· web viewo societate democratică promovează valori precum: libertatea, dreptatea, egalitatea...

Ministerul Educaţiei din Republica Moldova

Direcţia Generală Educaţie, Tineret şi Sport

LICEUL ACADEMIEI DE ŞTIINŢE A MOLDOVEI

“ Răspunderea penală a minorilor conform

legislaţiei R. Moldova”

Elaborare: Guceac Ion, cl. XII ,,A”, LAŞM

Coordonator: Cerbuşca Pavel, doctor în pedagogie

CHIŞINĂU 2010

CUPRINS:

INTRODUCERE………………………………………………………………….3

CAPITOLUL I. Legislaţia penală a Republicii Moldova

1.1 Caracteristica generală a legislaţiei penale………………………………….5

CAPITOLUL II. Infracţiunea şi răspunderea penală a minorilor

2.1 Infracţiunea ca faptă social periculoasă, studiu de caz……………………..9

2.2 Particularităţile răspunderii penale a minorilor…………………………12

CAPITOLUL III. Necesitatea educaţiei juridice

3.1 Educaţia juridica a minorilor - prevenirea infracţiunilor……………….. 14

3.2 Prevenirea infracţiunilor prin activizarea potențialului minorilor ............16

ÎNCHEIERE…………………………………………………………………..... 19

BIBLIOGRAFIE………………………………………………………………...20

ANEXE…………………………………………………………………………...21

Motto: “Niciodată nu vor fi respectate legile într-un stat, unde nu există frică de pedeapsă”

(Sofocle)

INTRODUCERE O societate democratică promovează valori precum: libertatea, dreptatea, egalitatea în drepturi a cetăţenilor, valori care nu pot exista de la sine, dacă nu sunt înţelese corect şi respectate ca etalon. Pentru ca democraţia să funcţioneze din plin, membrii societăţii ar trebui să fie activi şi responsabili, să posede o cultură civică şi juridică, să cunoască legile şi să le respecte. Altfel nu poate fi construită o societatea democratică, bazată pe valori, unde să se dezvolte o personalitate liberă şi deschisă, capabilă să acţioneze în condiţii de schimbare şi să judece în funcţie de calităţile pe care le consideră necesare şi importante: corectitudinea, onestitatea, toleranţa. Aceste şi alte calităţi sunt cultivate prin educaţie juridică, participând în studii, dezbateri, pentru a înţelege de ce ar trebui fiecare cetăţean să respecte legile şi să fie responsabil în primul rând în faţa propriei conştiinţe. Dar acest tip de educaţie trebuie să fie implantat încă din timpul vârstei juvenile a cetăţeanului. Eşecul constituirii unei societăţi criminale este că nu se acordă o atenţie educativă minorilor atât în familie, cât și în instituțiile de învățământ.

Criminalitatea minorilor reprezintă un factor inerent oricărei societăţi, care, în opinia cercetătorilor A. Kozmovici, M. Kaloşski, P. Tap și alții este alimentat atât de factorii interni, din categoria cărora fac parte stresul, particularităţile psiho-comunicative, cât şi de factorii externi, printre care: factorii socioculturali, economici, educaţionali etc.

În Republica Moldova fenomenul minorului aflat în conflict cu legea a devenit un domeniu de interes pentru jurişti, asistenţi sociali, psihologi, pedagogi, deoarece investigaţiile scot în prim-plan o realitate crudă: cel mai frecvent la răspunderea penală şi contravenţională pentru comiterea unor fapte social-periculoase sau încălcarea ordinii publice sunt atraşi adolescenţii în vârstă de 16-18 ani. Tema investigată este actuală devreme ce numărul infracţiunilor în rândurile minorilor cresc. În Tiraspol pe parcursul anului 2005, au fost anchetate 752 de infracţiuni comise de persoane în vârstă de până la 18 ani. Numărul infracţiunilor săvârşite de minori în această zonă, în comparaţie cu anul 2004, au crescut cu 10, 5%. În 2007 numărul de infracţiuni în rândurile minorilor a crescu cu 19% în Donduşeni, Leova – cu 18,3% şi sectorul Ciocana din municipiul Chişinău – cu 25 la sută. În Municipiul Bălţi statistica arată că mai mult de 50% din minorii infractori, la momentul săvârşirii infracţiunilor, se aflau în stare de ebrietate alcoolică. În ultimul timp, poliţia din Bălţi se confruntă cu un aspect nou al problemei: delicvenţa juvenilă feminină. Furturile de buzunar, furturile şi chiar jafurile, uneori, furturile din apartamente, încep a fi monopolul fetiţelor de 10-14 ani.

Aportul pe care îl aduc societăţii în diminuarea criminalităţii în rândurile minorilor este această lucrare de cercetare. Dacă cetăţenii şi în special minorii vor cunoaşte legea (inclusiv legea penală) şi vor fi educaţi corect, vor fi mai puţine infracţiuni în societate şi va fi în mai mare siguranţă viaţa oamenilor. Lucrarea este un mijloc de prevenire a acţiunilor inumane ale tinerilor în devenire, deoarece este o tentativă de atenţionare a minorilor asupra pedepselor penale pe care

le pot primi dacă nu vor respecta legea. Aş dori să menţionez că punctul meu de vedere coincide cu al lui Sofocle în ceea ce priveşte legea: ,, Niciodată nu vor fi respectate legile într-un stat, unde nu există frică de pedeapsă”. De aceea am încercat să pun în evidenţă gravitatea pedepselor penale la care pot fi atraşi minorii - un mijloc eficient, cred eu, de stopare a acţiunilor cu caracter penal în rândurile minorilor, acesta fiind şi scopul lucrării de față.

Scopul lucrării este de a demonstra necesitatea cunoaşterii legii penale de către minori şi de a fi implicaţi în diverse activităţi educaţionale, fiind astfel reduse numărul de infracţiuni în comunitate.

Obiectivele de bază:

cercetarea minuţioasă şi critică a surselor în domeniul dreptului penal;

analiza unor studii de caz din comunitate cu referire la infracţiunile săvârşite de minori;

propunerea unor sugestii de limitare a numărului de infracţiuni săvârşite de minori.

Ipoteza cercetării constă în faptul că minorii vor fi implicaţi mai puţin în acte penale, dacă:

vor cunoaşte mai bine semnificaţia legii penale;

vor fi implicaţi în mai multe activităţi pe interese bazate pe voluntariat pentru a nu avea timp să fie implicaţi în infracţiuni;

statul va acorda o atenţie sporită familiei, educaţiei şi drepturilor şi responsabilităţilor copiilor.

Ca metode de cercetare au fost utilizate: cercetarea individuală; observarea aspectelor în domeniul dreptului penal, tehnici de implicare a tinerilor, sondajul, chestionarul, interviul, studiul de caz etc.

Tineri care au o pătat viitorul lor și al țării Tineri activi, care pun bazele viitorului lor și al țării

CAPITOLUL I. Legislaţia penală a Republicii Moldova1.1 Caracteristica generală a legislaţiei penale

Protecția valorilor sociale împotriva faptelor periculoase a constituit întotdeauna şi constituie peste tot în lume o condiţie de existenţă a societăţii. Protejarea socială împotriva faptelor periculoase, după apariţia statului a devenit o funcţie importantă a acestuia pe care o realizează cu ajutorul dreptului penal. Prin identificarea faptelor periculoase pentru valorile sociale şi a sancţiunilor aplicabile celor care săvârşesc astfel de fapte, dreptul penal contribuie la apărarea acestor valori. În sensul de mai sus, termenul drept penal este folosit pentru a denumi ramura de drept, ca sistem al normelor juridice penale care reglementează relaţiile de apărare socială; dar acelaşi termen drept penal se foloseşte şi pentru a denumi ştiinţa dreptului penal ca ansamblu de idei, teorii, concepţii, cu privire la dreptul penal. În literatura juridică de specialitate străină, dreptul penal mai este denumit şi drept criminal, denumire ce derivă de la cuvântul latin crimen - crimă, adică fapta infracţională interzisă. În aceeaşi ordine de idei, denumirea „drept penal", derivă de la cuvântul latin poena = pedeapsă, deci de la sancţiunea aplicabilă pentru fapta interzisă. Şi într-un sens şi în celălalt, denumirea s-ar referi doar la una din instituţiile fundamentale ale ramurii de drept, respectiv la pedeapsă ori la faptă infracţională.

În definirea dreptului penal trebuie reţinute trăsăturile specifice ale acestei ramuri de drept cu privire la obiect, metoda specifică de reglementare, scopul acesteia ca şi modul specific de realizare a acestui scop. Având în vedere clementele de mai sus, aşa cum s-a susţinut în literatura juridică, apreciem că dreptul penal se poate defini ca: „sistemul normelor juridice care reglementează relaţiile de apărare socială prin interzicerea ca infracţiuni, sub sancţiuni specifice denumite pedepse, a faptelor periculoase pentru valorile sociale, în scopul apărării acestor valori, fie prin prevenirea infracţiunilor, fie prin aplicarea pedepselor celor care le săvârşesc". Ca ramură de drept, dreptul penal nu reprezintă doar o sumă de norme juridice, ci un ansamblu de norme juridice structurat în sistem, după criterii ştiinţifice în jurul unor norme cu caracter de principiu şi pe instituţiile fundamentale ale dreptului penal - infracţiunea, sancţiunile de drept penal şi răspunderea penală. Fiind o ramură distinctă a dreptului, dreptul penal are un obiect propriu de reglementare şi anume o categorie aparte de relaţii sociale, relaţii create în jurul şi datorită valorilor sociale de a căror apărare depinde existenţa şi dezvoltarea societăţii.

Obiectul dreptului penal îl constituie relaţiile de protecție socială, relaţii ce se nasc între membrii societăţii pentru respectarea de către aceştia a unor valori cum sunt persoana cu drepturile şi libertăţile sale, liniştea şi ordinea publică, însăşi societatea în întregul ei.

Necesitatea dreptului penal nu poate fi pusă la îndoială. În adevăr nu este posibilă existenţa societăţii fără protejarea (apărarea) sistemului de valori pe care societatea se întemeiază şi anume: persoana umană cu drepturile şi libertăţile ei; statul, suveranitatea, independenţa, unitatea şi indivizibilitatea lui; proprietatea; indiferent de forma pe care o are dreptul de proprietate, ordinea şi liniştea publică, ordinea de drept. Apărarea valorilor sociale împotriva faptelor periculoase a devenit o funcţie importantă a statului. Exercitarea acestei funcţii se realizează prin dreptul penal. Faptele prin care indivizi izolaţi periclitau valorile sociale au devenit infracţiuni, iar reacţia împotriva făptuitorilor a fost etatizată - devenind monopol al statului. Dezvoltarea dreptului penal de-a lungul timpului a reflectat evoluţia sistemelor de politică penală şi gândirii juridice din perioadele istorice care sausuccedat.

Caracterele dreptului penal sau trăsăturile caracteristice ale acestei ramuri de drept se desprind din specificul relaţiilor de apărare socială care îi revin spre reglementare. Drept, deoarece faptele grave, încălcările grave din aceste domenii nu sunt prevăzute în normele de drept civil, de dreptul muncii, de dreptul familiei etc., ci tot în dreptul penal care prin prevederea acestora în normele sale contribuie la prevenirea lor, iar în caz de încălcare, la restabilirea ordinii încălcate prin aplicarea de sancţiuni specifice.

Dreptul penal are ca scop protejarea cetățenilor împotriva infracţiunilor, a valorilor sociale esenţiale ale societăţii, se apără împotriva infracţiunilor Republica Moldova, suveranitatea, independenţa, unitatea şi indivizibilitatea statului, persoana, drepturile şi libertăţile acesteia, proprietatea precum şi întreaga ordine de drept.

Ca instrument, dreptul penal în realizarea scopului său are de îndeplinit unele sarcini sau funcţii care pot fi sintetizate în:

asigurarea prevenirii infracţiunilor;

asigurarea cadrului legal de realizare a funcţiei de apărare socială;

asigurarea dezvoltării noilor valori şi relaţii sociale.

Codul penal al Republicii Moldova nr. 985-XV a intrat în vigoare din 18.04.2002. Acesta prezintă în structura sa Partea Generală alcătuită din 13 capitole şi Partea Special alcătuită din 18 capitole. Codul penal este unica lege penala (prin legea penală se înţelege un anumit act normativ care cuprinde în conţinutul său norme, dispoziţii penale) a R. Moldova. Codul penal este actul legislativ care cuprinde norme de drept ce stabilesc principiile şi dispoziţiile generale şi speciale ale dreptului penal, determină faptele ce constituie infracţiuni şi prevede pedepsele ce se aplică infractorilor. Codul penal al R. Moldova se aplică în conformitate cu prevederile Constituţiei Republicii Moldova şi ale actelor internaţionale la care Republica Moldova este parte. Dacă există neconcordanţe cu actele internaţionale privind drepturile fundamentale ale omului, au prioritate şi se aplică direct reglementările internaţionale. La baza codului penal stau anumite principii care sunt primordiale ca importanţă, ca:

Principiul legalităţii exprimă regula că întreaga activitate în domeniul dreptului penal se desfăşoară pe baza legii şi în conformitate cu aceasta. Principiul legalităţii în dreptul penal examinat în funcţie de cele trei mari instituţii ale acestuia - infracţiunea, pedeapsa şi răspunderea penală se poate exprima în regulile adagiile: „nullum crimen sine lege", „nulla poena sine lege", „nullum judidum sine lege". Potrivit acestor reguli, o fapta chiar dacă este periculoasă nu poate fi considerată infracţiune atâta timp cât prin lege nu este calificată ca atare. Ori o constrângere aplicată unei persoane nu constituie o pedeapsă decât dacă a fost calificată prin lege, iar stabilirea răspunderii penale (judecata) trebuie să se facă potrivit legii. Principiul legalităţii în dreptul penal a fost formulat şi înscris în Declaraţia drepturilor omului şi cetăţeanului de către ideologii revoluţiei franceze din 1789 în art. VIII astfel: „nimeni nu poate fi pedepsit decât în virtutea unei legi promulgate anterior infracţiunii şi legal aplicate". Principiul legalităţii a fost apoi consacrat în legislaţiile penale ulterioare şi în unele Constituţii ale statelor din Europa şi din lume. Principiul legalităţii a fost afirmat în „Declaraţia universală a drepturilor omului" adoptată de adunarea generală ONU la 10 decembrie 1948 în art. 11 al. 2: ,,Nimeni nu va fi condamnat pentru acţiuni sau omisiuni care nu constituiau, în momentul în care ele au fost

comise, un act cu caracter penal potrivit dreptului internaţional sau naţional”. Consacrarea principiului legalităţii în codul penal are o importanţă deosebită, reprezentând o garanţie a drepturilor şi libertăţilor omului.

Principiul umanismului. Principiul presupune că întreaga reglementare penală trebuie să pornească de la interesele fundamentale ale omului. În centrul activităţii de apărare se află omul cu drepturile şi libertăţile sale. În normele penale sunt prevăzute exigenţe cărora conduita omului li se poate conforma. Sancţiunile penale pe lângă funcţia coercitivă îndeplinesc şi funcţia de reeducare.

Principiul egalităţii în faţa legii penale - principiu care exprimă regula că toţi indivizii din societate sunt egali în faţa legii. Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi autorităţilor publice fără privilegii şi fără discriminări. Nimeni nu este mai presus de lege. Egalitatea în faţa legii penale funcţionează pentru toţi indivizii, fie în calitatea acestora de beneficiari ai ocrotirii penale, fie de destinatari ai exigenţelor acesteia.

Principiul prevenirii săvârşirii faptelor prevăzute de legea penală. Acest principiu presupune că întreaga reglementare juridico-penală trebuie să asigure prevenirea săvârşirii faptelor periculoase atât prin conformare, cât şi prin constrângere faţă de cei care săvârşesc astfel de fapte. Prevenirea faptelor periculoase (a infracţiunilor) este scopul dreptului penal şi care urmează să se realizeze în principiu prin conformare (cooperare) ca rezultat al cunoaşterii legii şi al creşterii conştiinţei individuale.

Infracţiunea este unicul temei al răspunderii penale. Principiul funcţionează ca o garanţie a libertăţii persoanei, întrucât fără săvârşirea unei infracţiuni nu se poate antrena răspunderea penală a unei persoane. Acest aspect justifică ridicarea la rangul de principiu fundamental a acestei reguli, care constituie şi un principiu al răspunderii penale.

Principiul personalităţii răspunderii penale. Acest principiu conţine regula potrivit căreia caracterul personal al răspunderii penale implică aplicarea pedepsei numai celui ce a săvârşit o infracţiune, iar celelalte sancţiuni de drept penal, măsurile de siguranţă în special se pot lua numai faţă de cel ce prin fapta sa a dat în vileag starea de pericol social ce trebuie înlăturată. Principiul apare ca o garanţie a libertăţii persoanei şi de aceea este considerat principiu fundamental, el constituind totodată şi un principiu al răspunderii penale.

Principiul individualizării sancţiunilor de drept penal. Acest principiu presupune stabilirea şi aplicarea sancţiunilor de drept penal - pedepse, măsuri de siguranţă şi măsuri educative în funcţie de gravitatea faptei săvârşite, de periculozitatea infractorului, de necesităţile de îndreptare ale acestuia Principiul individualizării sancţiunilor de drept penal este şi un principiu al răspunderii penale.

Concluzie:Cu multe secole în urmă fenomenul minorului aflat în conflict cu legea a devenit un

domeniu de interes pentru mai mulți specialiști, dar și oameni de rând. Codul penal şi principiile exemplificate mai sus au menirea să pună în prim plan omul ca valoarea supremă a comunităţii care trebuie apărat de toate infracţiunile antiumane.

În ultimii ani, datorită reformei sistemului justiției e în curs de desfăşurare procesul de modernizare a justiţiei juvenile. Exista, așadar, un cadru juridic în țară care ar trebui să prevină și să limiteze numărul de infracțiuni.

Capitolul II. Infracţiunea şi răspunderea penală a minorilor2.1 Infracţiunea ca faptă social periculoasă, studiu de caz

Convenţional, toate faptele umane pot fi împărţite în două grupe: fapte social-utile (ex: voluntariatul) fapte periculoase pentru societate (ex.: infracţiunea)

Conceptul de infracţiune este examinat ca instituţie fundamentală a dreptului penal care alături de alte două instituţii tot fundamentale - răspunderea penală şi sancţiunile de drept penal - formează structura dreptului penal, „pilonii" dreptului penal. Instituţia infracţiunii, în această accepţiune a fost considerată în doctrina penală, pe bună dreptate, ca „piatră de temelie" a oricărui sistem de drept penal. Între accepţiunile conceptului de infracţiune nu se poate pune semnul egalităţii. Având în vedere importanţa deosebită a instituţiei infracţiunii în cadrul dreptului penal, legiuitorul a definit pentru prima dată noţiunea de infracţiune prin trăsăturile ei esenţiale.

Infracţiunea este fapta care prezintă pericol social, săvârşită cu vinovăţie şi prevăzută de legea penală. Prin definirea noţiunii generale de infracţiune, se pune în evidenţă aspectele: material, uman, social, moral-politic şi juridic ale acesteia, conferă cu alte cuvinte conceptului general de infracţiune un caracter realist. Într-adevăr, infracţiunea ca fenomen ce se petrece în realitatea socială, îmbracă aspectele de a fi: material în sensul că reprezintă o manifestare exterioară a individului; uman pentru că reprezintă o activitate omenească; social căci priveşte, se îndreaptă împotriva relaţiilor sociale; moral-politic, căci reprezintă

atitudinea morală şi politică a făptuitorului faţă de valorile sociale; juridic căci reprezintă o încălcare a unei norme juridice penale. Prin definirea infracţiunii se stabileşte regula de drept potrivit căreia orice faptă care va fi incriminată trebuie să întrunească trăsăturile caracteristice care o deosebesc de alte fapte (contravenţii, abateri care pot fi combătute prin atâta mijloace nepenale).

Noţiunea generală de infracţiune prezintă importanţă sub un întreit aspect: a) reprezintă o regulă de drept de care însuşi legiuitorul se foloseşte în stabilirea faptelor

care urmează să fie trecute în legea penală (după vinovăţie, grad de pericol social) ca infracţiuni, ca şi pentru scoaterea din sfera ilicitului penal a acelor fapte care nu mai sunt periculoase ori nu se mai săvârşesc.

b) serveşte la delimitarea infracţiunilor de alte fapte extra penale; c) pentru practician reprezintă un ghid de care se foloseşte în cadrul activităţii de aplicare

a legii penale observând îndeplinirea (regăsirea), în fapta săvârşită a trăsăturilor esenţiale ale infracţiunii, ori lipsa acestora cu consecinţa neconsiderării faptei respective ca infracţiune. Pericolul social al faptei infracţionale rezidă în aceea că ea este dăunătoare pentru societate, adică pricinuieşte sau creează anumite daune relaţiilor sociale. Pericolul social este

determinat de anumite semne obiective şi subiective ale faptei, cum sunt: locul, timpul, volumul daunei pricinuite, vinovăţia, motivul, scopul şi personalitatea infractorului.

Infracţiunea prezintă un fenomen de regres social, capabilă să lezeze şi chiar să distrugă existenţa valorilor general-

umane în societate. Fapta socialmente periculoasă şi ilegală este calificată ca infracţiune numai atunci când ea este săvârşită cu vinovăţie, adică intenţionat sau din imprudenţă. Vinovăţia reprezintă atitudinea psihică a persoanei faţă de acţiunile socialmente periculoase, precum şi urmările lor. De menţionat că nici o acţiune, oricât de periculoasă ar fi şi oricât de grave urmări ar provoca, ea nu poate fi recunoscută ca infracţiune, dacă a fost săvârşită fără vinovăţie. De asemenea, nu constituie infracţiune acţiunea sau inacţiunea care, deşi, formal, conţine semnele unei fapte prevăzute de prezentul cod, dar, fiind lipsită de importanţă, nu prezintă gradul prejudiciabil al unei infracţiuni.

Se consideră că infracţiunea a fost săvârşită cu intenţie dacă persoana care a săvârşit-o îşi dădea seama de caracterul vătămător al acţiunii sau inacţiunii sale, a prevăzut urmările ei prejudiciabile, le-a dorit sau admitea, în mod conştient, survenirea acestor urmări. Se consideră că infracţiunea a fost săvârşită din imprudenţă dacă persoana care a săvârşit-o îşi dădea seama de caracterul prejudiciabil al acţiunii sau inacţiunii sale, a prevăzut urmările ei prejudiciabile, dar considera în mod uşuratic că ele vor putea fi evitate ori nu îşi dădea seama de caracterul prejudiciabil al acţiunii sau inacţiunii sale, nu a prevăzut posibilitatea survenirii urmărilor ei prejudiciabile, deşi trebuia şi putea să le prevadă. În funcţie de caracterul şi gradul prejudiciabil, infracţiunile prevăzute de prezentul cod penal sânt clasificate în următoarele categorii: uşoare, mai puţin grave, grave, deosebit de grave şi excepţional de grave. (2) Infracţiuni uşoare se consideră faptele pentru care legea penală prevede în calitate de pedeapsă maximă pedeapsa închisorii pe un termen de până la 2 ani inclusiv. (3) Infracţiuni mai puţin grave se consideră faptele pentru care legea penală prevede pedeapsa maximă cu închisoare pe un termen de până la 5 ani inclusiv. (4) Infracţiuni grave se consideră faptele pentru care legea penală prevede pedeapsa maximă cu închisoare pe un termen de până la 12 ani inclusiv. (5) Infracţiuni deosebit de grave se consideră infracţiunile săvârşite cu intenţie pentru care legea penală prevede pedeapsa maximă cu închisoare pe un termen ce depăşeşte 12 ani (ex.: trădarea de patrie, spionajul, banditismul, omorul intenţionat, tâlhăria, darea şi luarea de mită, atentarea la viaţa lucrătorului de poliţie) (6) Infracţiuni excepţional de grave se consideră infracţiunile săvârşite cu intenţie pentru care legea penală prevede detenţiune pe viaţă. În dreptul penal vârsta persoanei responsabile care poartă răspunderea penală pentru săvârşirea faptei este de 16 ani. Minorii care au depăşit vârsta de 14 ani, dar nu au împlinit vârsta de 16 ani sunt pasibil de răspunderea penală numai pentru săvârşirea prevăzute la alin 2 art. 21. Minorii care nu au împlinit vârsta de 14 ani nu răspund penal pentru faptele prevăzute de legea penală pe care le-ar fi săvârşit. Persoanelor liberate de răspundere penală, li se pot aplica măsurile de constrângere cu caracter educativ. Minorii condamnaţi pentru săvârşirea unei infracţiuni uşoare, mai puţin grave sau grave pot fi liberaţi de pedeapsă de către instanţa de judecată dacă se va constata că scopurile pedepsei pot fi atinse prin internarea lor într-o instituţie specială de învăţământ şi de reeducare sau într-o instituţie curativă şi de reeducare, precum şi prin aplicarea altor măsuri de constrângere cu caracter educativ.

Internarea minorilor într-o instituţie specială de învăţământ şi de reeducare sau într-o instituţie curativă şi de reeducare se stabileşte de către instanţa de judecată pe un termen de până la atingerea majoratului. Prelungirea termenului de aflare a persoanei în aceste instituţii după

atingerea vârstei de 18 ani este permisă numai până la absolvirea unei şcoli de cultură generală sau de meserii. Se consideră cauze care înlătură caracterul penal al faptei: a) legitima apărare; b) reţinerea infractorului; c) starea de extremă necesitate; d) constrângerea fizică sau psihică; e) riscul întemeiat; f) executarea ordinului sau dispoziţiei superiorului.Concluzie:

Astfel, conceptul de infracţiune este examinat ca instituţie fundamentală a dreptului penal care alături de alte două instituţii tot fundamentale - răspunderea penală şi sancţiunile de drept penal - formează structura dreptului penal. Instituţia infracţiunii, în această accepţiune a fost considerată în doctrina penală, pe bună dreptate, ca ”piatră de temelie” a oricărui sistem de drept penal.

2.2 Particularităţile răspunderii penale a minorilor

Conform Codului Penal se consideră răspundere penală condamnarea publică, în numele legii, a faptelor infracţionale şi a persoanelor care le-au săvârşit, condamnare ce poate fi precedată de măsurile de constrângere prevăzute de lege. Pedeapsa penală constituie o sancţiune de drept penal ce constă într-o măsură de constrângere penală aplicată de instanţa de judecată faţă de persoanele vinovate de săvârşirea unei fapte socialmente periculoase, prevăzută de legea penală şi calificată respectiv ca infracţiune. Pedeapsa are drept scop prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni atât din partea condamnatului, cât şi din partea altor persoane. Calitatea de subiect al infracţiunii presupune aptitudine biopsihică a persoanei de a înţelege şi de a-şi asuma obligaţiile de comportare prevăzute de normele dreptului penal, precum şi capacitatea de a-şi stăpâni şi a-şi dirija în mod conştient actele de conduită în raport cu cele existente. Omul însă nu dobândeşte toate aceste însuşiri în momentul naşterii sale, ci în mod treptat, în procesul de creştere şi dezvoltare biopsihică. Teoria dreptului penal nu pune problema unei limite maxime de vârstă, dincolo de care persoana să nu poată fi recunoscută drept subiect al infracţiunii, ci numai problema unei vârste de la care există capacitate penală. Particularităţile dezvoltării psihofizice a persoanei au impus, necesitatea de a stabili o limită de vârstă la a cărei împlinire persoana să fie considerată ca având capacitate psihofizică completă şi care deci poate fi subiect al infracţiunii şi supusă răspunderii penale. Conform Codului Penal al R. Moldova sunt pasibile de răspundere penală persoanele fizice responsabile care, în momentul săvârşirii infracţiunii, au împlinit vârsta de 16 ani. De menţionat că la stabilirea pedepsei unei persoane care la data săvârşirii infracţiunii n-a împlinit 18 ani, termenul privaţiunii de libertate nu poate depăşi 10 ani.

Persoanele fizice care au vârsta între 14 şi 16 ani sunt posibile de răspundere penală numai pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute la:

art.145 (Omorul intenţionat); art. 147(Pruncuciderea) ; art.151(Vătămarea intenţionată gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii); art. 152 alin.(2) (Vătămarea intenţionată medie a integrităţii corporale sau a sănătăţii); art.164 (Răpirea unei persoane); art.166 alin.

(2) şi (3) (Privaţiunea ilegală de libertate); art.171(Violul); art.172(Acţiuni violente cu caracter sexual); art.175 (Acţiuni perverse); art. 186-188 (Furtul, jaful, tâlhăria); art.189 alin.(2), (3) şi (4) (Şantajul); art.190 alin.(2) şi (3) (Escrocheria); art.192 alin.(2) (Pungăşia); art.195 ; 196 alin.(4) (Cauzarea de daune materiale prin înşelăciune sau abuz de încredere); art.197 alin.(2) (Distrugerea sau deteriorarea intenţionată a bunurilor); art.212 alin.(3) (Contaminarea cu maladia SIDA); art.217 alin.(4) lit. b) (Circulaţia ilegală a substanţelor narcotice, psihotrope sau a analoagelor lor fără scop de înstrăinare); art.2171 alin.(3) şi alin.(4) lit. b) şi d) (Circulaţia ilegală a substanţelor narcotice, psihotrope sau a analoagelor lor în scop de înstrăinare); art.2173 alin.(3) lit. a) şi b) (Circulaţia ilegală a materialelor şi utilajelor destinate producerii sau prelucrării substanţelor narcotice, psihotrope sau a analoagelor lor); art.2174 (Sustragerea sau extorcarea substanţelor narcotice sau psihotrope); art.2176 alin.(2) (Introducerea ilegală intenţionată în organismul altei persoane, împotriva voinţei acesteia, a substanţelor narcotice, psihotrope sau a analoagelor acestora); art.260 (Producerea, importul, comercializarea sau punerea ilegală la dispoziţie a mijloacelor tehnice sau produselor program); art.268 (Deteriorarea sau distrugerea intenţionată a căilor de comunicaţie şi a mijloacelor de transport); art.270 (Oprirea samavolnică, fără necesitate, a trenului); art.271(Blocarea intenţionată a arterelor de transport); art. 273 alin.(2) şi (3); art.275 (Deturnarea sau capturarea unei garnituri de tren, a unei nave aeriene, maritime sau fluvial); art.280 (Luarea de ostatici); art.281 (Comunicarea mincinoasă cu bună-ştiinţă despre actul de terorism); art.283(Banditismul); art. 284 (Crearea sau conducerea unei organizaţii criminale); art. 285 (Dezordini in masă); art.286 (Acţiunile care dezorganizează activitatea penitenciarelor); art.287 alin.(2) şi (3) (Huliganismul); art.288 alin.(2) (Vandalismul); art.290 alin.(2) (Purtarea, păstrarea, procurarea, fabricarea, repararea sau comercializarea ilegală a armelor şi muniţiilor, sustragerea lor); art.292 alin.(2) (Fabricarea, procurarea, prelucrarea, păstrarea, transportarea, folosirea sau neutralizarea substanţelor explosive ori a materialelor radioactive); art.305; art.317 alin.(2) (Evadarea din locurile de deţinere); art.342 (Atentarea la viaţa Preşedintelui Republicii Moldova, a Preşedintelui Parlamentului sau a Prim-ministrului); art.350.

Dacă persoana a săvârşit o faptă socialmente periculoasă până la vârsta de 14 ani, ea poate fi transmisă comisiei pentru minori , care poate aplica măsuri cu caracter educativ.

Persoana în vârstă de până la 18 ani care a săvârşit pentru prima oară o infracţiune uşoară sau mai puţin gravă poate fi liberată de răspundere penală în conformitate cu prevederile procedurii penale dacă s-a constatat că corectarea ei este posibilă fără a fi supusă răspunderii penale. Persoanelor liberate de răspundere penală, în conformitate cu alin.(1), li se pot aplica măsurile de constrângere cu caracter educativ, prevăzute la art.104:

avertismentul; încredinţarea minorului pentru supraveghere părinţilor, persoanelor care îi înlocuiesc sau organelor specializate de stat; obligarea minorului să repare daunele cauzate. La aplicarea acestei măsuri se ia în considerare starea materială a

minorului; obligarea minorului de a urma un curs de tratament medical de reabilitare psihologică; internarea minorului,de către instanţa de judecată, într-o instituţie specială de învăţământ şi de reeducare sau într-o

instituţie curativă şi de reeducare.

Concluzie: De menţionat ca minorului îi pot fi aplicate concomitent câteva măsuri de constrângere cu

caracter educativ. În cazul eschivării sistematice de la măsurile de constrângere cu caracter educativ de către minor, instanţa de judecată, la propunerea organelor de stat specializate,

anulează măsurile aplicate şi decide trimiterea cauzei penale procurorului sau stabileşte pedeapsa conform legii în baza căreia persoana a fost condamnată, după caz.

Capitolul III. Necesitatea educaţiei juridice3.1 Educaţia juridica a minorilor - prevenirea infracţiunilor

Trăim într-o lume în care fiecare om este diferit ca gândire, concepţii, valori, intenţii. O educaţie juridică ar oferi cetăţeanului o unealtă de apărare împotriva factorilor destructivi ai societăţii. O unealtă cu care cetăţeanul ar fi în stare chiar să prevină săvârşirea infracţiunilor. Lumea, societatea necesită o educaţie juridică care ar duce la prevenirea infracţiunilor. Acest lucru ar contribui la edificarea în viitor a unei vieţi lipsită de pericol. O educaţie juridică ar face lumea mai bună și mai deschisă spre o societate democratică.

Dacă se va impune o cultură juridică încă din fragedă copilărie, educaţie care să-i demonstreze la concret pedeapsa penală înfricoşătoare pe care o poate primi în cazul săvârşirii unei infracţiuni, în subconştientul minorului se va forma o concepţie bine definită asupra faptului că este strict interzis săvârşirea acţiunilor cu caracter penal. Şi nu doar ideea că este interzis dar se va forma chiar concepţia că acţiunile antisociale sub nici o formă nu trebuie să existe într-o societate.

Cunoaşterea legilor, a conceptului lor de bază este o obligaţie elementară a viitorului cetăţean, pentru că nimeni nu se poate apăra cu faptul că nu ar cunoaşte legile. Iată de ce îmi permit să spun că începuturile educaţiei juridice trebuie făcute încă din fragedă copilărie, deoarece materialul uman al acestor începuturi este uşor maleabil, poate fi modelat spre bine cu mai mare uşurinţă decât mai târziu.

Primul lucru necesar este ca cadrele didactice să fie convinşi că lor le revine această nobilă sarcină, poate cea mai importantă din amplul proces de formare în timp a unei societăţi democratice, cu o nouă orientare în ceea ce priveşte crearea individualităţii umane, a unor personalităţi cu un nou concept de viaţă, bazat în primul rând pe cunoaşterea legilor şi respectarea lor, pe respectarea drepturilor celorlalţi şi apărarea propriilor drepturi .

Se impune cu maximă stringenţă efectuarea unor cercetări serioase şi sistematice pentru evidenţierea şi identificarea comportamentelor psiho-cognitive, motivaţionale, afective, voliţionale, atitudinale structurii civice a personalităţii, raportul dintre ele şi modul optim de articulare a lor, în aşa fel încât să devină un ghid interior eficient, de orientare-reglare a conduitei cotidiene a individului-cetăţean. Aceste cercetări trebuie să ne indice factorii favorizanţi şi pe cei perturbatori, precum şi modalităţile de prevenire a fenomenelor de formalism, de deviantă socială, de ipocrizie, cinism şi perversitate atât de frecvent întâlnite în câmpul comportamentelor civice.

O îndatorire importantă, vitală revine familiei, dar de multe ori familia nu-şi îndeplineşte sarcina elementară a pregătirii copilului pentru intrarea lui în viaţă ca cetăţean cu drepturi şi obligaţii depline şi aceasta pentru că familia este de multe ori tarată. Tarată de lipsa de pregătire a

părinţilor, de climatul degradant al relaţiilor de familie, de relaţiile deteriorate iremediabil, de lipsa de afecţiune şi preocuparea faţă de copil.

Pentru a putea introduce minorul în universal valorilor morale şi a-l ajuta să discernă elementele pozitive de cele negative se pot realiză o mulţime de activităţi. ca povestiri, jocuri didactice, jocuri de rol, dezbaterea unor fapte reale etc. Având un caracter practic-aplicativ, aceste forme de activităţi pot fi extinse şi la nivelul celorlalte discipline de învăţământ, ori de câte ori avem ocazia să modelăm comportamentul civic al elevilor. Deoarece voinţa morală a copilului are nevoie de o energie, de o motivaţie puternică pentru a trece la practicarea deprinderilor morale, familia şi dascălul vor folosi orice prilej pentru a-i ajuta pe copii să le şi practice. Numărul infracţiunilor minorilor vor simţi un regres atunci când societatea va reacţiona la această problem şi când se va implementa la concret soluţiile sus numite.

În anexele prezentate la sfârșitul lucrării sunt demonstrate prin cifre concrete starea de lucruri cu referire la numărul și starea deținuților. Ttebuie de menționat numărul mare de minori care sunt implicați din diferite cauze în fapte ilicite. Devenind infractori, minorii prezintă un mare pericol pentru sine și pentru viitoarea societate, unde se pune în primejdie însăși valorile și principiile democrației și a bunului simț.

Concluzie:

Astfel, cunoaşterea legilor, a conceptului lor de bază este o obligaţie elementară a viitorului cetăţean, pentru că nimeni nu se poate apăra cu faptul că nu ar cunoaşte legile. Iată de ce îmi permit să spun că începuturile educaţiei juridice trebuie făcute încă din fragedă copilărie, deoarece materialul uman al acestor începuturi este uşor maleabil, poate fi modelat spre bine cu

mai mare uşurinţă decât mai târziu.

De aceea considerăm că educatorii, cadrele didactice, alătruri de părinți și membrii societății civile ar trebui să se implice mai activ pentru a nu provoca copiii și tinerii către fapte ilicite, să contribuie ca ei să crească în condiții binefice dezvoltării personalității lor, pentru ca în viitor să dezvolte practici pozitive și să promoveze valori democratice. Tinerii ar trebui să se implice mai activ în acțiuni pentru a demonstra utilizarea forței și energiei în scopuri nobile.

3.2 Prevenirea infracţiunilor prin activizarea potențialului minorilor

Mileniul trei reclama necesitatea elaborararii unor strategii în continua modificare deautoevaluare si autoperfectionare a societatii. În acest context, un rol aparte revine studierii si

combaterii criminalitatii minorilor ca un factor inerent oricarei societati. Sub aspect statistic,observam scaderea infractiunilor savârsite de minori în statele vecine: în România de la 14,4 % în 1991 pâna la 7 % în 2008; în Federatia Rusa, unde numarul infractiunilor savârsite de minori a scazut de la 8,5 % în 1991 pâna la 5,5 % în 2008.

De alta natura, însa, este situatia în R.M., unde ponderea minorilor condamnati a ajuns de la 11,2 % în 2003 la 14,1 % în 2008.

Astfel, pentru infractiuni exceptional de grave, deosebit de grave si grave au fost condamnati circa 77,6 %. În acest context, consideram bine-venita implicarea UNICEF-ului, Institutului pentru Reforme Penale în promovarea reformelor în domeniul Justitiei Juvenile. Astfel, în anii 2003-2009 reprezentanța UNICEF în Moldova a implementat proiectul Alternative la detentie si asistenta juridica pentru minorii din sistemul de justitie penala. De asemenea destul de eficient a fost initiat proiectul Acordarea asistentei juridice si psihosocicale pentru copii în sistemul de justitie penala.

În Republica Moldova s-au implicat mai multe organizații și instituții, printre care și Liga Națională de Dezbateri Preuniversitare în scopul unei continuitati a activitatilor, asigurând implementarea proiectelor. Și totuși pentru a reduce delicvența juvenilă ar trebui mai multe implicații, în special tinerii însăși ar trebui să demonstreze inițiativă și participare dezinteresată în acțiuni civice și în folosul comunității. De exemplu destul de eficiente au fost proiectele organzate la mai multe licee din țară, printre care și Liceul Academiei de Științe a Moldovei în DEZBATERI PUBLICE PENTRU TÂNARA GENERAŢIE.

Liga Naţională de Dezbateri Preuniversitare în parteneriat şi cu susţinerea financiară a UNESCO/MOS a susținut organizarea şi desfăşurarea dezbaterii publice cu genericul „Tinerii împotriva răspândirii virusului HIV potitiv şi SIDA”. Scopul de bază a fost sporirea conştientizării publicului larg în problemele de sănătate şi drepturile omului prin intermediul dezbaterilor publice.

În cadrul dezbaterilor accent s-a pus pe sporirea conştientizării publicului larg în problemele de sănătate şi drepturile omului prin intermediul dezbaterilor publice. Membrii cluburilori de dezbateri de la mai multe licee din municipiu: Liceul Academiei de Științe, Liceul ”Gaudeamus”, Liceul ”Prometeu-Prim”, Liceul ”M. Eliade”, Liceul ”Gh. Asachi”, Liceul ”Orizont” și altele au fost organizaţi să realizeze obiectivele operaţionale: familiarizarea membrilor cluburilor de dezbateri cu problemele în domeniul sănătăţii publice, ce vizează grupurile vulnerabile de tineret; structurarea cazurilor de dezbateri publice care vor fi prezentate în faţa unor grupuri de tineri din instituţiile de învăţământ; dezvoltarea capacităţilor de prezentare a problemelor sociale pentru implicarea dezinteresată a tinerilor în soluţionarea lor.

Au fost organizate seminare instructive, discuţii dirijate şi mini-prelegeri pe temele numite anterior, fiind asiguraţi cu un material informaţional calitativ şi broşuri de informare. Elevilor li s-a prezentat mai multe modele de dezbatere, dar a fost accentuată forma cea mia accesibilă pentru elevi – Forum Public, şi au fost explicate atribuţiile şi implicaţiile elevilor.

Elevilor li s-au propus mai multe subiecte de dezbatere: 1. Un copil infectat de HIV pozitiv în clasa ta; 2. Persoanele infectate cu virusul HIV ar trebui sa faca acest lucru public la locul de munca; 3. Copii pot fi învăţaţi să se protejeze de infectare cu virusul HIV.

În baza informaţiilor prezentate elevii au fost repartizaţi pe grupuri care au alcătuit argumente PRO şi Contra. În rezultatul dezbaterii elevii cu siguranţă au înţeles că SIDA este o maladie care afectează toate aspectele vieţii unei persoane şi este necesar ca toţi membrii societăţii să

abordeze cu mare seriozitate şi mare responsabilitate problema prevenirii eficiente a acestei infecţii. Este important ca tinerii care au fost instruiţi că ajute pe alţi membri ai comunităţii să înţeleagă care sunt riscurile şi consecinţele legate de răspândirea infecţiei HIV.

În cadrul dezbaterii au fost prezentate materiale cu caracter instructiv şi au fost analizate un şir de strategii activ-participative, mijloace eficiente de prevenire eficientă a infecţiei HIV şi bolii SIDA la tineri.De asemenea au fost urmărite un şir de obiective, printre care: analiza cadrului legal şi normativ existent în Republica Moldova; drepturile şi responasbilităţile persoanelor infectate cu HIV; metode de protejare a copiilor şi tinerilor cu scopul limitării raspândirii

virusului HIV şi contacarării lui; elaborarea strategiilor de implicare a tinerilor în diferite acţiuni (seminare, dezbateri publice) menite să sporească gradul de conştientizare de către tânăra generaţie a pericolului declanşat de această infecţie.

La sfârşitul dezbaterilor au fost organizate reflecţii despre modul de organizare a activităţii. Elevii au menţionat unanim necesitatea participării lor în această activitate.

Alături de dezbateri au fost organizate şi multe alte activităţi în şcoli şi comunitate, printre care prezentări de informaţii la orele de dirigenţie, consilii profesorale şi şedinţe cu părinţii, întâlniri cu persoane resursă, interviuri la Radio Antena C, în cadrul decadei «ProSănătate», elaborarea de mini-proiecte în localitate, plasarea informaţiei pe site-uri, bloguri, forumuri etc. Nivelul de informare în unele localităţi a crescut, unde au fost organizate asemenea activităţi, utilizând strategia de implicare a tinerilor în proiectarea, desfăşurarea şi evaluarea activităţilor educaţionale. Dar cel mai important obiectiv a fost organizarea și desfășurarea activităților, prin care să fie activizat potențialul creativ al elevilor ca să nu fie supuși riscului de a săvârși fapte ilicite.

ÎncheiereEste foarte alarmantă situaţia statistică actuală a persoanelor deţinute în penitenciare,

îndeosebi anexa 4 (vârsta) şi anexa 7 (studiile). Indicatorii semnificativi indică valori pozitive matematice şi negative sociale. Creşterea numărului persoanelor condamnate cu vârsta de până la 18 ani de 169 %, implică o tentă dramatică situaţiei. Starea actuală necesită redresare imediată,

prin implementarea atât soluţiilor propuse, cât şi prin consultarea practicii internaţionale, regionale.

Un rol aparte îl au nu doar grupurile specifice de persoane, care participă, interacţionează cu minorii, ci şi întreaga societate, o povară comună care necesită o abordare cât mai largă. Sistemul justiţiei pentru minori trebuie să susţină drepturile şi siguranţa şi să promoveze bunăstarea fizică şi mintală a minorilor.

Pedeapsa cu privațiunea de libertate trebuie folosită numai ca o metodă extremă. Privarea de libertate a minorilor se va face numai în conformitate cu principiile şi procedurile în vigoare şi în normele-standard minime pentru administrarea justiţiei pentru minori ale instituţiilor internaţionale. Privarea de libertate a unui minor trebuie să fie o măsură extremă şi pentru perioada minim necesară şi trebuie să se limiteze la cazurile excepţionale. Durata sancţiunii trebuie să fie stabilită de o autoritate judiciară, fără a elimina posibilitatea scurtării pedepsei.

Normele existente au ca scop protejarea minorilor privaţi de libertate sub orice formă, în conformitate cu drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului, şi în scopul de a contracara efectele negative ale tuturor tipurilor de detenţiune şi de a promova integrarea în societate. Aceste normele trebuie aplicate imparţial, fără nici o discriminare în funcţie de rasă, culoare, sex, vârstă, limbă, religie, naţionalitate, opinii politice sau de altă natură, credinţe sau practici culturale, proprietate, naştere sau statut al familiei, origine etnică sau socială şi deficienţe. Trebuie respectate credinţele şi practicile culturale şi religioase şi conceptele morale ale minorului.

Autorităţile competente trebuie să depună în mod constant eforturi pentru a conştientiza opinia publică de faptul că îngrijirea minorilor deţinuţi şi pregătirea lor pentru întoarcerea în societate constituie un serviciu social deosebit de important şi, în acest scop, trebuie luate măsuri care să promoveze contactele deschise între minori şi comunitatea locală.

Este important și faptul că și însăși tinerii ar trebui să aibă o atitudine mai consecventă față de propria viață și să fie mai responsabili pentru faptele și acțiunile săvârșite. Aceasta va avea loc dacă tinerii vor fi ocupați în diferite cercuri și cluburi pe interese, vor organiza și desfășura activități, unde să producă valori și să se educe caractere în mediul valoric.

A fi tânăr, înseamnă a fi demn, a fi dornic de schimbare în construirea unei imagini pozitive în crearea condițiilor pentru dezvoltarea personală

și a carierei. Tineri, creați, realizați, descoperiți, cercetați, învățați, participați pentru o viață mai bună și pentru un viitor mai prosper!

BIBLIOGRAFIE:

1. Declaraţia universală a drepturilor omului, adoptată şi proclamată prin Rezoluţia 217 A (III) a Asambleei Generale a ONU din 10 decembrie 1948.

2. Convenţia Europeană Pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, adoptată la Roma, la 4 noiembrie 1950.

3. Constituţia Republicii Moldova adoptată 29 iulie 1994. //Monitorul Parlamentului Republicii Moldova, 1994, Nr.1.

4. Codul penal al Republicii Moldova, adoptat la 18 aprilie 2002, a intrat în vigoare la 12 iunie 2003. Monitorul Oficial nr.128-129 din 13.09.2002.

5. Codul penal al României, din 1969. Buletinul Oficial Nr. 79-79 bis din 21.06.1969.

6. Codul penal al Republicii Moldova. Comentariu. Redactor A.A.Barbăneagră, Chişinău, Editura ARC, 2003.

7. Avornic Gh., Teoria generală a dreptului. Editura Cartier, Chişinău, 2004

8. Brânză S., Ulianovschi X, Stati V., Ţurcan I., Grosu Vl., Drept penal. Partea generală. Volumul I. Editura Cartier, Chişinău, 2005.

9. Brânză S., Ulianovschi X, Stati V., Ţurcan I., Grosu Vl. Drept penal. Partea specială. Volumul II. Editura Cartier, Chişinău, 2005.

10. http://www.penitenciar.gov.md/ro/statistica.html

11. http://justice.gov.md/

ANEXE

Anexa 1

Informaţia privind numărul persoanelor private de libertate deţinute în penitenciarele din Republica Moldova la 01 ianuarie 2010

http://justice.gov.md/

http://www.penitenciar.gov.md/ro/statistica.html

Numărul deţinuţilor în penitenciarele

Denumirea instituţiilorPlafonul planifica

t

În realitate se deţin+- pers. +-%

la 01.01.2010

la 01.01.2009

Penitenciarul nr. 1 - Taraclia (tip închis ) 350 250 240 +10 +4,17%

Penitenciarul nr. 2 – Lipcani (pentru minori şi sector pentru foşti colaboratori org. admin. )

250 109 84 +25 +29,76

Penitenciarul nr. 3 - Leova (tip închis ) 510 324 346 -22 -6,35%

Penitenciarul nr. 4 - Cricova (tip semiînchis) 1000 647 736 -89 -12,09%

Penitenciarul nr. 6 - Soroca (tip închis ) 1050 738 892 -154 -17,27%

Penitenciarul nr. 7 - Rusca(pentru femei ) 350 278 252 +26 +10,13%

Penitenciarul nr. 8 - Bender (tip semiânchis ) 250 82 94 -12 -12,77%

Penitenciarul nr. 9 - Pruncul (tip închis ) 750 593 577 +16 +2,77%

Penitenciarul nr. 10 - Goian (tip semiînchis) 250 93 79 +14 +17,72%

Penitenciarul nr. 15 - Cricova(tip închis ) 550 425 421 +4 +0,95%

Penitenciarul nr. 16 - Pruncul (spital penitenciar) 550 425 421 +4 +0.95%

Penitenciarul nr. 18 - Brăneşti (tip semiînchis ) 650 426 468 -42 -8,97%

Total 6510 4262/4270 4538/4562 -276/-292

-6,08%/ -6,40%

Penitenciarul nr. 5 - Cahul (izolator de urmărire penală) 310 109/264 41/202 +68/+62 +165,85%/

+30,69%

Penitenciarul nr. 11 - Bălţi (izolator de urmărire penală) 510 282/511 252/458 +30/+53 +11,90%/

+11,57%

Penitenciarul nr. 12 - Bender (izolator de urmărire penală) 250 67/68 80/83 -13/-15 -16,25%/ -

18,07%

Penitenciarul nr. 13 - Chişinău (izolator de urmărire penală) 1200 147/991 182/1049 -35/-58 -19,23%/ -

5,52%

Penitenciarul nr. 17 - Rezina (izolator de urmărire penală) 510 418/431 377/476 +41/-99 +10,87%/

-9,45%

Total pe izolatoarele de urmărire penală 2780 1023/2265 932/2268 +91/-3 -9,76%/ -0,13%

TOTAL 9290 5285/6535 5470/6830 -185/-295

-3,38%/ -4,31%

Anexa 2

Caracteristica condamnaţilor după tipurile penitenciarelor.

Tipuri

În realitate se deţin

+- pers. +-%

la 01.01.2010 la 01.01.2009

Închis 3142 (59.45%) 3274 (59.85%) - 132 - 4,03 %

Semiînchis 1781 (33.70%) 2004 (36.64%) - 223 - 11,12 %

Deschis 50 (0.95%) 72 (1.32%) - 22 - 30,55 %

Pentru minori 226 (4.27%) 24/10 (0.62%) +192 + 564,70 %

Condamnaţi pe viaţă 86 (1.63%) 86 (1.32%) - -

Total 5285 (100%) 5470 (100%) -185 -3,38%

Anexa 3

Caracteristica după cantitatea de antecedente penale.


+- pers. +-%

la 01.01.2010 la 01.01.2009

Prima dată 2471(46.75%) 2578(47.13%) - 107 -0,03%

a doua dată 1471(27.83%) 1463(26.75%) +8 +0,54%

a treia dată 713(13.49%) 727(13.29%) -14 -1,92%

a patra şi mai mult 630(11.93%) 702(12.83%) -72 -10,25%

Total 5285(100%) 5470(100%) -185 -3,38%

Anexa 4

Caracteristica după termenul de ispăşire a pedepsei.


+- pers. +-%

la 01.01.2010 la 01.01.2009

Pînă la 1 an 83(1.57%) 58(1.06%) +25 -43,10%

de la 1–3 ani inclusiv 606(11.47%) 499(9.12%) +107 -21,44%

de la 3-5 ani inclusiv 1142(21.60%) 1217(22.25%) -75 -6,16%

de la 5–10 ani inclusiv 1525(28.85%) 1676(30.64%) -151 -9,00%




mai mult de 25 ani 44(0.84%) 51(0.93%) -7 -13,72%

pe viaţă 86(1.63%) 86(1.57%) - -

Total 5285(100%) 5470(100%) -185 -3,38%

Anexa 5

Caracteristica după vârstă.


+- pers. +-%

la 01.01.2010 la 01.01.2009

Pînă la 15 ani inclusiv - - - -

pînă la 16 ani inclusiv 3(0,06%) 3(0,05%) - 0%

pînă la 17 ani inclusiv 9(0,17%) 8(0,15%) +1 +12,5%

pînă la 18 ani inclusiv 35(0,67%) 13(0,24%) +22 +169,23%

18-21 ani inclusiv 418(7,90%) 369(6,75%) +49 +13,27%

21–30 ani inclusiv 1905(36,04%) 2378(43,47%) -473 -19,89%

30–40 ani inclusiv 1596(30,20%) 1647(30,11%) -51 -3,09%

40-50 ani inclusiv 874(16,54%) 677(12,38%) +197 +29,09%

50-55 ani inclusiv 251(4,76%) 206(3,77%) +45 +21,84%

55–60 ani inclusiv 124(2,34%) 102(1,86%) +22 +21,56%

mai mult de 60 ani 70(1,32%) 67(1,22%) +3 +4,47%

Total 5285(100%) 5470(100%) -185 -3,38%

Anexa 6

Caracteristica după starea socială.


+- pers. +-%

la 01.01.2010 la 01.01.2009

Muncitori 1402(26,52%) 1274(23,29%) +128 -10,04%

Funcţionari 62(1,18%) 76(1,39%) -14 -18,42%

Ţărani 1357(25,68%) 1072(19,60%) +285 +26,58%

Militari 20(0,38%) 20(0,37%) - -

Elevi 32(0,60%) 32(0,58%) - -

Şomeri 2291(43,35%) 2843(51,97%) -552 -19,41%

Pensionari 73(1,39%) 82(1,50%) -9 -10,97%

Alte categorii 48(0,90%) 71(1,30%) -23 -32,39%

Total 5285(100%) 5470(100%) -185 -3,38%

Anexa 7

Caracteristica după studii.


+- pers. +-%

la 01.01.2010 la 01.01.2009

Analfabeţi 84(1,58%) 76(1,39%) +8 +10,52%

Studii primare 366(6,92%) 268(4,90%) +98 +36,56%

Studii medii incomplete 2275(43,04%) 2446(44,72%) -171 -6,99%

Studii medii 1583(29,97%) 1856(33,93%) -273 -14,70%

Studii medii speciale 828(15,66%) 684(12,50%) +144 +21,05%

Studii superioare incomplete 55(1,05%) 43(0,79%) +12 +27,90%

Studii superioare 94(1,78%) 97(1,77%) -3 -3,09%

Total 5285(100%) 5470(100%) -185 -3,38%

Anexa nr. 8

Eliberarea de raspundere penala a minorilor (din legislația penală).Conform art.10 C.P. al R.M., persoana in varsta de sub 18 ani, care a savarsit o infractiune ce nu prezinta un

mare pericol social, poate fi eliberata de raspundere penala dacă corectarea ei este posibila fara aplicarea pedepsei penale.

Liberarea de raspundere penala poate fi aplicata numai fata de persoanele ce au savarsit infractiuni fiind in varsta de la 16 la 18 ani sau in varsta de la 14 la 16 ani, care au savarsit infractiuni din cadrul celor enumerate in alin.2 al art.10 C.P. Cand persoana nu are varsta raspunderii penale, procesul nu poate fi pornit, iar cel pornit trebuie sa inceteze.

Temeiuri ale eliberarii de raspundere penala a minorilor sunt: 1. savarsirea unei fapte ce nu prezinta un grad sporit de pericol social ;2. prezenta pericolului social redus al infractorului, astfel ca sa poata fi corectat fara aplicarea pedepsei

penale.Organele de anchetare si judiciare pot stabili ca infractiunea nu prezinta un mare pericol social numai pe

baza cercetarii multiaspectuale a tuturor circumstantelor cauzei. Pentru aprecierea gravitatii faptei ilicite trebuie de luat in considerare nu numai caracterul infractiunii si al consecintelor infractionale, dar si natura actiunilor concrete savarsite de faptuitor.

La aprecierea personalitatii infractorului o importanta hotaratoare il are rolul si gradul participarii lui la savarsirea de catre un grup de persoane, atitudinea lui fata de invatatura, munca, comportarea in societate, la locul de trai, in familie, atitudinea lui fata de infractiunea savarsita, recunoaste sau nu vinovatia sa etc.

Daca instanta de judecata va considera ca corectarea persoanei in varsta de pana la 18 ani e posibila fara aplicarea pedepsei penale cand aceasta a savarsit o infractiune ce nu prezinta un grad sporit de pericol social, ea poate aplica in aceasta situatie masuri de constrangere cu caracter educativ, care de fapt nu reprezinta o pedeapsa penala. Daca sunt prezente conditiile de mai sus, atunci minorul trebuie liberat de raspundere penala cu trimiterea materialului dosarului comisiei pentru minori, care va examina problema aplicarii masurii de constrangere cu caracter educativ. Invinuitul si reprezentantul legal al acestuia, victima si reprezentantul ei sunt instiintati despre incetarea procesului inainte de trimiterea lui spre examinare comisiei pentru minori. Timp de 7 zile aceste persoane au dreptul de a ataca incheerea instantei de judecata in instanta ierarhic superioara.

Art. 60 C.P. al R.M. contine masurile de constrangere cu caracter educativ ce se aplica fata de minori in cazul liberarii lor de raspundere penala:

1. obligatia persoanei de a cere scuze partii vatamate in mod public sau sub o alta forma stabilita de catre instanta de judecata;

2. mustrarea sau mustrarea severa;3. avertismentul;4. incredintarea minorului pentru supravegherea severa parintilor sau persoanelor ce-i inlocuiesc;5. incredintarea minorului pentru supraveghere unui colectiv de munca, organizatii obstesti cu

consimtamantul acestora sau unor cetateni la cererea lor;6. interimarea minorului intr-o institutie speciala de invatamant si de educatie;7. obligatia minorului ce a implinit varsta de 16 ani sa repare dauna cauzata daca el are un castig propriu

si daca dauna nu depaseste un salariu minim sau obligatia sa repare prin munca sa dauna materiala cauzata daca ea nu de paseste suma de un salariu minim. In cazul cand aceasta depaseste suma de un salariu minim, repararea daunei se infaptuieste pe calea unei actiuni civile.

Clasarea procesului penal nu se admite daca persoana ce a savarsit o fapta ce contine indicii de infractiune se opune acestui lucru. In cazul dat, procesul penal continua in mod obisnuit.

Anexa nr. 9

Violența în școală (studiu de caz)

Într-un studiu asupra comportamentului copiilor de 13 ani din 27 de țări, se arată că majoritatea acestora a fost implicată în intimidarea celorlalti colegi, cel putin o data până la aceasta vârstă. Un studiu al Institutului Național de Criminologie a relevat faptul că majoritatea minorilor inculpați erau elevi la data comiterii de infracțiuni (60,34%). Din analiza anchetelor sociale și a referatelor de evaluare, a rezultat că, în

majoritatea cazurilor, s-au înregistrat dezinteres față de școală, rezultate slabe la învațătură, absențe repetate. Din cei 423 de elevi inculpați, numai 13,26% aveau relații normale în mediul școlar, iar 47,64% relații conflictuale cu colegii și profesorii, dificultăți de comunicare și integrare în colectivitate.

Din statisticile din SUA reiese ca 14% dintre profesori au raportat ca au fost amenintati cu arma de catre elevi în 19973, iar, între 1992-1996, 4 profesori la o mie de locuitori au fost victime ale crimelor cu violenta. Între 1996-1997, 10% din totalul scolilor publice au raportat cel putin o crima violenta în incinta lor.

În ceea ce priveste violenta scolara în Franta, o ancheta desfasurata între 1994-2000,asupra unui esantion de 35000 elevi, arata ca, în opinia lor, violenta scolara a crescut, mai ales în zonele de mare excludere sociala.

În Anglia, în 20036, au fost raportate 7000 de fapte de violenta scolara, din care 6899 în timpul orelor de curs.

În fiecare tara studiata de Christian Pfeiffer, se constata cresterea ratei delincventei juvenile: în Anglia si Tara Galilor, în 1986, aproximativ 360 de copii între 14 si 16 ani au fost condamnati sau supravegheati pentru savârsirea unor infractiuni cu violenta, iar în 1994 numarul lor a crescut la 580 la 100000 de locuitori. În Germania, în 1984 numarul copiilor si adolescentilor între 14 si 18 ani suspectati de infractiuni violente era de 300 la 100000 de locuitori, pentru ca, în 1995, sa se ajunga la 760 la 100000.

În România, înca de la regulamentul scolar din 1758 (dar si anterior), apar reglementari pentru elevi care stipulau, printre altele, obligatiile acestora de a asculta de director si de profesori si observatia ca lor nu le este permis sa se considere absolviti de nici o pedeapsa la care profesorul este îndreptatit sa recurga, nici chiar de cea corporala. În acelasi timp, nici un elev nu avea voie sa „dauneze” colegilor sai prin aplicarea violentei sau prin „raspândirea prin cuvinte a samântei discordiei”. În mare, „elevii trebuie sa duca o viata smerita si

decenta, sa nu ofenseze pe nimeni, sa dea fiecaruia ce-i apartine”. Aceste reguli s-au pastrat timp îndelungat, fiind preluate în esenta si dupa reglementarile din 1850, când apar tot mai multe amendamente propuse de elevi.

Rezultate ale unor cercetari efectuate în Moldova arata ca în scolile primare si secundare, cel putin 45% dintre copii au raportat ca au fost hartuiti, 20% au fost hartuiti mai mult decât de o data sau de doua ori în anul academic în care s-a efectuat cercetarea, iar 5% dintre copii au suferit hartuiri zilnic.

Chris Gittins (2008) aduce în discutie trei definitii ale violentei:- Definitia violentei, care se afla în dictionarul ENCARTA (1999):: 1) folosirea fortei fizice pentru a produce raniri cuiva sau a distruge ceva; 2) folosirea ilegala a fortei nejustificate sau efectul creat prin amenintare;- Definitia folosita de D. Olweus (1999), dupa care violenta sau comportamentul violent este: comportamentul agresiv în care un actor sau infractor foloseste corpul sau sau un obiect (incluzând o arma) pentru a lovi (relativ serios) sau a produce disconfort unui individ.- Definitia data de Organizatia Mondiala a Sanatatii (OMS), reprodusa anterior, în text.

Aspectele comune se refera la: lovirea/ranirea sau cel putin amenintarea cu lovirea/ranirea; intentia (ranirea accidentala nu este de obicei considerata drept violenta).

Ceea ce este considerat crucial, în opinia lui Chris Gittins, este daca violenta fizica e necesara sau nu în definirea violentei. Dupa cum se poate constata, definitia data de OMS este mai larga, depasind componenta fizica. A restrânge violenta la acte fizice prezinta unele avantaje, care deriva din vizibilitatea ei. Ca atare, monitorizarea acesteia este mai facila decât cea a violentei verbale sau relationale. Aceasta poate fi chiar diferenta între violenta si agresiune. Pe lânga acest aspect, care implica dihotomia fizic-psihic, alte aspecte fac ca definitiile sa difere, în opinia lui Chris Gittins: când putem vorbi despre violenta legala, când putem vorbi despre violenta impersonala (autor este un grup social sau o institutie), în care nu exista un autor concret, fizic, asa cum se întâmpla când scoala, ca institutie, produce violenta prin deciziile, actiunile si politicile sale.

Un alt autor, Amato Lamberti, distinge între:- agresiune, definita drept comportament intentionat spre producerea unor raniri sau disconfort altora;- violenta ca abuz al puterii fizice, psihologice sau institutionale;- maltratarea în situatii de hartuire între copii;- intimidare, exprimata prin marginalizare sau victimizare.

Violenta este un model relational de coabitare si ca violenta fizica este o experienta frecventa a copilariei: 60,8% dintre copii sunt agresati fizic de catre parinti, iar 47% dintre ei au fost batuti la scoala de catre învatatori si profesori. În cadrul altei cercetari, adultii afirma într-o proportie semnificativa (45%) ca abuzul fizic al copiilor are loc în institutiile de educatie din care acestia fac parte.

La nivel national, politistii au organizat în anul 2009 peste 7180 de actiuni si controale în urma carora au fost depistati, în preajma scolilor, 46 de autori de infractiuni, 97 de elevi au fost identificati si cercetati pentru comiterea unor infractiuni, iar 563 de elevi au fost luati în evidenta ca fiind predispusi la fapte antisociale (asa-zisii elevi-problema). În perioada iulie-august a aceluiasi an, numai în zona unitatilor de învatamânt s-au savârsit 53 de infractiuni, din care 7 cu violenta. Peste jumatate din unitatile scolare nu sunt asigurate cu sisteme de paza, accesul

persoanelor straine de acestea facându-se relativ cu usurinta; de asemenea, scolile nu au instalate sisteme tehnice de alarma sau alte amenajari specifice prevenirii primare pentru protectie la efractie.

Anexa nr. 10.

Implicarea tinerilor în cunoasterea și prevenirea pericolului infecției HIV/SIDA

Au fost chestionați 250 de tineri din mai multe licee. Rezultatele cestionarului prezentate mai jos au fost utilizate efficient în organizarea și desfășurarea dezbaterilor.

1. Ce este HIV pozitiv?- virus, contaminarea unei persoane- persoana purtatoare de virus- o boala genetica/virala, care se transmite pe cale sexuala- infectarea cu virusul imunoddeficientei umane- virus care este activ in organismul unei persoane- rezultatul la testul despre sanatatea unei persoane- virus care provoaca SIDA- o boala neplacuta- o etapa importanta si foarte grea in viata omului- un om bolnav, o infectie a sangelui- o moarte lenta- om cu defect al sanatatii- nu au scris - 12 %

2. Ce deosebire este intre HIV pozitiv si SIDA?- HIV pozitiv se afla in sange si poate exista multi ani, iar SIDA este un stadiu critic de manifestare a

HIV pozitiv si scaderea imunitatii organismului- fiecare om detine HIV pozitiv, care poate evolua in SIDA daca scade imunitatea organismului- HIV pozitiv este sentinta, iar SIDA - boala si apoi moartea- HIV pozitiv este o boala care nu se transmite, iar SIDA se tranmite- HIV pozitiv este stadiul initial al bolii SID, o posibilitate de a fi bolnav de SIDA- HIV pozitiv este continutul virusului in sange, iar SIDA stadiul final al bolii- nu au scris - 16%

3. Care este pericolul SIDA?- slabeste imunitatea organismului uman, rezistenta organismului la factorii de mediu si doar in

rezultatul unei imbolnaviri chiar de gripasau raceala omul poate sa moara- distruge aura si starea psihologica a persoanei- o boala ce duce la moarte prematuraomul devine un magnet pentru o totalitate de boli- este o bariera de integrare a persoanei in comunitate- este periculoasa aceasta boala deoarece nu se trateaza- deoarece este o boala transmisibila datorita comportamentului usuratic al peroanei;

- este tinuta in anonimat boala persoanelor si poate veni peste capul nostru imprevisibil- un virus care ramane in corp pentru toata viata.

4. Cum putem identifica persoanele infectate de HIV pozitiv si SIDA?- printr-un test medical (analiza sangelui), chiar anonim- persoanele infectate au greturi, dureri de cap, sunt nervosi, chiar agresiv- putem intreba persoanele din jurul nostru, mai ales cele izolate- nu se deosebeste de alte persoane- nu stiu - 16 %

5. De ce ar trebui să integram persoanele infectate de HIV pozitiv sau SIDA, sa comunicam liber si sa colaboram?

- pentru ca nu prezinta pericol pentru alte persoane, daca nu intra in contacte sexuale neprotejate/ contaminari cu sange si ar trebui întelese, susinute si chiar ajutate sa se integreze.

- pentru a nu le permite sa se izoleze, sa devina agresive si razbunatoare- nu este contagioasa prin atingeri, aer, folosirea aceleasi vesele, sarut etc.- pentru ca poate fi mai bun si ca om sau prieten decat alte persoane sanatoase sau criminali- pentru ca pot fi mai intelegatori si mai toleranti ca sa nu i izolam sa nu mearga la sineucideri sau

razbunari- au aceleasi drepturi si resonabilitati ca si ceilalti- pentru a ne consolida demnitatea si imaginea de sine- pentru a u discrimina si a demonstra ca suntem oameni- nu stiu - 6%

6. Ce ar trebui sa intreprindem pentru a preveni contaminarea cu HIV pozitiv si SIDA?

- a duce un mod de viata sanatos si respectuos pentru cei din jur- sa ne strdaduim sa nu fim prosti si analfabeti in cunoasterea problemei- sa facem companii publicitare, de informare a populatiei, in special a celor tineri- sa nu intram in relatii sexuale cu oricine si mai ales sex neprotejat, sa avem un partener fidel- sa facem dezbateri si intalniri cu persoane competente- sa nu ne contactam cu sangele altor persoane si sa fim precauti mai ales cand dam analize de sange- sa nu ne drogam- respectarea igienei persoanel si a celei intelectuale- sa trecem mai des testul medical la analiza sangelui- sa ne dezicem de relatii sexuale- nu stiu - 12 %

7. Propuneri personale

- societatea ar trebui sa fie mai pregatita cu referire la problema in cauza, mai multa informatie in scoli, massmedia, locuri publice

- sa avem o responsabilitate mai mare fata de sanatatea proprie si a celor din jur- vreau sa stiu de unde a aparut boala SIDA si de ce nu exista mijloc de tratare- care este modul de viata a unei persoane contaminate cu HIV pozitiv- daca putem sa admitem ca un coleg de clasa infectat sa si continuia studiile in acelasi colectiv- de ce se imbolnavesc persoane nevinovate: copii, bolnavi in spitale- daca boala se transmite prin eriditate- cum pot sa dispun de datele medicale ale partenerului de viata- de ce la biroul de inregistrare a casatoriilor trebuie de prezentat rezultatele unui test medical- cred ca virusul a fost introdus de albi in Africa si alte regiuni ca sa mai micsoreze populatia

- riscul creste daca cei bolnavi nu sunt intelesi si ajutati- este necesara oare atata discutie despre SIDA- cat timp traisc persoanel contaminate cu virusul dat.

Anexa nr. 11

Proiectul „Implicarea copiilor orfani sociali în dezvoltarea comunităţii”.

LNDP, membru al căreia este și Clubul de dezbateri de la Liceul Academiei de Științe a Moldovei a organizat în 20 de şcoli din mediul rural seminare de instruire, unde au fost discutate: Problemele cu care se confruntă tinerii în comunitate; Modalităţile de facilitare a integrării copiilor în comunitate; Metodologiile de activizare a potenţialului tinerilor pentru soluţionarea problemelor

personale şi ale comunităţii; Dezvoltarea deprinderilor de viaţă.

Elevii din Grigoriopol au propus soluţii pentru problemele cu care se confruntă comunitatea, în special - orfanii sociali. Au fost discutate modalităţi de activizare a tinerilor, de facilitare a integrării diferitor grupuri de copii în comunitate. Elevii au fost învăţaţi cum se structurează un proiect şi care ar putea fi modalităţi de implimentare.

Elevii din Doroţcaia au discutat mai multe probleme: „Implicarea tinerilor în soluţionarea problemelor comunităţii”; „Planificarea acţiunilor de voluntariat”; „Izolarea unor tineri şi posibilitatea de a fi atraşi de grupuri de risc”; „Sărăcia în localitate şi impactul ei asupra tinerilor”.

Elevii din Bravicea au analizat mai multe subiecte printre care: „Activitatea Centrului discuţional în comunitate”; „Crearea cercului etnofolcloric în şcoală”.

La Porumbeni elevii au propus mai multe perspective: „Dezvoltarea serviciilor de asistenţă socială pentru persoane aflate în dificultate”, „Crearea reţelei de ajutorare materiale a persoanelor în dificultate şi includerea acestora în viaţa localităţii”.

La Sălcuţa, elevii au propus lansarea unor programe pentru copii ce ar presupune pregătirea lor în a-şi asuma responsabilitatea pentru problemele personale şi ale comunităţii. Copii au discutat mai multe probleme cu care se confruntă: „Crearea şi activitatea unui Centru de Presă în şcoală”, „Crearea şi activitatea Clubului Foto pentru tineri”.

La Străşeni, în colaborare cu alţi copii din familii complete, tineri au iniţiat activităţi de amenajare a localităţii, au organizat festivităţi artistice, concursuri intelectuale şi competiţii sportive, precum şi dezbateri publice în care au pus în discuţie subiecte controversate.

La Taraclia deosebite au fost momentele de reflecţie, în care participanţii la seminar s-au exprimat despre utilitatea informaţiilor obţinute, dar mai ales exerciţiile practice şi posibilităţile de realizare a iniţiativelor în comunitate: „Acţiuni de promovare a comunităţii”; Crearea clubului foto-video în şcoală”.

La Costangalia s-au discutat mai multe posibilităţi care vor fi oferirte pentru orfanii sociali şi facilitarea integrării lor în comunitate: abilităţi şi deprinderi de viaţă la tineri; elaborarea şi implementarea de programe educaţionale specifice.

La Călăraşi participanţii la seminar au propus soluţionarea mai multor probleme: „Dificultăţile de integrare a copiilor orfani sociali în colectivele de elevi”; „Izolarea unor tineri

şi posibilitatea de a fi atraşi de grupuri de risc”, „Problemele de sănătate printre copii”, „Starea emotivă tensionată şi situaţiile de stres” etc.

Astfel, prin implicare, colaborare şi ajutor reciproc pot fi soluţionate un şir de probleme ale comunităţii, printre care sunt şi atenţia sporită orfanilor sociali.

· web viewo societate democratică promovează valori precum: libertatea, dreptatea, egalitatea...

Documents