor cu capital de stat sau privat (autobuz, 1 Art. 3 a fost modificat prin Legea nr. 232/2006 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 508 din 13 iunie 2006). 2 Art. 4 a fost modificat prin Legea nr. 19/2007 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 33 din 17 ianuarie 2007).

189

troleibuz, tramvai, metrou); în cazul societăţilor cu capital privat, costul abonamentelor de transport se decontează integral de la bugetul local al unităţii administrativ-teritoriale în a cărei rază domiciliază beneficiarul.1

c) douăsprezece călătorii gratuite, anual, pe calea ferată română, cu clasa I, pe toate categoriile de trenuri de persoane, cu mijloace de transport auto sau cu mijloace de transport fluviale, după caz, la alegere, folosirea acestora fiind posibilă şi de către însoţitori, membri de familie, în cadrul numărului de călători stabilit pentru titular;

d) un bilet pe an, gratuit, pentru tratament într-o staţiune balneoclimaterică;

e) scutire de plata taxelor de abonament pentru radio şi televizor;

f) prioritate la instalarea unui post telefonic, precum şi scutire de plata taxei de abonament;

g) acordarea la cerere, cu titlu gratuit, a unui loc de veci.2Aceştia mai beneficiază de: a) prioritate la repartizarea de către consiliile locale a unei

locuinţe din fondul locativ de stat; b) prioritate la acordarea, prin unităţile C.E.C., de credite

avantajoase pentru cumpărarea, construirea sau repararea de locuinţe proprietate personală(art. 7).

1 Art. 6 alin. 2 lit. b a fost modificat prin Legea nr. 232/2006. 2 Art. 6 alin. 2 lit. g a fost modificată prin Legea nr. 563/2001.

190